Despre - inot cu M. Olaru 2007 // 02

Capitolul VI

INOT -  EVOCARE ISTORICA

Sumar

01. Arheologie + intrecerile 0limpice moderne;

02  Aforisme  :’nu ştie să înoate, nici să citească’; ’evrika, evrika’; ’festina lente’ ;’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;

03. Primele certificate de înot

04.Thermele romane,

05. Interzicere scăldatului în locuri publice;

06. Cele 7 virtuţi cavalereşti,

07. Primul manual de înot;

                                        rezumat+bibliografie selectiva

01.  ARHEOLOGIE

            Oamenii au practicat înotul din cele mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au fost scoase la lumină de cercetările arheologice întreprinse într-o serie de zone

în care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).

            Cele mai vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca. 7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)

            În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, hieroglifa care exprima noţiunea de înot reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932).

            Pe zidurile dezgropate ale portului antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt reprezentaţi

ostaşi hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile (burdufe) în care aveau apa potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea erau umflate cu aer…)’

            În Teba, Luxor, Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din perioada faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud (Persia, ac. Turcia, Malatya) a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la care pornesc conducte de alimentare cu apă caldă).

            Tot ca vestigii arheologice amintim de celebrele 'therme' romane (Caracalla, Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării noastre).

            Intrecerile 0limpice moderne, au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea şi organizarea fenomenului sportiv.

            Ele plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de probe şi participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele competiţii separate –înotul veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale de 4 ani  polarizează interesul întregii opinii publice. (’olimpiada’ reprezenta în antichitate, un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4 ani...),

            Inotul, în antichitate, nu a figurat printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch) fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca. 1000 de ani şi iată că întrecerea în spirit de cinste şi onoare( nunită de noi – sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum rar se poate întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate,  ne-am prea obişnuit şi chiar, uneori, nu-i mai dăm atenţia cuvenită.

            Ciudat este faptul că înotul nu a fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu toate că regula care obliga participanţii să se întreacă având un echipament sumar ..., iar fi avantajat, dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit astăzi – întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau dintr-o sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.

            In acelaşi timp înotul, îmbăiatul era ominiprezent în piscinele special amenajate în palestre şi rămâne un aspect oarecum frunstrant - dece această formă de întrecere nu şi-a găsit locul meritat....?

            Dacă tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).

            Toate aceste considerente, probabil, au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896 – Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale timpurilor moderne.

             

-------------------------------

*[Persia, Egipt, Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a germanului Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte să scoată de sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru unde se desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci întrecerile olimpice antice A fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]

            In respect deplin al spiritului olimpic (care interzicea prezenţa femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd la întreceri au fost acceptate şi reprezentantele sexului slab...).

            Practicarea înotului este atestată de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de cărturarii care au putut descifra cultura antică.

            Infine, timpul a trecut iar azi înotul este la fel de important ca celelalte discipline.

Foto: Pierre de Fredy Baron de Coubertin

(1863-1937), care în 1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de prietenie România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a olimpismului antic  avută de predecesorul său - românul  Evanghelie  Zappa (cca 1800-1865) un precursor important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).

02 Aforisme legate de practicare înotului

            Vom încerca o succintă prezentare a unor aforisme (alături de un tablou cronologic interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi importanţa acestuia:

            - ’nu ştie să înoate, nici să citească’ ... expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor celebri înaintaşi, printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după cum spune proverbul – nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în elina veche – mite nein, mite gramate).

            Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa conducerii), aforism mult apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi cca. 1500 de ani..., în plin elan al cavalerismului medieval german să mai fie folosit, în forma limbii acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke ....; dar aforismul, înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile noastre, ca acţiune politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în China de celebrul Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind concomitent... evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l conducea...., remarcabil aforism , nu ?!

            Iată alte cuvinte celebre:

            - Evrika, Evrika -  cuvinte încrustate în memoria omenirii în atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat tot de apă, îmbăiere, înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.) atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de unitatea etalon care era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a volumului de apă dislocuit.)..

            - Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) -  expresie atribuită lui Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius (69-141 d. Ch.) a fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te grăbeşti…

            Este expresia favorită a unui om politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a istoriei Romei antice – a condus Imperiul Roman de la forma de Republică la cea de Monarhie  prin abilitate, realism, luciditate şi echilibru (schimbare mai rar întâlnită în Istoria omenirii...!).    Cuvintele acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..) care constă în: urmarirea cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul folosirii celei mai corecte tehnici să se manifeste evident prin creşterea vitezei... dar cu condiţia de a folosi în acest scop – a cât mai puţine mişcări, deci cât mai puţin efort!

            Contrariul acestei conduite duce înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a apei,  la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără randament ( acest mod de a gândi reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului sportiv contemporan, vezi Anexa nr.14).

            -’In balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de activitatea filantropică a generalului  Agrippa (63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de alte 16 mici therme.

            - epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza  scurt pe Nero Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch. timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi multe  therme grandioase – poetul i s-a adresat linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’ decît Nero (Negru) – ce este mai luminos ca thermele tale...!

            -’Nare sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....; idem – în scrierile lui Sullularia apare povaţa: ’la fel cum se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu manunchiuri de papură care-l ajută să plutească.., tot aşa sclavul trebuie să fie ca o împletitură de papură pentru iubitul său stăpân’.

            -’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.) în lucrarea  ’Epitoma rei militaris’ face referiri interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’ (în vecinătatea Tibrului..) exista un loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.

            - Romanii, vestiţi luptători, au fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare legionar să-şi pregătească calul pentru a putea înota.

            - In acele vremuri, cei care nu voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat, post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar despre Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru acesta şi-ar fi învăţat singur nepoţii să înoate.

           

            - Răspândirea culturii greceşti în lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte învăţarea înotului; această sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea exerciţillor fizice iar după anul 200 d. Ch. cei mai mulţi au căpătat cetăţenia romană (fenomen ce se repetă parcă aidoma şi în epoca actuală, însă pe alte meleaguri...).        

            Treptat patricienii Romei încep să prefere folosirea thermelor proprietate personală .., febra construirii acestor instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate eternă......

             După generalul Agrippa, Commodus Imperator, Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor therme-edificii grandioase a fost Traian (53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui Caracalla şi Diocleţian.

            La începutul sec. IV d. Ch., Roma avea deja 11 therme publice, 926 de băi particulare şi cca. 2.000 de fântâni iar alimentarea cu apă era asigurată de 14 viaducte, multe din ele devenind vestigii istorice admirate astăzi de turişti.

            Accesul publicului în aceste therme nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate femeilor, bărbaţii fiind primiţi numai după orele prânzului până noaptea târziu.

            Moda thermelor s-a extins în toate teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că în Dacia Felix, la Herculanum şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde apa caldă naturală facilita asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite therme romane.

            Odată cu decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...), thermele au devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.

            - In aceste condiţii, în anul 745 Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere a scăldatului în locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu şi-a dat seama că regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit să ţină oamenii departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.

            - Evul mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia de a se îmbăia, înota este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel Mare (839-888) se atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l practica în condiţiile existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.

            - Filozoful spaniol, de origine arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul ca una dintre cele 7 virtuţi cavalereşti ale vremii (înotul în enumerarea lui avea locul al 2-lea).

            Dogma despre interzicerea îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi pedepse drastice, a ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.

            Iată, de ex., în ce consta testul de ‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în Ţările Nordice: femeia era legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în apă..., dacă se îneca – era dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era considerată ca deţinătoare a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ... (No comment !).

            In Prusia, se relatează că unii pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev care a călcat interdicţia (a înotat şi

s-a înecat) a fost biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din Breslau (azi în Polonia).

            In această atmosferă, profesorul de limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia – Nicolas Wynmann, a avut curajul de a scrie (în limba latină) primul manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.

            El a putut avea o serie de cunoştiinţe,

informaţii puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe din operele anticilor.

            Lucrarea este concepută sub forma uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă bucurile oferite de apă şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este tehnica cea mai echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era inestetică şi obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a apei’, asupra săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este probabil că Nicolas a avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi se jucau în apă, înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.

[coperta manualului lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul pierderii vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu supranumit şi ‘Regele paharelor,conducătorul Primei Cruciade,ciudat - exact cu cca. 1500 de ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să piară în apele aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care se varsă în Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….]

            Aşa fiind în 1545, Conciliul tridentin al Bisericii catolice o include pe lista cărţilor interzise. Manualul însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină nu era bine ştiută de eventualii cititori. Insă după alţi 50 de ani, în 1587, în Anglia, Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox. 100 de ani.

            Leonardo da Vinci ( 1452-1519), acest titan al Renaşterii, în studiile sale de inginerie s-a preocupat şi de depalsarea prin apă; din grafica alăturată se remarcă cum concepea deplasare pe apă în cazul  oamenilor acelor vremuri.

His voluminous notebooks and diagrammatic

drawings, of which the Royal Library, Windsor, contains the greatest collection, show a profound research into general scientific laws demonstrable by observation and experiment. In applied science he had all the equipment of a great inventor, anticipating the aeroplane, the armoured vehicle, and the submarine.

[grafică preluată din lucarea dedicată lui da Vinci, semnată de Frank Zollner şi editată de Taschenn GmbH în 2003, pag. 577+ text original din The Hutchinson Multimedia Encyclopedia, 1998]

Rezumat

            In lucrarea enciclopedică ‘ Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania, 1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al Libiei.      

            Personal cred că pictura, chiar naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.

            Important este faptul că ea este poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.

            Rercent un cercetător britanic a făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea Cadrane Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)

            Idiograma care în scrierea hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", 1932)..

            La fel, de data asta pe un papyrus egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de pregătire a vâslirii  cu genunchii depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea picioarelor (3) s.a.m.d.

            Metodica modernă, din zilele noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească elliptic- nu circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea completă a picioarelor.

             Este posibil că autorul kinogramei bras, cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare, greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.

            Tot în lucrarea mai sus amintită este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa 14

Bibliografie selectivă

1925 - Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.

1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.

1969 - Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,

1978 - Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed. Albatros, Buc.

1978 - Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.

1979 - Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,

1983 - Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,

1987 Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle origini Cristiane, Ed. Piemme, Parma, It.

=======================

Capitolul VII – SCUBA diving

sumar

01Scufundările subacvatice, Plonjările la adâncime,

02 ‘Labele de gâscă’

03 Adâncime

04 Decompresiunea,

Rezumat+bibliografia selectivă

01 SCUBA –  reprezintă acronimul expresiei ’Self Contained Underwater Breathing Apparatus’ / indică posibilitatea individuală de a staţiona sub apă perioade lungi de timp  în cazul plonjărilor la adâncime.

            Un succint istoric al scufundărilor (ne place expresia ’ plonjarea la adâncime’) poate fi similară cu cel a înotului; ele au fost practicate din timpuri îndepărtate când ca să se ajungă rapid la fundul apei înotătorii săreau în apă având în braţe un pietroi mare care le scurta durata primei părţi a imersiei. Aşa ajungeau mai repede la bureţii de mare, la corali sau alte materiale ( depozitele de pe vase scufundate...).

            Intr-o frescă datată din sec.IX î.Ch. a fost reprezentată imaginea unui scufundător care se depalsa neobservat pe sub apă, având ca mijloc auxiliar de respirat un tub dintr-o trestie la capătul căruia se afla o pasăre de apă, împăiată, care simula că înoată....     

            Herodot (cca. 484-425 î.Ch.) evocă faptele unui anume Scyllis care fiind angajat de Xerxes (regele perşilor între 485-465 î.Ch) să aducă la suprafaţă comorile unor vase scufundate, a trecut de partea Athenienilor, cu care Xerxes era în război, el fiind cel care a tăiat odgoanele mai multor corăbii persane, în timp de furtună, corăbii care au fost distruse şi astfel a slăbit puterea persană de atac.

            Este cunoscut faptul că însuşi Alexandru cel Mare, la anul 332 î.Ch., asediind portul fenician Tyr din Liban, a folosit scufundători care să deschidă calea corăbiilor sale în port, Alexandru însăşi asistând la această operaţiune în rol de scufundător; se poate spune  cu destulă siguranţă că Alexandru a fost un mare iubitor al apei şi a înotului, el era cât pe ce să se înece în apele râului Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke-Mersin actual), înainte de a ataca regatul persan...

            Vegecius (sec IV d.Ch) scriitor militar a descris existenţa unei căşti de scufundare .. dar se pare că aceasta nu era decât o dorinţă, o invocare a viitorului...;     la cca 30m adâncime presiunea apei asupra organismului este atât de mare încât funcţia respiratorie nu se mai poate manifesta; tehnologia anticilor nu putea rezolva acest obiectiv….

