Wednesday, July 28, 2010

"Prezentul protocol este valabil până la 31 Dec. 2012.....!"

-->
P R O T O C O L
privind asigurarea cadrului de colaborare în vederea dezvoltării continue şi
funcţionării performante a sistemului naţional de educaţie fizică şi sport
Încheiat între:
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, reprezentat prin domnul Cristian Mihai ADOMNIŢEI, ministru (????)
Agenţia Naţională pentru Sport, reprezentată prin domnul Octavian BELLU, preşedinte(???)
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, reprezentat prin domnul Octavian MORARIU, preşedinte (!!!)
denumite în cele ce urmează „Părţile” ;
Art.1. Temeiul legal:
1. Legea Învăţământului nr.84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea privind Statutul Personalului Didactic nr.128­/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea Educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. H.G. nr.366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
5. H.G. nr.759­/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Statutul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român;
7. Ordonanţa nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
8. H.G. nr.884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul;
9. H.G. nr.1239/1996 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, cu modificările şi completările ulterioare.
10. H.G. nr.283/2003 privind aplicarea Programului naţional „Mişcare pentru sănătate”;
11. H.G. nr.369/1994 privind organizarea şi desfăşurarea manifestărilor studenţeşti, a concursurilor pe obiecte de învăţământ, pe meserii, cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice şi a campionatelor şi concursurilor sportive şcolare naţionale şi internaţionale;
12. H.G. nr.484/2003 pentru aprobarea Normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă.
Art.2. Obiectul protocolului:
Coroborarea eficientă a eforturilor instituţiilor semnatare ale prezentului protocol, în vederea asigurării cadrului dezvoltării continue, a organizării şi funcţionării performante a sistemului naţional de educaţie fizică şi sport, a aplicării corecte a prevederilor legale în vigoare, cu scopul obţinerii următoarelor deziderate majore:
a) România - o ţară cu o populaţie sănătoasă şi viguroasă;
b) România - o ţară cu o populaţie, cu o educaţie şi o capacitate de comunicare interumană exersată inclusiv prin practicarea sportului;
c) România - o ţară de excelenţă, vizibilă în lume prin valorile sale sportive de excepţie.
Art.3. Obiective:
a) creşterea nivelului de educaţie, de socializare şi a stării de sănătate a populaţiei tinere (copii, elevi, studenţi), prin practicarea educaţiei fizice şi sportului;
b) perfecţionarea organizării şi funcţionarii sistemului naţional de educaţie fizică şi sport;
c) ameliorarea potenţialului psiho-biomotric şi intelectual al populaţiei tinere prin dezvoltarea activităţilor de educaţie fizică şcolară şi universitară;
d) dezvoltarea activităţilor sportive şcolare şi universitare, în cadrul asociaţiilor sportive şcolare şi universitare precum şi în unităţile de învăţământ în care este organizat învăţământul sportiv integrat şi suplimentar;
e) dezvoltarea activităţilor din cadrul programului „Sportul pentru toţi'' la nivel naţional, regional şi local;
f) elaborarea unor programe speciale pentru dezvoltarea activităţilor sportive în mediul rural, în corelaţie cu programele naţionale de dezvoltare rurală;
g) dezvoltarea activităţilor sportive şcolare şi universitare în concordanţă cu exigenţele privind reprezentarea României la competiţiile sportive internaţionale organizate de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar, Federaţia Internaţionala a Sportului Universitar, cu programele organizaţiilor sportive afiliate la acestea;
h) formarea şi perfecţionarea resurselor umane din domeniu educaţiei fizice şi sportului;
i) creşterea contribuţiei cercetării ştiinţifice şi a medicinii sportive pentru susţinerea şi dezvoltarea domeniului;
j) utilizarea eficientă a fondurilor publice pentru finanţarea programelor sportive şcolare şi universitare;
k) construirea de noi baze sportive şcolare şi universitare şi modernizarea bazelor sportive existente;
l) realizarea Registrului naţional de monitorizare a potenţialului biomotric al populaţiei şcolare";
m) promovarea valenţelor cultural-educative ale sportului şi educaţiei fizice, a spiritului de toleranţă şi fair-play;
n) promovarea măsurilor de prevenire, de educaţie şi de sancţionare a actelor de dopaj şi violenţă în sport;
o) dezvoltarea activităţilor din cadrul programului “Educaţie pentru sănătate în şcoala românească” la nivel naţional regional şi local;
p) dezvoltarea relaţiilor şi schimburilor internaţionale în domeniul educaţiei fizice şi sportului, în concordanţă cu politica externă a României.
