Purchase a 30 Day Premium Membership for only $4.95
sursa > "Despre inot... cu M.Olaru", ed. SSE, 2007,
Cap. Istoricul Tehnicii sportive
01.1. SPATE – CRAUL (deoarece a existat şi Spate-Bras...),
"tehnica Kiefer"......
Este de presupus că încă din vechime, omul, în împrejurări legate
de viaţă sau chiar de învăţare a înotului a intuit posibilitatea de a
se deplasa folosind poziţia pe spate.
Cu toate că reprezintă cea mai simplă modalitate de a ’scăpa’ de
apă (ne referim la respiraţie îndeosebi...), înotul pe spate nu a fost
atât de apreciat cum a fost adoptat Brasul sau chiar tehnica Craul.
Explicaţia poate proveni şi din faptul că odată culcat pe spate
subiectul pierde controlul asupra mediului imediat înconjurător,
el nu ştie ce se va îmtâmpla şi deci fie că renunţă fie adoptă o
rigiditate care fac sa piardă echilibrul precar pe care-l poate avea cu apa...
Prima referire la acest mod de a înota pe spate apare în lucrarea
lui Nicolas Winnmann (1538) – Colymbete sive de arte natandi
(titlu care noi românii îl putem înţelege cu mare uşurinţă ....),
fiind primul manual de înot menit a servi activitatea.
Despre înotul pe spate Winnman făcea aprecierea că ar fi
mai folositor decât înotul pe piept (brust în germană...)
fiind mai odihnitor şi astfel mult recomandat la deplasări
mai lungi sau în caz de salvare...
In 1798, cunoscutul pedagog german GutsMuts în
’Kliene Lehrbuch der Swimmkunst zum Selbstunterricht’
(Cărticica pentru învăţarea înotului) pledează, din nou,
pentru practicarea cu mai mult interes a înotului pe spate
menţionând valabilitatea acestuia în acţiunle de salvare şi,
atenţie, fiind procedeul cel mai uşor de învăţat de către începători.
Ideia învăţării înotului prin procedeul Spate a rămas în tradiţia
germană de învăţare a înotului de către copii; ea a fost reluată
în anii 1855 de către alt devotat al ideii (Herman Ladebek),
apoi reintrodusă în anii 1925 de Karl Wiessner şi iată în
zilele noastre, în 1970, Karl-Heinz Stikert/ex-DDR, începe lucrarea
sa despre înot cu - analiza procedeului spate !
Această linie metodică remarcată la specialiştii germani
ar trebui să preocupe mai mult pe instructori, pe antrenorii noştri...!
In a doua jumătate a sec XIX îşi fac apariţia primele întreceri de înot,
debut în Anglia. Intrecerile se desfăşurat mai ales prin procedeul
Bras, dar foarte curând s-a ajuns la înotul Bras pe spate, tehnică
care din 1900 (JO Paris) este regăsită în programul întrecerilor de înot.
Apariţia înotului Craul a dus, fireşte, cum era de aşteptat, la maniera
de a înota ’Craul pe spate’, iar din 1912 (JO Stocholm) primul care
reuşeşte să parcurgă distanţa de 100 m spate a fost americanul
John Hebner(*)
Treptat americanii au ameliorat tehnica acordând corpului o poziţie
mai apropiată de orizontala apei.
Modernizarea procedeului începe cu ’era japoneză’ care la JO 1932,
Los Angeles (când japonezii au câştigat toate probele masculine
cu excepţia celei de 400m liber), şi la probele de Spate au apărut
înotători care mişcau frenetic din picioare, corpul era bine apropiat
de suprafaţa apei iar braţele erau conduse, pe verticală, la reperul
’ora 12,00’....
[1956 – spatista Marika Both, Tg. Mureş participantă
la JO Melburne, antrenor Toth Pall Iosif, un foarte bun technician.]
Replica americană nu s-a lăsat aşteptată şi celebrul antrenor
Bob Kiphuth îl lansează pe Adolf Kiefer cu o tehnică mai energică
– tempoul braţelor foarte crescut, fapt pentru care braţele nu mai
intrau în apă la fel ca la japonezi ci la ‚ora 11 sau 13,00...
Kiefer a inovat şi tehnica întoarcerilor şi astfel recordurile
au început să revina spre americanii ..
După 1945, apare un francez, Georges Vallerey, primul care
intuieşte că pentru creşterea eficienţei vâslirii cu braţele este
necesar o alungire a conturului acestei mişcări. Aşa se face că
a apărut ’vâslirea în val’, de fapt o mişcare de rotare internă a
braţului din humerus, având cotul îndoit alură care a fost
imediat aplicată, însuşită şi la restul procedeelor de înot sportiv..
După 1970 s-a impus tehnica germanului Roland Matthes;
acest înotător avea cca 2,00 m înălţime, corpul longilin şi o
mobilitate+supleţe excepţionale ; el putea vâsli de la
’ora 12,00’, avea o tracţiune în val puternică susţinută
de pendularea picioarelor cu o mare amplitudine.
După JO Seul 1988, tempoul revine şi aduce cu ’el’ biotipuri
mai scunde iar, prin o şireată interpretare a regulamentului
de înot – spatiştii încep să parcurgă primii 15 m cu ondulaţii
delfin pe spate – mişcare care are un efect propulsiv important.
Pentru noi procedeul Spate a fost mereu în atenţia
antrenorilor (Dr. Kathy Orosz/Progresul Cluj), în anii 60 era reprezentat de numele
Cristinei Balaban, apoi au apărut, Anca Andrei, Carmen Bunaciu
şi Anca Pătrăşcoiu iar punctul culminant a fost
succesul surpriză a Dianei Mocanu,
căştigătoare a 2 medalii de aur la JO Sydney 2000.
O performanţă plăcută, de data aceasta din partea
băieţilor este apariţia lui Florea Răzvan,
Farul Cosntanţa antrenor prof. Tavi Tileagă care
la Ediţia JO Athena 2004 a reuşit cucerirea medaliei
de bronz la 200m spate...
----------------
*(Hebner, USA - folosea o tehnică rudimentară – capul mult ridicat / aşa cum mai vedem în meciuirle de polo..., bazinul, şoldurile mult sufundate iar genunchii ajungea mult peste suprafaţa apei).
--------------------
No comments:
Post a Comment