"DESPRE INOT", M.Olaru, ed. SSE< 2007, Capitolul VI
INOT
- EVOCARE ISTORICA
Sumar
. 01. arheologie +
intrecerile 0limpice moderne;
02 aforisme :’nu ştie să înoate, nici să citească’;
’evrika, evrika’; ’festina lente’ ; ’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;
03. primele
certificate de înot
04. thermele romane,
05. interzicere
scăldatului în locuri publice;
06. cele 7 virtuţi
cavalereşti,
07. primul manual de
înot;
rezumat+bibliografie
selectiva
01. ARHEOLOGIE
Oamenii
au practicat înotul din cele mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au
fost scoase la lumină de cercetările arheologice întreprinse într-o serie de
zone
în care clima oferea condiţii de practicare a înotului
aproape tot anul (*).
Cele mai vechi reprezentări despre
înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui brasist, repetat de 4 ori
întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca. 7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)
În urmă
cu aproximativ 5.000 de ani, hieroglifa care exprima noţiunea de înot
reprezenta silueta unui craulist (Carl
Diem, "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932).
Pe
zidurile dezgropate ale portului antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt reprezentaţi
ostaşi hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte
din calea armatelor egiptene. (ei
foloseau ca ajutor tocmai musukurile (burdufe) în care aveau apa potabilă,
necesară în mod curent – dar acum acestea erau umflate cu aer…)’
În Teba,
Luxor , Memfis în Egipt au fost decoperite vechi
bazine de înot datând din perioada faraonului Tutmes I, iar printre ruinele
palatului de la Nimrud (Persia , ac. Turcia,
Malatya
Tot ca
vestigii arheologice amintim de celebrele 'therme' romane (Caracalla, Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe
teritoriul ţării noastre).
Intrecerile
0limpice moderne, au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea
şi organizarea fenomenului sportiv.
Ele
plasează NATAŢIA pe locul 2 (după
Atletism) prin numărul mare de probe şi participanţi la Înot, Polo,
Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în
unele competiţii separate –înotul veteranilor ’Masters’), care periodic, la
intervale de 4 ani polarizează interesul
întregii opinii publice. (’olimpiada’
reprezenta în antichitate, un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4
ani...),
Inotul,
în antichitate, nu a figurat printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor
Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch) fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca.
1000 de ani şi iată că întrecerea în spirit de cinste şi onoare( nunită de noi – sportivă ....), are,
în civilizaţia umană o longevitate cum rar se poate întîlni, olimpiismul are o
prezenţă cu care, din păcate, ne-am prea
obişnuit şi chiar, uneori, nu-i mai dăm atenţia cuvenită.
Ciudat
este faptul că înotul nu a fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu
toate că regula care obliga participanţii să se întreacă având un echipament sumar
..., iar fi avantajat, dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel
obişnuit astăzi – întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci
izvorau dintr-o sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.
In
acelaşi timp înotul, îmbăiatul era ominiprezent în piscinele special amenajate
în palestre şi rămâne un aspect oarecum frunstrant - dece această formă de
întrecere nu şi-a găsit locul meritat....?
Dacă
tradiţia mitică (Cultul închinat lui
Zeus..) nu ar fi ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea
grecilor (vestiţi marinari încă din
poemele homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele
două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni
amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).
Toate
aceste considerente, probabil, au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896 – Athena), înotul să fie inclus printre
disciplinele preferate ale timpurilor moderne.
-------------------------------
*[Persia,
Egipt, Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a
germanului Ernst
Kurtius (1814-1896) care reuşeşte să scoată de sub pământul vechii Elade, în
1873, ruinele Olimpiei – loc sacru unde se desfăşurau ceremonii închinate lui
Zeus… şi de atunci întrecerile olimpice antice A fost elementul care a trezit
interesul multor entuziaşti şi astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a
început…]
In
respect deplin al spiritului olimpic (care
interzicea prezenţa femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o
perioadă, vehement împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm
cînd la întreceri au fost acceptate şi reprezentantele sexului slab...).
Practicarea
înotului este atestată de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de
cărturarii care au putut descifra cultura antică.
Infine,
timpul a trecut iar azi înotul este la fel de important ca celelalte
discipline.
Foto:
Pierre de Fredy Baron de Coubertin
(1863-1937),
care în 1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de
prietenie România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a
olimpismului antic avută de predecesorul
său - românul Evanghelie Zappa (cca 1800-1865) un precursor
important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu
destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).