Art.4. Obligaţiile părţilor:
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au responsabilitatea promovării de acţiuni privind instruirea, educarea şi protecţia socială, îmbunătăţirea stării de sănătate, a dezvoltării fizice şi psihice, integrarea socială şi profesională a tinerilor, precum şi dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul educaţiei fizice şi sportului.
Acţiunile comune ale celor trei instituţii urmăresc reunirea resurselor umane şi materiale pentru îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului în general, susţinerea educaţiei fizice şi sportului şcolar şi universitar şi promovarea sportului de performanţă în rândul elevilor şi studenţilor, în special.
În sensul celor de mai sus , „Părţile” îşi asumă obligaţii în următoarele direcţii:
Educaţia fizică
Art.5. În vederea dezvoltării fizice şi psihice armonioase, menţinerii sănătăţii şi creşterii capacităţii de efort a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului întreprinde demersurile necesare pentru iniţierea şi realizarea „Programului educaţiei fizice” în care este necesar să fie prevăzute:
a) realizarea unui număr minim de 3 ore de educaţie fizică şi sport săptămânal: 1 – 2 ore de educaţie fizică cuprinse în Planul cadru; 1 oră de ansamblu sportiv; 2 ore de pregătire a formaţiunilor sportive care participă la întrecerile, concursurile şi competiţiile şcolare;
b) îmbunătăţirea conţinutului şi predării educaţiei fizice şcolare; prin conţinutul lecţiilor de educaţie fizică, dar şi a activităţilor sportive extracurriculare, se urmăreşte organizarea dezvoltării fizice armonioase, deprinderea practicării unui sport, realizarea unui echilibru între activitatea intelectuală şi fizică a elevilor, având ca finalitate întărirea sănătăţii acestora;
c) aplicarea metodologiei privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport pentru elevi şi studenţi, precum şi a baremului medical cuprinzând afecţiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, potrivit ordinului comun al Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr.204/520 din 2.02.2007, publicat în Monitorul Oficial al României partea I din 25 aprilie 2007.
d) stimularea interesului pentru educaţie fizică şi sport în rândul copiilor preşcolari şi a şcolarilor mici prin promovarea Programului „Kalokagathia”.
Art.6. Directorii unităţilor de învăţământ vor lua măsuri pentru ca activităţile prevăzute la art.5, lit.a), să fie cuprinse în norma didactică a profesorilor de educaţie fizică şi vor urmări modul de realizare a acestora.
Art.7. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului urmăreşte menţinerea în mod obligatoriu a disciplinei educaţie fizică şi sport în planurile de învăţământ ale instituţiilor de învăţământ superior în limita a 3-4 credite transferabile, identificabile în diplomă de licenţă.
Art.8. Conducerile unităţilor si instituţiilor de învăţământ, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene asigură condiţiile corespunzătoare (igienico-sanitare şi materiale - terenuri, săli de sport, vestiare, etc.) pentru desfăşurarea lecţiilor de educaţie fizică precum şi a activităţilor sportive din afara orarului şcolar.
Sportul şcolar şi universitar
Art.9. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Agenţia Naţională pentru Sport vor întreprinde demersurile legislative pentru înfiinţarea Federaţiei Sportului Şcolar şi a Federaţiei Sportului Universitar, ca structuri funcţionale.
Art.10. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stimulează şi urmăreşte înfiinţarea asociaţiilor sportive şcolare şi universitare, în fiecare unitate de învăţământ care are personalitate juridică şi instituţie de învăţământ superior, ca structuri sportive fără personalitate juridică precum şi obţinerea Certificatului de identitate sportivă de către acestea.
Art.11. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului urmăreşte perfecţionarea sistemului competiţional, în scopul desfăşurării unei activităţi sportive permanente, având în vedere structura anului şcolar şi universitar.
Art.12. Părţile urmăresc perfecţionarea sistemului competiţional prin mărirea numărului competiţiilor, cât şi prin diversificarea disciplinelor sportive la care se organizează campionate sportive şcolare şi universitare – sporturi individuale şi jocuri sportive.
Art.13. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va întreprinde toate măsurile pentru a include în competiţiile sportive şcolare şi universitare a unui număr cât mai mare de elevi şi studenţi, nelegitimaţi sau legitimaţi.