           

            După căderea Imperiului Roman, în anii de declin ai civilizaţiei antice, asemenea informaţii dispar, dar iată că la 1210 Roger Bacon inventează primul aparat de staţionat sub apă (o formă asemănătoare unui butoi).

            Printre proiectele de anticipaţie realizate de Leonardo da Vinci (1452-1519) s-au găsit şi schiţele unui viitor submarin.

            In 1553 a fost realizată prima cască de scafandru confecţionată din lemn, cu geam de sticlă  şi tub respirator ce plutea la suprafaţa_a apei...

            Se povesteşte că un curajos din America (Williams Phips), pe la 1680, a plonjat în adâncime pentru a recupera o comoară de ca 200.000 de Lire sterline... oamenii începeau să dea atenţie plonjărilor la mare adîncime

            In 1715 englezul John Lethbridge a reuşit să facă primul costum de scafandrul, din piele, umflat cu aer; cu acesta se putea scufunda  la cca. 8m

            De abia în 1819, Augustus Siebe realizează primul costum impermiabil şi flexibil la care era ataşată casca protectoare; aerul era pompat mecanic de la suprafaţă dar adâncimea atinsă era redusă iar soluţia permitea doar staţionarea verticală a scafandrului.

             In 1853 August Siebe corectează aceste neajunsuri prin realizarea unui costum etanş, dotat cu o valvă reglatoare ce permitea o mai bună ventilare cu aer şi o autonomie de cca. 10 m adâncime de la pompa care trimetea aerul.

            In 1865 Denayrouse şi Ronquayrol (Franţa) pun la punct primul sistem autonom de respirat sub apă (buteliile asigurau o autonomie de cca.22 min. şi o adâncime de cca. lo-12 m) folosind cauciucul vulcanizat (proces tehnologic pus la punct încă din 1840).

            In 1866, francezul Benoit Ronguayol a inventat regulatorul de aer cu care a dotat costumul realizat de englezul W.H.James cu cca 40 de ani înainte. Dar acest mecanism nu a avut o reuşită deplină – tehnologia nu era la nivelul aşteptărilor... doar în poveştile lui Jules Verne (20.000 leghe sub mări..) se relata cum se poate face funcţional regulatorul de aer....

            In 1876, Wallace-Dunlop ataşează la costumul de scafandru labele de înot, lucru ce a permis atunci atingerea unor adîncimi de cca.75 m.

             Din 1911 încep să apară sistemele de respirat cu circuit închis (David & Momsen) iar din 1926 apar ochelarii cu tub racord pentru respirat care împreună cu labele de înot au permis extinderea explorărilor subacvatice la mică adâncime generând o multitudine de explorări, cercetări utile şi interesante.

            Deabia în 1925, francezul Le Prieur a reuşit să adapteze regulatorul de aer la butelia cu oxygen; din 1934, LePrieur, pune la punct actualul sistem de plonjare, cu un costum de scafandru autonom ce a deschis căi nebănuite de explorare şi exploatare a oceanului planetar.           

            .

(primele încercări cu aparatură asistată....)

            . Apoi începe epoca triumfală a lui J.I. Cousteau care a explorat temeinic adâncurile mărilor, el a introdus şi noţiunea de ’paşaport de scufundător’ şi, mai nou, sportul plonjării la mare adâncime – SCUBA Diving certificate.

            Americanii au activat programele SEALAB 1 şi 2 unde regimul de adâncime era de 61m iar durata – 30 zile.

            La ora actuală echipamentele au evoluat spre perfecţiune, se pot face scufundări de toate categoriile  (industriale, arheologice, diversionism, de spionaj ) iar lumea de sub ape se dovedeşte neobişnuit de interesantă pentru civiliazaţia sec. 21 ..

02.  ‘LABELE DE GÂSCĂ’

            Ideia de a mări suprafeţele de vâslire pentru a obţine un efect sporit de propulsie a fost remarcată , pentru prima dată, la Leonardo da Vinci (1452-1519) de la care au rămas schiţe cu înotători care aveau dispuse pe mâini nişte palmare.

            Benjamin Franklin (1706-1790) descrie în lucrarea ‘Cum să devii în scurt timp înotător îndemânatic’, nişte ‘labe’ dispuse la glezne menite a ajuta vâslirile în tehnica bras.

            In 1876, Wallace şi Dunlop, în lucrarea ‘Plate swimming’ (London,  editura G.Routledge&Son) descriu primele labe, confecţionate din cauciuc (vulcanizarea cauciucului a fost perfecţionată încă din anii 1840); după această dată labele au început să fie folosite din ce în ce mai mult în rândul scafandrilor apoi şi de câtre sportivi.

            La ora actuală există chiar competiţii la nivel european de înot cu ajutorul labelor – competiţii sponsorizate de fabricatorii acestor materiale. (vezi Anexa nr. 7)

03. ADÂNCIME

            Înotul subacvatic ('plonjarea la adâncime') prin intermediul unei aparaturi din ce în ce mai perfecţionate, a permis amplificarea unor activitãţi conexe (arheologie, cercetare geologicã, asistenţã tehnicã ş.a.) asistate de Confederation Mondiale de Activites Soubacvatique (CMAS), fondatã în 1959 de celebrii Picard şi Cousteau, cu sediul la Monaco.

            Reprezintă spaţiu măsurat de la suprafaţa (oglinda)apei până la fundul cuvei bazinului sau a apei respective. 

            La solicitarea beneficiarului, arhitecţii, constructorii, realizează adâcimi variabile ale bazinelor de înot:

-adâncime mică în pantă uniformă înclinată pentru joacă şi iniţierea copiilor;

-adâncime mare, (cca. 2,o m) în care picioarele înotătorului nu pot atinge fundul pentru a se sprijini (la înot, înot sincron, polo) şi

-adîncime foarte mare (min.5,o m) la sărituri în apă, înot sincron (opţional).

            Potrivit legilor hidrostaticii, asupra corpului aflat în stare de imersie (în mişcare sau în repaus) apa exercită din toate direcţiile o presiune egală cu volumul de lichid dizlocuit de corp, funcţie de densitatea lichidului, de adâncimea apei (cuvei), de forţa gravitaţei.

            Aşadar, practic corpul pluteşte beneficiind şi de presiunea ascendentă care se măreşte pe măsura creşterii adăncimii bazinului.

             Acest aspect ar putea fi luat în considerare în procesul de optimizare a performanţei la înot (bazinele adânci favorizează plutirea implicit performanţa); în comparaţie cu aceste avantaje (minime), un bazin cu adâncime mare este mai greu de întreţinut, eficienţa sa economică fiind redusă. 

            În asemenea condiţii ar fi de dorit ca bazinele de antrenament să aibă o adîncime mai mică (120-140cm) dar, având în vedere faptul că, de regulă, în aceleaşi bazine se practică şi polo-ul şi înotul sincron, soluţia ideală o constituie adâncimea de cca 180-220cm, aşa cum este indicat în regulamentul FINA (articolul SW-4).

.

            Plonjarea la mare adâncimea atins valori de sute de metri (cca.300) loc în care presiunea apei atinge cca. 30-40 atm., dizolvînd azotul din aer în sîngele scufundătorului, care odată revenit la suprafaţă poate suferi o decomprimare bruscă provocatoare a unor embolii ce pot periclita viaţa scufundătorului; pentru a-l feri, sunt necesare mai multe 'staţii' (opriri) de decompresiune, permiţând astfel azotului să părăsească sângele până la valori normale (staţiile se fac  la 100, 60 şi 10 metri cu durate de timp suficient de lungi.

            De ‘ultimă oră’ pentru decomprimare sunt folosite barocamere, care permit un confort considerabil pentru scufundătorul deja obosit. Aceste barocamere au fost folosite şi pentru a supracompensa biologic organismele sportivilor, manevră considertă de Comitetul Antidoping al CIO ca fiind prohibită, fiind dăunătoare sănătăţii spotivului.

            Tehnologia plonjărilor la mare adâncime este în permanentă perfecţionare.

04.  DECOMPRESIUNEA 

            Legat de activitatea de plonjare la mare adâncime, în 1907, fiziologul Haldane a întocmit primele tabele în care erau calculaţi timpii de decompresiune, adică fragmentarea reveniri în mai multe staţii fiecare cu durata şi adâncimea optim calculată pentru a facilita revenirea la suprafaţă, în condiţii de perfectă stare de funcţionalitate a organismului (regimul optim de decompresiune).

            In cazul plonjărilor la mare adâncime, azotul din compoziţia aerului destinat actului respirator, în funcţie de adâncime+durata scufundării, tinde să se dizolve în mediile lichide ale corpului (în sânge îndeosebi), fenomen fără urmări negative în sine.

            Odată cu revenirea spre suprafaţă, odată cu începerea scăderii presiunii subacvatice, azotul tinde să iasă din mediile în care s-a dizolvat (efectul 'sifonării' sângelui), iar dacă această ieşire se produce brusc, azotul ieşit poate forma nişte bule de gaz care vor circula odată cu sângele prin organism.

            Prezenţa unei astfel de bule pe porţiuni mai lungi sau scurte, la nivelul SNC, poate afecta funcţionalitatea de sistem a organismlui, asemenea embolii fiind grav lezatoare şi periculoase, degradante pentru integritatea organismului.

            Prevenirea unor asemenea urmări nedorite este realizată prin programarea unor 'staţii' de decompresiune, fiind vorba în mod practic de oprirea scufundătorului (dotat cu aparatură de scufundare autonomă), la diferite adîncimi+durate precise, tocmai spre a permite eliminarea treptată a azotului din sânge, evitându-se astfel formarea bulelor de azot şi deci pericolul unor embolii cu urmări grave; aceste manevre prelungesc durata scufundării cu un timp care depăşeşte sensibil pe cel al scufundării propriu-zise, 'staţiile' cele mai lungi sunt planificate la adâncimea de cca. 20m (22 min.), la 10m (35 min.) şi la 3m (cca.60 min.).

            In ultimul timp, decompresiunea se face în barocamere speciale aflate la nivelul mării (pe nava care însoţeşte scufundătorii), încăperi în care se pot simula condiţiile de presiune de la diferite adâncimi fără ca scufundătorul să fie lăsat singur în apa mării...

Rezumat

             Inotul la mare adâncime (plonjarea subacvatică) reprezintă  o ramură a activitaţilor desfăşurate în mediul acvatic

( mări, oceane, lacuri, râuri), activităţi încă nerecunoscute de FINA deşi există oarecare înteres în direcţia includerii sale printre celelalte discipline promovate de aceasta.

            Inotul la mare adîncime este patronat de CMAS; istoria furnizează multe date cu privire la practicarea acestuia:

            Primele relatări se întâlnesc în Iliada lui Homer (cca.900 îen), la rândul său Tucydides descrie acţiunile 'oamenilor broască' - athenieni care asediau Syracuza (cca.500 î. Ch.), Aristotel, Alexandru cel Mare, Plinius şi Livius amintesc despre scufundările practicate la vremea respectivă

 Bibliografie selectiva

1925 Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris.

1929 Villepion G. – Nageons, ed. Grasset, , Paris,

1943 Const. Kiriţecu – Palestrica, Ed, Casa Scoalelor, Buc.

1962 FISS  - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris,

1965 Lewin Gerhard Dr.– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig

1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London

1973 Kuhlman Detlef – Sprechen im sport untericht, ISBN 3778049119,

1978 Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports,

1981 Zaţiorscki V.M.– Biomehanika Plavanie,  Fizkultura i Sport, , Moakva, RS

1986 Bozdogan Ahmet – Yuzme, Gorselsanatlar, , Istanbul,

1987 TYASF  - Yuzme ogretmeni el kitabi,  Ankara,

1988 Reha Alpar – Yuzme ve Sutopu,Turk federasyonu, , Istanbul,

1990 Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, Istanbul

1994 Neil Cohen  Sports encyclopedia, Bantam Books,

 ==================

Capitolul VII

INOTUL – mijloc de salvare şi prevenire a accidentelor în apă

Sumar:

01. Componenta umanitară, socială

02 FISS – Federation Internaţionale de Sauvetage, de                                  Secourisme et de Sports Utilitaires;;

03. Prevenirea unui accident; 

04  Defensiva in salvare

05  Exerciţii care simulează momentele salvării                                                                  deprinderea, instruirea;

 06.  Inecul în apă ; Prize agrsive, disperate; Manevre de salvare; Organizarea acţiunii de salvare;

                                  Rezumat+bibliografie selectiva

01.  COMPONENTA UMANITARA, SOCIALA

            Apreciem că salvarea unui semen de-al nostru aflat în pericol de a se îneca este un gest responsabil, umanitar. Dar a salva este şi o deprindere, o obişnuiţă care trebuie exersată metodic totuşi.

