Capitolul VI
INOT
- EVOCARE ISTORICA
Sumar
01. Arheologie +
intrecerile 0limpice moderne;
02 Aforisme
:’nu ştie să înoate, nici să citească’; ’evrika, evrika’; ’festina
lente’ ;’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;
03. Primele
certificate de înot
04.Thermele romane,
05. Interzicere
scăldatului în locuri publice;
06. Cele 7 virtuţi
cavalereşti,
07. Primul manual de
înot;
rezumat+bibliografie
selectiva
01. ARHEOLOGIE
Oamenii au practicat înotul din cele
mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au fost scoase la lumină de
cercetările arheologice întreprinse într-o serie de zone
în
care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).
Cele
mai vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui
brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca.
7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)
În urmă cu aproximativ 5.000 de ani,
hieroglifa care exprima noţiunea de înot reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", Sportverlag Berlin,1932).
Pe zidurile dezgropate ale portului
antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt
reprezentaţi
ostaşi
hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile
(burdufe) în care aveau apa potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea
erau umflate cu aer…)’
În Teba, Luxor,
Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din perioada
faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud
(Persia,
ac. Turcia, Malatya)
a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la
care pornesc conducte de alimentare cu apă caldă).
Tot ca vestigii arheologice amintim
de celebrele 'therme' romane (Caracalla,
Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării
noastre).
Intrecerile 0limpice moderne,
au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea şi organizarea
fenomenului sportiv.
Ele plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de
probe şi participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele competiţii separate –înotul
veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale de 4 ani polarizează interesul întregii opinii publice.
(’olimpiada’ reprezenta în antichitate,
un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4 ani...),
Inotul, în antichitate, nu a figurat
printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch)
fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca. 1000 de ani şi iată că
întrecerea în spirit de cinste şi onoare(
nunită de noi – sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum
rar se poate întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate, ne-am prea obişnuit şi chiar, uneori, nu-i
mai dăm atenţia cuvenită.
Ciudat este faptul că înotul nu a
fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu toate că regula care obliga
participanţii să se întreacă având un echipament sumar ..., iar fi avantajat,
dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit astăzi –
întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau dintr-o
sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.
In acelaşi timp înotul, îmbăiatul
era ominiprezent în piscinele special amenajate în palestre şi rămâne un aspect
oarecum frunstrant - dece această formă de întrecere nu şi-a găsit locul
meritat....?
Dacă tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi
ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele
homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele
două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni
amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).
Toate aceste considerente, probabil,
au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896
– Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale timpurilor
moderne.
-------------------------------
*[Persia, Egipt,
Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a
germanului
Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte
să scoată de sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru
unde se desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci întrecerile
olimpice antice A fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi
astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]
In respect deplin al spiritului
olimpic (care interzicea prezenţa
femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement
împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd la întreceri au fost
acceptate şi reprezentantele sexului slab...).
Practicarea înotului este atestată
de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de cărturarii care au putut
descifra cultura antică.
Infine, timpul a trecut iar azi înotul
este la fel de important ca celelalte discipline.
Foto: Pierre de Fredy Baron de Coubertin
(1863-1937), care în
1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de prietenie
România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a
olimpismului antic avută de predecesorul
său - românul Evanghelie Zappa (cca 1800-1865) un precursor
important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu
destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).
02 Aforisme legate de
practicare înotului
Vom încerca o succintă prezentare a
unor aforisme (alături de un tablou cronologic
interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi
importanţa acestuia:
- ’nu ştie să înoate, nici să
citească’
... expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor celebri înaintaşi,
printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre
legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante
în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după cum spune proverbul
– nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în elina veche – mite nein, mite gramate).
Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar
apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat
aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa conducerii), aforism mult
apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi cca. 1500 de ani..., în plin
elan al cavalerismului medieval german să mai fie folosit, în forma limbii
acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke ....; dar aforismul,
înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile noastre, ca acţiune
politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în China de celebrul
Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind concomitent...
evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l conducea....,
remarcabil aforism , nu ?!
Iată alte cuvinte celebre:
-
Evrika, Evrika - cuvinte încrustate
în memoria omenirii în atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat
tot de apă, îmbăiere, înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.)
atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de
unitatea etalon care era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui
fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a
volumului de apă dislocuit.)..
-
Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) -
expresie atribuită lui Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către
Suetonius (69-141 d. Ch.)
a fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că
pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te
grăbeşti…
Este expresia favorită a unui om
politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a istoriei Romei antice – a
condus Imperiul Roman de la forma de Republică la cea de Monarhie prin abilitate, realism, luciditate şi
echilibru (schimbare mai rar întâlnită în
Istoria omenirii...!). Cuvintele
acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a
antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la
adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..) care constă în: urmarirea
cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul folosirii celei mai corecte
tehnici să se manifeste evident prin creşterea vitezei... dar cu condiţia de a
folosi în acest scop – a cât mai puţine mişcări, deci cât mai puţin efort!
Contrariul acestei conduite duce
înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a apei, la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără
randament ( acest mod de a gândi
reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului sportiv
contemporan, vezi Anexa nr.14).
-’In
balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de
activitatea filantropică a generalului Agrippa
(63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit
prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de
alte 16 mici therme.
- epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza scurt pe Nero
Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch.
timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi multe therme grandioase – poetul i s-a adresat
linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’
decît Nero (Negru) – ce este mai
luminos ca thermele tale...!
-’Nare
sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin
îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....;
idem – în scrierile lui Sullularia
apare povaţa: ’la fel cum se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu
manunchiuri de papură care-l ajută să plutească.., tot aşa sclavul trebuie
să fie ca o împletitură de papură pentru iubitul său stăpân’.
-’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.)
în lucrarea ’Epitoma rei militaris’ face referiri
interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’
(în vecinătatea Tibrului..) exista un
loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul
roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau
progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care
se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.
- Romanii, vestiţi luptători, au
fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare
legionar să-şi pregătească calul pentru a putea înota.
- In acele vremuri, cei care nu
voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat,
post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar
despre Augustus Imperator (63
î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru acesta şi-ar fi
învăţat singur nepoţii să înoate.
- Răspândirea culturii greceşti în
lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte învăţarea înotului; această
sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au
devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea exerciţillor fizice iar după
anul 200 d. Ch.
cei mai mulţi au căpătat cetăţenia romană (fenomen
ce se repetă parcă aidoma şi în epoca actuală, însă pe alte meleaguri...).
Treptat patricienii Romei încep să
prefere folosirea thermelor proprietate personală .., febra construirii acestor
instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate eternă......
După generalul Agrippa, Commodus Imperator,
Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor
therme-edificii grandioase a fost Traian
(53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei
adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui
Caracalla şi Diocleţian.
La începutul sec. IV d. Ch., Roma
avea deja 11 therme publice, 926 de băi particulare şi cca. 2.000 de fântâni
iar alimentarea cu apă era asigurată de 14 viaducte, multe din ele devenind
vestigii istorice admirate astăzi de turişti.
Accesul publicului în aceste therme
nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate femeilor, bărbaţii fiind
primiţi numai după orele prânzului până noaptea târziu.
Moda thermelor s-a extins în toate
teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că în Dacia Felix, la Herculanum
şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde apa caldă naturală facilita
asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite therme romane.
Odată cu decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din
urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...),
thermele au devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea
rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.
- In aceste condiţii, în anul 745
Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere a scăldatului în
locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu şi-a dat seama că
regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit să ţină oamenii
departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.
- Evul mediu timpuriu (cca. 1000
d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia de a se îmbăia, înota
este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel Mare (839-888) se
atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l practica în condiţiile
existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.
- Filozoful spaniol, de origine
arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul ca una dintre cele 7 virtuţi
cavalereşti ale vremii (înotul în
enumerarea lui avea locul al 2-lea).
Dogma despre interzicerea
îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi pedepse drastice, a
ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.
Iată, de ex., în ce consta testul de
‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în Ţările Nordice: femeia era
legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în apă..., dacă se îneca – era
dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era considerată ca deţinătoare
a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ... (No comment !).
In Prusia, se relatează că unii
pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev care a călcat
interdicţia (a înotat şi
s-a înecat) a fost
biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din Breslau
(azi în Polonia).
In această atmosferă, profesorul de
limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia – Nicolas Wynmann, a avut curajul
de a scrie (în limba latină) primul
manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.
El a putut avea o serie de
cunoştiinţe,
informaţii
puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe din operele
anticilor.
Lucrarea este concepută sub forma
uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă bucurile oferite de apă
şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este tehnica cea mai
echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era inestetică şi
obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a apei’, asupra
săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este probabil că Nicolas a
avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi se jucau în apă, înotau
laolaltă, fără a le păsa de restricţii.
[coperta manualului
lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul pierderii
vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu supranumit şi
‘Regele paharelor,conducătorul Primei Cruciade,ciudat - exact cu cca. 1500 de
ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să piară în apele
aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care se varsă în
Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….]
Aşa fiind în 1545, Conciliul
tridentin al Bisericii catolice o include pe lista cărţilor interzise. Manualul
însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină nu era bine ştiută de eventualii
cititori. Insă după alţi 50 de ani, în 1587, în Anglia,
Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox.
100 de ani.
Leonardo da Vinci ( 1452-1519),
acest titan al Renaşterii, în studiile sale de inginerie s-a preocupat şi de
depalsarea prin apă; din grafica alăturată se remarcă cum concepea deplasare pe
apă în cazul oamenilor acelor vremuri.
His voluminous notebooks and diagrammatic
drawings, of which the Royal Library, Windsor, contains the
greatest collection, show a profound research into general scientific laws
demonstrable by observation and experiment. In applied science he had all the
equipment of a great inventor, anticipating the aeroplane, the armoured
vehicle, and the submarine.
[grafică
preluată din lucarea dedicată lui da Vinci, semnată de Frank Zollner şi editată
de Taschenn GmbH în 2003, pag. 577+ text original din The Hutchinson Multimedia
Encyclopedia, 1998]
Rezumat
In lucrarea enciclopedică ‘
Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von
sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania,
1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani
î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al
Libiei.
Personal cred că pictura, chiar
naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de
înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.
Important este faptul că ea este
poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un
interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau
practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.
Rercent un cercetător britanic a
făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat
radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit
rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea Cadrane
Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)
Idiograma care în scrierea
hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era
bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", 1932)..
La fel, de data asta pe un papyrus
egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este
decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de
pregătire a vâslirii cu genunchii
depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin
conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea
picioarelor (3) s.a.m.d.
Metodica modernă, din zilele
noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească elliptic- nu
circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea
completă a picioarelor.
Este posibil că autorul kinogramei bras,
cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după
terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei
pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a
ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare,
greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.
Tot în lucrarea mai sus amintită
este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea
săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din
Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa
14
Bibliografie
selectivă
1925
- Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.
1969
- Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,
1978
- Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed. Albatros, Buc.
1978
- Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.
1979
- Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,
1983
- Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,
1987
Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle origini
Cristiane, Ed. Piemme, Parma,
It.
=======================
Capitolul
VII – SCUBA diving
sumar
01Scufundările
subacvatice, Plonjările la adâncime,
02 ‘Labele de gâscă’
03 Adâncime
04 Decompresiunea,
Rezumat+bibliografia
selectivă
01 SCUBA – reprezintă acronimul expresiei ’Self Contained Underwater Breathing Apparatus’
/ indică posibilitatea individuală de a staţiona sub apă perioade lungi de
timp în cazul plonjărilor la adâncime.
Un succint istoric al scufundărilor (ne place expresia ’ plonjarea la adâncime’)
poate fi similară cu cel a înotului; ele au fost practicate din timpuri
îndepărtate când ca să se ajungă rapid la fundul apei înotătorii săreau în apă
având în braţe un pietroi mare care le scurta durata primei părţi a imersiei.
Aşa ajungeau mai repede la bureţii de mare, la corali sau alte materiale ( depozitele de pe vase scufundate...).
Intr-o frescă datată din sec.IX
î.Ch. a fost reprezentată imaginea unui scufundător care se depalsa neobservat
pe sub apă, având ca mijloc auxiliar de respirat un tub dintr-o trestie la
capătul căruia se afla o pasăre de apă, împăiată, care simula că înoată....
Herodot (cca. 484-425 î.Ch.) evocă
faptele unui anume Scyllis care fiind angajat de Xerxes (regele perşilor între 485-465 î.Ch) să aducă la suprafaţă comorile
unor vase scufundate, a trecut de partea Athenienilor, cu care Xerxes era în
război, el fiind cel care a tăiat odgoanele mai multor corăbii persane, în timp
de furtună, corăbii care au fost distruse şi astfel a slăbit puterea persană de
atac.
Este cunoscut faptul că însuşi
Alexandru cel Mare, la anul 332 î.Ch., asediind portul fenician Tyr din Liban,
a folosit scufundători care să deschidă calea corăbiilor sale în port,
Alexandru însăşi asistând la această operaţiune în rol de scufundător; se poate
spune cu destulă siguranţă că Alexandru
a fost un mare iubitor al apei şi a înotului, el era cât pe ce să se înece în
apele râului Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la
Seleucia de Isauria (Silifke-Mersin actual), înainte de a ataca regatul
persan...
Vegecius (sec IV d.Ch) scriitor
militar a descris existenţa unei căşti de scufundare .. dar se pare că aceasta
nu era decât o dorinţă, o invocare a viitorului...; la cca 30m adâncime presiunea apei asupra
organismului este atât de mare încât funcţia respiratorie nu se mai poate manifesta;
tehnologia anticilor nu putea rezolva acest obiectiv….
După căderea Imperiului Roman, în
anii de declin ai civilizaţiei antice, asemenea informaţii dispar, dar iată că
la 1210 Roger Bacon inventează primul aparat de staţionat sub apă (o formă asemănătoare
unui butoi).
Printre proiectele de anticipaţie
realizate de Leonardo da Vinci (1452-1519) s-au găsit şi schiţele unui viitor
submarin.
In 1553 a fost realizată prima cască
de scafandru confecţionată din lemn, cu geam de sticlă şi tub respirator ce plutea la suprafaţa_a
apei...
Se povesteşte că un curajos din America
(Williams Phips), pe la 1680, a plonjat în adâncime pentru a recupera o comoară
de ca 200.000 de Lire sterline... oamenii începeau să dea atenţie plonjărilor
la mare adîncime
In 1715 englezul John Lethbridge a
reuşit să facă primul costum de scafandrul, din piele, umflat cu aer; cu acesta
se putea scufunda la cca. 8m
De abia în 1819, Augustus Siebe
realizează primul costum impermiabil şi flexibil la care era ataşată casca
protectoare; aerul era pompat mecanic de la suprafaţă dar adâncimea atinsă era
redusă iar soluţia permitea doar staţionarea verticală a scafandrului.
In 1853 August Siebe corectează aceste
neajunsuri prin realizarea unui costum etanş, dotat cu o valvă reglatoare ce
permitea o mai bună ventilare cu aer şi o autonomie de cca. 10 m adâncime de la
pompa care trimetea aerul.
In 1865 Denayrouse şi Ronquayrol
(Franţa) pun la punct primul sistem autonom de respirat sub apă (buteliile
asigurau o autonomie de cca.22 min. şi o adâncime de cca. lo-12 m) folosind
cauciucul vulcanizat (proces tehnologic pus la punct încă din 1840).
In 1866, francezul Benoit Ronguayol
a inventat regulatorul de aer cu care a dotat costumul realizat de englezul
W.H.James cu cca 40 de ani înainte. Dar acest mecanism nu a avut o reuşită
deplină – tehnologia nu era la nivelul aşteptărilor... doar în poveştile lui
Jules Verne (20.000 leghe sub mări..) se relata cum se poate face funcţional
regulatorul de aer....
In 1876, Wallace-Dunlop ataşează la
costumul de scafandru labele de înot,
lucru ce a permis atunci atingerea unor adîncimi de cca.75 m.
Din 1911 încep să apară sistemele de respirat
cu circuit închis (David & Momsen) iar din 1926 apar ochelarii cu tub
racord pentru respirat care împreună cu labele de înot au permis extinderea
explorărilor subacvatice la mică adâncime generând o multitudine de explorări,
cercetări utile şi interesante.
Deabia în 1925, francezul Le Prieur
a reuşit să adapteze regulatorul de aer la butelia cu oxygen; din 1934,
LePrieur, pune la punct actualul sistem de plonjare, cu un costum de scafandru
autonom ce a deschis căi nebănuite de explorare şi exploatare a oceanului
planetar.
.
(primele
încercări cu aparatură asistată....)
. Apoi începe epoca triumfală a lui
J.I. Cousteau care a explorat temeinic adâncurile mărilor, el a introdus şi
noţiunea de ’paşaport de scufundător’ şi, mai nou, sportul plonjării la
mare adâncime – SCUBA Diving certificate.
Americanii au activat programele
SEALAB 1 şi 2 unde regimul de adâncime era de 61m iar durata – 30 zile.
La ora actuală echipamentele au
evoluat spre perfecţiune, se pot face scufundări de toate categoriile (industriale,
arheologice, diversionism, de spionaj ) iar lumea de sub ape se dovedeşte
neobişnuit de interesantă pentru civiliazaţia sec. 21 ..
02. ‘LABELE DE GÂSCĂ’
Ideia de a mări suprafeţele de
vâslire pentru a obţine un efect sporit de propulsie a fost remarcată , pentru
prima dată, la Leonardo da Vinci (1452-1519) de la care au rămas schiţe cu
înotători care aveau dispuse pe mâini nişte palmare.
Benjamin Franklin (1706-1790)
descrie în lucrarea ‘Cum să devii în scurt timp înotător îndemânatic’, nişte ‘labe’ dispuse la glezne
menite a ajuta vâslirile în tehnica bras.
In 1876, Wallace şi Dunlop, în
lucrarea ‘Plate swimming’ (London, editura G.Routledge&Son) descriu
primele labe,
confecţionate din cauciuc (vulcanizarea
cauciucului a fost perfecţionată încă din anii 1840); după această dată
labele au început să fie folosite din ce în ce mai mult în rândul scafandrilor
apoi şi de câtre sportivi.
La ora actuală există chiar
competiţii la nivel european de înot cu ajutorul labelor – competiţii
sponsorizate de fabricatorii acestor materiale. (vezi Anexa nr. 7)
03. ADÂNCIME
Înotul subacvatic ('plonjarea la adâncime') prin
intermediul unei aparaturi din ce în ce mai perfecţionate, a permis
amplificarea unor activitãţi conexe (arheologie,
cercetare geologicã, asistenţã tehnicã ş.a.) asistate de Confederation
Mondiale de Activites Soubacvatique (CMAS), fondatã în 1959 de celebrii
Picard şi Cousteau, cu sediul la Monaco.
Reprezintă spaţiu măsurat de la
suprafaţa (oglinda)apei până la fundul cuvei bazinului sau a apei
respective.
La solicitarea beneficiarului,
arhitecţii, constructorii, realizează adâcimi variabile ale bazinelor de înot:
-adâncime
mică în pantă uniformă înclinată pentru joacă şi iniţierea copiilor;
-adâncime
mare, (cca. 2,o m) în care picioarele înotătorului nu pot atinge fundul
pentru a se sprijini (la înot, înot sincron, polo) şi
-adîncime
foarte mare (min.5,o m) la sărituri în apă, înot sincron (opţional).
Potrivit legilor hidrostaticii,
asupra corpului aflat în stare de imersie (în
mişcare sau în repaus) apa exercită din toate direcţiile o presiune egală
cu volumul de lichid dizlocuit de corp, funcţie de densitatea lichidului, de
adâncimea apei (cuvei), de forţa gravitaţei.
Aşadar, practic corpul pluteşte
beneficiind şi de presiunea ascendentă care se măreşte pe măsura creşterii
adăncimii bazinului.
Acest aspect ar putea fi luat în considerare
în procesul de optimizare a performanţei la înot (bazinele adânci favorizează plutirea implicit performanţa); în
comparaţie cu aceste avantaje (minime),
un bazin cu adâncime mare este mai greu de întreţinut, eficienţa sa economică
fiind redusă.
În asemenea condiţii ar fi de dorit
ca bazinele de antrenament să aibă o adîncime mai mică (120-140cm) dar, având
în vedere faptul că, de regulă, în aceleaşi bazine se practică şi polo-ul şi
înotul sincron, soluţia ideală o constituie adâncimea de cca 180-220cm, aşa cum
este indicat în regulamentul FINA (articolul SW-4).
.
Plonjarea la mare adâncimea atins
valori de sute de metri (cca.300) loc în care presiunea apei atinge cca. 30-40
atm., dizolvînd azotul din aer în sîngele scufundătorului, care odată revenit
la suprafaţă poate suferi o decomprimare bruscă provocatoare a unor embolii ce
pot periclita viaţa scufundătorului; pentru a-l feri, sunt necesare mai multe
'staţii' (opriri) de decompresiune, permiţând astfel azotului să părăsească
sângele până la valori normale (staţiile se fac
la 100, 60 şi 10 metri cu durate de timp suficient de lungi.
De ‘ultimă oră’ pentru decomprimare
sunt folosite barocamere, care permit un confort considerabil pentru
scufundătorul deja obosit. Aceste barocamere au fost folosite şi pentru a
supracompensa biologic organismele sportivilor, manevră considertă de Comitetul
Antidoping al CIO ca fiind prohibită, fiind dăunătoare sănătăţii spotivului.
Tehnologia plonjărilor la mare adâncime
este în permanentă perfecţionare.
04. DECOMPRESIUNEA
Legat de activitatea de plonjare la
mare adâncime, în 1907, fiziologul Haldane a întocmit primele tabele în care
erau calculaţi timpii de decompresiune, adică fragmentarea reveniri în mai
multe staţii fiecare cu durata şi adâncimea optim calculată pentru a facilita
revenirea la suprafaţă, în condiţii de perfectă stare de funcţionalitate a
organismului (regimul optim de
decompresiune).
In cazul plonjărilor la mare
adâncime, azotul din compoziţia aerului destinat actului respirator, în funcţie
de adâncime+durata scufundării, tinde să se dizolve în mediile lichide ale
corpului (în sânge îndeosebi),
fenomen fără urmări negative în sine.
Odată cu revenirea spre suprafaţă,
odată cu începerea scăderii presiunii subacvatice, azotul tinde să iasă din
mediile în care s-a dizolvat (efectul
'sifonării' sângelui), iar dacă această ieşire se produce brusc, azotul
ieşit poate forma nişte bule de gaz care vor circula odată cu sângele prin
organism.
Prezenţa unei astfel de bule pe
porţiuni mai lungi sau scurte, la nivelul SNC, poate afecta funcţionalitatea de
sistem a organismlui, asemenea embolii fiind grav lezatoare şi periculoase,
degradante pentru integritatea organismului.
Prevenirea unor asemenea urmări
nedorite este realizată prin programarea unor 'staţii' de decompresiune, fiind
vorba în mod practic de oprirea scufundătorului (dotat cu aparatură de scufundare autonomă), la diferite
adîncimi+durate precise, tocmai spre a permite eliminarea treptată a azotului
din sânge, evitându-se astfel formarea bulelor de azot şi deci pericolul unor
embolii cu urmări grave; aceste manevre prelungesc durata scufundării cu un
timp care depăşeşte sensibil pe cel al scufundării propriu-zise, 'staţiile'
cele mai lungi sunt planificate la adâncimea de cca. 20m (22 min.), la 10m (35
min.) şi la 3m (cca.60 min.).
In ultimul timp, decompresiunea se
face în barocamere speciale aflate la nivelul mării (pe nava care însoţeşte scufundătorii), încăperi în care se pot
simula condiţiile de presiune de la diferite adâncimi fără ca scufundătorul să
fie lăsat singur în apa mării...
Rezumat
Inotul la mare adâncime (plonjarea
subacvatică) reprezintă o ramură a
activitaţilor desfăşurate în mediul acvatic
( mări, oceane,
lacuri, râuri), activităţi încă nerecunoscute de FINA deşi există oarecare
înteres în direcţia includerii sale printre celelalte discipline promovate de
aceasta.
Inotul la mare adîncime este
patronat de CMAS; istoria furnizează multe date cu privire la practicarea
acestuia:
Primele relatări se întâlnesc în
Iliada lui Homer (cca.900 îen), la rândul său Tucydides descrie acţiunile
'oamenilor broască' - athenieni care asediau Syracuza (cca.500 î. Ch.),
Aristotel, Alexandru cel Mare, Plinius şi Livius amintesc despre scufundările
practicate la vremea respectivă
Bibliografie
selectiva
1925 Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris.
1929 Villepion G. – Nageons, ed. Grasset, , Paris,
1943 Const. Kiriţecu – Palestrica, Ed, Casa Scoalelor, Buc.
1962 FISS - Reglements de Fed.
Int. de Souvetage, Paris,
1965 Lewin Gerhard Dr.– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig
1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London
1973 Kuhlman Detlef – Sprechen im sport untericht, ISBN 3778049119,
1978 Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports,
1981 Zaţiorscki V.M.– Biomehanika Plavanie, Fizkultura i Sport, , Moakva, RS
1986 Bozdogan Ahmet – Yuzme, Gorselsanatlar, , Istanbul,
1987 TYASF - Yuzme ogretmeni el
kitabi, Ankara,
1988 Reha Alpar – Yuzme ve Sutopu,Turk federasyonu, , Istanbul,
1990 Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, Istanbul
1994 Neil Cohen Sports
encyclopedia, Bantam Books,
==================
Capitolul VII
INOTUL
– mijloc de salvare şi prevenire a accidentelor în apă
Sumar:
01. Componenta
umanitară, socială
02 FISS – Federation
Internaţionale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports
Utilitaires;;
03. Prevenirea unui accident;
04 Defensiva in salvare
05 Exerciţii care simulează momentele salvării deprinderea,
instruirea;
06.
Inecul în apă ; Prize agrsive, disperate; Manevre de salvare;
Organizarea acţiunii de salvare;
Rezumat+bibliografie
selectiva
01. COMPONENTA UMANITARA, SOCIALA
Apreciem că salvarea unui semen
de-al nostru aflat în pericol de a se îneca este un gest responsabil, umanitar.
Dar a salva este şi o deprindere, o obişnuiţă care trebuie exersată metodic totuşi.
Formarea deprinderii de a înota
trebuie privită şi din acest punct de vedere – promptitudinea întervenţiei,
acordarea primului ajutor. In lecţiile de învăţare nu ar trebui să lipsească şi
nişte exerciţii, sub formă de joc, prin care începătorii vor putea să se
obişnuiască cu aceste manevre sau măsuri.
Chiar, la gimnastica care precede orişice
lecţie ar putea să apară o suită
de exerciţii, cu partener, în care elevii să aibe sarcina de a simula apucările
sau manevre de imobilizare etc.
In cazul salvării – procedeul Bras
este cel mai des apelat – dar apropierea de locul accidentului trebuie să se
facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate (variante rapide, odihnitoare,).
Aceste forme de înaintare sunt
regăsite sub expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără
pretenţii tehnice dar sigur de a servi la rezolvarea accidentului.
02 F.I.S.S.
FISS - Federation
Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires,
a fost fondată în 1910, are sediul la Paris,
28, rue Lacroix, Paris 17e.
FISS a fost precedată de Societes Francaise de
Sauvetage (1878), Marsilia, organizaţie care a avut un impact, un succes
veritabil în epocă. Fondatorul ei – Michel Pitet a nutrit mereu speranţa
înfinţării unei federaţii internaţionale, imbold generat şi de activitatea
baronului Pierre Fredy . de Coubertin, care a fondat Comitetul Olimpic
Internaţional în 1983 (inţiativa de reînviere
a olimpiismului datează însă din ani ’50 ai secolului XIX- vezi activitatea lui
Evanghelie Zappa, român de origine albaneză ….).
După fondarea FISS au intervenit
evenimetele Primului Război Mondial, apoi o perioadă de acalmie urmată de cel
de-al Doilea război Mondial, iar după 1950, sub influenţa dr. Messeli se
reunesc reprezentanţii a cca. 22 de ţări, la Cannes, când au fost reformulate statutul şi Regulamentul
competiţiilor europene şi de pe alte continente
Probele vizate au fost în număr de 6 dintre
care doar 4 permiteau cumularea de puncte pentru clasamentul general:
1. salvarea unui manechin,
2. 400m înot de salvare,
3. salvare cu ajutorul unei bărci,
4. lansarea colacului de salvare
03 Prevenirea unui accident
Pentru prevenire este necesar a fi
respectate următoarele:
- cercetaţi şi luaţi informaţii
despre locul în care doriţi să înotaţi (1),
- nu vă depărtaţi de locurile care
vă pot oferi un refugiu cert (2),
- ţineţi seama de condiţiile meteo
şi temperatura apei (3),
- nu înotaţi imediat după masa, când
aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool) când vă simţi obosit
sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi prea transpirat (4),
- nu forţaţi pe nimeni să înoate
dacă nu doreşte; nu vă permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în
vecinătatea apei (5),
- dacă totuşi pericolul se
declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi panica şi manifestările
dispeate (cu toate că pericolul
răscoleşte toate instinctele...) încercaţi să vă readuceţi aminte cum aţi
învăţat înotul, ce sfaturi erau atunci, de regulă, criza de a nu putea inspira
poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar, asupra Dvs.(6),
- în situaţie de neînlăturat de a vă
scufunda, reţineţi braţele în apă
– ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din apă
ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat...(7),
- dacă totuşi scufundare s-a produs,
blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă va fi de folos şi pentru a uşura
revenirea la suprafaţă – lăcomia după aer poate fi fatală, este recomandat să vă
bizuiţi mai mult pe mişcare picioarelor, mişcările dezordonate cu braţele
îngreunează revenirea la suprafaţă (8),
- îmbrăcămintea care, ocazional, o
aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc (9),
- instalarea unui cârcel, crampă musculară
solicită acţiunea energică de a forţa întinerea muşchiului – nu sunt
recomandate manevre barbare (folosirea unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).
In acelaş context, nu putem neglija că
evenimentul neprevăzut trebuie imediat suspus unui control unic – un om
cu sânge rece trebuie să îndemne, să se manifeste spre a organiza cât mai
repede salvarea (a),
Salvatorul trebuie să fie puternic, energic;
au fost numeroase cazuri când salvatorul s-a pierdut împreună cu victima care,
cu preţul vieţii se agăţa de el (b),
La salvatorii profesionişti
manevrarea echipamentului trebuie să fie promptă şi lipsita de ezitare (c)
Idem, anticiparea tuturor măsurilor care sunt
consecutive salvării – reanimare, apel la cadrul medical, anunţarea organelor
sanitare, de pază etc. (d),
Supraveghere, până la completa
restabilire şi reabilitare a vicitmei – au fost cazuri când cel salvat a fost
lăsat să doarmă ... timp în care inima a încetat să funcţioneze (e) ş.a.
04. DEFENSIVA IN SALVARE
Ajutorul acordat victimei poate
include şi folosirea din partea salvatorului a unor procedee, prize, parade de
apărare faţă de agresivitatea generată de panica celui în cauză; salvatorul
incomodat poate apela la :- autoscufundarea premeditată, care va determina
victima să renunţe la agăţarea disperată + o nouă tentativă de prindere ;
- eliberarea din prize agresive cu
imobilizarea victimei în poziţii de supravieţuire (cu faţa în sus, la aer);
- 'atacarea victimei’ şi
imobilizarea acesteia , fără brutalitate (!), etc.
Salvatorul trebuie să aibe prezenţă
de spirit pentru a interveni prompt, precis, hotărât; ajutorul trebuie bine
organizat, şi rapid desfăşurat.
05 Exerciţii care simulează momentele salvării
In centrele de învăţare a
înotului monitorii trebuie să deprindă elevii şi cu diferite tehnici de
salvare, transport şi reanimare (sub
forma de joc şi în colectiv) .
Iată grafica care poate face
obiectul unor exerciţii efectuate atât pe uscat cât şi în apă:
( salvatorul va apuca
mâna victimei şi printr-o simplă răsucire va ajunge să execute imobilizarea la
spate după care va putea trasnporta victima în condiţii sigure, având gura
adusă la aer ...)
(presupusa victimă este apucată de palme iar
salvatorul printr-o răsucire va conduce victima în faţa sa cu mobilizare
ambelor braţe la spate şi cu faţa spre aer...)
(în cazul când
victima scapă din prinderea palmelor şi se agaţă de gâtul salvatorului acesta
va scăpa din priza disperată prin parada umerilor urmată de apucarea degetelor,
palmelor pentru a încerca încă odata manevra de prindere...)
(la fel, în cazul
apucării disperate din faţă, salvatorul prin ridicarea umerilor se va elibera
iar apoi cu o priză încrucişată va aduce
victima cu spatele la el şi astfel va reuşi să mobilizeze braţele la spate...)
(în cazul unei prize
disperate care opune cotul la gât, salvatorul va forţa ridicarea cotului şi în
continuare va efectua manevra de imobilizare a braţelor la spate...)
(în situaţii complet
neprevăzute, îmbrăcămintea poate fi folosită, temporar, ca mijloc ajutător de
plutire...)
(o crampă musculară,
un cârcel la nivelul gambei poate fi combătut prin manevra de întindere a
musculaturii care se face mobilizând laba în flexie dorsală accentuată,
concomitent cu întinderea energică a piciorului ...)
(grafică din
Inot-Manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc)
06 ÎNECUL
IN APA
Practicarea înotului, îmbăierile
ocazionale sau ajungerea fortuită în apă pot prilejui declanşarea unui accident
de regulă neprevăzut dar deloc imprevizibil…, accident care poate duce chiar la
deces având drept cauză ‘anoxia’ (lipsa
oxigenului la nivelul ţesuturilor…).
Accidentul mortal poate surveni fie prin
neglijarea condiţiilor de mediu (temperatura,
condiţii atmosferice neprielnice, relieful fundului de apă, mobilitatea
cursului de apă etc) care pot deteriora echilibrul plutirii sau
cursivitatea înaintării, fie prin perturbarea unor funcţii importante ale
organismului (oboseală, crampe, crize
cardiace) în care putem îngloba şi cele de natură psihică – spaima care
epuizează înotătorul în mod dramatic şi alert, etc.
Inecul prin ajungerea apei în
plămâni lipseşte în fapt organismul de oxigen producându-se astfel asfixia
acestuia.
Măsurile de salvare ( prin ajutor, reanimare) prompt
aplicate devin foarte eficiente în funcţie de gradul de suboxigenare adică a
duratei de timp când în locul oxigenului alveolele sunt inundate de apă;
specialiştii apreciază că şansele de salvare în cazul opririi tranzitului cu
oxigen sunt următoarele:
98-100% dacă oprirea a durat cca 1’
92%
--------------------------------- 2
72&---------------------------------- 3
50%-----------------------------------
4
25%-----------------------------------
5
11%-----------------------------------
6
08%
---------------------------------- 7
05%
---------------------------------- 8
02%
---------------------------------- 9
01% --------------------------------- 10
01%oo ----------------------------- 11;
In conformitate cu regulile sanitare
de salvare, măsurile de acordare a primului ajutor trebuie aplicate, fără
ezitare şi fără rezerve, minimum 25 minute de la descoperirea victimei (se relatează cazuri când chiar după 1 oră
de reaminare s-a recuperat viaţa unor semeni de-ai noştri…).
Imediat după readucerea echilibrului
funcţiilor vitale, cel accidentat nu
trebuie lăsat singur, el va trebui să meargă, să întreţină discuţii cu
cei din jur, totul pentru a preîntâmpina apariţia somnului sau starea de apatie
specifică acestor evenimente.
(acordarea primul ajutor poate să înceapă
încă din apa adâcă imediat după găsirea victimei; pe uscat este bine ca primul
ajutor să fie operat de 2 cadre de specialitate sau de 2 voluntari – ei ar
trebui să conlucreze cât mai eficient ....)
Rezumat
In
cazul salvării – procedeul Bras este cel mai des apelat – dar apropierea de
locul accidentului trebuie să se facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate
(variantele odihnitoare, rapide). Aceste forme de înaintare sunt regăsite sub
expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără pretenţii tehnice dar
sigur de a servi la rezolvarea accidentului.
Pentru prevenire este necesar a fi
respectate următoarele: cercetaţi şi luaţi informaţii despre locul în care
doriţi să înotaţi (1), nu vă depărtaţi de locurile care vă pot oferi un refugiu
cert (2), ţineţi seama de condiţiile meteo şi temperatura apei (3), nu înotaţi
imediat după masa, când aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool)
când vă simţi obosit sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi
prea transpirat (4), nu forţaţi pe nimeni să înoate dacă nu doreşte; nu vă
permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în vecinătatea apei (5),
dacă totuşi pericolul se declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi
panica şi manifestările dispeate (cu toate că pericolul răscoleşte toate
instinctele...) – să vă readuceţi aminte cum aţi învăţat înotul, ce sfaturi
erau atunci,
de regulă, criza de a
nu putea inspira poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar,
asupra Dvs.(6), în situaţie de neînlăturat de a vă scufunda, reţineţi braţele
în apă – ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din
apă ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat....(7),
dacă totuşi scufundare s-a prous, blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă
va fi de folos şi pentru a uşura revenirea la suprafaţă, mai ales cu ajutorul
miţcărilor de picioare – lăcomia după aer poate fi fatală (8), îmbrăcămintea
care, ocazional, o aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc
(9), instalarea unui cârcel, crampă musculară solicită acţiunea energică de a
forţa întinerea muşchiului – nu sunt recomandate manevre barbare (folosirea
unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).
Bibliografie
selectivă
1962
FISS - Reglements de Fed. Int. de
Souvetage, Paris, ,
1969
Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin,
1970
Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp, , Minneapolis,
1972
Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London
1979
Schmid Ludvik – Prvni Pomoc , Olimpia Praha,
1982
Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc
1982
Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, , Buc.