Art.14. Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va fi susţinută printr-un sistem de colaborare de către Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi federaţiile sportive naţionale, iar participarea va fi deschisă tuturor elevilor legitimaţi şi nelegitimaţi.
Art.15. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului urmăreşte susţinerea, încurajarea şi diversificarea practicării ramurilor sportive în asociaţiile sportive universitare, participarea la „Campionatele Naţionale Universitare” şi la alte competiţii de nivel naţional şi internaţional.
Art.16. (1) În vederea participării sportivilor elevi şi studenţi, componenţi ai loturilor naţionale, la competiţiile internaţionale organizate de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar şi Federaţia Internaţională a Sportului Universitar, Agenţia Naţională pentru Sport finanţează, în cadrul programului de pregătire a loturilor, prin federaţiile sportive naţionale, costurile cantonamentelor de pregătire, al susţinătoarelor de efort, asistenţa şi controlul medical, controlul anti-doping, echipamentul de concurs pentru Jocurile Mondiale Universitare şi pentru Campionatele Mondiale Universitare, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie.
(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetări finanţează cheltuielile de deplasare şi participare la aceste competiţii şi asigura echipamentul de prezentare a delegaţiei României la Jocurile Mondiale Universitare şi la Campionatele Mondiale Universitare.
(3) Asigurarea pregătirii şi participării la Jocurile Mondiale Universitare şi la Campionatele Mondiale Universitare constituie o prioritate, având în vedere valoarea sportivilor studenţi şi impactul succesului acestora, atât în planul imaginii pozitive a sportului studenţesc, cât şi în dezvoltarea pe plan naţional a ramurii de sport respective.
(4) Componenţa finală a delegaţiilor sportive studenţeşti ale României la competiţiile internaţionale organizate de Federaţia Internaţională a Sportului Universitar este stabilită de Federaţia Sportului Universitar, în colaborare cu federaţiile sportive naţionale de specialitate.
Activitatea sportivă de performanţă
Art.17. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, stabilesc direcţii de acţiune pentru eficientizarea activităţii sportive de performanţă, organizată şi desfăşurată în structurile sportive din sistemul de învăţământ:
a) organizarea unor cluburi sportive şcolare puternice, la nivelul fiecărui judeţ (sectoare ale municipiului Bucureşti) şi a unor centre, având ca obiectiv principal selecţia elevilor cu calităţi deosebite pentru sportul de performanţă. Cluburile sportive şcolare trebuie să dispună de cadre didactice-antrenori cu experienţă, baze sportive proprii sau puse la dispoziţie de unităţile şcolare din localităţile respective, spaţii de cazare şi posibilităţi de servire a mesei pentru sportivi;
b) asigurarea cadrului organizatoric şi metodologic pentru admiterea în învăţământul sportiv a elevilor care practică sportul de performanţă în afara sistemului de învăţământ, prin organizarea de clase mozaic cu program sportiv;
c) continuarea colaborării între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi federaţiile sportive naţionale privind nominalizarea ramurilor de sport care se vor practica în structurile sportive din sistemul de învăţământ.
Art.18. (1) Scopul principal al activităţii sportive de performanţă este selecţionarea şi pregătirea elevilor cu calităţi deosebite pentru sportul de performanţă, în vederea legitimării şi promovării lor în secţiile cluburilor sportive şi, ulterior, în loturile naţionale.
(2) Conţinutul activităţii sportive de performanţă, este aliniat următoarelor cerinţe:
a) promovarea elevilor din grupele de începători la grupele de avansaţi se face în cel mult doi ani de la începutul pregătirii;
b) pentru pregătirea unor elevi - sportivi de excepţie norma profesorului şi / sau antrenorului se poate asigura şi cu un număr mai mic de elevi decât cel prevăzut de normele generale. Aprobarea se acordă de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Art.19. În structurile sportive din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se urmăreşte susţinerea prioritară a ramurilor de sport şi probelor de interes pentru reprezentarea României la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi la Campionatele Europene.
Art.20. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului înfiinţează Centre Naţionale de Excelenţă pentru disciplinele sportive, atât la nivelul învăţământului preuniversitar cât şi la nivel universitar.
Art.21. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului susţine demersul privind îmbunătăţirea curriculumului naţional, încadrarea cu specialişti de înaltă calificare şi dezvoltarea bazei materiale specifice pentru pregătirea elevilor - sportivi şi pentru creşterea performanţelor acestora, asigurând baza de selecţie pentru sportul de performanţă.