            Formarea deprinderii de a înota trebuie privită şi din acest punct de vedere – promptitudinea întervenţiei, acordarea primului ajutor. In lecţiile de învăţare nu ar trebui să lipsească şi nişte exerciţii, sub formă de joc, prin care începătorii vor putea să se obişnuiască cu aceste manevre sau măsuri.

             Chiar, la gimnastica care precede orişice lecţie ar putea să apară o suită de exerciţii, cu partener, în care elevii să aibe sarcina de a simula apucările sau manevre de imobilizare etc.

            In cazul salvării – procedeul Bras este cel mai des apelat – dar apropierea de locul accidentului trebuie să se facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate (variante rapide, odihnitoare,).

            Aceste forme de înaintare sunt regăsite sub expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără pretenţii tehnice dar sigur de a servi la rezolvarea accidentului.

02  F.I.S.S.

FISS - Federation Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires, a fost fondată în 1910, are sediul la Paris, 28, rue Lacroix, Paris 17e.

             FISS a fost precedată de Societes Francaise de Sauvetage (1878), Marsilia, organizaţie care a avut un impact, un succes veritabil în epocă. Fondatorul ei – Michel Pitet a nutrit mereu speranţa înfinţării unei federaţii internaţionale, imbold generat şi de activitatea baronului Pierre Fredy . de Coubertin, care a fondat Comitetul Olimpic Internaţional în 1983 (inţiativa de reînviere a olimpiismului datează însă din ani ’50 ai secolului XIX- vezi activitatea lui Evanghelie Zappa, român de origine albaneză ….).

            După fondarea FISS au intervenit evenimetele Primului Război Mondial, apoi o perioadă de acalmie urmată de cel de-al Doilea război Mondial, iar după 1950, sub influenţa dr. Messeli se reunesc reprezentanţii a cca. 22 de ţări, la Cannes, când au fost reformulate statutul şi Regulamentul competiţiilor europene şi de pe alte continente

             Probele vizate au fost în număr de 6 dintre care doar 4 permiteau cumularea de puncte pentru clasamentul general:

            1. salvarea unui manechin,

            2. 400m înot de salvare,

            3. salvare cu ajutorul unei bărci,

            4. lansarea colacului de salvare

03  Prevenirea unui accident

            Pentru prevenire este necesar a fi respectate următoarele:

            - cercetaţi şi luaţi informaţii despre locul în care doriţi să înotaţi (1),

            - nu vă depărtaţi de locurile care vă pot oferi un refugiu cert (2),

            - ţineţi seama de condiţiile meteo şi temperatura apei (3),

            - nu înotaţi imediat după masa, când aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool) când vă simţi obosit sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi prea transpirat (4),

            - nu forţaţi pe nimeni să înoate dacă nu doreşte; nu vă permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în vecinătatea apei (5),

            - dacă totuşi pericolul se declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi panica şi manifestările dispeate (cu toate că pericolul răscoleşte toate instinctele...) încercaţi să vă readuceţi aminte cum aţi învăţat înotul, ce sfaturi erau atunci, de regulă, criza de a nu putea inspira poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar, asupra Dvs.(6),

            - în situaţie de neînlăturat de a vă scufunda, reţineţi braţele în apă – ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din apă ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat...(7),

            - dacă totuşi scufundare s-a produs, blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă va fi de folos şi pentru a uşura revenirea la suprafaţă – lăcomia după aer poate fi fatală, este recomandat să vă bizuiţi mai mult pe mişcare picioarelor, mişcările dezordonate cu braţele îngreunează revenirea la suprafaţă (8),

            - îmbrăcămintea care, ocazional, o aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc (9),

            - instalarea unui cârcel, crampă musculară solicită acţiunea energică de a forţa întinerea muşchiului – nu sunt recomandate manevre barbare (folosirea unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).

            In acelaş context, nu putem neglija că evenimentul neprevăzut trebuie imediat suspus unui control unic – un om cu sânge rece trebuie să îndemne, să se manifeste spre a organiza cât mai repede salvarea (a),

             Salvatorul trebuie să fie puternic, energic; au fost numeroase cazuri când salvatorul s-a pierdut împreună cu victima care, cu preţul vieţii se agăţa de el (b),

            La salvatorii profesionişti manevrarea echipamentului trebuie să fie promptă şi lipsita de ezitare (c)

             Idem, anticiparea tuturor măsurilor care sunt consecutive salvării – reanimare, apel la cadrul medical, anunţarea organelor sanitare, de pază etc. (d),

            Supraveghere, până la completa restabilire şi reabilitare a vicitmei – au fost cazuri când cel salvat a fost lăsat să doarmă ... timp în care inima a încetat să funcţioneze (e) ş.a.

04.   DEFENSIVA IN SALVARE

            Ajutorul acordat victimei poate include şi folosirea din partea salvatorului a unor procedee, prize, parade de apărare faţă de agresivitatea generată de panica celui în cauză; salvatorul incomodat poate apela la :- autoscufundarea premeditată, care va determina victima să renunţe la agăţarea disperată + o nouă tentativă de prindere ;

            - eliberarea din prize agresive cu imobilizarea victimei în poziţii de supravieţuire (cu faţa în sus, la aer);

            - 'atacarea victimei’ şi imobilizarea acesteia , fără brutalitate (!), etc.

            Salvatorul trebuie să aibe prezenţă de spirit pentru a interveni prompt, precis, hotărât; ajutorul trebuie bine organizat, şi rapid desfăşurat.

05  Exerciţii care simulează momentele salvării

            In centrele de învăţare a înotului monitorii trebuie să deprindă elevii şi cu diferite tehnici de salvare, transport şi reanimare (sub forma de joc şi în colectiv) .

           

            Iată grafica care poate face obiectul unor exerciţii efectuate atât pe uscat cât şi în apă:

( salvatorul va apuca mâna victimei şi printr-o simplă răsucire va ajunge să execute imobilizarea la spate după care va putea trasnporta victima în condiţii sigure, având gura adusă la aer ...)

(presupusa victimă este apucată de palme iar salvatorul printr-o răsucire va conduce victima în faţa sa cu mobilizare ambelor braţe la spate şi cu faţa spre aer...)

(în cazul când victima scapă din prinderea palmelor şi se agaţă de gâtul salvatorului acesta va scăpa din priza disperată prin parada umerilor urmată de apucarea degetelor, palmelor pentru a încerca încă odata manevra de prindere...)

   

(la fel, în cazul apucării disperate din faţă, salvatorul prin ridicarea umerilor se va elibera iar apoi cu o priză încrucişată va aduce victima cu spatele la el şi astfel va reuşi să mobilizeze braţele la spate...)

(în cazul unei prize disperate care opune cotul la gât, salvatorul va forţa ridicarea cotului şi în continuare va efectua manevra de imobilizare a braţelor la spate...)

(în situaţii complet neprevăzute, îmbrăcămintea poate fi folosită, temporar, ca mijloc ajutător de plutire...)

(o crampă musculară, un cârcel la nivelul gambei poate fi combătut prin manevra de întindere a musculaturii care se face mobilizând laba în flexie dorsală accentuată, concomitent cu întinderea energică a piciorului ...)

(grafică din Inot-Manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc)

06  ÎNECUL  IN  APA

            Practicarea înotului, îmbăierile ocazionale sau ajungerea fortuită în apă pot prilejui declanşarea unui accident de regulă neprevăzut dar deloc imprevizibil…, accident care poate duce chiar la deces având drept cauză ‘anoxia’ (lipsa oxigenului la nivelul ţesuturilor…).

             Accidentul mortal poate surveni fie prin neglijarea condiţiilor de mediu (temperatura, condiţii atmosferice neprielnice, relieful fundului de apă, mobilitatea cursului de apă etc) care pot deteriora echilibrul plutirii sau cursivitatea înaintării, fie prin perturbarea unor funcţii importante ale organismului (oboseală, crampe, crize cardiace) în care putem îngloba şi cele de natură psihică – spaima care epuizează înotătorul în mod dramatic şi alert, etc.

            Inecul prin ajungerea apei în plămâni lipseşte în fapt organismul de oxigen producându-se astfel asfixia acestuia.

            Măsurile de salvare ( prin ajutor, reanimare) prompt aplicate devin foarte eficiente în funcţie de gradul de suboxigenare adică a duratei de timp când în locul oxigenului alveolele sunt inundate de apă; specialiştii apreciază că şansele de salvare în cazul opririi tranzitului cu oxigen sunt următoarele:

  98-100% dacă oprirea a durat cca 1’

92% ---------------------------------  2

72&----------------------------------  3

50%----------------------------------- 4

25%----------------------------------- 5

11%----------------------------------- 6

08% ---------------------------------- 7

05% ---------------------------------- 8

02% ---------------------------------- 9

 01% --------------------------------- 10

  01%oo -----------------------------  11;

            In conformitate cu regulile sanitare de salvare, măsurile de acordare a primului ajutor trebuie aplicate, fără ezitare şi fără rezerve, minimum 25 minute de la descoperirea victimei (se relatează cazuri când chiar după 1 oră de reaminare s-a recuperat viaţa unor semeni de-ai noştri…).

           

           

            Imediat după readucerea echilibrului funcţiilor vitale, cel accidentat nu trebuie lăsat singur, el va trebui să meargă, să întreţină discuţii cu cei din jur, totul pentru a preîntâmpina apariţia somnului sau starea de apatie specifică acestor evenimente.

(acordarea primul ajutor poate să înceapă încă din apa adâcă imediat după găsirea victimei; pe uscat este bine ca primul ajutor să fie operat de 2 cadre de specialitate sau de 2 voluntari – ei ar trebui să conlucreze cât mai eficient ....)

Rezumat

            In cazul salvării – procedeul Bras este cel mai des apelat – dar apropierea de locul accidentului trebuie să se facă cu ajutorul procedeelor craul şi spate (variantele odihnitoare, rapide). Aceste forme de înaintare sunt regăsite sub expresia „înot utilitar” adică acel tip de înot fără pretenţii tehnice dar sigur de a servi la rezolvarea accidentului.

            Pentru prevenire este necesar a fi respectate următoarele: cercetaţi şi luaţi informaţii despre locul în care doriţi să înotaţi (1), nu vă depărtaţi de locurile care vă pot oferi un refugiu cert (2), ţineţi seama de condiţiile meteo şi temperatura apei (3), nu înotaţi imediat după masa, când aveţi stomacul încarcat (idem când aţi consumat alcool) când vă simţi obosit sau bolnav, când aveţi frisoane sau, din contra sunteţi prea transpirat (4), nu forţaţi pe nimeni să înoate dacă nu doreşte; nu vă permiteţi glume riscante atât în apă cît şi pe uscat, în vecinătatea apei (5), dacă totuşi pericolul se declanşează luptaţi să fiţi lucid şi calm, evitaţi panica şi manifestările dispeate (cu toate că pericolul răscoleşte toate instinctele...) – să vă readuceţi aminte cum aţi învăţat înotul, ce sfaturi erau atunci,

de regulă, criza de a nu putea inspira poate fi stăpânită dacă vă impuneţi controlul, cât mic chiar, asupra Dvs.(6), în situaţie de neînlăturat de a vă scufunda, reţineţi braţele în apă – ele au sarcina de a vâsliri şi deci de a vă salva, în plus, scoase din apă ele vor îngreuna corpul şi scufundarea va fi chiar de neînlăturat....(7), dacă totuşi scufundare s-a prous, blocaţi-vă aerul, forţat, în plămîni; el vă va fi de folos şi pentru a uşura revenirea la suprafaţă, mai ales cu ajutorul miţcărilor de picioare – lăcomia după aer poate fi fatală (8), îmbrăcămintea care, ocazional, o aveţi pe Dvs. poate ajuta la improvizarea unui colac d-hoc (9), instalarea unui cârcel, crampă musculară solicită acţiunea energică de a forţa întinerea muşchiului – nu sunt recomandate manevre barbare (folosirea unui ac, lovituri dureroase etc.)(10).

Bibliografie selectivă

1962 FISS  - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris, ,

1969 Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin,

1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp, , Minneapolis,

1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London

1979 Schmid Ludvik – Prvni Pomoc , Olimpia Praha,

1982 Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc

1982 Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, , Buc.