02
Aforisme legate de practicare înotului
Vom
încerca o succintă prezentare a unor aforisme (alături de un tablou cronologic interesant-Vezi Anexa nr 14) prin
care regăsim referiri directe la înot şi importanţa acestuia:
- ’nu ştie să înoate, nici să
citească’ ... expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care
evoca viaţa unor celebri înaintaşi, printre care găsim şi spiritul lui Platon
(429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre legi’ punea celebra întrebare:
’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante în Cetate cei care sunt contrariul
inteligenţei după cum spune proverbul – nu ştie nici să înoate, nici să
citească.... (în elina veche – mite
nein, mite gramate).
Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia
antică pe cale armelor.. iar apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea
culturii...) au preluat aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa
conducerii), aforism mult apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi
cca. 1500 de ani..., în plin elan al cavalerismului medieval german să mai fie
folosit, în forma limbii acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke
....; dar aforismul, înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile
noastre, ca acţiune politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în
China de celebrul Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind
concomitent... evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l
conducea...., remarcabil aforism , nu ?!
Iată
alte cuvinte celebre:
- Evrika, Evrika - cuvinte încrustate în memoria omenirii în
atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat tot de apă, îmbăiere,
înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.) atunci cînd a intuit
relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de unitatea etalon care
era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui fapt se datorează
posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în
apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a volumului de apă
dislocuit.)..
- Festina lente ... (Grabeşte-te
încet...) - expresie atribuită lui
Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius (69-141 d. Ch.
Este
expresia favorită a unui om politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a
istoriei Romei antice – a condus Imperiul Roman de la forma de Republică la
cea de Monarhie prin abilitate,
realism, luciditate şi echilibru (schimbare
mai rar întâlnită în Istoria omenirii...!). Cuvintele acestui mare transformator al timpurilor de
mult apuse.., o personalitate a antichităţii, pot fi apropiate şi practicării
înotului; ele pot conduce la adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne
mişca în apă (şi nu numai..) care
constă în: urmarirea cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul
folosirii celei mai corecte tehnici să se manifeste evident prin creşterea
vitezei... dar cu condiţia de a folosi în acest scop – a cât mai puţine
mişcări, deci cât mai puţin efort!
Contrariul
acestei conduite duce înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a
apei, la o evoluţie obositoare şi
ineficientă, fără randament ( acest mod
de a gândi reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului
sportiv contemporan, vezi Anexa nr.14).
-’In balneis salus’ / In băi stă sănătatea...!
- a fost prilejuit de activitatea filantropică a generalului Agrippa (63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere
al Impăratului Augustus; el a construit prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei
(anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de alte 16 mici therme.
-
epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.)
nu a scăpat ocazia de a-l ironiza scurt
pe Nero Imperator (37-69 d. CH.)
care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch. timp în care, pentru aşi
spori popularitatea a construit şi multe
therme grandioase – poetul i s-a adresat linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’ decît Nero (Negru) – ce este mai luminos ca thermele
tale...!
-’Nare sine cortice’ - Inoată fără
papură... – a devenit celebru prin îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi
să trăiască fără pile sau proptele ....; idem – în scrierile lui Sullularia apare povaţa: ’la fel cum
se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu manunchiuri de papură care-l ajută să
plutească.., tot aşa sclavul trebuie să fie ca o împletitură de papură
pentru iubitul său stăpân’.
-’Autorul
latin Vegecius (sec.IV d.CH.) în lucrarea ’Epitoma rei militaris’ face referiri
interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’
(în vecinătatea Tibrului..) exista un
loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul
roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau
progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care
se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.
-
Romanii, vestiţi luptători, au fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.
- In
acele vremuri, cei care nu voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu
scăpa de aceste critici: Caligula
(12-41 d.Ch.) a fost criticat, post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.
-
Răspândirea culturii greceşti în lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte
învăţarea înotului; această sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din
Grecia; mulţi dintre ei au devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea
exerciţillor fizice iar după anul 200 d. Ch.
Treptat
patricienii Romei încep să prefere folosirea thermelor proprietate personală
.., febra construirii acestor instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate
eternă......
După generalul Agrippa, Commodus Imperator,
Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor
therme-edificii grandioase a fost Traian
(53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei
adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui
Caracalla şi Diocleţian.
La
începutul sec. IV d. Ch.
Accesul
publicului în aceste therme nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate
femeilor, bărbaţii fiind primiţi numai după orele prânzului până noaptea
târziu.
Moda
thermelor s-a extins în toate teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că
în Dacia Felix, la Herculanum şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde
apa caldă naturală facilita asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite
therme romane.
Odată cu
decăderea Imp. Roman (Odoacru 476,
Teodoric 493 d.CH., acesta din urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă
a Cetăţii Eterne...), thermele au devenit locuri cu activităţi obscure,
imorale şi prin scăderea rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau
epidemii devastatoare.
- In
aceste condiţii, în anul 745 Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere
a scăldatului în locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu
şi-a dat seama că regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit
să ţină oamenii departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.
- Evul
mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia
de a se îmbăia, înota este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel
Mare (839-888) se atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l
practica în condiţiile existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen
-
Filozoful spaniol, de origine arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul
ca una dintre cele 7 virtuţi cavalereşti ale vremii (înotul în enumerarea lui avea locul al 2-lea).
Dogma
despre interzicerea îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi
pedepse drastice, a ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.
Iată, de
ex., în ce consta testul de ‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în
Ţările Nordice: femeia era legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în
apă..., dacă se îneca – era dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era
considerată ca deţinătoare a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ...
(No comment !).
In
Prusia, se relatează că unii pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul
unui elev care a călcat interdicţia (a
înotat şi
s-a
înecat) a fost biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta
din Breslau (azi în Polonia).
In
această atmosferă, profesorul de limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia –
Nicolas Wynmann, a avut curajul de a scrie (în
limba latină) primul manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes
sive de arti natandi’.
El a putut
avea o serie de cunoştiinţe,
informaţii puţin accesibile altora, având posibilitatea
de a studia multe din operele anticilor.
Lucrarea
este concepută sub forma uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă
bucurile oferite de apă şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este
tehnica cea mai echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era
inestetică şi obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a
apei’, asupra săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este
probabil că Nicolas a avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi
se jucau în apă, înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.
(coperta
manualului lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul
pierderii vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu
supranumit şi ‘Regele
paharelor, conducătorul
Primei Cruciade,ciudat - exact
cu cca. 1500 de ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să
piară în apele aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care
se varsă în Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….)
Aşa
fiind în 1545, Conciliul tridentin al Bisericii catolice o include pe lista
cărţilor interzise. Manualul însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină Anglia ,
Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox.
100 de ani.
Rezumat
In lucrarea enciclopedică ‘
Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von
sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania ,
1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani
î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al
Libiei.
Personal cred că pictura, chiar
naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de
înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.
Important este faptul că ea este
poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un
interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau
practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.
Rercent un cercetător britanic a
făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat
radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit
rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea
Cadrane Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)
Idiograma care în scrierea
hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era
bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", 1932)..
La fel, de data asta pe un papyrus
egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este
decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de
pregătire a vâslirii cu genunchii
depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin
conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea
picioarelor (3) s.a.m.d.
Metodica modernă, din zilele
noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească elliptic- nu
circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea
completă a picioarelor.
Este posibil că autorul kinogramei bras,
cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după
terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei
pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a
ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare,
greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.
Tot în lucrarea mai sus amintită
este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea
săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din
Munchen (Germania . Dar despre acestea în Anexa
14
Bibliografie
selectivă
1925 - Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib.
Larousse, Paris,.
1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich , Ch.
1969 - Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i
Fizkultura, , Sofia
1978 - Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi
Defecte, Ed. Albatros, Buc.
1978 - Oppenheim Francois – Histoire de la Natation,
Chiron-Sports.
1979 - Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag , Berlin
1983 - Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed.
Eminescu,
1987 Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I
luoghi delle origini Cristiane, Ed. Piemme, Parma
Anexa
nr. 14
EVOCARI CRONOLOGICE ALE PRACTICARII
INOTULUI...
5000 î.Ch. - acum cca. 7 mii de ani, pe stâncile
din deşertul libian, la Gilf Kebir, a fost reprezentat un grup de 4 desene ale
unui brasist, desene care reda deplasarea acestuia din plan depărtat în cel
apropiat..., probabil prima kinogramă a mişcărilor de înot concepută astfel de
vre-un ‘monitor’ al timpului; la ora actualá regiunea este pustie dar în acele
vremuri se pare cá apa, înotul erau prezente intens în viaţa locuitorilor acelei
regiuni dacá ne gândim cá, de exemplu, numai ridicarea unei schele care sá
permitá acest act de creaţie putea reprezenta un efort apreciabil - probabil cá
practicarea înotului era atât de îndrăgită încât necesita asemnea reprezentári
grandioase...(recent a fost lansată ideia
că acum cca 6 mii de ani, actualul deşert saharian a fost plin de verdeaţă şi
deci cu multe răuri, ape în care înotul putea fi practica în mod firesc….)
3000
î.Ch. - hieroglifa care deservea noţiunea ' a înota' reprezintá ideograma
sugestiv stilizatá a unui înotátor de 'crawl' în Egiptul antic
1500
î.Ch. - un papirus egiptean redá kinograma tehnicii de înot bras care nu diferá
prea mult de imaginile acceptate azi...
1300
î.Ch. - la Kadiş/Siria un bazorelief redá scena retragerii înot pe râul Orontes a hitiţilor din faţa oştirii egiptene.
900
î.Ch. - Licurg, legislatorul Spartei impune înváţarea înotului la toţi copii
care dupá vârsta de 7 ani erau luaţi spre formare în grija statului pentru pregátire militará
(educaţia spartaná…).
880
î.Ch. - în palatul Nimrud
800
î.Ch. - în Iliada, Homer menţioneazá despre nerábdarea lui Protesiloas, un grec
care pentru a fi primul care ajunge în Troia sare în apá şi înoatá cucerind
astfel onorurile comandanţilor; în Odiseea, Ulise este evocat ca fiind aruncat
de valuri pe ţârmul insulei Feacilor descrie cum înota frumoasa Nausica...
500
î.Ch. - doua statuete de bronz de origine etruscá redau poziţia de elan a unui
înotátor înaintea sáriturii în apă (Muzele din Dresda şi Munchen).
500
î.Ch. - în Athena, aflatá la apogeul sáu, s-a perfecţionat instituţia
gymnasiului/palestre atât de mult încât în incinta acestora existau şi bazine
de înot (lautron) în care atleţii puteau sá se scalde şi sá înveţe a înota sub
supravegherea pedotribilor calificaţi (monitori).
480
î.Ch. - la asediul Siracuzei, patria lui Arhimede, athenienii au folosit
scufundátori ('oameni broascá') pentru a se apropia de portul cetáţii
(Tucitides).
460
î.Ch. - Herodot evoca fapta de vitejie a grecului Skylios care a înotat spre
corábiile lui Xerxes unde a táiat odgoanele lásându-le pradá unei furtuni care
le-a risipit şi distrus..
429-347
î.Ch. - Platon, celebrul filozof grec, în scrierea "Despre Legi",
condiţiona ocuparea unei funcţii în administraţia Cetáţii numai dacá
solicitatorul ştia sá înoate şi sá... scrie; atunci când Diogene din Laerţia,
Cilicia (sec.III dH) a evocat vieţile şi doctrinele unor proieminenţi filozofi
ai antichitáţii ( 10 lucrári pástrate integral...) reia ideia lui Platon sub
forma unui aforism rámas celebru 'mite nein, mite gramate'( 'nu ştie sá înoate,
nici sá scrie'), preluat în latiná sub forma 'nec natat, nec legit', aforism ce
a pátruns şi în cultura medievalá cavalereascá sub forma ' uf dem rucke, uf dem
bucke..', a devenit treptat expresia cea mai nimeritá pentru a ilustra
ignoranţa şi slaba pregátire a unui individ care înafara faptului cá nu a
înváţat sá înoate (ceea ce este atât de plácut...) nici nu a înváţat sá scrie şi sá citeascá, ceea ce este absolut
necesar pentru formarea unui individ.
356 -323
î.Ch. - Alexandru cel Mare înainte de-al învinge pe Darius cel Tânár (332 îH)
era sá se înece în râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba
turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual); apoi dupá victorie s-a
relatat cum Alexandru înota în bazinele palatului cucerit de la fostul suveran
(Plutarh, 50-125 dH); dupá cca. 1500 de ani...(!) la 1190, în acelaşi loc s-a
înecat, de data asta, împáratul Friderich Barbarossa, probabil cá locul i-a
fost evocat fárá a-i fi fost accentuat pericolul fatidic al legendei antice;
odatá cu acest eveniment, Cruciada 1–a, s-a împotmolit definitiv...
287-212
î.Ch. - Arhimede, ilustru inventator şi descoperitor a formulat principiul de
bazá al hidrostaticei:" toate corpurile scufundate într-un lichid pierd o
greutate egalá cu greutatea volumului de lichid dislocuit de acel corp...",
principiu mult legat de practicarea înotului (flotabilitate); legenda spune cá
tiranul Siracuzei, Hieron l-a angajat pe Arhimede sá dovedească frauda unui
bijutier care la o coroaná de aur masiv a amestecat prea mult argint...
Arhimede nu a gásit mult timp ráspunsul dar pe când fácea odatá baie, în
ciubárul sáu, a remarcat cá picioarele-i se ridicá spre suprafaţa de parcá n-ar
fi avut greutate şi astfel a înţeles cá
ele sunt mai uşoare faţá de o unitate de referinţá (apa) şi cá acelaşi
raţionament poate sá-l ajute a demonstra frauda bijutierului... copleşit de
neaşteptata descoperire, a ieşit gol-puşcă din cadá şi fugind spre palatul lui
Hieron a strigat celebra exclamaţie "Evrika, Evrika..."(am gásit...)
Grafică
copiată de pe un vas aflat la Muzeul Louvre, Paris
Este
ştiut că la întreceri nu participau decât bărbaţi, îndeobşte goi iar femeile nu
aveau acces nici în tribune, evident. în schimb, la alte forme de întreceri
(Jocurile Nemeice, Istmice ş.a.), aşa cum relata istoricul Pausianus, existau
şi întreceri de înot şi chiar de înot feminin (celebrul istoric nu a făcut nici
o referire la costumul de baie purtat de aceste naiade antice…).
In suita British Museum
Peste
aprox. două millienii, poetul romantic Lord Byron (1810), dorind să atragă
atenţia asupra luptei de independeţă a grecilor cotropiţi de otomani, a
traversat înot Dardanelele, reluând ‘povestea lui Leandru şi Hero’; gestul său
a avut un mare răsunet în opinia publică a vremii şi indirect a făcut o bună
propagandă înotului.
Dar moda traversărilor a fost continuată de un
soldat italian (Saletti) din fosta armata lui Napoleon, care după înfrângerea
de la Waterloo (1815) a fost închis pe un doc din portul Dover; acesta a ajuns
înot în Franţa, la Calais, traverâsnd canalul Mânecii şi astfel numele sau a
devenit celebru….Traversarea Dover-Calais, a Dardanelelor (apoi şi a
Bosforului) au devenit întreceri tradiţionale, mai ales în lumea
marathoniştilor nautici….
228
î.Ch. - romanii a fost acceptaţi ca participanţi la Jocurile Istmice,. fapt ce
le deschide acestora accesul spre cultura eliná; la aceste întreceri , spre
deosebire de Jocurile Olimpice, se organizau şi întreceri de înot (mai ales
pentru fete.., femeilor fiindu-le interzisă participarea la manifestările
olimpice); treptat încep sá fie preluate idei şi concepte ale spiritului elin,
aristocraţii romani, adoptând din instituţia palestrelor de pildá, ideia báilor
(thermelor). Dupá cum s-a remarcat şi cu alte ocazii în istoria omenirii,
romanii au cucerit pe greci pe calea armelor... pentru ca apoi, grecii sá
cucereascá lumea romaná pe calea culturii... şi este nemaipomenit de
reconfortant gândul cá şi practicarea înotului fácea parte din acest arsenal de
'luptá' culturală (vezi Kiriţescu ‘Palestrica’)...
100
î.Ch. - arheologii dezgroapá în anii 1910-15 ruinele unui bazin cu apá
încálzitá situat la Jericho
55 -53
î.Ch. - Cezar Imperator, relateazá în scrierile sale numeroase activitáţi
legate de apá şi înot la triburile germanice:"ei se îmbáiau în apele
râurilor chiar şi iarna, noii náscuţi erau scufundaţi în valurile reci pentru
a-i cáli de timpuriu...".
15 d.Ch.
- Germanicus, general şi om politic roman, când a încercat sá construiascá un
pod pe râul Eder , 'chattenii', trib germanic,
l-au împiedicat s-o facă venind neaşteptat înot pentru a-l respinge...
33 d.Ch.
– Iisus este botezat în apele Iordanului….
40 d.Ch.
- poetul Marcus Aurelius Merialis descrie într-o odá un grup de balet în
apá în timpul domniei lui Caligula
(37-41).
98 d.Ch.
- Tacitus (55-120 dH) afirmá cá un
întreg trib batav s-a putut retrage din calea romanilor trecând Rhinul înot
spre dezolarea urmăritorilor...
196
d.Ch. - Caracalla, împárat roman (211-216) a construit una dintre cele mai mari
therme (restauratá de Theodoric, dupá 493), vestigii care mai dáinuie şi astázi
la Roma.
300
d.Ch. - Diocleţian, împárat roman (240-316) a construit un nou edificiu al
thermelor care-i poartá numele, în care se puteau gázdui cca. 1600 de persoane.
450
d.Ch. - numárul thermelor care funcţionau în Roma era de cca. 850 (edificii
publice şi cele private); dupá 476, anul desfiinţárii Imperiului Roman de Apus,
întreaga civilizaţie anticá decade, în ceea ce priveşte înotul şi thermele apar
tot mai des nemulţumiri datorate proastei administrári care ducea la molime
pustiitoare şi la perversitáţi condamnate de noua credinţá, religia creştiná.
730
d.Ch. - în Anglia, la Beowulf-Epos, cu prilejul comemorárii dispariţiei
vestitului conducátor Beovulf, se organizau anual întreceri printre care si
cele de înot - mare fond; naratorii afirmau cá concurenţii din Brecca şi
Beowulf porneau înapoi din Gotland, înotând 5 zile/5 nopţi, pâná ajungeau în
Norvegia la Beowulf şi respectiv în Finlanda, la Brecca ....
745
d.Ch. - prima interzicere oficialá a 'scaldei publice' şi implicit a
practicárii înotului (Papa Bonifaciu I).
982
d.Ch. - Otto II, împárat german, reuşeşte sá scape din încercuirea arabá la
Crotona, înotând, împreuná cu al sáu cal şi întreg echipamentul de cavaler....
cca.1.000
- în Europa nordicá, vinováţia unei persoane suspectate de acte vrájitoreşti
era probatá prin testarea capacitáţii de a înota: având mâinile şi picioarele
legate, victima era aruncatá în apá..., dacá individul/individa (mai ales), se
îneca se considera cá astfel s-a dovedit vinováţia pentru care şi-a primit
binemerita-i pedeapsá..., invers, dacá reuşea sá scape, cel în cauzá era scos
din apá şi...apoi, ars pe rug... !!!
1190 -
Freiderich I Barbarossa ('împáratul paharelor...') s-a înecat atunci când
încerca sá treacá înot râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba
turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual, Mersin, Turcia); posibil ca
el să fi fost tentat să repete isprăvile lui Alexandru Makedon care cu cca 1500
de ani înaintea sa, este atestat ca, ar fi reuşit să înoate în acelaşi loc…
cca.1.200
- printre cele 7 virtuţi cavalereşti, înotul figura pe locul al doilea, dupá
cálárie şi înaintea mânuirii armelor (3),aruncarea pietrei (4), luptele (5),
turnirul (6) şi ..galanteria de palat (7).
cca.1.400
- cronicile oficiale enumerá în Germania numárul de bái publice: Frankfurt 29,
Breslau 12, Nurenberg 8 plus cele amenajate pe o serie de corábii dezafectate
în diferite porturi (Hamburg
1452-1512
- Leonardo da Vinci, proiecteazá, în seria sa de invenţii/inovaţii, primele
'palmare' destinate sporirii vitezei de înot.
1530 -
Ludovic Vives în 'Tradebdis disciplines' apreciazá înotul ca primejdios şi
imoral...
1538 -
Nicolaus Wynmann din Ingolstat/Elveţia, publicá în limba latiná primul manual
de înot din lume.."Colymbetes sive arte natandi".
1555 -
celebru pentru noi românii, Olahus Magnus, în "Istoria de gentium
septentrionalium", Roma, dedicá 10 pagini înotului (indicá valoarea
înváţării prin imitare, folosirea materialelor ajutátoare, accentueazá aspectul
utilitar şi paramilitar al deprinderii de a înota...).
1563 -
Conciliul Tridentin al Bisericii Catolice a pus lucrarea lui Wynmann pe lista
"librorum prohibitorum"...
1564 -
Francois Rabelais în 'Gargantua et Pantagruel' (cap.'Traite d'education') sub
motto-ul 'fá ce-ţi place'... pledeazá pentru un regim de mişcare armonios în
care înotul era recomandat a fi practicat sub toarte formele, aláturi de vâslit
şi conducerea velelor.
1569 -
Hieronimus Mercuriallis în 'Arts Gymnastica’, Veneţia, asociazá la exerciţiile
gymnice şi báile, înotul, masajul ‘care erau vestite încá din antichitate...’
1570 -
Roger Acham în "School Master" recomandá înotul ca un mod de mişcare
în aer liber.
1582 -
Richard Mulcaster în "The elementary" pledeazá pentru exerciţii care
sá asigur atât instruirea cât şi educaţia; înotul figura dupá alergári şi
sárituri.
1587 -
Sir Eduard Digby, Univ. Cambridge, realizeazá primul manual de înot scris în
englezá, lucrarea a fost utilá cca. 200 de ani fiind la baza sistemul modern de
înot promovat de englezi In sec. XIX
1595 -
dr. Thomas Elyot în 'The castle of health' include înotul în suita
1603 -
se relateazá cá în Japonia înot este obligatoriu în şcoli.
1668 -
Jan Komenski în 'Orbis pictus' ilustreazá scene cu exerciţii organizate în aer
liber, printre care înotul este redat cu explicaţii sumare; programul unei zile
de şcoalá la Saroş-Pataki era aranjat dupá regula celor '3 x 8' (muncá, somn,
educaţie+igiená).
1688 -
John Locke în 'Cugetári despre educaţie' reafirmá dictonul lui Juvenal
"minte sánátoasá în corp sánátos", înotul fiind preferat
medicamentelor, aláturi de alte forme de mişcare.
1727 -
Voltaire, dupá ce a vizitat Anglia, Londra noteazá admirativ efectele benefice
ale mişcárilor, exerciţiilor în aer liber, practicate de tineretul englez în
comparaţie cu cei din Franţa, fácând aluzii la jocurile olimpice antice;
canotajul şi înotul sunt evocate convingátor.
1760 -
la Paris
1762 -
J.J.Rousseau (1712-1778) publicá 'Emile ou de l'education', în partea a II-a
recomandá báile reci şi practicarea înotului ca forme de mişcare menite a oferi
copiilor satisfacţiile gásite de adulţi în practicarea exerciţiilor fizice.în
’Emile – ou l’education’ remarcă că tinerii învaţă să călărească, ceea ce este
atât de costisitor dar foarte puţini învaţă să înoate cu toate ca acest lucru
nu-i costă nimic... Ca şi compatriotul său Montaigne (1533-1592) sau filozoful
englez John Locke (1632.1704), Rouseau încerca să depărteze tineretul de
spiritul educaţiei feudale pentru a-l face să recepteze mai lesne mesajul
umaniştilor.
1769 -
Benjamin Franklin publicá 'Cum sá devii înotátor îndemânatic în scurt timp' în
care apar exerciţii şi metode de înváţare; autorul foloseşte pentru prima datá
expresia 'to crawl' - ' a se târâ' în limba
englezá.
1774 -
J.B. Basedow în 'Das Elementarwerk' în patru volume, evocá înotul printre
cunoştinţele şi exerciţiile necesare copiilor, mai ales vara când sunt
organizate tabere cu corturi; aceleaţi îndemnuri sunt susţinute de prof. Bahrdt
în lucrarea 'Despre scopul educaţiei'.
1785 -
pastorul C. Salzman înfiinţeazá la Gotha Institutul de educaţie Philantropinun
în care regimul de viaţá era apropiat de naturá, printre alte exerciţii este
enumerat şi înotul
1788-1793
- la Tg.Mureş medicul Stefan Mateyus, publicá o lucrare în care înotul este
regásit pe cuprinsul a 26 de pagini, aláturi de alte exerciţii fizice şi în
contextul unor adevárate forme de antrenament.
1793/94
- Robespiere şi Saint-Just militanţi ai Revoluţiei Franceze au prezentat
Convenţiunii planul de reorganizare a înváţámântului naţional în care copii
între 5-10 ani era vizaţi cá 'trebuie sá înveţe sá citeascá, sá scrie şi sá
înoate'; în acelaşi spirit i-a fost prezentat lui Napoleon planul de
reorganizare a educaţiei tineretului dar vizând mai ales pregátirea militará
(raportor Lexcanal).
1797 -
Oronzio di Bernardi publicá 'Concepţia completá a înváţării înotului bazatá pe
studii asupra greutáţii specifice a corpului omenesc' în care se pledeazá
pentru înváţrea naturalá, fárá ajutorul unor materiale etc.
1798 -
GutsMuths editeazá 'Cárticica despre arta înotului pentru salvare' în care
pleadeazá pentru folosirea materialelor ajutátoare la înváţarea înotului şi,
mai ales, în salvarea de la înec, materiale care-i pot permite unui instructor
lucrul concomient cu mai mulţi elevi; In 'Gymnastik fur Jugend' (cap.III) se
ocupá pe larg de scalda în apá rece şi cálirea organismului.
O
gravură din epocă care arată cum era echipat un instructor de înot; ‘băţul’
este deci un accesoriu tradiţional, el mai este folosit şi astăzi, cu success –
şi eu îl folosesc şi mulţi râd sau devin ironici dar cu ‘el’ (exact ca un
creion aparte..) corectez cu success multe din greşelile fiecărui începător.
Bine înţeles că niciodată destinaţia acestuia nu este schimbată…
Gravură din perioada abordării
înotului de catre părintele sistemului de e.f.s. din Germania .
Este vorba de filantropul Guts Muts care a întărit sistemul gimnasticii germane
(‘Gymnastik fur die Jungend’) şi a aplicat principiile acesteia şi la învăţarea
înotului (foto)
Johann
Christoph Friederich Guts Muts (9 Aug 1759 – 21 Mai 1839) părintele gimnasticii
germane, adică a sistemului efs în care a fost înglobată şi practicarea
înotului, numit de contemporani ‘părintele gimnasticii naţionale’.
- Anton
Vieth în 'Incercare de enciplopedie a exerciţiilor fizice' face o clasificare a
acestora în ' exerciţii pasive'/'active' iar înotul este descris într-o manierá
acceptabilá şi astázi.
1800 -
la Paris
1810 -
la 3 mai, Lord Byron traverseazá Helespontul/Dardanele pornind de la Abydos
spre Lampsakos (cca. 2,7 km), în semn de prietenie cu cauza populaţiei greceşti
încá sub ocupaţie otomaná, acţiunea a avut un efect de mare popularitate a
practicárii înotului chiar dacá celebrul poet nu s-a mai înapoiat vreo-datá la
Londra, rámânând definitiv în Grecia.
- în
Japonia sunt organizate mari competiţii/ festival de înot care durau câteva
zile, la concursuri participau, mai ales elevii.
1815 -
prizonier dupá bátália de la Waterlo, italianul Jan Marie Saletti evadeazá de
pe docurile portului Dover şi ajunge înot pe
ţármul francez, la Calais
1817 -
gen.prusac Ernest von Pfuel publicá 'Despre înot', manual destinat înváţrii 'pe
uscat' a înotului de cátre soldaţi sub supravegherea unor instructori puţin
calificaţi pentru aceastá activitate şi în sáli dotate cu aparaturá specialá.
1818 -
la Berlin
1819 -
Franciscus Nactegall reuşeşte în Danemarka sá introducá obligativitatea
exerciţiilor de înot în cadrul instrucţiei militare (ceea ce noi nu putem face
azi !).
1820 -
la Londra sunt organizate anual curse de înot pe Tamisa de cátre studenţii de
la Eton -College; cursa avea distanţa de cca. 1
milá şi se desfáşura între podurile Hamersmith şi Putney.
1828 -
este deschis primul bazin acoperit de înot (!) la Londra, apoi peste alţi 10
ani erau 8 asemenea bazine în care se desfáşurau şi concursuri profesioniste.
1835 –
Bucureşti Inaugurarea Şcolii de înotat
din mahalaua Izvorului
1837 -ia
fiinţá prima asociaţie de înot, la Londra având ca fondator pe John Strachan.
1844 -
dr. Pavel Vasici tipáreşte la Braşov
1845 (30
Aprilie) –apare manualul Maestrul de
înot arădean
-In anii
1850…, parizianul Chevalier, probabil copiindu-l pe generalul prusac Pfuel (1817, care-şi iniţia
soldaţii pe uscat…) a instalat pe malul Senei un carusel menit a simula
mişcările de înot bras pe uscat; este perfect adevărat că ‘învăţarea’ începe pe
uscat dar apoi ea trebuie să continue în apă, altfel nu se poate.., dar cum în
armată ‘totul’ este posibil …. – înotul era însuşit doar pe uscat.
1846 -
în februarie la Sydney
1873 -
John Trudjon, la Londra, demonstreazá public noua sa tehnicá care-i va purta
numele.
- cpt.
Matthew Webbs traverseazá pentru prima datá Canalul Mânecii, de la Dover la Calais în 21 h:45 min. (în 1883 îşi pierde viaţa încercând
sá strábatá apele cascadei Niagara , într-un
butoi...). 1961 Argentinian Antonio Abertondo started the
first successful non-stop swim across the Channel and back, completed in 43 hr
5 min.
1874 -
la Londra ia fiinţá prima federaţie de înot din lume - cea englezeascá prin
reunificarea asociaţiilor din acest oraş.
1882 –
apare ‘Scoala de patinat şi înotatu’, traducere lui Gh.Moceanu după Michael
Closs.
1890 -
la Bucureşti se deschide strandul 'Tir' lângá Podul Mogoşoaiei, avea un bazin
de 33,3 m cu 6 culoare, relatare a Dlui.Ing Dinu Rădulescu, fost înotător al
anilor 1950.
1893 -
prima demonstraţie cu tehnica crawl este
realizatá de Alik Wickham, Australia, care la 12 ani a realizat 44 sec pe 66,6
m în piscina Bronte, Sydney; el afirma cá tehnica a înváţat-o de la báştinaşii
ins. Rubiana/arh. Solomon, antrenorul G.Farmer este cel care a denumit noua
coordonare botezând-o 'crawl'...
1896 -
primele întreceri olimpice de înot s-au desfáşurat în golful Zea, la Pireu în
Grecia, eroul lor fiind arhitectul maghiar Alfred Hajos Gutman,( Bazinul din
Ins.Margareta/Budapesta a fost modernizat de acesta şi-i poartă numele)
1898 -
la Galaţi, Liceul V.Alexandri este dotat cu primul bazin acoperit de 20 yd. din
România ( din 1929, tot la Galaţi, municipalitatea mai construieşte încá unul
dar de 25 m., la Baia Comunală, bazinul funcţionează şi azi....).
- în
aceiaşi perioadă şi la Sibiu
O fotografie celebră – printre iniţiatorii JO moderne,
alături de Coubertin, se află 6 dintre cei 16 membri fondatori ai IOC : un
german, un ceh, un rus, un ungur, un grec şi un suedez, aşa cum rezultă din textul original care
însoţeşte fotografia…
In ceea ce priveşte
istoria înotului românesc datele cele mai corecte le puteţi găsi la www.swimming.ro
– un portal adus la zi de actualul antreneor federal prof.Octavia Tileagă,
antrenor emerit..
No comments:
Post a Comment