Art.22. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Autoritatea Naţională pentru Tineret, organizează şi finanţează tabere de pregătire sportivă în sezonul estival şi hibernal, în perioada vacanţelor, pentru elevii şi studenţii sportivi, în condiţiile legii şi în limita bugetului acordat. Nominalizarea sportivilor şi / sau a secţiilor se realizează de către Ministerului Educaţiei, Cercetării si Tineretului în urma consultării cu Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi federaţiile sportive naţionale.
Art.23. (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului evaluează periodic activitatea fiecărei secţii pe ramură de sport care aparţine sistemului de învăţământ, propunând eficientizarea acestor structuri sportive, în concordanţă cu direcţiile strategice ale activităţii sportive de performanţă şi ţinând cont de prevederile legale în vigoare.
(2) Evaluarea poate fi efectuată din iniţiativă proprie a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la solicitarea uneia dintre celelalte părţi semnatare sau la solicitarea federaţiilor sportive naţionale.
(3) La activitatea de evaluare pot participa, cu rol consultativ, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Sport, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai federaţiilor sportive naţionale.
Art.24. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Agenţia Naţională pentru Sport urmăresc realizarea corespondenţei între secţiile de juniori şi cele de seniori pe plan local şi judeţean, precum şi optimizarea activităţii sportive de performanţă şi asigurarea continuităţii practicării ramurilor de sport în cluburile sportive studenţeşti şi cluburile sportive din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului asigură prezenţa în planurile de şcolarizare a disciplinelor sportive care au corespondenţă cu secţiile de seniori pe plan local, judeţean şi naţional.
Art.25. (1) În scopul susţinerii activităţii de performanţă desfăşurate la nivelul juniorilor în structurile sportive din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a Agenţiei Naţionale pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român susţine financiar derularea programului centrelor olimpice naţionale pentru pregătirea juniorilor (CONPJ), în care vor fi promovaţi aproximativ 500 de sportivi şi tehnicieni. Părţile vor proceda la actualizarea regulamentului de organizare şi funcţionare a CONPJ, aprobat în 1997.
(2) Comitetul Olimpic şi Sportiv Român poate acorda, în afara burselor şi indemnizaţiilor acordate sportivilor şi colectivelor tehnice ale loturilor olimpice, indemnizaţii şi premii pentru profesorii şi antrenorii din CNOPJ, precum şi burse olimpice.
Controlul medical, asistenţa medicală
şi cercetarea ştiinţifică
Art.26. În vederea realizării controlului şi asistenţei medicale, se vor întreprinde demersuri comune în relaţia cu Ministerul Sănătăţii Publice, pentru dezvoltarea reţelei naţionale de medicină sportivă.
Art.27. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului si Ministerul Sănătăţii Publice vor elabora norme privind :
a) controlul medical gratuit al elevilor şi studenţilor, în vederea obţinerii avizului medical pentru practicarea exerciţiilor fizice în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, pentru susţinerea examenului de bacalaureat şi pentru admiterea în învăţământul sportiv preuniversitar şi universitar;
b) controlul medical gratuit, asistenţa medicală şi obţinerea avizului medical pentru studenţii şi elevii din învăţământul sportiv;
c) controlul medical gratuit şi obţinerea avizului medical pentru elevii şi studenţii din asociaţiile sportive şcolare şi universitare, în vederea participării la competiţiile sportive organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
d) stabilirea, pe baza expertizei şi a recomandărilor medicale, a unor sisteme de exerciţii fizice specifice pentru elevii care au restricţii medicale privind practicarea anumitor categorii de exerciţii fizice, în vederea reducerii numărului de elevi/studenţi scutiţi medical.
Art.28. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport, colaborează la realizarea „Registrului naţional de monitorizare a potenţialului biomotric al populaţiei şcolare”. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului mobilizează cadrele didactice şi elevii şi pune la dispoziţie baza materiala necesară Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport, în vederea realizării studiilor referitoare la evaluarea potenţialului biomotric al populaţiei şcolare din România.
Art.29. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport colaborează la dezvoltarea unui „Program de cercetare ştiinţifică în domeniul sportului de performantă” în cadrul „Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare” al Autorităţii Naţionale de Cercetare şi al Consiliului Naţional de Cercetare Ştiinţifică, Învăţământ Superior (CNCSIF), pentru realizarea de studii longitudinale, cu participarea instituţiilor de învăţământ superior.