1983 Suner Mahmut – SCUBA, Cemoffset, , Istanbul

1983 Vickers Vincent, – Swimming, Brown Comp. Publ. Yowa,

1985 Witkowski M. – Plyvanie ratunkove, Sport-Tursika, , Warşava,

1988 Georgescu, Constantin–Controlul medicala şi primul ajutor în EFS, IEFS, Buc.

1990 Serif Sofular – Paletli yuzme, Nildeniz, , Istanbul

1995 Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed,. Cucuteni, , Buc.

-------------------------------------------------

Cap X

Controlul medico-sportiv

Aspecte medico-sportive prinvind practicarea înotului sportiv;

[sub redactarea d.lui Acad. Prof. Dr. I.Drăgan, FINA -_ MC, INMS, FRNPM]

Sumar:

0.1 Probleme de fiziologie;

0.2 Modelul biologic al performeurului;

0.3 Indici de selecţie (primară,secundară, finală);

0.4. Controlul şi asistenţa medico-sportivă;

0.5  Probleme de patologie;

0.6. Inotul – mijloc de recuperare

0.7. Imbolnăviri  intâlnite  la inot

0.8. Insolatiile  la  inotatori

0.9 Insolaţiile

10  Consumul de apă

11. Comitetul medical FINA

rezumat+bibliografie selectiva

01. Probleme legate de fiziologie:

            Cu excepţia probelor de 50, 100, 200 m încadrate în grupa de efort predominant anaerob (în’datorie’ seminificativă de oxigen..), restul probelor mai lungi chiar însăşi practicarea ocazională a înotului (de agrement, de întreţinere) sunt încadrate în tipul de efort aerob, în care datorită intensităţii reduse, organismul are posibilitatea să folosească oxigenul drept combustibil.

.           Ca atare, la aceste aspecte concrete legate de tipul de efort mai amintim efectele legate de termoreglare (călirea organismului – apa fiind  întotdeauna la o temperatură mai scăzută decât cea a corpului….) şi deci efort de adaptare benefic organismului (fără a mai aminti de efectele pe care compoziţia apei o poate avea – apa sărată a mării, apele thermale, procedurile balneo ş.a.)

            Poziţia fundamentală la înot este cea orizontală fapt ce ajută travaliul cradiac, influenţează activitatea coloanei vertebrale sau cea din marile articulaţii (vezi kinetoterapia); înotul oferă un confort evident şi astfel se pot produce trăiri psihice deosebit de plăcute care fac, care aduc bucurie celui aflat în apă.

            Astfel putem înţelege, încă odată, de ce înotul este o activitate unanim acceptată atât ca agrement cât şi ca sport (efort de anduranţă, rezistenţă) ambele ipostaze – benefice pentru fiinţa umană, pe plan social-utilitar şi biologic (vezi lupta contra sedentarismului ş.a.)

02    Modelul biologic al performerului

Iată modelul performerului olimpic, mondial:

-       vârsta medie optimă a afirmării între 16-19 ani la fete şi 19-24 la băieţi.

-       Sprinterii au talie înaltă (fetele 178/băieţii 185 cm.)

-       Hipoponderali (greutate cu cca 5-10 Kg sub cifra taliei+100)

-       Valori foarte bune ale Puterii anaerobe (sprinterii/Anaerobic Power) şi Puterii aerobe (fondiştii/aerobic Power)

-       Diametrul biacromial mai mare cu cca 6-8 cm faţă de cel bitrohanterian; torace bine dezvoltat;

-       Picioarele lungi şi subţiri asigură o bună plutire a corpului;

-       Forţă musculară a braţelor la nivel deosebit (recordurile mondiale reprezintă tipul de efort ideal combinat între anduranţă, forţă, detentă/supleţe)

-       Greutate specifică (în apă) foarte mică (‘oase de porumbel’…)

-       Coordonare neuro-motorie, viteza de reacţie şi de deplasare la cote foarte bune.

-       Rezistenţă evidentă la stress !

03    Indici de selecţie

Selecţia primară pentru sportul de performanţă:

- Începe la 5-7 ani şi va avea în vedere o stare bună de sănătate (vezi contraindicaţiile practicării înotului Cap 1/8….)

- Dezvoltare fizică armonioasă fără tendinţe de rahitism sau alte deficienţe fizice legate de coloană sau torace (la nivelul Gr. 1)

- O bună anamneză familială şi individuală (vezi cap. motivaţie, psihomotricitate, inteligenţă, nivel somatic şi psihic al părinţilor)

Selecţia secundară (10-12 ani):

            Are loc după un stagiu de 4-5 ani de înot sistematic practicat (continuitatea antrenamentelor, însuţirea unei tehnici corecte de înot în cât mai multe procedee)

            Tendinţă de creştere a taliei spre tipul înalt şi suplu (în special pentru cei specializati în probele de sprint)             Hipoponderali .Anvergura mare (+ 4-6 cm. peste valoarea taliei) Dimensiuni mari ale palmelor, labelor picioarelor Capacitate vitală toracică la valori bune spre excellent Diferenţa pozitivă între diametrele umerilor/şoldurilor, Mobilitate, supleţe evidentă în articulaţii Forţă scapulară, lombară bune în raport cu greutatea corporală, Volum cardiac (determinat radiologic de tip II şi III)

            Indici psihic: coordonare şi echilibru la cote pozitive, capacitate bună de concentrare a atenţiei şi rezistenţă la oboseală, monotonie, sub control cu baterii de teste specifice (Labirint ş.a.)

Selecţia finală

(14-18 ani la fete/ 16-20 ani la băieţi):

            Flotabilitate foarte bună, indice hidrodinamic mai mare de 20 ( diametrul biacromial + diametrul bitrohanterian exprimate în cm. x 100 / 2) Talie înaltă la sprinteri sau medie spre înaltă la restul de probelor cu o anvergură pozitivă  (+ 6—8 cm), Mobilitate excelentă secondată de o capacitate vitală cu peste 25-30% faţă de cifrele standard (populaţie) Indici superiori ai metabolismului de effort (indici superiori ai Volumuli cardiac (radiografii), Putere  anaerobă, Putere aerobă la valorile cerute de efortul maximal.

            Calităţi psiho-motrice: viteză de repetiţie crescută, mai ales în condiţii de  solicitare ritmică (test Punctare = barem minim 53 pct); capacitate de concentrare a atenţiei şi rezistenţei la oboseală psihică şi motorie la valori ridicate (test Karpelin la 1 minut/barem minim 40pct); capacitate de coordonare şi echilibru dinamic (test Purdue-Pegboard barem pentru fiecare mână – 20 pct, ambele mâini – 33 pct şi per ansamblu – 44 pct.) la valori bune.

            Desigur că înaintea acestor teste amănunţite trebuie să existe argumentul principal – performanţa autentică; aceste argumente sunt mai mult valabile în cazul când competiţia de amploare solicită selecţia unui număr mai mare de înotători care pot fi folosiţi ca rezerve importante în desfăşurarea probelor de ştafetă etc.

(- Medicină sportivă, I. Drăgan şi colab. Ed. Medicală, Buc. 2002)

04. Controlul şi asistenţa medico-sportivă

            Sunt reglementate prin Legea Sportului şi ordinul Ministrului Sănătăţii.

            Conform acestor acte normative, sportivii ligitimaţi (cluburi,asociaţii) sunt obligaţi să efectueze controlul medico-sportiv semetrial, la o unitate/cabinet de specialitate care este abiliată să acorde în scris dreptul de a participa la antrenamente, competiţii (parafă, semnătură, stampilă).

            In sinteză – acest control se referă la: anamneză generală si sportiva;

-       ex.clinic general (aparate, sisteme);

-       ex. radiologic cardio-pulmonar (anual);

-       ex. dezvoltării fizice (somatometric şi somatoscopic al compoziţiei corpului (ţesut adipos, muscular, etc. prin metode INMS);

-       Dinamometrie-Miotonometrie;

-       Capacitate respiratorie vitală+apneea; Determinarea VO2 max(metoda indirectă-test INMS şi indicele de refacere Dorgo);

-       Proba Martinet;

-       EKG în repaus;

-       ex. oftamologic;

-       ex. stomatologic;

-       ex.de laborator (urină, hemoglobină, VSH, T.S. şi T.S., Ca. şi Mg. în ser, glicemia / anual, Colesterol / annual etc.

            In baza acestor examinări se elaborează avizul medico-sportiv (APT / INAPT) şi se fac o serie de recomandări (medicale, medico-pedagogice, regim de viaţă, susţinere/refacere după effort, pregătire biologică pentru concurs etc.)

Personale care primesc la antrenamente si / sau competiţii sportivi fără aviz medical (ca dată, ca interdicţie) sunt răspunzătoare în faţa legii în caz de accident..

           

            Pentru sportivii de elită examenul se face la INMS (odată la 4-6 luni) si cuprinde alături de examenele descrise anterior un ex, neuro-psihiatric şi investigaţii psiho; determinarea Puterii anaerobe la cicloergometru (alactacida, lactacidă);ex. Laborator riguros diferenţiat în funcţie de specificul sportului precum şi alte examinări recomandate de medicul lotului sportiv s.a.

05. Probleme de patologie,

            mai frecvent întâlnite la înot

            Trebuie să recunoaştem că înotul, acest sport drag nouă tuturora, poate favoriza, poate induce o aşa zisă patologie specifică. Unele dintre ele ţin de o tratare neglijentă a problemelor de igienă- boli ale pielii (dermatomicoze,ptiriazis-verzicolor, furunculoze s.a.) , boli ale conductului auditiv extern, boli oftamologice (conjunctivite bacteriene, conjunctivita ‘de bazin’ datorată unui ultravirus specific bazinului…, conjunctivită ce trebuie să nu fie confundată cu simpla înroşire a ochilor datorită contactului cu apa tratată cu clor etc.), alergii cutanate datorate tot clorului în exces ş.a.

            Mai pot apărea hepatalgii consecutive efortului neobişnuit pentru începători (crampe hepatice care dispar chiar dacă efortul continuă/’botezul focului’ la efort…!), astmul bronşic ( cu toate că înotul este recomandat chiar în reabilitarea aparatului respirator).

            O patologie aparte poate fi remarcată la nivelul aparatului locomotor fiind considerată o patologie profesională prin suprasolicitare (vezi rolul gimnasticii şi a exerciţiilor compensatorii care împreună cu înotul contribuie la creşterea unui corp sănătos); în această categori amintim ‘umărul înotătorului’ (periatrită scapulo-umerală sau leziuni musculare cu depuneri de calciu, mai ales, pe tendoane); ‘genunchiul brasistului’ leziuni ale ligamentelor colaterale interne sau externe ale genunchiului.

            Profilaxia acestora solicită, în primul rând, o foarte bună încălzire înainte de effort ca şi o încheiere gradată a efortului; evident toate aceste observaţii nu sunt de competenţa decât a medicului sportiv care trebuie imediat informat de aceste neajunsuri de către sportiv şi antrenor..

06. Inotul mijloc de recuperare

            Efectele fiziologice enumerate, mai  ales pentru cei care îl practica sistematic justifică folosirea înotului ca mijloc terapeutic în recuperare (boli organice sau funcţionale)

            In primul rând vom aminti despre hidrotherapie indicatîă în cazuri de insuficienţe respiratorii, deficienţe fizice toracice, distoniile neuro-vegetative, etc.

            Un alt domeniu în care înotul apare ca un mijloc apreciat este cel al tratării unor deficienţe fizice ale coloanei (cifoze, scolioze), deficienţe de postură specifice actualei generaţii tinere; la fel înotul este indicat în recuperări post-traumatice (entorse, rupturi musculare, fracturi hernii de disc ş.a.)

            Inotul rămâne unul din mijloacele importante pe care medicia în general, îl recomandă tuturor oamenilor – atât celor sănătoşi (prevenire) cat şi celor afectati de anumite disfuncţiuni. Iată încă odată o pledoarie sinceră pentru a vă determina să tratatţi subiectul INOT cu maxima atenţie; în el stă sănătatea unui popor sau a unor oameni loviţi de boală.

07. Îmbolnăviri  întâlnite  la înot

            Deşi înotul este apreciat ca remediu în multe cauze (disfuncţionalităţi,  acumulări), practicarea sa nu exclude şi unele forme de îmbolnăvire; el poate induce o’asa zisă patologie specifică’; unele dintre ele ţin de

            - simpla creştere a temperaturii (peste 36,9 C) urmare a unor expuneri prelungite la frig, umezeală (bazin);

            - forme de sinuzită, activarea unor forme cronice, vechi, tratament prin ‘destuparea’ canalelor sinuzale;

            - otite medii, urmare a expunerii la frig şi umezeală (mai ales local);

            - unele forme de infecţii ale conjuctivitei oculare pe fond cauzat de răceală, umezeală;

            - simple răguşeli, tarheite, mai ales în timpul iernii;

            - nevralgii dentare ca urmare a răcelii şi netratării unor carii dentare.

            - forme de micoze ale pielii cauzate de tratarea incorectă igenic  a mediului din bazin;

            In condiţiile legate de procesul de pregătire, în care solicitările (eforturile) sunt  importante, ades unilaterale şi probabil greşit  programate putem aminti despre:

            - simpla ‘febră musculară’ care indică o greşită şi grăbită dozare a încărcăturii de lucru, efort, local, general;

            - crampele musculare (cârceii) datorită unui dezechilibrări ale ph-ului

mediului intern;

            - dureri ligamentare, musculare datorate unor suprasolicitări în volum sau  intensitate;

            - unele accentuări ale atitudinilor vicioase (deficienţe fizice profesional

-sportive) la nivelul curburilor naturale ale coloanei, poziţia umerilor, laxitate ligamentară, tonus muscular scăzut

            - unele forme de anemii, urmare a unor perioade intense şi prost asistate ca alimentaţie, refacere;

            - unele disfuncţionalităţi la nivelul aparatului circulator, excretor, digestiv, ca  urmare a suprasolicitărilor frecvente.

            Inotul poate fi asociat cu insolaţiile, consecinţele exceselor cu alcool, cu alimente sau regim de viaţă nechibzuit  (fumatul), fără a mai aminti de posibilitatea( teoretică) a declanşării unor crize (sufocări, disconfort) sau chiar a înecului.

08 Igiena inotului

            Faptul că înotătorul este perfect înconjurat de apă iar corpul său este expus deci direct contactului cu aceasta impune respectarea cu stricteţe a unor suite de reguli ale igienei generale (păstrarea sănătăţii, creşterea potenţialului biologic angrenat de efort), personalizate în deprinderi de igienă proprie fiecărui sportiv (rezultate din studierea mediului, prevenirea şi înlăturarea factorilor nocivi şi consolidarea unui confort acceptabil de activitate) conturată din relaţiile cu antrenorul, mediul ambiant modern (igienizat), evident de influenţa general.permanentă a familiei şi şcolii.

            Igiena trebuie ’învăţată pas cu pas’ şi fără nici o concesie, fapte care ar discretita imediat efortul de a aplica acest concept la nivelul grupei sau chiar a unui singur sportiv (problema duşului, a purtării căştii din cauciuc, toaleta personală înaintea intrării în apa, folosirea wc-ului în timpul antrenamentului etc).

            Igiena bazinului, punct de interes pentru mai multe categorii profesionale, este abordată încă din faza de proiectare (cf. standardelor moderne) prin funcţiuni distincte (grupuri sanitare separate – public/sportivi, vestiare modulare care să ofere găzduire la un număr variabil de vizitatori sau, prin restrângere, să mărească spaţiul de lucru pe uscat, despărţirea strictă a circulaţiei sportivilor de cea a vizitatorilor ş.a.); aceste funcţiuni+dispoziţiile specifice trebuie respectate, în primul rând de administratorul bazinului, pentru a pretinde, apoi, respectarea lor de către ceilalţi utilizatori

            Igiena echipamentului, apreciat a fi cel mai sumar dintre toate disciplinele sportive, este importantă şi deoarece acest echipament ‘stă’ foarte mult timp în apă este de dorit a fi spălat, cât mai des, cu atenţia necesară ( o notă specială pentru curăţenia papucilor de acces în bazin).

Casca / boneta de inot

            Articol, obiect inclus în lista de echipament la înot. Are menirea de a feri înotătorul de umezeală, de răceală, de contactul cu apa.

            Obligativitatea purtării este egală la ambele sexe, mai ales în bazinele moderne unde există sistem de recirculare/filtrare rapidă a apei (firele de păr pot obtura orificiile de recirculare a apei).    

            După folosire, părul trebuie spălat de urmele de transpiraţie; la fel, casca (din cauciuc sau pvc) trebuie protejată de clor prin clatire cu apă potabilă şi apoi, prin uscare şi impregnare, cu pudră de talc.

           

            A intra în apa bazinului f[r a avea casca protectuare este un act de neglijenţă care nu poate fi tollerat de nimeni !

            Igiena antrenamentului impune ca antrenorul să controleze, de fiecare dată (!), cu atenţie: starea de sănătate a fiecărui sportiv, să repete cu tact şi măiestrie suita de reguli care vizează fiecare înotător, însăşi respectarea regimului fiziologic de exersare în lecţiei, evitarea eforturilor dure, chiar a ‘discuţiilor’ (înjurăturilor), iar după antrenament să nu scape din vedere necesitatea de instilare în ochi a soluţiilor antiseptice (protargol, sulfatiazol), uscarea părului şi ferirea de umezeală remanenetă a conductelor auditive – adică să nu se omită repetarea unui ‘protocol’ zilnic de aplicare a regulilor igienei, un punct central al aplicării acestor reguli find şi organizarea judicioasă a regimului alimentar (specific probelor de viteză sau a celor de fond, particular unor perioade distincte de pregătire) şi de viaţă (regula celor ‘3x8’ – 8 ore muncă +  8 ore odihnă + 8 ore educare).

            Toate aceste suite de cerinţe ale Igienei au în vedere faptul că, prin mijlocirea apei, la înot, este foarte posibilă apariţia unui trafic microbian cu urmări periculoase (per individ, grupuri); ştiut fiind că, noi nu suntem chiar nişte ‘aşi’ în a genera şi aplica cerinţele  (vezi gunoaiele care ne înconjuară la tot pasul…) pentru respectarea lor va fi nevoie de un effort deosebit, mai ales din partea antrenorilor .

09 INSOLATIILE  LA  INOTATORI

            La stranduri sau bazine descoperite, expunerea la radiaţiile solare a corpului sumar îmbrăcat se cere a fi treptat gradată, mai ales la începutul sezonului de vară. Pe teritoriul românesc şi în condiţiile ‘de ultimă oră’ a perturbaţiilor echilibrului ecologic (vezi, din ce în ce mai pregnanta, abatere în sensul că clima apare tot mai des în ipostazele ei extreme – ori este foarte frig ori foarte cald…) se ajunge la necesitatea unor precauţiuni (valabile nu numai pentru ‘ştrand-işti’ ci şi pentru alte categorii de civili, mai ales pensionarii) – cert este că expunerea la soare poate deveni rapid ‘o problemă’.

            In aceste sens se recomandă folosirea unei îmbrăcăminţi protectoare, adecvate (a) iar regimul de gradare a expunerii să fie bine realizat (b). La modul concret,  în primă fază, se manifestă înroşirea pielii şi usturimi ale suprafeţelor iradiate care, ades, se pot transforma în vezicule pline cu lichid plasmatic ce pot fi uscate prin tamponări cu alcool sau pudră de talc ( la eventuala lor deschidere se vor asigura aplicaţii antiseptice).

            O formă mai gravă poate aduce şi creşterea temperaturii însoţită de frisoane neplăcute, acute dureri de cap, stări de vomă sau chiar de leşin. Cel astfel insolat va fi aşezat, culcat la umbră, având capul uşor ridicat, cu comprese reci – până la sosirea medicului; regimul de tratament include preparate histaminice, sedative, antibiotice (cazul cu arsuri întinse).

            Inotătorii din elita se feresc de expuneri prelungite la radiaţia solară.

10. Consumul de apă …..

            In ultima perioadă de timp abundă în media românească direct / indirect, o reclamă perfect agreată - mesajul ei redus la esenţă este astfel interpretabil: : - beţi apă cît mai multă că noi ne vom îmbogăţi…!

Pe oamenii aceştia nimic nu-I interesează ( în afară de profitul lor..).     

            Specialiştii de elită din Lab. NASA însă ne avertizează – nu exageraţi cu consumul de lichide, fireasca lor eliminare antrenează şi multe dintre mineralele aflate în mediul intern (mai ales Cl.Na); acest lucru este interesant pentru activitatea sportivă de mare performanţă, în pregatirea cosmonautilor, etc... ;  din  istoria veche  a marathonului este ştiut că Filipides, cel care a adus vestea victoriei Grecilor asupra Persanilor (490 î,H,),  a alergat, fără oprire, cei 42 Km. si odata ajuns, dândui-se să bea apă (cum era normal…) a murit.!

            Tragicul destin al acestui antic vestitor a fost în atenţia francezului  M. Breal care a explicat ca alergând, vestitorul a pierdut o cantitate apreciabilă de apă, organismul fiind epuizat şi în stare de apărare extremă ( pierderea apei, posibil, s-a produs si la nivelul lichidelor interstiţiale, în compoziţia sângelui etc.) iar când I s-a dat să bea apă…, aceasta a invadat celulele corpului, mai ales hemoglobina, apa a intrat în interiorul fiecărei celule producînd  ‘explozia’ acestora. Alergătorul nostru nu a murit de efort ci de asfixie acută – sângele său nu mai avea elementele care să transporte oxigenul…!

            Deci, aceatsă informaţie, provenita din trecut dar actualizaă de specilaistii NASA ar trebui să ne dea de gandit.

            La bazinul la care lucrez, am remarcat destui copii, care in timpul antrenamtului cer permisiunea sa bea apă…, se pare ca efectul reclamei îşi face efectul; mai este acest aspect – la marile meciuri de fotbal.., aşa ca din întâmplare…, camera tv se opreşte, dese ori, pe antrenorul stressat.. care… bea apă.

            Credeţi sau nu – este o manipulare abilă prin care unele ‘grupuri de interese’… îşi fac treaba pe seama credulităţii noastre…

Aviz amatorilor …!

11  Comitetul medical FINA

     Dintre cele 6 comitete ale FINA este singurul care nu are program specific de întreceri, dar activitatea sa este larg implicată în dezvoltarea nataţiei. CM. este format din 13 membri din 1968 a fost cooptat şi Prof.univ. Dr.Ioan Dragan distins de două ori cu medalii de argint şi de aur (1981, 1986) pentru activitatea sa.

     Activitatea CM. are în vedere igiena bazinului, asistenţa la antrenament şi la concurs, controlul antidopping etc.

     Referitor la igiena bazinului în scopul protejării sănătăţii şi ocrotirii vieţii CM.se  interesează de problema neglijenţelor, a îmbolnăvirilor dermatologice, orl., digestive, ş.a. precum şi de urmatoarele testări chimice şi bacteriologice:

     ‑colonii la temperatura de 21,0 o C, la 100/mml, la 24‑72 ore;

     ‑colonii la temperatura de 37,0 o C, la 100/mml, la 24‑48 ore;

     ‑clorul liber la o concentraţie de 0,3‑ 0,6 mg/l;

     ‑pH‑ul optim între 7,0 ‑ 7,3 - grafic zilnic;

     ‑rezistenţa electrică la 10 13 ‑ 10 14 Ohmi;

     ‑claritate ‑ vizibilitate ridicată a fundului, pereţilor;

     ‑vîscozitate ‑ 0,10 FTU;

     ‑densitatea apei la temperatura de 20,o C;

     ‑temperatura apei la concurs:minimum 24,0 o C;

     -temperatura apei de antrenament să nu depăşească 27,0 o C;

     ‑temperatura aerului/incinte:minimum +2,0o C peste cea a apei.

     Asistenţa la antrenament, având în vedere că factorul de risc la înot este redus în comparaţie cu alte sporturi, se recomandă examenul medico‑sportiv anual, o colaborare strânsă între medic şi antrenor; examenul se va referi la anamneza de specialitate, controlul taliei‑greutăţii, examene de laborator, testarea capacităţii specifice de efort,(vezi 'contrandicaţii').  

     Asistenţa la concurs, oficial, se referă la supravegherea igienii bazinului, asistenţa la examinarea anti‑dopping, asistenţa la unele îmbolnăvirii şi accidente, examinarea periodică a aparaturii aflate în dotarea punctului de 'prim ajutor', raportarea tuturor evenimentelor de ordin medical şi luarea măsurilor necesare bunei desfăşurări a activităţii.       

Rezumat

ACCIDENT,  ÎMBOLNĂVIRI LEGATE DE  APÃ

            Eveniment neaşteptat care are drept consecinţã alterarea momentanã sau definitivã a capacitãţii de a înota şi supravieţui în apã (înec). Poate fi urmarea unei dereglãri acute a stãrii de sãnãtate (suprasolicitãri funcţionale, excese) care tulburã mecanismele de adaptare la mediu, datoritã pierderii controlului asupra deprinderii (uneori precare) de a înota. Perturbãrile respective pot fi provocate de agitaţia din jur, de unele schimbãri bruşte ale condişiilor atmosferice (furtunã, ploaie, trãsnete).

            Prevenirea acestora este obligaţia majorã a persoanelor chemate s ã supravegheze sau sã conducã activitatea înotãtorilor, şi sã intervinã prompt pentru a acorda un prim-ajutor sau a iniţia o acţiune de salvare de la înec.

            În caz de accident se impune întocmirea unui raport amãnunţit analiza atentã a cauzelor care l-au provocat, precum şi adoptarea unor mãsuri suplimentare de prevenire a unor asemenea evenimente.  

 Bibliografie selectivă

1962 FISS  - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris, , FR

1969 Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin, DE

1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London UK

1972 Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, , Buc. RO

1974 Counsilman, J - The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA

1982 Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc. RO

1989 Dragan, I. Selecţia şi orientarea medico-sportiva, Ed. Sport-Turism , ,Buc. RO

1989 Dragan , I. Practica medicinei sportive, Ed. Medicală, Buc- RO

1995 Dragan, Stroescu – Medicaţia la sportivi, ed Cucuteni, , Buc. RO

1995 Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed. Cucuteni, , Buc. RO

=========================

Capitolul IX

CONCURS

sumar

01. Competitiile - concursurile de inot

02. Evaluarea performantelor cu ajutorul Tabelei                                                           internationale de punctaj 

03  Competiţiile BEST 

04. Concursurile oficiale de inot  

05. Costumul de inot

06  Bazin de înot

07. Bazine acoperite   

Rezumat+bibliografie selectiva

01.  COMPETITIILE - CONCURSURILE DE INOT

            Consecinţă a manifestării spiritului de întrecere prezent în stările ludice (jocurile  copiilor, tinerilor, dece nu, şi a adulţilor...), reprezintă o formă de organizare superioară în care apare distinct 'premeditarea', (motivaţia, buna intenţie), obiectiv la care se aderă prin consens, fără obligativitate şi în spirit de 'faire-play' caracteristic tuturor întrecerilor, nu numai cele sportive...

            Mai ales la înot 'competiţia' trebuie abordată cu prudenţă. Uneori competiţia, întrecerea la înot, fără ca sportivii să aibe un bagaj bogat de exprimare motrică corectă…, poate avea efecte negative, astfel putem observa:

            - la stagiul de 'începător' efectul întrecerii asupra performanţei fizice poate fi remarcată, mai ales, în plan cantitativ cu suficiente greşeli de tehnică.

            - trecerea de la acest stagiu la cel de 'avansaţi' ar trebui să aibă drept criteriu, aprecierea, nu atât a valorii performanţei (care se poate obţine suprasolicitând organismul...., deci periculos  în fond), ci mai ales acurateţea tehnicii în compania unei prestaţii fizice medii, minimale  care oferă soluţia rezolvării multor limite temporare de înot eficient care pot apărea în momentul selecţiei, trecerii la un stagiul superior (încă odată recomandăm aprecierea conceptului 'BEST' prezentat în lucrare).

                        In stagiile superioare competiţia devine, treptat, un mod, chiar de sine stătător, de pregătire şi afirmare.

            La acest capitol evideţiem activitatea  de elaborare a regulamentelor oficiale de concurs (olimpice, naţionale etc), diferite variante competiţii intermediare (‘de casă) prin care va fi afirmată performanţa fiecaruia.

            Competiţia de înot este o formă de întrecere predominant individuală, cu angajare, cu ‘luptă’ indirectă (sportivii sunt separaţi, pe culoare); chiar şi la "ştafete" se păstrează acelaşi spirit ( o reunire a 4 individualităţi distincte ca performanţe sub forma unei echipe de club, reprezentativă naţională etc).

            Cu toate că concursul este un element definitoriu în cazul unui program de pregătire, ideia nu trebuie să ajungă un 'scop în sine'; între antrenament şi concurs trebuie să existe un raport echilibrat, optim care să ajute pregătirea sportivului fără a-l marca, stressa; din păcate, există mulţi antrenori dar şi părinţi care nu judecă astfel şi transformă concursul (uneori chiar fără şanse…) în elementul principal al devenirii viitorului sportiv şi, astfel tratată, prin ‘forţarea notei’ concursul poate deveni o cauză pierdută….. atenţie deci.

            In ţările cu tradiţie şi rezultate pe măsură, specialiştii încearcă să ridice limita vârstei la care să se înceapă participarea în competiţii; de la cantonarea în zona perioadei antepubertare (8-10 ani) care este obişnuită, încă, şi pe la noi..., la perioada pubertară (de al 11 sau chiar 12 ani).

            Efortul maximal, presupus a fi comun tuturor întrecerilor (fie ele de 50 sau 400 m), la vârste mici, nu ar putea fi tolerat decât cu riscul suprasolicitărilor, cu forţarea organismului antepubertar.

02.  EVALUAREA PERFORMANTELOR CU AJUTORUL TABELEI INTERNATIONALE DE PUNCTAJ

            Federaţia internaţională guvernează toate activităţile legate de practicarea nataţiei.

            Printre acestea, Înotul sportiv, are un număr suficient de mare de practicanţi (pozaţi pe sexe, grupe de vârstă, forme de întreceri, probe de înot-bazin 25m sau 50m etc.) fiecare participant putând deveni campion, putând reuşi o performanţă oarecare (un record), care se cere a fi, într-un sfârşit, departajată de prestaţiile altora, din cu totul alte probe de concurs etc.

            In cazul probelor de concurs desfăşurate în bazine (de 25 sau 50 m + separat pentru probele feminine şi cele masculine) între căştigători, mai ales, se simte nevoia de a face această departajare; astfel se va putea afirma cert, obiectiv că recordul, performaţa, de ex., la 50 m bras este mai valoroasă decât cea de la 1500m liber samd.

            In acest sens sunt interesate diferite medii de publicitate, de presă, organizatori care atribuie un premiu substanţial pentru cea mai bună performanţă etc.

            Intocmirea tabelei internaţionale de punctaj, care permite departajarea acestor performanţe se bazează pe o formula matematica simplă :

    P. = 1000 – (B. / T. )3           

în care P. reprezintă punctajul care urmează a fi calculat extrăgându-se din constanta 1000 produsul rezultat din împărţirea bazei (B), adică timpul standard afişat de FINA , periodic, în urma calculării mediilor primilor 10 performanţe ( pe o perioadă imediat anterioară să zicem un ciclu olimpic, sau ultimele două campionate mondiale...) – deci împărţirea valorii B. la valoare timpului realizat de sportivul respectiv T; împărţirea este precedată de transformarea  timpului realizat de sportiv (T) şi  timpului standard (B) oficializat de FINA, în secunde iar rezultatul împărţirii se ridică la cub şi această ultimă valoare se scade din constanta 1000 …..

           

            Deoarece aceste tabele cuprind o sumedenie de cifre valorice (pentru fiecare performaţă posibilă...) şi deci valori care nu se pot calcula cu mare uşurinţă ...,  FINA emite, spre consultare, pe portalul

http://www.fina.org,

deci la dispoziţia oricărui utilizator de internet –

            FINA POINT SCORING

şi astfel orice dispută sau ierarhizare între sportivi este arbitrată cu obiectiv şi cu ‘faire-play’.

03    Competiţiile BEST

Sunt concursuri în care alături de performaţa în sine se face şi o estimare matematică asupra corectitudinii  mişcărilor folosite. Deci - Matematica = Obiectivitate

            Este vorba de:

A - o forma obuşnuită a intrecerii sportive clasice (asa cum este ea practicata din totdeauna) – având scopul major - înaintarea în viteză maximă;

B – cu condiţia expresă adoptată de sportivi – cea de folosire a cât mai puţinor mişcări de vâslire cu braţele  = eficienţă maximă !

C - regim de mişcare care conduce, obligă executantul sa foloseasca cele mai corecte mişcări de inaintare prin apa;

            Aprecierea acestei prestaţii este facută cu mijloace obiective, strict-matematice, în condiţiile induse de folosirea formulei BEST (the Biomechanical Efficiency Swimming Test) raportată la o altă constantă -  valoarea (anuală) a Indicelui Personal de Alunecare (IPA) propriu fiecărui biotip de înotător (urmează explicaţii …):

1.            ‘B.E.S.T.’ – reprezinta acronimul unei formule matematice (concepută de autorul acestei lucrări – M. Olaru) , extrem de simplă, după care se poate calcula eficienţa, măiestria atinsă de un înotător la un moment dat.

                Formula cu un calcul, rapid / mental al punctajului realizat de un concurent, punctaj care poate permite, ulterior, alcatuirea unui clasament obiectiv, oficial               

                Formula BEST se poate calcula astfel – dintr-o valoare constanta ( in cazul nostru este constanta K.= 100 + punctajul IPA deci o sumă stabilă, fixă, uşor de reţinut dar diferită de la un înotător la altul…) se va scădea suma numerică a Timpului realizat (în secunde)  + Numărul de Vâsliri cu braţele  pe 50m,

adică :

BEST =

[ K. + IPA] – [ Nr. sec. + Nr. vâsliri ] = …puncte;

de exemplu, sportivul …...…. va avea  : BEST =

[100 + 150] – [ 40 sec+ 50 cicluri ] = 160 pct;

Un alt sportiv …………………va avea : BEST =

[100 +135] – [ 42 sec + 55 cicluri] = 138 pct…..

2.            IPA poate fi asemuit unui card , are valoare fixă, stabilă, constantă mai mult timp, (ea este verificată anual - until 31 Dec.) şi este simplu, usor de calculat astfel: în condiţii terestre, concurentul este invitat să simuleze pe uscat, în plan perfect orizontal, poziţia cu corpul culcat-întins, similară cu plutirea ventrală (pe piept), mobilizând braţele si picioarele (şpiţul) în întindere maximă – se măsoară valoarea acestei pozitii exprimată în centimetri (L.), la aceasta valoare se va adauga aceiaşi constantă K. = 100; din adunarea lor , suma acestor valori urmează a se scădea suma numerică dată de               Circumferinţa sub-axilară  (C.)

(în expiraţie profundă, exprimată în centimetri)  

                               +

Greutatea corporală exprimată in Kgr. (G.)  adică  :

   IPA = [ L. + K. ] – [ C.  + G. ]    =  ….  puncte, 

 de ex.:  IPA = [214 + 100] – [80+70], adica  -                                                      164 puncte IPA.

           

            Conceptul BEST are la origini înţelesul aforismului ‘Festina Lente’. Celebrul aforism poate avea, in cazul inotului, o aplicare semnificativă  - ‘inoată cu cea mai mare viteză – folosind cele mai puţine mişcări’ = eficienţă, randament max.

            Acest regim solicită înotătorului efectuarea celor mai corecte mişcări de înot, când tehnica este deficitară numărul de mişcări va creşte şi deci valoarea prestaţiei BEST va scădea !

.           In acest fel se poate obţine un randament de mişcare ridicat. In fond evoluţia sa reprezintă un amestec inedit între ‘performanţă’ (viteza pe 50m) si ‘măiestrie’ - tehnica cea mai corectă (la un moment dat).           

            A performa pe distanţa de 50m nu este un lucru prea complicat dar a avea tehnica cea mai corectă reprezinta deja o încercare directă de a obţine perfecţiunea.

            Acest climat poate conduce orientarea înotătorului, către un posibil ‘concurs de frumuseţe’ la înot  - conceput altfel decât performanţa clasică, strictă, realizată indiferent cum.. (vezi apelarea la mijloace nepermise, doping…!).

            Nota de subiectivism, inerent oricarui concurs ‘de frumuseţe’ , poate căpăta un spirit autentic de faire-play prin organizarea seriilor de concurs in mod perfect egal folosind valorile sensibil egale ale indicelui IPA..

            Aceasta egalitate va putea fi apreciată matematic folosind criteriul IPA (adica o valoare personală, constantă, calculată anual), întrecerea se va desfăşura între înotători egali sau aproape egali dpdv biomotric (IPA).

DECI :

acest nou concept (autentic românesc…!) ar putea face parte, în viitor, printr-o promovare oficială, din activitatea de înot sportiv al federaţiei noastre şi chiar al FINA - Age groups Sistem, Masters events …(vezi Anexa nr. 9 )

04.  CONCURSURILE OFICIALE DE INOT

            Ordinea de programare este dată de calendarul sportiv al clubului, federaţiei etc. aşa cum rezultă din graficul (anual, ciclu olimpic) al pregătirii sportivilor; ele au un regulament tehnic care trebuie cunoscut şi respectat pentru buna desfăşurare a întrecerilor propriu-zise.

            Un regulament trebuie conceput conform următoarelor rubrici care dau ‘protocolul’ de concurs:

-   denumirea oficială (cu referire la un eveniment, aniversare etc),

-   data exacta a desfăşurării,

-   locul, cu informaţii despre bazinul de concurs şi evetual adresa şi telefonul,

 informaţii despre posibilităţi de parcare auto, cazare etc.

-   definirea participanţilor (grupe de vârsta, sex, vechime în înot etc.)

-   condiţii de concurs: şedinţa tehnica (secretariat, ziua, ora, locul),

-   activiattea de validări,

-   locul de cazare şi masă (precizări despre modul de plată)

-   precizări despre programul tehnic de concurs, lista cu probele oficiale de întrecere simpla enumerare, pe grupe de vârsta, sexe (serii, finale, contra-cronometru, ora începerii, etc.)

-   programul tehnic propriu-zis: număr de reuniuni (ora de încălzire, de start),număr de ordine a fiecărei probe,     

-   clasamente: la fiecare probă (individual, stafete), punctaje, cumulat pe grupă de vârstă, sexe, cluburi etc.

-   premii: în probele individuale, pe echipe de club,

-   brigada de arbitrii: nominalizare pe posturi, funcţii, juriul de  apel

-   cabinet medical şi control anti-dopping

-   casier-caserie pentru plata taxelor (de intrare, de participare).

           

            Probele de înot sportiv în piscină (acoperită / în aer liber) pot fi descrise prin:

-  distanţele propuse de a fi parcurse (a), procedeul tehnic de înot sportiv (b) şi formele de întrecere (probe individuale, stafete)(c), grupa de vârstă vizată de întrecere (d)

astfel:

            Aceste probe sunt cuprinse în regulamentul FINA, sunt agreate de F R Nataţie şi organizate conform cu facilităţile oferite de fiecare bazin ales pentru concurs (bazine de 5o m / 'olimpice', bazine de 33,3 m, bazine de 25 m...); în măsură de unele probe care nu au fost enumerate în tabelul anterior pot fi interesante pentru desfăşurarea pregătirii sau a spectacolului de întrecere sportivă, organizatorii pot include în protocolul de concurs un număr limitat de astfel de probe (ştafete de 8x5om/sau chiar mai mult, 4oo m Bras, sau Fluture sau Spate etc.).      

            Aceste probe se vor desfăşura în regim ‘hors-concurs’ – ‘înafara concursului’ şi nu vor afecta clasamentele, premierile şi organizarea stabilită anterior. Introducerea unor asemenea probe este permisă cu aprobarea arbitrului general, care, de la caz la caz va lua în vedere oportunitatea unor asemenea întreceri ocazionale.

05. COSTUMUL DE INOT

            Practicarea sportivă a înotului, în competiţii  necesită un costum de înot adecvat: material uşor, puţin absorbant al apei, netransparent, cu o croială lejeră şi decentă.

            In mod tradiţional, regulamentul competiţiilor de înot  avea prevederi clare în acest scop:" concurenţii la toate probele şi cei ce fac tentative de record (cei care înoată în afara programului...), trebuie să poarte următoarele tipuri de costume competiţionale:

     # bărbaţii ‑ slip de înot cu dublură, decolteul la şold 7,5 cm (slipul să nu 'stea' prea jos);

     * femeile ‑ costum dintr‑o singură piesă , spatele descoperit, decolteul la şold 5,o cm (!), la spate‑sus 1o cm, în faţă‑sus 11,5 cm, sub axile 5,o cm.".

(anii 1980.., încercări de a folosi un costum care să atenueze formarea curenţilor turbionari, frenatori; vezi Principiul lui  Bernoulli)

            La ultimele întreceri olimpice (începând din 1996) au 'reapărut' costumele obişnuite  în anii de dinaintea Primului Război Mondial…, acum lansate de firme binecunoscute în lumea sportului, realizate, croite astfel pentru a 'strînge' silueta înotătorului şi astfel, de a diminua chiar cu valori imfime cu adevărat fenomenul 'aspiraţiei negative'(vezi principiul Bernoulli); textura materialului imită conformaţia pielii rechinilor, având efectele menţionate.

            Lansarea noilor tipuri de costume a reuşit atat pe plan comercial cât şi în ameliorarea performanţelor (cu toate că preţurile sunt încă ridicate. ....)

            Se remarcă totuşi o fiabilitate scăzută / clorul care asigură igienizarea apei atacă destul de repede materialul; urmarea a fost apelarea la alt compus chimic, în cazul de faţă – instalaţiile moderne de filtrare a apei sunt dotate cu tehnică specială de igienizare care foloseşte ozonul, clorul având adesea şi o acţiune iritantă asupra ochilor….

06 BAZIN DE ÎNOT -    

            Rezervor/recipient mare de apă prelucrată în prealabil (încălzită, filtrată), cu dimensiuni şi configurare precis delimitate, dotat cu scări de acces şi block-starturi (în cazul în care este destinat prioritar sportivilor), prevăzut cu puncte de ancorare a capetelor de culoar, dispozitive de "sparge val", locuri de amplasare a stâlpilor de marcaj, tribune, etc.

            Bszinul modern este o construcţie edilitară, social-sportivă şi cu funcţii estetice, perfect încadrată în peisajul urban. 

            În jurul  unui bazin se desfăşoară o gamă bogată de activităţi, de la cele de recreaţie şi utilitar-medicale la cele sportive derivate din specificul nataţiei: activităţi sportiv-şcolare legate de învăţarea înotului, activităţile de pregătire a secţiilor afiliate la diferite ramuri de nataţie, activitatea competiţională, activităţi de cercetare şi control medico-sportiv, activităţi de calificare şi de perfecţionare a instructorilor, studenţilor, antrenorilor, etc.

            Activitatea este condusă de un for tutelar care, în calitate de proprietar-administrator, asigură buna funcţionare a acestuia (planificare-orar, închiriere, alte facilităţi).

            Planificarea diferitelor forme de activitate se face în funcţie de priorităţile stabilite de forul tutelar pe baza unui orar săptămînal (poziţii pe zile, ore şi număr de culoare, spaţiu de apă etc).

            Printre cerinţele minimale pe care trebuie să le îndeplinească orice bazin se numără cele referitoare la:

            - apă, care trebuie să fie  egală celei potabile (pH-ul 7,2),

            - cu o temperatură de minimum 24 C (normă de concurs stabilită prin regulamentul FINA)  maximum 27 C (normă uzuală întîlnită în cazul lecţiilor care durează 1,5-2 ore); temperaturi mai mici sau mai mari nu sînt recomandate pentru realizarea regimului de înot sportiv,

            - apă cu claritate bună (transparentă), cu puritate asigurată prin tartarea fizico-chimică cu substanţe dezinfectante (hipoclorit), coagulante (alaunul), care distrug algele microscopice (sulfatul de cupru); se admite ca apa care intră în sistemul de filtrare să aibă conţinutul de suspensii între 10-30 mg/l;

            - aer, nepoluat industrial, în bazinele acoperite, trebuie să aibe o temperatură superioară apei pînă la 5 C (controlată la 1,5 m deasupra nivelului apei), umiditatea de maximum 60% (pentru prevenirea fenomenului de condensare);

            - iluminarea naturală să fie asigurată prin amplasarea din construcţie a laturii lungi a bazinului pe direcţia Est-Vest iar cea artificială să fie omogenizată la o putere de 50-150 luxi;

            - acustica - va fi reglată pentru prevenirea formării ecoului (materiale absorbante a undelor sonore aplicate pe pereţii laterali ai bazinului);

            - spaţiul de circulare - pe fiecare latură a bazinului de minimum 2 m, fiind placat cu gresie antiderapantă la o înclinare uşoară spre exterior pentru a preveni scurgerea apei marginale în bazin;

            -tribune pentru public - cel puţin pe o latură lungă a bazinului cu amenajări destinate dirijării diferenţiate pentru sportivi şi public;

            - vestiare separat pentru ambele sexe cu acces la grupul sanitar, duşuri, saună, încăperi de tranzit;

            - grup social - spaţii şi încăperi destinate circulaţiei publicului, sportivilor, comerţului cu articole de specialitate sau produse alimentare, facilităţi de transmisie tv-radio, comunicaţii telefonice precum şi alte amenajări ca urmare a afluenţei de vizitatori şi solicitanţi (parcare auto, staţii pentru transport în comun, etc.).

            Un bazin modern, "olimpic", oficial omologat cu respectarea prevederilor FINA trebuie să aibă următoarele caracteristici funcţionale:

            = lungimea interioară a cuvei standard = 50,000 + 0,030 m.!), măsurată la locul unde sosesc sau întorc înotătorii, avînd montate panourile de contact ale instalaţiei electronice de cronometraj; (toleranţa de 0,030m. este admisă pe o porţiune de 30 cm. înălţime deasupra apei şi 80 cm. sub nivelul acesteia…

            = lăţimea interioară a cuvei - minimum 21,000 m. - lăţimea putând fi şi de 25,000 m. dimensiune care ar putea permite organizarea antrenamentului pe lăţimea bazinului (adică 6-8 culoare de 2,50 m. + 2 culoare laterale de 3,000 m.);

            = adâncimea cuvei de la suprafaţa apei - minimum 1,800 m. pe întreaga suprafaţă, fundul cu o uşoară pantă pentru facilitarea scurgerii apei la golire;

          = pereţii cuvei - paraleli şi verticali; pereţii laterali amplasaţi sub un unghi drept cu suprafaţa apei, construiţi din materiale rigide (beton, placat cu gresie antiderapantă până la o adâncime de 0,800 m, pentru a oferi siguranţă la întoarcerile (împingerile) înotătorilor; la o adâncime de 120 cm.de suprafaţa apei vor fi construite praguri de sprijin cu o lăţime de 10-15 cm (sprijin pentru picioare cînd înotătorul se află oprit la margine);          

          = scurgerile de "prea plin" şi "sparge val" sunt amplasate de regulă, pe laturile lungi diminuarea facilitând deversarea apei în exces, a valurilor formate, etc. 

Marcajul pentru concurs.

            Marcajul de suprafaţă:se prezintă sub forma culoarelor adică sub forma unor linii de culoare care delimitează spaţiul individual alocat pentru întrecere/concurs care are o lăţime de 2,50 m (plus 0,50 m la culoarele de margine), culoare realizate prin înşiruire pe un cablu inextensibil a bilelor flotoare distinct colorate (diametrul între 5-11 cm); la fiecare extremitate, culoarul va fi alcătuit din bile colorate, de regulă, în roşu pe o distanţă de 5,0 m terminate cu un sistem reglabil de ancorare şi întindere a cablului respectiv ; tot la această distanţă (5,o m.) se vor monta pe suporţi, la o înălţime de cca  1,80 m 'frînghii de avertizare' care vor intersecta laturile lungi ale bazinului la fiecare capăt; pe aceste frânghii vor fi dispuse steguleţe triunghiulare de avertizare ( echilaterale /25 cm) şi 'frânghiile de start greşit', amplasate la 15,0 m depărtare de fiecare latură scurtă prevăzute cu un dispozitiv simplu care asigură declanşarea rapidă, după comanda arbitrului starter.

            = Panourile de contact ale instalaţiei de cronometraj electronic sunt nişte plăci cu dimensiunile de 240 x 90 x 1 cm. şi se montează având o porţiune de 30 cm deasupra apei, respectiv 60 cm sub nivelul acesteia.

            = Blockstarturile au o înălţime cuprinsă între 0,50-0,75 cm. de la suprafaţa apei, suprafaţa de aşteptare are forma unui pătrat cu latura de minimum 0,50 m, placat cu un material antiderapant, fiind înclinat spre apă cu maximum 10% ; mânerele pentru startul de spate se montează la o înălţime de 30 cm de la nivelul apei în poziţie verticală, aliniate cu peretele bazinului; numerotarea block-starturilor se face pe fiecare latură: Nr 1. va fi primul blockstart situat în dreapta locului de start (respectiv a direcţiei de înot pentru probe de 100m)

            = Marcajul sub apă este realizat prin trasarea pe fundul cuvei, central fiecărei suprafate care delimitează culoarul, a unei linii distinct colorată avînd lăţimea de 0,20-0,30 m. şi o lungime de 46 m (având fiecare capăt la 2m. depărtare de marginea bazinului).  La fiecare extremitate linia de fund va fi terminată cu o bară în "T" (1 m.) la o distanţă deci de 2 m de perete.

             Bazinul modern trebuie echipat cu următoarele materiale:

            * pentru antrenamente în apă : plute pentru exerciţii de picioare, plutitoare pentru lucrul de braţe, palmare de diferite mărimi, labe din cauciuc, inventarul pentru jocul de polo şi culoarele de concurs (mingi de polo etc.);

            * pentru antrenamentul pe uscat: sală de pregătire fizică utilitată cu aparatură pentru dezvoltarea calităţilor motrice (spaliere, saltele, gantele, haltere, bănci de gimnastică, aparatură de simularea efortului);

            * pentru activitatea de învăţare-iniţiere (colaci de înot, camere de bicicletă, beţe de diferite lungimi, jucării, mingi de joacă în apă, etc.);

            ‘pentru competiţii : block- starturi, culoare, cronometre, fluiere, cartoane pentru numărătoarea lungimilor de bazin, cronometraj electronic şi tabelă de afişaj electronic, staţie de amplificare, facilităţi radio-tv, mobilier adecvat arbitrajului            

            * pentru activitatea de salvare: colaci, frînghii, cabinet medical, instrumentar de prim ajutor şi reanimare ( o încăpere specială);

            * încălzirea şi tratarea apei - instalaţii de încălzire a apei (fie prin cazane proprii, fie prin sistemul de încălzire urbană), instalaţii de filtrare şi tratare chimică a apei (recircularea apei în sistem închis, pompare), materiale pentru curăţenia bazinului şi a cuvei (aspiratoare de fund, perii, mături, săpun, detergenţi);

          ‘ pentru administrarea bazinului încăperi/birouri adecvate precum şi o staţie-centrală-laborator în care se pot centraliza toate datele rezultate din funcţiunile bazinului şi astfel controla şi conduce de la distanţă toate manevrele de funcţionare corespunzătoare (uzina, iluminarea, ventilaţie, etc.).  Bazinul trebuie încadrat cu personal suficient pentru întreţinere şi funcţionare care prin ritm susţinut şi disciplinat să asigure funcţionarea acestuia la parametrii proiectaţi

Iată un bazin multifuncţional. Cuva are lungimnea de cca.80 m iar cele două poduri transversale mobile permit ajustarea lungimii în funcţie de interesele momentului….

.07. BAZIN ACOPERIT DE INOT

            Construcţie sportivă de dimensiuni variate, în funcţie de suprafaţa cuvei, care asigură - prin intermediul unei copertine - acoperirea piscinei şi a anexelor (vestiare, duşuri, grupuri sanitare, tribune, instalaţii de tratare şi încălzire a apei, etc.).  Acoperirea se poate realiza şi prin utilizarea unei structuri mobile (acoperiş rabatabil, hală glisantă) care permite folosirea piscinei vara (de exemplu, complexul de înot din Leipzig).

(*foto Maudesports Catalogue, 1985)

            Primul bazin de înot a fost construit la Paris, 1795 şi a funcţionat pîna în 1833, fiind administrat de un oarecare Roger. În 1828 la Londra este construit un bazin destinat publicului; peste 10 ani în 1839 numărul lor în Anglia ajunse-se la 8, ceea ce a condus la lansarea activităţii sportive (întreceri oficiale de înot profesionist, la care se făceau pariuri etc).

            În Romania, primul bazin de înot a fost construit (25m/4 culoare) la Galaţi (1928) şi mai funcţionează şi astăzi (înainte de acest bazin, tot la Galaţi, la Liceul Vasile Alexandri a existat un bazin şcolar, acoperit, 20yd. construit probabil în 1898 ?); în 1951 a fost dat în folosinţă bazinul Floreasca (33,3/6culoare)) iar în prezent numărul lor a ajuns la 42, dintre acestea 14 având dimensiuni olimpice oficiale (Mamaia, Medgidia, Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Buzău, Braşov, Reşiţa, Alba-Iulia, Cugir, Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Turnu Severin).

[Vedere panoramică a Complexului de nataţie din Mersin, Turcia este amplasat pe Riviera Mării Mediterane fiind dotat cu toate funcţiunile unui complex modern, evident clima de acolo permite folosirea unui bazin în aer liber, descoperit].

Iată lista bazinelor acoperite

                                           din România:

Alba Iulia, 50 m olimpic / 8 culoare+ Cugir-       50 m olimpic (nefinisat)

Arad     50 m olimpic / 8 culoare

Arges-Pitesti 50 m olimpic / 8 culoare + 1         bazin racordat (25/6cul)

Bacău  50 m olimpic / 8 culoare +  1 bazin        separat de sărituri în apă

Bihor-Oradea 33,3 m / 6 culoare apă    thermală,

Braşov  50m / 8 culoare(Gară)+ 1 bazin             25m / 6 culoare -Tâmpa)

Brăila   25m / 6 culoare + 1 bazin olimpic          descoperit / 8 culoare (Monument)

Bucureşti : 2 bazine olimpice: 50m acoperit      / 8 culoare+ 50m / 10 culoare (Lia          Manoliu) + 1 bazin 33,3m / 6     culoare Floreasca, + 4 bazine    acoperite şcolare 25m/5 culoare

            Titulescu, Bolintineanu, Crângaşi,          Berceni

Buzău  5om olimpic (neafiliat)

Caraş Reşiţa 50m olimpic acoperit+2    bazine acoperite 25m / 6 culoare

Cluj-Napoca 5om olimpic / 7 culoare + 2          bazine acoperite 25 m

Turda   1 bazin acoperit 25m / 4 culoare

Constanţa-Parc, 5om / 8 culoare           (dezactivat commercial !!!)+ Parcul        Copiilor 25 m / 6 culoare + Medgidia     5o m olimpic (neafiliat)

Dolj Craiova 25 m / 4 culoare (neafiliat)

Galaţi   25m / 5 culoare, + 1 bazin 20 yd (Lic     Alexandri)

Hunedoara     1 bazin 25m/6 culoare

Maramures Baia Mare    1 bazin 5om/ 8           culoare             + 1 olimpic descoperit

Mehedinţi Drobeta 50 m / 8 culoare

Mures Tg.Mureş 25m/5 culoare + 1 bazin         50m descoperit

Neamţ Piatra  3 bazine 25m /5 culoare (neafiliate)

Prahova Ploieşti/Vega 5om/8 culoare+ 1          bazin 25m/6culoare + Câmpina 1           bazin acoperit 25m/5 culoare

Sibiu    1 bazin acoperit 25m/6 culoare + 1       bazin 50 m/8 culoare (MAPN)    Mediaş 1 bazin 25m / 4 culoare

Suceava    1 bazin - 25m / 6 culoare

Timisoara  1 bazin -  25m /6 culoare

            Din păcate capitala ţării, Bucureşti nu are un bazin adecvat, reprezentativ realizat la parametrii de funcţionalitate modernă caracteristică acestui început de Milienium…

Rezumat

            Concursul, ideia de întrecere a fost remarcată la englezi, încă de la începutul sec. 19…; erau întreceri cu pariuri şi pe bani.

            Inotătorii sportivi ai vremii erau profesionişti şi îşi câştigau avutul din asemenea întreceri.

            Inainte de a fi debutat sec. XX, în preajma reînvierii JO moderne, întrecerile de înot aveau o listă de cca 180 tipuri de recorduri (mondiale…), astfel ca înfiinţarea FINA, în 1908, a fost salutată cu mult élan ştiind ca această noua organizaţie sportivă va pune la punct multe din subiectivismele anterioare.

            Competiţiile de înot sunt într-un moment de avânt. In anii precedenţi au existat multe dispute pentru interzicerea omologarii de recorduri (deci şi de organizare a unor competiţii…) în bazine de 25m; la ora actuală întecerile se desfăşoară în ambele tipuri de bazine olimpice (50m, 25m) iar genul competiţiilor a crescut: de la cele olimpice, au apărut cele de rang mondial, apoi, cele de rang continental, mai nou cele de rang de Cupă Mondială etc.

            Este un lucru benefic pentru dezvoltarea înotului sportiv, interes care, indiferent care ar fi motivaţia acestui avânt, îndeamnă omul civilizat al sec XXI sa facă mai multă mişcare şi aceasta în condiţii din ce în ce mai civilizate (igienă, confort, siguranţă)

            In acest climat ne exprimăm nostalgic gândul că şi competiţiile BEST ar putea deveni, la un moment dat, agreate de mai mulţi simpatizanţi ai înotului şi, dece nu, chiar de FINA.

            Noi ne-am făcut datoria de a comunica, ca simpatizanţi, ca specialişti, ca simpli români…, că acest concept este autentic şi merită a fi luat în discuţie şi aplicat.

            In acest sens am formulat şi Anexa nr.9 care poate fi consultată (dacă ar mai fi nevoie…); iarăşi, din păcate sunt singurul care pledează pentru BEST. Mai pot spune ca există, apariţii la cca 20 de ani după comunicarea noastra din anii ’80.., acelaşi interes la câţiva antrenori americani şi nu numai.

            Spre bucuria noastră, firească, formulările acestora sunt inferioare proiectului nostrum atât din punct de vedere al clarităţii dar, mai ales, ca proiectare în mediul nautic.

            Timpul va decide şi peste ani se va afla adevărul despre ‘’piatra filozofală’ a înotului descoperită în …România !

Bibliografie selectiva

1929 Villepion G. – Nageons, ed. Grasset, , Paris,

1942 Armbruster David, Sr. – Competitive swimming, Mosby, St. Louis,

1943 Const. Kiriţecu – Palestrica, Ed, Casa Scoalelor, Buc.

1951 Kiphuth Robert – Basic swimming, Nikolas Kaye, , London,

1955 Rajki Bela – A versenyuszas technikaja, Sport Lap, , Budapest,

1962 Drăgan, Mladin – Invăţaţi înotul,  Ed. CFS, , Buc.

1965 Lewin Gerhard Dr.– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig

1967 Talbot Don – Swimming to win, Hawthorn books inc, New-York

1969 N. Dumitrescu, I.Oprişescu – Curs de înot, ed. ICF. Buc.

1969 Carlile Forbes– On Swimming, Pelham Sportss, Lib, , London

1970 Gallagher Harry – On swimming, Pelham Books, , London,

1971 Colwin Cecil – On swimming, Pelham Books, , Lomdon,

1972 Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, , Buc.

1972 Gambril Don – Schwimmen, Leistungsport, , Bockenem,

1974 Counsilman J Dr. - The science of Swimming, Prentice Hall Inc

1976 Talbot Don– How to swim faster, Ed. Jack Pollard, Pytsburg

1977 Counsilman J. Dr. – Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana

1978 Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports,

1978 Popescu Alexander –Schwimmen,BLV Munchen,

1978 Sgrumala, Bidoaie – Proiectarea navelor mici, Ed. Tehnică, , Buc.

1979 Earl Mindell  Vitamin Bible, Warner Books Ed.,

1979 Lewin, Gerhard, Prof. Dr. - Swimming, Sportverlag (in English), Berlin

1981 Fahnemann Albrecht – Die grossen wasserspielle, Swimmsportverlag,

1981 Fucci, Benigni – Meccanica dell’apparato locomotore, Scuola dello sport,

1982 Dragan, I. Dr. - Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc.

1982 Maglischo E. – Swimming Faster, California St. Col,

1982 Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, , Buc.

1983 Manno Renato – Teoria dell’allenamento – Nuoto, Scuola dello sport, , Roma,

1988 FINA – Swimming Manual, Swimming/Natation Canada,

1988 Olaru Mircea – Să nu ne temem de apă, Ed. Sport-Turism, , Buc.

1989 Dragan I.Prof. Dr.  - Selecţia şi orientarea medico-sportiva, Ed. Sport-Turism , Buc.

1989 Dragan I. Prof. Dr.- Practica medicinei sportive, Ed. Medicală, Buc-

1989 Olaru Mircea -Aprecieri asupra recordurilor mondiale la înot, Rev. EFS, Buc. RO

1989 Pursley, D. – Climb to the top, Aquazoid Publk.

1992 Turcas C, Olaru M - Note de curs, Univ. Ecologică , Buc.

1993 Pfeifer Helga – Schwimm – Training im Verein, Sportverlag, Berlin,

1993 Turcas, Zelinschi, Marinescu, Olaru – Curs de Inot, Univ. Ecologică, , Buc.

1994 Neil Cohen  Sports encyclopedia, Bantam Books,

1995 Dragan, Stroescu – Medicaţia la sportivi, ed Cucuteni, , Buc.

1995 Drăgan Ioan & Colab. - Masaj, Recuperare, Ed. Cucuteni, , Buc.

1995 Hannula Dick – Coaching swimming successfully, Human Kinetics, Avon,

1996 Cristea, Sorin – Pedagogie generala, Managementul

1998 FINA  Handbook, 1998-2000, FINA Office, , Lausanne,

1999 Hines Emmett– Fitness swimming, Human Kinetics, , Leeds,

---------------------------------------------------