sursa -www.doctorinfo.ro;
iata intreg articolul cu video-clip - aici
KICKBOXING IN APA
Daca artele martiale si kickboxingul sunt unele dintre sporturile tale preferate si de cateva veri la rand te tot intrebi cum ai putea sa iti combini aceste pasiuni cu cea de a merge la mare sau de a inota intr-un bazin, iata o idee care ar trebui sa iti dea cateva aripi, sau cel putin cateva sugestii numai bune de pus in aplicare: kickboxing in apa.
De ce kickboxing in apa? Exista beneficii suplimentare fata de kickboxingul traditional, pe "uscat"? Merita sa te chinui sa executi miscarile specifice sau e de preferat sa lasi totul pentru un antrenament ca la carte, la sala, si sa te bucuri de apa la fel ca majoritatea celor din jurul tau, inotand sau balacindu-te pur si simplu? Ei bine, da, kickboxingul in apa isi face toti banii; poti sa pui in practica tot ce stii deja de unul singur, sau poti sa te inscrii intr-o clasa speciala.
CARACTERISTICI GENERALE
Pentru cei deja familiarizati cu kickboxingul, probabil ca acest articol nu reprezinta nicio supriza, sau cel putin nu una prea mare. Pentru cei care nu au practicat pana acum acest sport, ar fi nevoie poate de cateva lamuriri suplimentare. Asadar, kickboxingul in apa (cunoscut si sub numele de aqua kickboxing) este un tip de antrenament efectuat in apa; exercitiile definitorii ale acestui tip de antrenament se refera la miscarile specifice artelor martiale, kickboxingului sau altor tipuri de sporturi kombat.
In primul rand, kickboxingul in apa este mult mai putin solicitant din punctul de vedere al sarcinilor exercitate asupra articulatiilor si coloanei vertebrale; explicatia este destul de simpla - cu ajutorul apei, au loc anumite franari extrem de importante, eventualele miscari bruste ale bratelor si picioarelor dispar, iar rezistenta exercitata de apa contribuie si ea la sporirea eficientei fiecarui exercitiu.
In plus, vei observa ca senzatia placuta de plutire resimtita in apa iti va fi de mare ajutor; repetarea exercitiilor va fi mult mai usoara, iar cele circa 30 de minute petrecute in apa pentru inceput vor fi mult mai usor de transformat in circa 50 de minute in scurt timp.
BENEFICII IMEDIATE
Cu siguranta ca inca de la primele ore de kickboxing in apa vei reusi sa observi cum intreaga ta forta va suferi niste transformari nemaipomenite, cum miscarile tale, in special cele executate cu ajutorul picioarelor si care sunt specifice acestui sport vor fi mult mai usoare si cum agilitatea si echilibrul iti vor fi mult mai dezvoltate. Rezistenta fizica va avea, de asemenea, mult de castigat, mai ales dat fiind faptul ca inima iti va bate ceva mai relaxat, iar numarul de batai va fi mai mic in comparatie cu executarea acelorasi exercitii pe uscat. In plus, exercitiile vor fi executate intr-o apa nu mai mare de 1,30 m, iar muschii fesieri si cei ai coapselor vor avea foarte mult de castigat de pe urma acestor exercitii in apa. Vei executa aceleasi lovituri cu ajutorul pumnilor si ai picioarelor, iar prin intermediul unor accesorii speciale specifice kickboxingului (sau gimnasticii) in apa cum ar fi niste manusi sau greutati pentru glezne vei reusi sa evoluezi in permanenta.
INCALZIREA
Daca pana acum totul suna bine si frumos, iata o serie de exercitii specifice incalzirii premergatoare antrenamentelor de kickboxing in apa; e nevoie de incalzire chiar si aici, asa ca ai grija sa nu sari peste acest pas important - cinci minute ar trebui sa fie suficiente oricum.
Incepe cu mersul pe loc, cateva rasuciri de trunchi, continua cu niste arcuiri ale spatelui, executa niste miscari pe varfuri si pe calcaie, inainte si inapoi, folosindu-te de centrul de greutate si plimba-te putin prin apa. Poti sa executi incalzirea atat in apa, cat si pe uscat. Acum ar trebui sa fii pregatit sa treci la "actiune".
Exercitii SPECIFICE KICKBOXINGULUI IN APA
Poti sa executi niste exercitii cum ar fi:
-ridicari de genunchi cu tragerea bratelor in jos;
-ridicari alternative de genunchi batand din palme sub fiecare genunchi;
-lovituri frontale cu picioarele, alternativ;
-lovituri laterale cu piciorul stang, apoi cu cel drept;
-lovituri altenative cu picioarele in spate;
-lovituri alternative cu picioarele in fata;
-seturi de lovituri in fata doar cu piciorul drept, apoi doar cu cel stang;
-lovituri cu pumnul stang/drept, alternativ;
-lovituri cu pumnul stang;
-lovituri cu pumul drept;
-aceleasi lovituri pentru circa un minut, la turatie maxima, cu verificarea pulsului la finalul minutului si executarea unei ture de bazin (in mers), in cazul in care pulsul este prea mare;
-lovituri "uppercut" cu pumnul stang, cu cel drept, apoi alternative, pentru un minut, cu repetarea specificatiilor anterioare.
Aceste exercitii pot fi efectuate pentru circa 30 de minute, si pot fi completate cu un anumit numar de ture de bazin, fie inot obisnuit, fie mers pe varfuri, fie cu genunchii ridicati.