Formarea şi perfecţionarea
specialiştilor
Art.30. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului acordă o atenţie specială formării şi perfecţionării profesorilor de educaţie fizică, urmărind asigurarea învăţământului primar, gimnazial şi liceal cu specialişti de înaltă calificare, al căror rol să devină esenţial în promovarea activităţilor de educaţiei fizică şi sport cuprinse în programul şcolar şi în afara lui.
Art.31. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român sprijină federaţiile sportive naţionale în vederea perfecţionării profesionale a profesorilor şi antrenorilor în procesul formării continue, avansării în categorie, inclusiv în desăvârşirea perfecţionării prin studii de masterat şi doctorat în domeniul „educaţie fizică şi sport”.
Folosirea judicioasă a bazei materiale şi
acordarea unor facilităţi privind utilizarea bazelor sportive
Art.32. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului administrează, în mod judicios, bazele sportive proprii, punându-le, în mod gratuit, la dispoziţia structurilor sportive din subordinea sa, asigurându-le acestora prioritate, după desfăşurarea orelor de educaţie fizică.
Art.33. Agenţia Naţională pentru Sport acordă sportivilor, reprezentanţi ai structurilor sportive recunoscute din sistemul de învăţământ, următoarele facilităţi:
a) folosirea bazelor sportive aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, de către sportivii din structurile sportive cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la tarife aprobate în mod distinct, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, la niveluri reduse faţă de cele stabilite pentru structurile sportive din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport.
b) punerea la dispoziţia elevilor şi studenţilor sportivi din cadrul loturilor naţionale şi olimpice, în mod gratuit, a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport, pentru activităţi de pregătire sau competiţionale organizate de federaţiile sportive naţionale şi de cluburile sportive din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport;
c) punerea la dispoziţie, în mod gratuit, a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport pentru elevii-sportivi reprezentanţi ai asociaţiilor sportive şcolare participante la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, competiţie inclusă în calendarul judeţean al DSJ, respectiv DSMB, în toate fazele de organizare;
d) punerea la dispoziţie, în mod gratuit, a bazelor sportive din reţeaua Agenţiei Naţionale pentru Sport pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere în învăţământul sportiv preuniversitar si universitar, a examenelor de bacalaureat la disciplina educaţie fizică, în situaţia în care instituţiile de învăţământ respective nu dispun de baze sportive corespunzătoare pentru aceste activităţi.
Promovarea valenţelor educative
Art.34. În vederea promovării ideilor şi principiilor olimpice în rândul elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, a spiritului de toleranţă şi fair-play, a măsurilor împotriva violenţei şi dopajului, se va urmări:
a) înfiinţarea în toate judeţele a filialelor ale Academiei Olimpice Române, în conformitate cu statutul şi regulamentul acesteia;
b) susţinerea de către Ministerului Educaţiei, Cercetări şi Tineretului şi Agenţia Naţională pentru Sport a activităţii filialelor Academiei Olimpice Române constituite la nivelul judeţelor;
c) organizarea, în fiecare unitate şi instituţie de învăţământ, a cercurilor olimpice care să susţină activitatea educativă în fiecare asociaţie sportivă şcolară şi universitară;
d) organizarea şi susţinerea financiară, de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, a unor tabere de instruire şi informare olimpică, la care să participe cadre didactice din unităţile, instituţiile şi structurile sportive din învăţământul preuniversitar şi universitar;
e) creşterea rolului şi ponderii activităţilor educative din domeniul educaţiei fizice şi sportului în cadrul programelor educative promovate în fiecare unitate de învăţământ;
f) organizarea, desfăşurarea şi finalizarea concursurilor naţionale pe teme olimpice : concursul de artă plastică „Jocurile olimpice în imaginaţia copiilor”, concursul de literatură cu tematică olimpică şi altele.
Art.35. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului colaborează cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în scopul organizării tuturor acţiunilor de educaţie olimpică pe care Academia Olimpică Română şi departamentul „Educaţie Olimpică, Sport Şcolar şi Universitar” din cadrul COSR le iniţiază şi le susţin în învăţământul preuniversitar şi universitar.
Art.36. În vederea punerii în aplicare a Programului naţional “Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”, a „Programului naţional de promovare a toleranţei şi fair-play-ului prin sport”, a „Programului naţional privind combaterea violenţei şi a dopajului în sport” şi a Programului naţional „Mişcare pentru sănătate”, Agenţia Naţională pentru Sport şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului colaborează la organizarea şi derularea acestora.