1983
Suner Mahmut – SCUBA, Cemoffset, , Istanbul
1983
Vickers Vincent, – Swimming, Brown Comp. Publ. Yowa,
1985
Witkowski M. – Plyvanie ratunkove, Sport-Tursika, , Warşava,
1988
Georgescu, Constantin–Controlul medicala şi primul ajutor în EFS, IEFS, Buc.
1990
Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, , Istanbul
1995
Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed,. Cucuteni, , Buc.
-------------------------------------------------
Cap
X
Controlul
medico-sportiv
Aspecte
medico-sportive prinvind practicarea înotului sportiv;
[sub
redactarea d.lui Acad. Prof. Dr. I.Drăgan, FINA -_ MC, INMS, FRNPM]
Sumar:
0.1 Probleme de
fiziologie;
0.2 Modelul biologic
al performeurului;
0.3 Indici de selecţie
(primară,secundară, finală);
0.4. Controlul şi
asistenţa medico-sportivă;
0.5 Probleme de patologie;
0.6. Inotul – mijloc
de recuperare
0.7. Imbolnăviri intâlnite
la inot
0.8. Insolatiile la
inotatori
0.9 Insolaţiile
10 Consumul de apă
11. Comitetul medical
FINA
rezumat+bibliografie
selectiva
01. Probleme legate
de fiziologie:
Cu excepţia probelor de 50, 100, 200
m încadrate în grupa de efort predominant anaerob (în’datorie’ seminificativă de oxigen..), restul probelor mai lungi
chiar însăşi practicarea ocazională a înotului (de agrement, de întreţinere) sunt încadrate în tipul de efort
aerob, în care datorită intensităţii reduse, organismul are posibilitatea să
folosească oxigenul drept combustibil.
.
Ca atare, la aceste aspecte concrete
legate de tipul de efort mai amintim efectele legate de termoreglare (călirea organismului – apa fiind întotdeauna la o temperatură mai scăzută
decât cea a corpului….) şi deci efort de adaptare benefic organismului (fără a mai aminti de efectele pe care
compoziţia apei o poate avea – apa sărată a mării, apele thermale, procedurile
balneo ş.a.)
Poziţia fundamentală la înot este
cea orizontală fapt ce ajută travaliul cradiac, influenţează activitatea
coloanei vertebrale sau cea din marile articulaţii (vezi kinetoterapia); înotul oferă un confort evident şi astfel se
pot produce trăiri psihice deosebit de plăcute care fac, care aduc bucurie
celui aflat în apă.
Astfel putem înţelege, încă odată,
de ce înotul este o activitate unanim acceptată atât ca agrement cât şi ca
sport (efort de anduranţă, rezistenţă)
ambele ipostaze – benefice pentru fiinţa umană, pe plan social-utilitar şi
biologic (vezi lupta contra
sedentarismului ş.a.)
02 Modelul biologic al performerului
Iată
modelul performerului olimpic, mondial:
-
vârsta medie optimă a afirmării între 16-19
ani la fete şi 19-24 la băieţi.
-
Sprinterii au talie înaltă (fetele 178/băieţii 185 cm.)
-
Hipoponderali (greutate cu cca 5-10 Kg sub cifra taliei+100)
-
Valori foarte bune ale Puterii anaerobe (sprinterii/Anaerobic Power) şi Puterii
aerobe (fondiştii/aerobic Power)
-
Diametrul biacromial mai mare cu cca 6-8 cm
faţă de cel bitrohanterian; torace bine dezvoltat;
-
Picioarele lungi şi subţiri asigură o bună
plutire a corpului;
-
Forţă musculară a braţelor la nivel deosebit (recordurile mondiale reprezintă tipul de
efort ideal combinat între anduranţă, forţă, detentă/supleţe)
-
Greutate specifică (în apă) foarte mică (‘oase de porumbel’…)
-
Coordonare neuro-motorie, viteza de reacţie
şi de deplasare la cote foarte bune.
-
Rezistenţă evidentă la stress !
03 Indici de selecţie
Selecţia primară pentru sportul de
performanţă:
-
Începe la 5-7 ani şi va avea în vedere o stare bună de sănătate (vezi contraindicaţiile practicării înotului
Cap 1/8….)
-
Dezvoltare fizică armonioasă fără tendinţe de rahitism sau alte deficienţe
fizice legate de coloană sau torace (la
nivelul Gr. 1)
-
O bună anamneză familială şi individuală (vezi
cap. motivaţie, psihomotricitate, inteligenţă, nivel somatic şi psihic al
părinţilor)
Selecţia secundară (10-12 ani):
Are loc după un stagiu de 4-5 ani de
înot sistematic practicat (continuitatea
antrenamentelor, însuţirea unei tehnici corecte de înot în cât mai multe
procedee)
Tendinţă de creştere a taliei spre
tipul înalt şi suplu (în special pentru
cei specializati în probele de sprint) Hipoponderali
.Anvergura mare (+ 4-6 cm. peste valoarea
taliei) Dimensiuni mari ale palmelor, labelor picioarelor Capacitate vitală
toracică la valori bune spre excellent Diferenţa pozitivă între diametrele
umerilor/şoldurilor, Mobilitate, supleţe evidentă în articulaţii Forţă
scapulară, lombară bune în raport cu greutatea corporală, Volum cardiac (determinat radiologic de tip II şi III)
Indici psihic: coordonare şi
echilibru la cote pozitive, capacitate bună de concentrare a atenţiei şi
rezistenţă la oboseală, monotonie, sub control cu baterii de teste specifice
(Labirint ş.a.)
Selecţia finală
(14-18 ani la fete/ 16-20 ani la băieţi):
Flotabilitate foarte bună, indice
hidrodinamic mai mare de 20 ( diametrul
biacromial + diametrul bitrohanterian exprimate în cm. x 100 / 2) Talie
înaltă la sprinteri sau medie spre înaltă la restul de probelor cu o anvergură
pozitivă (+ 6—8 cm), Mobilitate
excelentă secondată de o capacitate vitală cu peste 25-30% faţă de cifrele
standard (populaţie) Indici superiori
ai metabolismului de effort (indici superiori ai Volumuli cardiac (radiografii), Putere anaerobă, Putere aerobă la valorile cerute de
efortul maximal.
Calităţi psiho-motrice:
viteză de repetiţie crescută, mai ales în condiţii de solicitare ritmică (test Punctare = barem
minim 53 pct); capacitate de concentrare a atenţiei şi rezistenţei la oboseală
psihică şi motorie la valori ridicate (test Karpelin la 1 minut/barem minim
40pct); capacitate de coordonare şi echilibru dinamic (test Purdue-Pegboard
barem pentru fiecare mână – 20 pct, ambele mâini – 33 pct şi per ansamblu – 44
pct.) la valori bune.
Desigur că înaintea acestor teste
amănunţite trebuie să existe argumentul principal – performanţa autentică;
aceste argumente sunt mai mult valabile în cazul când competiţia de amploare
solicită selecţia unui număr mai mare de înotători care pot fi folosiţi ca
rezerve importante în desfăşurarea probelor de ştafetă etc.
(-
Medicină sportivă, I. Drăgan şi colab. Ed.
Medicală, Buc. 2002)
04. Controlul şi
asistenţa medico-sportivă
Sunt reglementate prin Legea
Sportului şi ordinul Ministrului Sănătăţii.
Conform acestor acte normative,
sportivii ligitimaţi (cluburi,asociaţii)
sunt obligaţi să efectueze controlul medico-sportiv semetrial, la o
unitate/cabinet de specialitate care este abiliată să acorde în scris dreptul
de a participa la antrenamente, competiţii (parafă,
semnătură, stampilă).
In sinteză – acest control se
referă la: anamneză generală si sportiva;
-
ex.clinic general (aparate, sisteme);
-
ex. radiologic cardio-pulmonar (anual);
-
ex. dezvoltării fizice (somatometric şi
somatoscopic al compoziţiei corpului (ţesut
adipos, muscular, etc. prin metode INMS);
-
Dinamometrie-Miotonometrie;
-
Capacitate respiratorie vitală+apneea; Determinarea
VO2 max(metoda indirectă-test INMS şi
indicele de refacere Dorgo);
-
Proba Martinet;
-
EKG în repaus;
-
ex. oftamologic;
-
ex. stomatologic;
-
ex.de laborator (urină, hemoglobină, VSH,
T.S. şi T.S., Ca. şi Mg. în ser, glicemia / anual, Colesterol / annual etc.
In baza acestor examinări se
elaborează avizul medico-sportiv (APT / INAPT) şi se fac o serie de recomandări
(medicale, medico-pedagogice, regim de
viaţă, susţinere/refacere după effort, pregătire biologică pentru concurs etc.)
Personale care primesc la antrenamente si / sau
competiţii sportivi fără aviz medical (ca
dată, ca interdicţie) sunt
răspunzătoare în faţa legii în caz de accident..
Pentru sportivii de elită examenul
se face la INMS (odată la 4-6 luni) si cuprinde alături de examenele descrise
anterior un ex, neuro-psihiatric şi investigaţii psiho; determinarea Puterii
anaerobe la cicloergometru (alactacida, lactacidă);ex. Laborator riguros
diferenţiat în funcţie de specificul sportului precum şi alte examinări
recomandate de medicul lotului sportiv s.a.
05. Probleme de
patologie,
mai frecvent întâlnite la înot
Trebuie să recunoaştem că înotul,
acest sport drag nouă tuturora, poate favoriza, poate induce o aşa zisă patologie specifică. Unele
dintre ele ţin de o tratare neglijentă a problemelor de igienă- boli ale pielii
(dermatomicoze,ptiriazis-verzicolor,
furunculoze s.a.) , boli ale conductului auditiv extern, boli oftamologice (conjunctivite bacteriene, conjunctivita ‘de
bazin’ datorată unui ultravirus specific bazinului…, conjunctivită ce trebuie
să nu fie confundată cu simpla înroşire a ochilor datorită contactului cu apa
tratată cu clor etc.), alergii cutanate datorate tot clorului în exces ş.a.
Mai pot apărea hepatalgii
consecutive efortului neobişnuit pentru începători (crampe hepatice care dispar
chiar dacă efortul continuă/’botezul focului’ la efort…!), astmul bronşic ( cu toate că înotul este recomandat chiar
în reabilitarea aparatului respirator).
O patologie aparte poate fi
remarcată la nivelul aparatului locomotor fiind considerată o patologie
profesională prin suprasolicitare (vezi
rolul gimnasticii şi a exerciţiilor compensatorii care împreună cu înotul
contribuie la creşterea unui corp sănătos); în această categori amintim
‘umărul înotătorului’ (periatrită scapulo-umerală
sau leziuni musculare cu depuneri de calciu, mai ales, pe tendoane);
‘genunchiul brasistului’ leziuni ale ligamentelor colaterale interne sau
externe ale genunchiului.
Profilaxia acestora solicită, în
primul rând, o foarte bună încălzire înainte de effort ca şi o încheiere
gradată a efortului; evident toate aceste observaţii nu sunt de competenţa
decât a medicului sportiv care trebuie imediat informat de aceste neajunsuri de
către sportiv şi antrenor..
06. Inotul mijloc de
recuperare
Efectele fiziologice enumerate,
mai ales pentru cei care îl practica
sistematic justifică folosirea înotului ca mijloc terapeutic în recuperare (boli organice sau funcţionale)
In primul rând vom aminti despre
hidrotherapie indicatîă în cazuri de insuficienţe respiratorii, deficienţe
fizice toracice, distoniile neuro-vegetative, etc.
Un alt domeniu în care înotul apare
ca un mijloc apreciat este cel al tratării unor deficienţe fizice ale coloanei (cifoze, scolioze), deficienţe de
postură specifice actualei generaţii tinere; la fel înotul este indicat în
recuperări post-traumatice (entorse,
rupturi musculare, fracturi hernii de disc ş.a.)
Inotul rămâne unul din mijloacele
importante pe care medicia în general, îl recomandă tuturor oamenilor – atât
celor sănătoşi (prevenire) cat şi celor afectati de
anumite disfuncţiuni. Iată încă odată o pledoarie sinceră pentru a vă determina
să tratatţi subiectul INOT cu maxima atenţie; în el stă sănătatea unui popor sau a unor oameni loviţi
de boală.
07. Îmbolnăviri întâlnite
la înot
Deşi înotul este apreciat ca remediu
în multe cauze (disfuncţionalităţi, acumulări), practicarea sa nu exclude şi
unele forme de îmbolnăvire; el poate induce o’asa zisă patologie specifică’;
unele dintre ele ţin de
- simpla creştere a temperaturii (peste 36,9 C) urmare a unor expuneri
prelungite la frig, umezeală (bazin);
- forme de sinuzită, activarea unor
forme cronice, vechi, tratament prin ‘destuparea’ canalelor sinuzale;
- otite medii, urmare a expunerii la
frig şi umezeală (mai ales local);
- unele forme de infecţii ale
conjuctivitei oculare pe fond cauzat de răceală, umezeală;
- simple răguşeli, tarheite, mai
ales în timpul iernii;
- nevralgii dentare ca urmare a
răcelii şi netratării unor carii dentare.
- forme de micoze ale pielii cauzate
de tratarea incorectă igenic a mediului
din bazin;
In condiţiile legate de procesul
de pregătire, în care solicitările (eforturile) sunt importante, ades unilaterale şi probabil
greşit programate putem aminti despre:
- simpla ‘febră musculară’
care indică o greşită şi grăbită dozare a încărcăturii de lucru, efort, local,
general;
- crampele musculare (cârceii) datorită unui dezechilibrări
ale ph-ului
mediului
intern;
- dureri ligamentare, musculare
datorate unor suprasolicitări în volum sau
intensitate;
- unele accentuări ale
atitudinilor vicioase (deficienţe
fizice profesional
-sportive) la
nivelul curburilor naturale ale coloanei, poziţia umerilor, laxitate
ligamentară, tonus muscular scăzut
- unele forme de anemii,
urmare a unor perioade intense şi prost asistate ca alimentaţie, refacere;
- unele disfuncţionalităţi la
nivelul aparatului circulator, excretor, digestiv, ca urmare a suprasolicitărilor frecvente.
Inotul poate fi asociat cu
insolaţiile, consecinţele exceselor cu alcool, cu alimente sau regim de viaţă
nechibzuit (fumatul), fără a mai aminti de posibilitatea( teoretică) a
declanşării unor crize (sufocări, disconfort) sau chiar a înecului.
08 Igiena inotului
Faptul că înotătorul este perfect
înconjurat de apă iar corpul său este expus deci direct contactului cu aceasta
impune respectarea cu stricteţe a unor suite de reguli ale igienei generale (păstrarea sănătăţii, creşterea
potenţialului biologic angrenat de efort), personalizate în deprinderi de
igienă proprie fiecărui sportiv (rezultate
din studierea mediului, prevenirea şi înlăturarea factorilor nocivi şi
consolidarea unui confort acceptabil de activitate) conturată din relaţiile
cu antrenorul, mediul ambiant modern (igienizat),
evident de influenţa general.permanentă a familiei şi şcolii.
Igiena trebuie ’învăţată pas cu
pas’ şi fără nici o concesie, fapte care ar discretita imediat efortul de a
aplica acest concept la nivelul grupei sau chiar a unui singur sportiv
(problema duşului, a purtării căştii din cauciuc, toaleta personală înaintea
intrării în apa, folosirea wc-ului în timpul antrenamentului etc).
Igiena bazinului, punct de
interes pentru mai multe categorii profesionale, este abordată încă din faza de
proiectare (cf. standardelor moderne) prin
funcţiuni distincte (grupuri sanitare
separate – public/sportivi, vestiare modulare care să ofere găzduire la un
număr variabil de vizitatori sau, prin restrângere, să mărească spaţiul de lucru
pe uscat, despărţirea strictă a circulaţiei sportivilor de cea a vizitatorilor
ş.a.); aceste funcţiuni+dispoziţiile specifice trebuie respectate, în
primul rând de administratorul bazinului, pentru a pretinde, apoi, respectarea
lor de către ceilalţi utilizatori
Igiena echipamentului,
apreciat a fi cel mai sumar dintre toate disciplinele sportive, este importantă
şi deoarece acest echipament ‘stă’ foarte mult timp în apă este de dorit a fi
spălat, cât mai des, cu atenţia necesară (
o notă specială pentru curăţenia papucilor de acces în bazin).
Casca / boneta de inot
Articol,
obiect inclus în lista de echipament la înot. Are menirea de a feri înotătorul
de umezeală, de răceală, de contactul cu apa.
Obligativitatea purtării este egală
la ambele sexe, mai ales în bazinele moderne unde există sistem de
recirculare/filtrare rapidă a apei (firele
de păr pot obtura orificiile de recirculare a apei).
După folosire, părul trebuie spălat
de urmele de transpiraţie; la fel, casca (din cauciuc sau pvc) trebuie
protejată de clor prin clatire cu apă potabilă şi apoi, prin uscare şi
impregnare, cu pudră de talc.
A intra în apa bazinului f[r a avea
casca protectuare este un act de neglijenţă care nu poate fi tollerat de nimeni
!
Igiena antrenamentului impune
ca antrenorul să controleze, de fiecare dată (!), cu atenţie: starea de
sănătate a fiecărui sportiv, să repete cu tact şi măiestrie suita de reguli
care vizează fiecare înotător, însăşi respectarea regimului fiziologic de
exersare în lecţiei, evitarea eforturilor dure, chiar a ‘discuţiilor’ (înjurăturilor), iar după antrenament să
nu scape din vedere necesitatea de instilare în ochi a soluţiilor antiseptice (protargol,
sulfatiazol), uscarea părului şi ferirea de umezeală remanenetă a conductelor
auditive – adică să nu se omită repetarea unui ‘protocol’ zilnic de aplicare a
regulilor igienei, un punct central al aplicării acestor reguli find şi
organizarea judicioasă a regimului alimentar (specific probelor de viteză sau a celor de fond, particular unor
perioade distincte de pregătire) şi de viaţă (regula celor ‘3x8’ – 8 ore muncă +
8 ore odihnă + 8 ore educare).
Toate aceste suite de cerinţe ale
Igienei au în vedere faptul că, prin mijlocirea apei, la înot, este foarte
posibilă apariţia unui trafic microbian cu urmări periculoase (per individ, grupuri); ştiut fiind că,
noi nu suntem chiar nişte ‘aşi’ în a genera şi aplica cerinţele (vezi
gunoaiele care ne înconjuară la tot pasul…) pentru respectarea lor va fi
nevoie de un effort deosebit, mai ales din partea antrenorilor .
09 INSOLATIILE LA
INOTATORI
La stranduri sau bazine descoperite,
expunerea la radiaţiile solare a corpului sumar îmbrăcat se cere a fi treptat
gradată, mai ales la începutul sezonului de vară. Pe teritoriul românesc şi în
condiţiile ‘de ultimă oră’ a perturbaţiilor echilibrului ecologic (vezi, din ce în ce mai pregnanta, abatere
în sensul că clima apare tot mai des în ipostazele ei extreme – ori este foarte
frig ori foarte cald…) se ajunge la necesitatea unor precauţiuni (valabile nu numai pentru ‘ştrand-işti’ ci
şi pentru alte categorii de civili, mai ales pensionarii) – cert este că
expunerea la soare poate deveni rapid ‘o problemă’.
In aceste sens se recomandă
folosirea unei îmbrăcăminţi protectoare, adecvate (a) iar regimul de gradare a expunerii să fie bine realizat (b). La modul concret, în primă fază, se manifestă înroşirea pielii
şi usturimi ale suprafeţelor iradiate care, ades, se pot transforma în vezicule
pline cu lichid plasmatic ce pot fi uscate prin tamponări cu alcool sau pudră
de talc ( la eventuala lor deschidere se
vor asigura aplicaţii antiseptice).
O formă mai gravă poate aduce şi
creşterea temperaturii însoţită de frisoane neplăcute, acute dureri de cap,
stări de vomă sau chiar de leşin. Cel astfel insolat va fi aşezat, culcat la
umbră, având capul uşor ridicat, cu comprese reci – până la sosirea medicului;
regimul de tratament include preparate histaminice, sedative, antibiotice (cazul cu arsuri întinse).
Inotătorii din elita se feresc de
expuneri prelungite la radiaţia solară.
10. Consumul de apă
…..
In ultima perioadă de timp abundă în
media românească direct / indirect, o reclamă perfect agreată - mesajul ei
redus la esenţă este astfel interpretabil: : - beţi apă cît mai multă că noi ne vom îmbogăţi…!
Pe
oamenii aceştia nimic nu-I interesează ( în afară de profitul lor..).
Specialiştii de elită din Lab. NASA însă
ne avertizează – nu exageraţi cu consumul de lichide, fireasca lor eliminare
antrenează şi multe dintre mineralele aflate în mediul intern (mai ales Cl.Na);
acest lucru este interesant pentru activitatea sportivă de mare performanţă, în
pregatirea cosmonautilor, etc... ;
din istoria veche a marathonului este ştiut că Filipides, cel
care a adus vestea victoriei Grecilor asupra Persanilor (490 î,H,), a alergat, fără oprire, cei 42 Km. si odata
ajuns, dândui-se să bea apă (cum era normal…) a murit.!
Tragicul destin al acestui antic
vestitor a fost în atenţia francezului
M. Breal care a explicat ca alergând, vestitorul a pierdut o cantitate
apreciabilă de apă, organismul fiind epuizat şi în stare de apărare extremă ( pierderea apei, posibil, s-a produs si la
nivelul lichidelor interstiţiale, în compoziţia sângelui etc.) iar când I
s-a dat să bea apă…, aceasta a invadat celulele corpului, mai ales hemoglobina,
apa a intrat în interiorul fiecărei celule producînd ‘explozia’ acestora. Alergătorul nostru nu a
murit de efort ci de asfixie acută – sângele său nu mai avea elementele care să
transporte oxigenul…!
Deci, aceatsă informaţie, provenita
din trecut dar actualizaă de specilaistii NASA ar trebui să ne dea de gandit.
La bazinul la care lucrez, am
remarcat destui copii, care in timpul antrenamtului cer permisiunea sa bea
apă…, se pare ca efectul reclamei îşi face efectul; mai este acest aspect – la
marile meciuri de fotbal.., aşa ca din întâmplare…, camera tv se opreşte, dese
ori, pe antrenorul stressat.. care… bea apă.
Credeţi sau nu – este o manipulare
abilă prin care unele ‘grupuri de interese’… îşi fac treaba pe seama credulităţii
noastre…
Aviz
amatorilor …!
11 Comitetul
medical FINA
Dintre cele 6 comitete ale FINA este singurul care nu are program
specific de întreceri, dar activitatea sa este larg implicată în dezvoltarea
nataţiei. CM. este format din 13 membri din 1968 a fost cooptat şi Prof.univ.
Dr.Ioan Dragan distins de două ori cu medalii de argint şi de aur (1981, 1986)
pentru activitatea sa.
Activitatea CM. are în vedere igiena bazinului, asistenţa la antrenament
şi la concurs, controlul antidopping etc.
Referitor la igiena bazinului în scopul protejării sănătăţii şi
ocrotirii vieţii CM.se interesează de
problema neglijenţelor, a îmbolnăvirilor dermatologice, orl., digestive, ş.a.
precum şi de urmatoarele testări chimice şi bacteriologice:
‑colonii la temperatura de 21,0 o C, la
100/mml, la 24‑72 ore;
‑colonii
la temperatura de 37,0 o C, la 100/mml, la 24‑48 ore;
‑clorul
liber la o concentraţie de 0,3‑ 0,6 mg/l;
‑pH‑ul
optim între 7,0 ‑ 7,3 - grafic zilnic;
‑rezistenţa
electrică la 10 13 ‑ 10 14 Ohmi;
‑claritate
‑ vizibilitate ridicată a fundului, pereţilor;
‑vîscozitate
‑ 0,10 FTU;
‑densitatea
apei la temperatura de 20,o C;
‑temperatura
apei la concurs:minimum 24,0 o C;
-temperatura apei de antrenament să nu depăşească 27,0 o C;
‑temperatura
aerului/incinte:minimum +2,0o C peste cea a apei.
Asistenţa la antrenament, având în vedere că factorul de risc la înot
este redus în comparaţie cu alte sporturi, se recomandă examenul medico‑sportiv
anual, o colaborare strânsă între medic şi antrenor; examenul se va referi la
anamneza de specialitate, controlul taliei‑greutăţii, examene de laborator,
testarea capacităţii specifice de efort,(vezi 'contrandicaţii').
Asistenţa la concurs, oficial, se referă la supravegherea igienii
bazinului, asistenţa la examinarea anti‑dopping, asistenţa la unele
îmbolnăvirii şi accidente, examinarea periodică a aparaturii aflate în dotarea
punctului de 'prim ajutor', raportarea tuturor evenimentelor de ordin medical
şi luarea măsurilor necesare bunei desfăşurări a activităţii.
Rezumat
ACCIDENT,
ÎMBOLNĂVIRI LEGATE DE APÃ
Eveniment neaşteptat care are drept
consecinţã alterarea momentanã sau definitivã a capacitãţii de a înota şi
supravieţui în apã (înec). Poate fi urmarea unei dereglãri acute a stãrii de
sãnãtate (suprasolicitãri funcţionale, excese) care tulburã mecanismele de
adaptare la mediu, datoritã pierderii controlului asupra deprinderii (uneori
precare) de a înota. Perturbãrile respective pot fi provocate de agitaţia din
jur, de unele schimbãri bruşte ale condişiilor atmosferice (furtunã, ploaie,
trãsnete).
Prevenirea acestora este obligaţia
majorã a persoanelor chemate s ã supravegheze sau sã conducã activitatea înotãtorilor,
şi sã intervinã prompt pentru a acorda un prim-ajutor sau a iniţia o acţiune de
salvare de la înec.
În caz de accident se impune
întocmirea unui raport amãnunţit analiza atentã a cauzelor care l-au provocat,
precum şi adoptarea unor mãsuri suplimentare de prevenire a unor asemenea
evenimente.
Bibliografie
selectivă
1962
FISS - Reglements de Fed. Int. de
Souvetage, Paris, , FR
1969
Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin, DE
1972
Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London
UK
1972
Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, , Buc. RO
1974
Counsilman, J - The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA
1982
Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc. RO
1989
Dragan, I. Selecţia şi orientarea medico-sportiva, Ed. Sport-Turism , ,Buc. RO
1989
Dragan , I. Practica medicinei sportive, Ed. Medicală, Buc- RO
1995
Dragan, Stroescu – Medicaţia la sportivi, ed Cucuteni, , Buc. RO
1995
Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed. Cucuteni, , Buc. RO
=========================
Capitolul
IX
CONCURS
sumar
01. Competitiile -
concursurile de inot
02. Evaluarea
performantelor cu ajutorul Tabelei internationale de
punctaj
03 Competiţiile BEST
04. Concursurile
oficiale de inot
05. Costumul de inot
06 Bazin de înot
07. Bazine acoperite
Rezumat+bibliografie
selectiva
01. COMPETITIILE - CONCURSURILE DE INOT
Consecinţă a manifestării spiritului
de întrecere prezent în stările ludice (jocurile copiilor, tinerilor, dece nu, şi a adulţilor...),
reprezintă o formă de organizare superioară în care apare distinct 'premeditarea',
(motivaţia, buna intenţie), obiectiv
la care se aderă prin consens, fără obligativitate şi în spirit
de 'faire-play' caracteristic tuturor întrecerilor, nu numai cele
sportive...
Mai ales la înot 'competiţia'
trebuie abordată cu prudenţă. Uneori competiţia, întrecerea la înot, fără ca
sportivii să aibe un bagaj bogat de exprimare motrică corectă…, poate avea
efecte negative, astfel putem observa:
- la stagiul de 'începător'
efectul întrecerii asupra performanţei fizice poate fi remarcată, mai ales, în
plan cantitativ cu suficiente greşeli de tehnică.
- trecerea de la acest stagiu la cel
de 'avansaţi' ar trebui să aibă drept criteriu, aprecierea, nu atât a
valorii performanţei (care se poate
obţine suprasolicitând organismul...., deci periculos în fond), ci mai ales acurateţea tehnicii
în compania unei prestaţii fizice medii, minimale care oferă soluţia rezolvării multor limite
temporare de înot eficient care pot apărea în momentul selecţiei, trecerii la
un stagiul superior (încă odată
recomandăm aprecierea conceptului 'BEST' prezentat în lucrare).
In stagiile superioare
competiţia devine, treptat, un mod, chiar de sine stătător, de pregătire şi
afirmare.
La acest capitol evideţiem
activitatea de elaborare a
regulamentelor oficiale de concurs (olimpice,
naţionale etc), diferite variante competiţii intermediare (‘de casă) prin care va fi afirmată
performanţa fiecaruia.
Competiţia de înot este o formă de
întrecere predominant individuală, cu angajare, cu ‘luptă’ indirectă (sportivii sunt separaţi, pe culoare);
chiar şi la "ştafete" se păstrează acelaşi spirit ( o reunire a 4 individualităţi distincte ca
performanţe sub forma unei echipe de club, reprezentativă naţională etc).
Cu toate că concursul este un
element definitoriu în cazul unui program de pregătire, ideia nu trebuie să
ajungă un 'scop în sine'; între antrenament şi concurs trebuie să existe
un raport echilibrat, optim care să ajute pregătirea sportivului fără a-l
marca, stressa; din păcate, există mulţi antrenori dar şi părinţi care nu
judecă astfel şi transformă concursul (uneori
chiar fără şanse…) în elementul principal al devenirii viitorului sportiv
şi, astfel tratată, prin ‘forţarea notei’ concursul poate deveni o cauză
pierdută….. atenţie deci.
In ţările cu tradiţie şi rezultate
pe măsură, specialiştii încearcă să ridice limita vârstei la care să se înceapă
participarea în competiţii; de la cantonarea în zona perioadei antepubertare
(8-10 ani) care este obişnuită, încă, şi pe la noi..., la perioada pubertară
(de al 11 sau chiar 12 ani).
Efortul maximal, presupus a fi comun
tuturor întrecerilor (fie ele de 50 sau 400 m), la vârste mici, nu ar putea fi
tolerat decât cu riscul suprasolicitărilor, cu forţarea organismului
antepubertar.
02. EVALUAREA PERFORMANTELOR CU AJUTORUL TABELEI
INTERNATIONALE DE PUNCTAJ
Federaţia internaţională guvernează
toate activităţile legate de practicarea nataţiei.
Printre acestea, Înotul sportiv, are
un număr suficient de mare de practicanţi (pozaţi
pe sexe, grupe de vârstă, forme de întreceri, probe de înot-bazin 25m sau 50m
etc.) fiecare participant putând deveni campion, putând reuşi o performanţă
oarecare (un record), care se cere a
fi, într-un sfârşit, departajată de prestaţiile altora, din cu totul alte probe
de concurs etc.
In cazul probelor de concurs
desfăşurate în bazine (de 25 sau 50 m +
separat pentru probele feminine şi cele masculine) între căştigători, mai
ales, se simte nevoia de a face această departajare; astfel se va putea afirma
cert, obiectiv că recordul, performaţa, de ex., la 50 m bras este mai valoroasă
decât cea de la 1500m liber samd.
In acest sens sunt interesate
diferite medii de publicitate, de presă, organizatori care atribuie un premiu
substanţial pentru cea mai bună performanţă etc.
Intocmirea tabelei internaţionale de
punctaj, care permite departajarea acestor performanţe se bazează pe o formula
matematica simplă :
P. = 1000 – (B. / T. )3
în care P. reprezintă
punctajul care urmează a fi calculat extrăgându-se din constanta 1000 produsul
rezultat din împărţirea bazei (B), adică
timpul standard afişat de FINA , periodic, în urma calculării mediilor primilor
10 performanţe ( pe o perioadă
imediat anterioară să zicem un ciclu olimpic, sau ultimele două campionate
mondiale...) – deci împărţirea valorii B. la valoare timpului realizat
de sportivul respectiv T; împărţirea este precedată de transformarea timpului realizat de sportiv (T) şi timpului standard (B) oficializat de FINA, în
secunde iar rezultatul împărţirii se ridică la cub şi această ultimă
valoare se scade din constanta 1000 …..
Deoarece aceste tabele cuprind o
sumedenie de cifre valorice (pentru
fiecare performaţă posibilă...) şi deci valori care nu se pot calcula cu
mare uşurinţă ..., FINA emite, spre
consultare, pe portalul
deci la dispoziţia
oricărui utilizator de internet –
FINA POINT SCORING
şi
astfel orice dispută sau ierarhizare între sportivi este arbitrată cu obiectiv
şi cu ‘faire-play’.
03 Competiţiile BEST
Sunt
concursuri în care alături de performaţa în sine se face şi o estimare
matematică asupra corectitudinii
mişcărilor folosite. Deci -
Matematica = Obiectivitate
Este vorba de:
A - o forma obuşnuită
a intrecerii sportive clasice (asa cum
este ea practicata din totdeauna) – având scopul major - înaintarea
în viteză maximă;
B – cu condiţia
expresă adoptată de sportivi – cea de folosire a cât mai puţinor mişcări de vâslire
cu braţele = eficienţă maximă !
C - regim
de mişcare care conduce, obligă executantul sa foloseasca cele mai corecte mişcări
de inaintare prin apa;
Aprecierea acestei prestaţii este
facută cu mijloace obiective, strict-matematice, în condiţiile induse de folosirea
formulei BEST (the Biomechanical
Efficiency Swimming Test) raportată la o altă constantă -
valoarea (anuală) a Indicelui Personal de Alunecare (IPA)
propriu fiecărui biotip de înotător (urmează explicaţii …):
1. ‘B.E.S.T.’
– reprezinta acronimul unei formule matematice (concepută de autorul acestei
lucrări – M. Olaru) , extrem de simplă, după care se poate calcula eficienţa, măiestria
atinsă de un înotător la un moment dat.
Formula cu un calcul, rapid / mental
al punctajului realizat de un concurent, punctaj care poate permite, ulterior,
alcatuirea unui clasament obiectiv, oficial
Formula BEST se poate calcula astfel – dintr-o valoare constanta
( in cazul nostru este constanta K.= 100 + punctajul IPA
deci o sumă stabilă, fixă, uşor de
reţinut dar diferită de la un înotător la altul…) se va scădea suma
numerică a Timpului realizat (în
secunde) + Numărul
de Vâsliri cu braţele pe 50m,
adică :
BEST
=
[ K. + IPA] – [ Nr. sec. + Nr. vâsliri ] = …puncte;
de
exemplu, sportivul …...…. va avea : BEST
=
[100
+ 150] – [ 40 sec+ 50 cicluri ] = 160 pct;
Un
alt sportiv …………………va avea : BEST =
[100
+135] – [ 42 sec + 55 cicluri] = 138 pct…..
2. IPA
poate fi asemuit unui card , are valoare fixă, stabilă, constantă mai mult
timp, (ea este verificată anual - until
31 Dec.) şi este simplu, usor de calculat astfel: în condiţii terestre, concurentul
este invitat să simuleze pe uscat, în plan perfect orizontal, poziţia cu corpul
culcat-întins, similară cu plutirea ventrală (pe piept), mobilizând braţele si picioarele (şpiţul) în întindere
maximă – se măsoară valoarea acestei pozitii exprimată în centimetri (L.), la aceasta valoare se va adauga
aceiaşi constantă K. = 100; din
adunarea lor , suma acestor valori urmează a se scădea suma numerică dată de Circumferinţa sub-axilară (C.)
(în expiraţie profundă,
exprimată în centimetri)
+
Greutatea corporală exprimată in Kgr. (G.)
adică :
IPA = [ L. + K. ] – [ C. + G. ]
= …. puncte,
de
ex.: IPA = [214 + 100] – [80+70],
adica -
164
puncte IPA.
Conceptul BEST are la origini înţelesul
aforismului ‘Festina Lente’.
Celebrul aforism poate avea, in cazul inotului, o aplicare semnificativă - ‘inoată cu cea mai mare viteză –
folosind cele mai puţine mişcări’ = eficienţă, randament max.
Acest regim
solicită înotătorului efectuarea celor mai corecte mişcări de înot, când
tehnica este deficitară numărul de mişcări va creşte şi deci valoarea
prestaţiei BEST va scădea !
. In acest fel se
poate obţine un randament de mişcare ridicat. In fond evoluţia sa reprezintă un
amestec inedit între ‘performanţă’ (viteza pe 50m) si ‘măiestrie’
- tehnica cea mai corectă (la un moment
dat).
A performa pe
distanţa de 50m nu este un lucru prea complicat dar a avea tehnica cea mai
corectă reprezinta deja o încercare directă de a obţine perfecţiunea.
Acest climat
poate conduce orientarea înotătorului, către un posibil ‘concurs de frumuseţe’
la înot - conceput altfel decât performanţa
clasică, strictă, realizată indiferent cum.. (vezi apelarea la mijloace nepermise, doping…!).
Nota de
subiectivism, inerent oricarui concurs ‘de frumuseţe’ , poate căpăta un spirit
autentic de faire-play prin organizarea seriilor de concurs in mod perfect egal
folosind valorile sensibil egale ale indicelui IPA..
Aceasta egalitate
va putea fi apreciată matematic folosind criteriul IPA (adica o valoare personală,
constantă,
calculată anual), întrecerea se va desfăşura între înotători egali sau aproape
egali dpdv biomotric (IPA).
DECI :
acest nou concept (autentic românesc…!) ar putea face parte, în viitor, printr-o
promovare oficială, din activitatea de înot sportiv al federaţiei noastre şi
chiar al FINA - Age groups Sistem, Masters events …(vezi Anexa nr. 9 )
04. CONCURSURILE OFICIALE DE INOT
Ordinea de programare este dată de
calendarul sportiv al clubului, federaţiei etc. aşa cum rezultă din graficul (anual, ciclu olimpic) al pregătirii
sportivilor; ele au un regulament tehnic care trebuie cunoscut şi
respectat pentru buna desfăşurare a întrecerilor propriu-zise.
Un regulament trebuie conceput
conform următoarelor rubrici care dau ‘protocolul’ de concurs:
- denumirea oficială (cu referire la un eveniment, aniversare etc),
- data exacta a desfăşurării,
- locul, cu informaţii despre bazinul de
concurs şi evetual adresa şi telefonul,
informaţii despre posibilităţi de parcare
auto, cazare etc.
- definirea participanţilor (grupe de vârsta, sex, vechime în înot etc.)
- condiţii de concurs: şedinţa tehnica (secretariat, ziua, ora, locul),
- activiattea de validări,
- locul de cazare şi masă (precizări despre modul de plată)
- precizări despre programul tehnic de
concurs, lista cu probele oficiale de întrecere simpla enumerare, pe grupe de vârsta, sexe (serii, finale, contra-cronometru, ora începerii, etc.)
- programul tehnic propriu-zis: număr de
reuniuni (ora de încălzire, de start),număr de ordine a fiecărei probe,
- clasamente: la fiecare probă (individual,
stafete), punctaje, cumulat pe grupă de vârstă, sexe, cluburi etc.
- premii: în probele individuale, pe echipe de
club,
- brigada de arbitrii: nominalizare pe
posturi, funcţii, juriul de apel
- cabinet medical şi control anti-dopping
- casier-caserie pentru plata taxelor (de
intrare, de participare).
Probele de înot sportiv în piscină (acoperită / în aer liber) pot fi
descrise prin:
- distanţele propuse de a fi parcurse (a), procedeul tehnic de înot sportiv (b) şi formele de întrecere (probe
individuale, stafete)(c), grupa de
vârstă vizată de întrecere (d)
astfel:
Aceste probe sunt cuprinse în
regulamentul FINA, sunt agreate de F R Nataţie şi organizate conform cu
facilităţile oferite de fiecare bazin ales pentru concurs (bazine de 5o m / 'olimpice',
bazine de 33,3 m, bazine de 25 m...); în măsură de unele probe care nu au fost
enumerate în tabelul anterior pot fi interesante pentru desfăşurarea pregătirii
sau a spectacolului de întrecere sportivă, organizatorii pot include în
protocolul de concurs un număr limitat de astfel de probe (ştafete de 8x5om/sau chiar mai mult, 4oo m Bras, sau Fluture sau Spate
etc.).
Aceste probe se vor desfăşura în
regim ‘hors-concurs’ – ‘înafara concursului’ şi nu vor afecta
clasamentele, premierile şi organizarea stabilită anterior. Introducerea unor
asemenea probe este permisă cu aprobarea arbitrului general, care, de la caz la
caz va lua în vedere oportunitatea unor asemenea întreceri ocazionale.
05. COSTUMUL DE INOT
Practicarea sportivă a înotului, în
competiţii necesită un costum de înot
adecvat: material uşor, puţin absorbant al apei, netransparent, cu o croială
lejeră şi decentă.
In mod tradiţional, regulamentul
competiţiilor de înot avea prevederi
clare în acest scop:" concurenţii la toate probele şi cei ce fac tentative
de record (cei care înoată în afara
programului...), trebuie să poarte următoarele tipuri de costume
competiţionale:
# bărbaţii ‑ slip de înot cu dublură,
decolteul la şold 7,5 cm (slipul să nu 'stea' prea jos);
* femeile ‑ costum dintr‑o singură piesă ,
spatele descoperit, decolteul la şold 5,o cm (!), la spate‑sus 1o cm, în faţă‑sus
11,5 cm, sub axile 5,o cm.".
(anii
1980.., încercări de a folosi un costum care să atenueze formarea curenţilor
turbionari, frenatori; vezi Principiul lui
Bernoulli)
La ultimele întreceri olimpice
(începând din 1996) au 'reapărut' costumele obişnuite în anii de dinaintea Primului Război
Mondial…, acum lansate de firme binecunoscute în lumea sportului, realizate, croite
astfel pentru a 'strînge' silueta înotătorului şi astfel, de a diminua chiar cu
valori imfime cu adevărat fenomenul 'aspiraţiei negative'(vezi principiul Bernoulli); textura materialului imită conformaţia
pielii rechinilor, având efectele menţionate.
Lansarea noilor tipuri de costume a
reuşit atat pe plan comercial cât şi în ameliorarea performanţelor (cu toate că preţurile sunt încă ridicate.
....)
Se remarcă totuşi o fiabilitate
scăzută / clorul care asigură igienizarea apei atacă destul de repede
materialul; urmarea a fost apelarea la alt compus chimic, în cazul de faţă –
instalaţiile moderne de filtrare a apei sunt dotate cu tehnică specială de
igienizare care foloseşte ozonul, clorul având adesea şi o acţiune iritantă
asupra ochilor….
06 BAZIN DE ÎNOT -
Rezervor/recipient mare de apă
prelucrată în prealabil (încălzită, filtrată), cu dimensiuni şi configurare
precis delimitate, dotat cu scări de acces şi block-starturi (în cazul în care este destinat prioritar
sportivilor), prevăzut cu puncte de ancorare a capetelor de culoar,
dispozitive de "sparge val", locuri de amplasare a stâlpilor de
marcaj, tribune, etc.
Bszinul modern este o construcţie edilitară,
social-sportivă şi cu funcţii estetice, perfect încadrată în peisajul
urban.
În jurul unui bazin se desfăşoară o gamă bogată de
activităţi, de la cele de recreaţie şi utilitar-medicale la cele sportive
derivate din specificul nataţiei: activităţi sportiv-şcolare legate de
învăţarea înotului, activităţile de pregătire a secţiilor afiliate la diferite
ramuri de nataţie, activitatea competiţională, activităţi de cercetare şi
control medico-sportiv, activităţi de calificare şi de perfecţionare a
instructorilor, studenţilor, antrenorilor, etc.
Activitatea este condusă de un for
tutelar care, în calitate de proprietar-administrator, asigură buna funcţionare
a acestuia (planificare-orar, închiriere,
alte facilităţi).
Planificarea diferitelor forme de
activitate se face în funcţie de priorităţile stabilite de forul tutelar pe
baza unui orar săptămînal (poziţii pe
zile, ore şi număr de culoare, spaţiu de apă etc).
Printre cerinţele minimale pe care
trebuie să le îndeplinească orice bazin se numără cele referitoare la:
- apă, care trebuie să fie egală celei potabile (pH-ul 7,2),
- cu o temperatură de minimum 24 C (normă de concurs stabilită prin regulamentul
FINA) maximum 27 C (normă uzuală
întîlnită în cazul lecţiilor care durează 1,5-2 ore); temperaturi mai mici
sau mai mari nu sînt recomandate pentru realizarea regimului de înot sportiv,
- apă cu claritate bună (transparentă), cu puritate asigurată
prin tartarea fizico-chimică cu substanţe dezinfectante (hipoclorit), coagulante (alaunul),
care distrug algele microscopice (sulfatul
de cupru); se admite ca apa care intră în sistemul de filtrare să aibă
conţinutul de suspensii între 10-30 mg/l;
- aer, nepoluat industrial, în
bazinele acoperite, trebuie să aibe o temperatură superioară apei pînă la 5 C (controlată la 1,5 m deasupra nivelului
apei), umiditatea de maximum 60% (pentru
prevenirea fenomenului de condensare);
- iluminarea naturală să fie
asigurată prin amplasarea din construcţie a laturii lungi a bazinului pe
direcţia Est-Vest iar cea artificială să fie omogenizată la o putere de 50-150
luxi;
- acustica - va fi reglată pentru
prevenirea formării ecoului (materiale
absorbante a undelor sonore aplicate pe pereţii laterali ai bazinului);
- spaţiul de circulare - pe fiecare
latură a bazinului de minimum 2 m, fiind placat cu gresie antiderapantă la o
înclinare uşoară spre exterior pentru a preveni scurgerea apei marginale în
bazin;
-tribune pentru public - cel puţin
pe o latură lungă a bazinului cu amenajări destinate dirijării diferenţiate
pentru sportivi şi public;
- vestiare separat pentru ambele
sexe cu acces la grupul sanitar, duşuri, saună, încăperi de tranzit;
- grup social - spaţii şi încăperi
destinate circulaţiei publicului, sportivilor, comerţului cu articole de
specialitate sau produse alimentare, facilităţi de transmisie tv-radio,
comunicaţii telefonice precum şi alte amenajări ca urmare a afluenţei de
vizitatori şi solicitanţi (parcare auto, staţii pentru transport în comun,
etc.).
Un bazin modern,
"olimpic", oficial omologat cu respectarea prevederilor FINA trebuie
să aibă următoarele caracteristici funcţionale:
= lungimea interioară a cuvei
standard = 50,000 + 0,030 m.!), măsurată la locul unde sosesc sau întorc
înotătorii, avînd montate panourile de contact ale instalaţiei electronice de
cronometraj; (toleranţa de 0,030m. este
admisă pe o porţiune de 30 cm. înălţime deasupra apei şi 80 cm. sub nivelul
acesteia…
= lăţimea interioară a cuvei -
minimum 21,000 m. - lăţimea putând fi şi de 25,000 m. dimensiune care ar putea
permite organizarea antrenamentului pe lăţimea bazinului (adică 6-8 culoare de 2,50 m. + 2 culoare laterale de 3,000 m.);
= adâncimea cuvei de la suprafaţa
apei - minimum 1,800 m. pe întreaga suprafaţă, fundul cu o uşoară pantă pentru
facilitarea scurgerii apei la golire;
=
pereţii cuvei - paraleli şi verticali; pereţii laterali amplasaţi sub un unghi
drept cu suprafaţa apei, construiţi din materiale rigide (beton, placat cu
gresie antiderapantă până la o adâncime de 0,800 m, pentru a oferi siguranţă la
întoarcerile (împingerile) înotătorilor; la o adâncime de 120 cm.de suprafaţa
apei vor fi construite praguri de sprijin cu o lăţime de 10-15 cm (sprijin pentru picioare cînd înotătorul se
află oprit la margine);
=
scurgerile de "prea plin" şi "sparge val" sunt amplasate de
regulă, pe laturile lungi diminuarea facilitând deversarea apei în exces, a valurilor
formate, etc.
Marcajul pentru
concurs.
Marcajul de suprafaţă:se prezintă
sub forma culoarelor adică sub forma unor linii de culoare care delimitează
spaţiul individual alocat pentru întrecere/concurs care are o lăţime de 2,50 m
(plus 0,50 m la culoarele de margine), culoare realizate prin înşiruire pe un
cablu inextensibil a bilelor flotoare distinct colorate (diametrul între 5-11
cm); la fiecare extremitate, culoarul va fi alcătuit din bile colorate, de
regulă, în roşu pe o distanţă de 5,0 m terminate cu un sistem reglabil de
ancorare şi întindere a cablului respectiv ; tot la această distanţă (5,o m.)
se vor monta pe suporţi, la o înălţime de cca
1,80 m 'frînghii de avertizare' care vor intersecta laturile lungi ale
bazinului la fiecare capăt; pe aceste frânghii vor fi dispuse steguleţe
triunghiulare de avertizare ( echilaterale /25 cm) şi 'frânghiile de start
greşit', amplasate la 15,0 m depărtare de fiecare latură scurtă prevăzute cu un
dispozitiv simplu care asigură declanşarea rapidă, după comanda arbitrului starter.
= Panourile de contact ale
instalaţiei de cronometraj electronic sunt nişte plăci cu dimensiunile de 240 x
90 x 1 cm. şi se montează având o porţiune de 30 cm deasupra apei, respectiv 60
cm sub nivelul acesteia.
= Blockstarturile au o înălţime cuprinsă
între 0,50-0,75 cm. de la suprafaţa apei, suprafaţa de aşteptare are forma unui
pătrat cu latura de minimum 0,50 m, placat cu un material antiderapant, fiind
înclinat spre apă cu maximum 10% ; mânerele pentru startul de spate se montează
la o înălţime de 30 cm de la nivelul apei în poziţie verticală, aliniate cu
peretele bazinului; numerotarea block-starturilor se face pe fiecare latură: Nr
1. va fi primul blockstart situat în dreapta locului de start (respectiv a direcţiei de înot pentru probe
de 100m)
= Marcajul sub apă este realizat
prin trasarea pe fundul cuvei, central fiecărei suprafate care delimitează
culoarul, a unei linii distinct colorată avînd lăţimea de 0,20-0,30 m. şi o
lungime de 46 m (având fiecare capăt la
2m. depărtare de marginea bazinului).
La fiecare extremitate linia de fund va fi terminată cu o bară în
"T" (1 m.) la o distanţă deci de 2 m de perete.
Bazinul modern trebuie echipat cu următoarele
materiale:
* pentru antrenamente în apă : plute
pentru exerciţii de picioare, plutitoare pentru lucrul de braţe, palmare de
diferite mărimi, labe
din cauciuc, inventarul pentru jocul de polo şi culoarele de concurs (mingi de
polo etc.);
* pentru antrenamentul pe uscat:
sală de pregătire fizică utilitată cu aparatură pentru dezvoltarea calităţilor
motrice (spaliere, saltele, gantele,
haltere, bănci de gimnastică, aparatură de simularea efortului);
* pentru activitatea de
învăţare-iniţiere (colaci de înot, camere
de bicicletă, beţe de diferite lungimi, jucării, mingi de joacă în apă, etc.);
‘pentru competiţii :
block- starturi, culoare, cronometre, fluiere, cartoane pentru numărătoarea
lungimilor de bazin, cronometraj electronic şi tabelă de afişaj electronic,
staţie de amplificare, facilităţi radio-tv, mobilier adecvat arbitrajului
* pentru activitatea de salvare:
colaci, frînghii, cabinet medical, instrumentar de prim ajutor şi reanimare ( o
încăpere specială);
* încălzirea şi tratarea apei -
instalaţii de încălzire a apei (fie prin
cazane proprii, fie prin sistemul de încălzire urbană), instalaţii de filtrare şi
tratare chimică a apei (recircularea apei
în sistem închis, pompare), materiale pentru curăţenia bazinului şi a cuvei
(aspiratoare de fund, perii, mături,
săpun, detergenţi);
‘ pentru administrarea bazinului
încăperi/birouri adecvate precum şi o staţie-centrală-laborator în care se pot
centraliza toate datele rezultate din funcţiunile bazinului şi astfel controla
şi conduce de la distanţă toate manevrele de funcţionare corespunzătoare (uzina, iluminarea, ventilaţie, etc.). Bazinul trebuie încadrat cu personal
suficient pentru întreţinere şi funcţionare care prin ritm susţinut şi
disciplinat să asigure funcţionarea acestuia la parametrii proiectaţi
Iată un bazin
multifuncţional. Cuva are lungimnea de cca.80 m iar cele două poduri
transversale mobile permit ajustarea lungimii în funcţie de interesele
momentului….
.07. BAZIN ACOPERIT DE INOT
Construcţie sportivă de dimensiuni
variate, în funcţie de suprafaţa cuvei, care asigură - prin intermediul unei
copertine - acoperirea piscinei şi a anexelor (vestiare, duşuri, grupuri sanitare, tribune, instalaţii de tratare şi
încălzire a apei, etc.). Acoperirea
se poate realiza şi prin utilizarea unei structuri mobile (acoperiş rabatabil, hală glisantă) care permite folosirea piscinei
vara (de exemplu, complexul de înot din Leipzig).
(*foto
Maudesports Catalogue, 1985)
Primul
bazin de înot a fost construit la Paris,
1795 şi a funcţionat pîna în 1833, fiind administrat de un oarecare Roger. În
1828 la Londra este construit un bazin destinat publicului; peste 10 ani în
1839 numărul lor în Anglia ajunse-se la 8, ceea ce a condus la lansarea
activităţii sportive (întreceri oficiale
de înot profesionist, la care se făceau pariuri etc).
În Romania, primul bazin de înot a
fost construit (25m/4 culoare) la Galaţi (1928) şi mai funcţionează şi astăzi
(înainte de acest bazin, tot la Galaţi, la Liceul Vasile Alexandri a existat un
bazin şcolar, acoperit, 20yd. construit probabil în 1898 ?); în 1951 a fost dat
în folosinţă bazinul Floreasca (33,3/6culoare)) iar în prezent numărul lor a
ajuns la 42, dintre acestea 14 având dimensiuni olimpice oficiale (Mamaia,
Medgidia, Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Buzău, Braşov, Reşiţa, Alba-Iulia, Cugir,
Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Turnu Severin).
[Vedere
panoramică a Complexului de nataţie din Mersin, Turcia este amplasat pe Riviera
Mării Mediterane fiind dotat cu toate funcţiunile unui complex modern, evident
clima de acolo permite folosirea unui bazin în aer liber, descoperit].
Iată lista bazinelor
acoperite
din
România:
Alba Iulia, 50 m
olimpic / 8 culoare+ Cugir- 50 m olimpic (nefinisat)
Arad 50 m olimpic / 8 culoare
Arges-Pitesti 50 m
olimpic / 8 culoare + 1 bazin
racordat (25/6cul)
Bacău 50 m olimpic / 8 culoare + 1 bazin separat
de sărituri în apă
Bihor-Oradea 33,3 m / 6
culoare apă thermală,
Braşov 50m / 8 culoare(Gară)+ 1 bazin 25m
/ 6 culoare -Tâmpa)
Brăila 25m / 6 culoare + 1 bazin olimpic descoperit / 8 culoare (Monument)
Bucureşti : 2 bazine
olimpice: 50m acoperit / 8 culoare+
50m / 10 culoare (Lia Manoliu) +
1 bazin 33,3m / 6 culoare Floreasca, +
4 bazine acoperite şcolare 25m/5
culoare
Titulescu, Bolintineanu, Crângaşi, Berceni
Buzău 5om olimpic (neafiliat)
Caraş Reşiţa 50m
olimpic acoperit+2 bazine acoperite 25m
/ 6 culoare
Cluj-Napoca 5om
olimpic / 7 culoare + 2 bazine
acoperite 25 m
Turda 1 bazin acoperit 25m / 4 culoare
Constanţa-Parc, 5om
/ 8 culoare (dezactivat
commercial !!!)+ Parcul Copiilor 25
m / 6 culoare + Medgidia 5o m olimpic
(neafiliat)
Dolj Craiova 25 m / 4
culoare (neafiliat)
Galaţi 25m / 5 culoare, + 1 bazin 20 yd (Lic Alexandri)
Hunedoara 1 bazin 25m/6 culoare
Maramures Baia Mare 1 bazin 5om/ 8 culoare +
1 olimpic descoperit
Mehedinţi Drobeta 50 m / 8
culoare
Mures Tg.Mureş 25m/5
culoare + 1 bazin 50m descoperit
Neamţ Piatra 3 bazine 25m /5 culoare (neafiliate)
Prahova Ploieşti/Vega
5om/8 culoare+ 1 bazin 25m/6culoare
+ Câmpina 1 bazin acoperit 25m/5
culoare
Sibiu 1 bazin acoperit 25m/6 culoare + 1 bazin
50 m/8 culoare (MAPN) Mediaş 1 bazin
25m / 4 culoare
Suceava 1 bazin - 25m / 6 culoare
Timisoara 1 bazin - 25m /6 culoare
Din păcate capitala ţării,
Bucureşti nu are un bazin adecvat, reprezentativ realizat la parametrii de
funcţionalitate modernă caracteristică acestui început de Milienium…
Rezumat
Concursul, ideia de întrecere a fost
remarcată la englezi, încă de la începutul sec. 19…; erau întreceri cu pariuri
şi pe bani.
Inotătorii sportivi ai vremii erau
profesionişti şi îşi câştigau avutul din asemenea întreceri.
Inainte de a fi debutat sec. XX, în
preajma reînvierii JO moderne, întrecerile de înot aveau o listă de cca 180 tipuri
de recorduri (mondiale…), astfel ca înfiinţarea FINA, în 1908, a fost salutată
cu mult élan ştiind ca această noua organizaţie sportivă va pune la punct multe
din subiectivismele anterioare.
Competiţiile de înot sunt într-un
moment de avânt. In anii precedenţi au existat multe dispute pentru
interzicerea omologarii de recorduri (deci şi de organizare a unor competiţii…)
în bazine de 25m; la ora actuală întecerile se desfăşoară în ambele tipuri de
bazine olimpice (50m, 25m) iar genul competiţiilor a crescut: de la cele
olimpice, au apărut cele de rang mondial, apoi, cele de rang continental, mai
nou cele de rang de Cupă Mondială etc.
Este un lucru benefic pentru
dezvoltarea înotului sportiv, interes care, indiferent care ar fi motivaţia
acestui avânt, îndeamnă omul civilizat al sec XXI sa facă mai multă mişcare şi
aceasta în condiţii din ce în ce mai civilizate (igienă, confort, siguranţă)
In acest climat ne exprimăm
nostalgic gândul că şi competiţiile BEST ar putea deveni, la un moment dat,
agreate de mai mulţi simpatizanţi ai înotului şi, dece nu, chiar de FINA.
Noi ne-am făcut datoria de a
comunica, ca simpatizanţi, ca specialişti, ca simpli români…, că acest concept
este autentic şi merită a fi luat în discuţie şi aplicat.
In acest sens am formulat şi Anexa
nr.9 care poate fi consultată (dacă ar mai fi nevoie…); iarăşi, din păcate sunt
singurul care pledează pentru BEST. Mai pot spune ca există, apariţii la cca 20
de ani după comunicarea noastra din anii ’80.., acelaşi interes la câţiva
antrenori americani şi nu numai.
Spre bucuria noastră, firească,
formulările acestora sunt inferioare proiectului nostrum atât din punct de
vedere al clarităţii dar, mai ales, ca proiectare în mediul nautic.
Timpul va decide şi peste ani se va
afla adevărul despre ‘’piatra filozofală’ a înotului descoperită în …România !
Bibliografie
selectiva
1929 Villepion G. – Nageons, ed. Grasset, , Paris,
1942 Armbruster David, Sr. – Competitive swimming, Mosby, St. Louis,
1943 Const. Kiriţecu – Palestrica, Ed, Casa Scoalelor, Buc.
1951 Kiphuth Robert – Basic swimming, Nikolas Kaye, , London,
1955 Rajki Bela – A versenyuszas technikaja, Sport Lap, , Budapest,
1962 Drăgan, Mladin – Invăţaţi înotul,
Ed. CFS, , Buc.
1965 Lewin Gerhard Dr.– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig
1967 Talbot Don – Swimming to win, Hawthorn books inc, New-York
1969 N. Dumitrescu, I.Oprişescu – Curs
de înot, ed. ICF. Buc.
1969 Carlile Forbes– On Swimming, Pelham Sportss, Lib, , London
1970 Gallagher Harry – On swimming, Pelham Books, , London,
1971 Colwin Cecil – On swimming, Pelham Books, , Lomdon,
1972 Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, ,
Buc.
1972 Gambril Don – Schwimmen, Leistungsport, , Bockenem,
1974 Counsilman
J Dr. - The science of Swimming, Prentice Hall Inc
1976 Talbot Don– How to swim faster, Ed. Jack Pollard, Pytsburg
1977 Counsilman
J. Dr. – Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana
1978 Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports,
1978 Popescu Alexander –Schwimmen,BLV Munchen,
1978 Sgrumala, Bidoaie – Proiectarea navelor mici, Ed. Tehnică, , Buc.
1979 Earl Mindell Vitamin Bible,
Warner Books Ed.,
1979 Lewin, Gerhard, Prof. Dr. - Swimming, Sportverlag (in English), Berlin
1981 Fahnemann Albrecht – Die grossen wasserspielle, Swimmsportverlag,
1981 Fucci, Benigni – Meccanica dell’apparato locomotore, Scuola dello
sport,
1982 Dragan, I. Dr.
- Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc.
1982 Maglischo E. – Swimming Faster, California St.
Col,
1982 Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, , Buc.
1983 Manno Renato – Teoria dell’allenamento – Nuoto, Scuola dello sport,
, Roma,
1988 FINA – Swimming Manual, Swimming/Natation Canada,
1988 Olaru Mircea – Să nu ne temem de apă, Ed. Sport-Turism, , Buc.
1989 Dragan I.Prof. Dr. -
Selecţia şi orientarea medico-sportiva, Ed. Sport-Turism , Buc.
1989 Dragan I.
Prof. Dr.- Practica medicinei
sportive, Ed. Medicală, Buc-
1989 Olaru Mircea -Aprecieri asupra recordurilor mondiale la înot, Rev.
EFS, Buc. RO
1989 Pursley, D. – Climb to the top, Aquazoid Publk.
1992 Turcas C, Olaru M - Note de curs, Univ. Ecologică , Buc.
1993 Pfeifer Helga – Schwimm – Training im Verein, Sportverlag, Berlin,
1993 Turcas, Zelinschi, Marinescu, Olaru – Curs de Inot, Univ. Ecologică,
, Buc.
1994 Neil Cohen Sports
encyclopedia, Bantam Books,
1995 Dragan, Stroescu – Medicaţia la sportivi, ed Cucuteni, , Buc.
1995 Drăgan Ioan & Colab. - Masaj, Recuperare, Ed. Cucuteni, , Buc.
1995 Hannula Dick – Coaching swimming successfully, Human Kinetics, Avon,
1996 Cristea, Sorin – Pedagogie generala, Managementul
1998 FINA Handbook, 1998-2000,
FINA Office, , Lausanne,
1999 Hines Emmett– Fitness swimming, Human Kinetics, , Leeds,
---------------------------------------------------