Art.37. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului urmăreşte introducerea în cadrul orelor de educaţie civică, de educaţie fizică şi sport, de consiliere şi orientare, al altor discipline de învăţământ sau în cadrul activităţilor educative extraşcolare a unor teme referitoare la toleranţă şi fair-play, dopaj şi violenţă în sport. O atenţie specială va fi acordată, în acest sens, elevilor din clasele I-IV, precum şi elevilor din şcolile şi liceele cu program sportiv.
Susţinerea financiară a activităţilor
Art.38. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului asigură din punct de vedere financiar organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare şi universitare.
Art.39. Pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă prevăzute în Strategia generală de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din România pe perioada 2005-2008 şi în perspectiva ciclului olimpic 2009-2012, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Agenţia Naţională pentru Sport vor asigura pentru structurile sportive din subordine finanţarea, în limita bugetului acordat, a activităţii sportive de pregătire şi participare în campionatele naţionale, pe bază de programe şi criterii de eficienţă, cum ar fi: volumul activităţii şi specificul ramurilor de sport; numărul de grupe, secţii, clase participante în sistemul competiţional; rezultatele în competiţii; numărul sportivilor promovaţi în centrele naţionale olimpice, loturile naţionale şi olimpice, numărul şi specificul bazelor sportive proprii.
Art.40. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului asigură, în condiţiile legii şi în limita bugetului acordat, susţinerea financiară corespunzătoare a activităţii structurilor sportive din sistemul de învăţământ, şcoli şi licee cu program sportiv, clase cu program sportiv de pe lângă unităţile de învăţământ cu alt profil, secţii de club sportiv şcolar, cluburi sportive şcolare independente precum şi centre naţionale de excelenţă.
Art.41. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român continuă finanţarea Centrelor naţionale olimpice de pregătire a juniorilor (CNOPJ) şi acordă burse olimpice juniorilor cu calităţi deosebite care nu se pot integra în CNOPJ.
Elaborarea şi aplicarea legislaţiei
Art.42. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român se vor susţine reciproc în iniţierea şi realizarea de acţiuni privind aplicarea legislaţiei în materie, elaborarea si promovarea de noi acte normative care să asigure armonizarea normelor ce reglementează educaţia fizică, sportul şcolar şi universitar, sportul de performanţă cu alte norme incidente, atât pe plan naţional cât şi internaţional
Art.43. Dispoziţii finale:
(1) În vederea coordonării, supravegherii şi analizei periodice a acţiunilor cuprinse în Protocol, cele trei instituţii constituie Comisia mixtă naţională formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ai Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, nominalizaţi de conducerea instituţiilor semnatare.
(2) În vederea punerii în aplicare a protocolului la nivel teritorial, se constituie Comisia mixtă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, formată din reprezentanţi ai instituţiilor din subordinea părţilor semnatare, după cum urmează:
a) Reprezentanţi ai MECT pot fi: inspectorul şcolar general, inspectorul şcolar de educaţie fizică şi sport, inspectorul şcolar responsabil cu activitatea educativă, inspectorul şcolar pentru învăţământul preşcolar, inspectorul şcolar pentru învăţământul primar, directorul unei unităţi de învăţământ cu program sportiv integrat sau suplimentar, decanii facultăţilor de educaţie fizică şi sport sau , după caz, şefii de catedră, directorul C.S.U.
b) Reprezentanţi ai ANS pot fi: Directorul Direcţiei pentru Sport Judeţene/a municipiului Bucureşti, directorul clubului sportiv din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, inspectorul de specialitate din cadrul Direcţiei pentru Sport.
c) Reprezentantul COSR : Directorul filialei judeţene a Academiei Olimpice Române, altă persoană desemnată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Art.46. Termenul de constituire a Comisiei mixte naţionale şi a Comisiilor mixte judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, este de 30 de zile de la data semnării prezentului protocol.
Art.47. Comisia mixtă judeţeană se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.
Art.48. Comisia mixtă naţională se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este nevoie. În fiecare an cel puţin una din şedinţele Comisiei mixte naţionale se desfăşoară în prezenţa Ministrului Educaţiei, Cercetării si Tineretului, Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Art.49. Durata protocolului:
Prezentul protocol intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial şi este valabil până la 31 decembrie 2012.

NOTA bene: protocolul nu este datat + nu a aparut, inca, in Monitorul Oficial...!?
Atentie la Art. 3 - Obiective, litera " C " si litera " I "

No comments: