Friday, July 30, 2010

Oamenii de stiinta > tendinte in inot si alergari-spint

The Evolution Of Speed In Athletics:

Why The Fastest Runners Are 'Black' And Swimmers 'White'
Authors: ADRIAN BEJAN, EDWARD C. JONES & JORDAN D. CHARLES
Here we explain a much avoided phenomenon in the evolution of speed sports for men and women: The world records in running tend to be set by black athletes and in swimming by white athletes. We show that this phenomenon is predictable from physics. Locomotion is a ‘falling-forward’ cycle, in which body mass falls forward and then rises again. Mass that falls from a higher altitude falls faster, down and forward. In running, the altitude (L1) is set by the position of the center of mass above the ground. In swimming, the altitude is set by the upper body rising above the water, and it is proportional to H – L1, where H is the height of the athlete. The anthropometric literature shows that the center of mass in blacks is 3 percent higher above the ground than in whites. This means that blacks hold a 1.5 percent speed advantage in running, and whites hold a 1.5 percent speed advantage in swimming. Among athletes of the same height Asians are even more favored than whites in swimming but they are not setting records because they are not as tall.
Keywords: animal locomotion, constructal, evolution, running, speed sports, swimming
Centre of gravity theory for dominance of 'black' sprinters and' white' swimmers
Scientists have tackled one of the taboos of modern sport and believe they have explained why black athletes sweep the medals in sprinting events, while white swimmers dominate in the pool.
By Matthew Moore Published: 7:30AM BST 12 Jul 2010
Foto Bold
Usain Bolt of Jamaica celebrates winning the men's 200m final of the athletics competition in the National Stadium at the Beijing 2008 Olympic Games Photo: REUTERS
This disparity in athletic achievement, obvious to Olympic viewers, throws up so many sensitive questions of race and human difference that it is rarely discussed in public.
But now two US academics have risked controversy by publishing a theory that attempts to explain the contrasting performance of black and white athletes using the laws of locomotion.
They argue that black sprinters have a 0.15 second advantage over their white rivals because they tend to have a higher centre of gravity, meaning they can fall to the ground more quickly between each stride.
Conversely, having a lower then average centre of gravity helps white swimmers because their speed is determined by the height they can get above water.
More of their upper bodies are above the waterline, so they can generate and ride larger waves.
Obs: inca din anii '80, am remarcat aceleas lucruri, referitor la pozitia centrului de greutate si am sugerat acest 2 posibilitati de-al determina, la inotatori; expertiza stiintifica vina sa confirme faptul ca CG, cu cat este mai inalt, ajuta cert manifestarea unei locomotii superioare(vezi lucrarea INOT-Manual metodic, ed. Sport-Turism, 1982, pg.153)
Adrian Bejan, a professor of mechanical engineering at Duke University in North Carolina, and Dr Edward Jones of Howard University in Washington, used existing data on the body dimensions of soldiers of various nationalities to determine that black people – or more precisely those of West African origin – have a centre of gravity three per cent higher than white people.
Prof Bejan said the theory “completely accounts” for the increasing racial segregation of Olympic podiums.
The last 25 men’s 100m sprint world record holders have been black, while white swimmers have held the 100m freestyle world record since 1922.
“What’s a disadvantage in one medium is an advantage in another,” he said. “They are not competing on level playing fields.”
Prof Bejan conceded to The Daily Telegraph that he had “goose bumps and worries” about the publication of his study, and would deplore its exploitations by bigots.
But he said scientists had a duty to pursue research however controversial the conclusions. Dr Jones, the co-author of the paper, is an African-American.
Prof Bejan said: “It’s a physics paper, not an opinion paper. I urge other people to read what I’ve written and then safeguard against attempts to misuse it.
“I’m an observer of nature and I saw the pattern and had to analyse it.”
Previous attempts to explain sporting achievement along racial lines have fallen down on the success of East African long-distance runners, and the researchers concede that their theories of locomotion do not cover endurance events, only sports in which the goal is to achieve maximum possible speed.
Equality campaigners have always resisted attempts to suggest that particular races have inbuilt athletic superiority, claiming that medal trends are best explained by the popularity of different sports in different communities.
The lack of swimming facilities in Africa and black regions of the US have also been cited as a reason for white dominance of the pool.
Dr Jones conceded that cultural factors would always play a role in sporting success. He said: "When I grew up in South Carolina, we were discouraged from swimming."
"There wasn't nearly as much encouragement for us as young people to swim as there was for playing football or basketball."
The research is published in the peer-reviewed International Journal of Design and Nature.
What's the secret to running and swimming faster?
The position of your belly button, say scientists
By Daily Mail Reporter Last updated at 1:36 AM on 14th July 2010
Sports commentators have long avoided trying to explain why blacks dominate on the running track and whites often finish first in the swimming pool.
But scientists in America claim they have come up with a very simple explanation to defy the guardians of political correctness.
They say it’s all down to belly-buttons.


Dominant: Usain Bolt (right) wins the men's 100m final at the Beijing Olympic Games - his speed could be down to the position of his belly button according to a new study
In a study suggesting that navel gazing may not be such a waste of time after all, top US university professors claim it’s not important whether an athlete has an ‘innie’ or an ‘outie’ but where his or her navel is in relation to the rest of the body.
They say the belly-button determines the centre of gravity.
According to the report published yesterday in the International Journal of Design and Nature and Ecodynamics, black people’s navels are higher than whites.
That gives them a speed advantage on the track, said the study, but holds them back in the pool.

Double Olympic champion: White swimmers like Rebecca Adlington have an advantage because of their lower navels, according to the study
Given two runners or swimmers of the same height, one black and one white, ‘what matters is not total height but the position of the belly- button, or centre of gravity,’ claims Duke University professor Andre Bejan, the lead author of the study.
‘It so happens that in the architecture of the human body of West African-origin runners, the centre of gravity is significantly higher than in runners of European origin,’ which puts them at an advantage in sprints on the track, he added.
Blacks generally have longer legs than white athletes, which means their belly-buttons are three centimeters higher than whites', said Professor Bejan.
That means the black athletes have a ‘hidden height’ that is 3 per cent greater than whites', which gives them a significant running speed advantage.
'Locomotion is essentially a continual process of falling forward, and mass that falls from a higher altitude, falls faster, the professor explained.
In the pool, meanwhile, whites have the advantage because they have longer torsos, making their belly-buttons lower in the general scheme of body architecture.
‘Swimming is the art of surfing the wave created by the swimmer,’ said Professor Bejan.
‘The swimmer who makes the bigger wave is the faster swimmer, and a longer torso makes a bigger wave.
'Europeans have a 3 per cent longer torso than West Africans, which gives them a 1.5 per cent speed advantage in the pool,’ he added.
Asians have the same long torsos as Europeans, giving them the same potential to be record-breakers in the pool.
But they often lose out to whites because whites are taller, he explained.
Many scientists have avoided studying why blacks make better sprinters and whites better swimmers because of what the study calls the ‘obvious’ race angle.
But Professor Bejan said the study he conducted with Edward Jones, a professor at Howard University in Washington, and Duke graduate Jordan Charles, focused on the athletes' geographic origins and biology, not race, which the authors of the study call a ‘social construct.’
Professor Bejan is white, originally from Romania, and Professor Jones is black, from South Carolina.
They charted and analysed nearly 100 years of records in men's and women's sprinting and 100-meters freestyle swimming for the study.
Read more:
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1294141/Whats-secret-running-swimming-faster-The-position-belly-button-say-scientists.html#ixzz0vA0ekYks

DESPRE PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL 07

-->

Rezumat
Cum i-am cunoscut pe –
Johny Weissmuler (‘75) şi pe
Vladimir Salnikov (‘83)
In 1975, în luna Iulie, Johny, a făcut un turneu mondial; a poposit şi la Istanbul iar oficialităţile l-au adus la ‘cel mai bun’ club de înot, IYIK Ortakoy, situat pe malul european al Boforului, club la care lucram de cca un an de zile. Era deja deja bătrân (71 de ani) şi cu corpul acelor ani… Printre ‘cometele’ mele era şi un puşti de 10 ani care înota exemplar - ‘Guneş ‘ştia’ atunci 1.04,90 la 100 m liber (!!!)…. Johny a concurat, cu Guneş (în traducere ‘Soare’) pe lăţimea bazinului şi a facut totul că să iasă al .. doilea, un gest de adevărat fost campion. La terminarea ‘ostilităţilor’ i-am fost prezentat …: ‘antrenorul nostru din România’ dar Johny nu a schiţat nici un gest în plus faţă de această precizare…. Peste câteva zile le-am spus celor din club despre originea sa şi lumea a rămas plăcut mirată.
Dar atunci nici eu nu ştiam că Johny, născut în 1904, la Timişoara - cartierul Freidorf, după care familia sa a emigrat în SUA …- a primit cetăţenia americană deabea în 1928 când deja cucerise 5 medalii de aur la JO.
Mai în glumă, mai în serios…. acele medalii puteau fi primele 5 medalii de aur pentru România; astfel, la ora actuală am fi putut ‘raporta’ opiniei publice sportive că noi avem, în palmares, 8 medalii de aur la JO (cu cele două ale Dianei Mocanu, 100+200 m spate, Sidney 2000 şi Camelia Potec la 400 m liber în 2004 - Athena)….

La extrema cealaltă se află imaginea celui care a reuşit de 15 ori performaţa lui Johny Weismuller care a fost primul înotător ce a depăşit graniţa psihologică a performaţei de a înota 1500m sub media celor 60de sec/100m. (Johny a fost primul în 1922, Alameda, SUA, 0.58,60)
Si de atunci a devenit o ‘obsesie’ a tuturor antrenorilor, sportivilor –
‘să reuşesc, în proba mea, să înot sub media de 60 sec- 100m….’
Singura probă de înot craul la care puţini se gândeau să asigure această medie era proba de înot fond – 1500 m. Dar în anii Olimpiadei de la Moskova, acest lucru a fost realizat .
Este vorba de rusul Vladimir Salnikov- ‘Ţarul’ (în foto alături de antrenorul său Igor Koşkin) care a reuşit în 1980 să parcurgă cea mai lungă probă de înot sportiv (1500m) cu o medie de sub un minut pe fiecare sută de metri – Moskova 14.56,40/1980.
De la primul înotător care a reuşit să dea recordului său o viteză medie de sub un minut, pe distanţa de 100m ( Johny Weissmuler) se poate spune că, în circa şase decenii, performanţele la înot au evoluat ‘de 15 ori’…..
(Salnikov şi prof. Igor Koşkin, foto din colecţie personală)
La ora actuală puţine recorduri mondiale la înot au încă o viteză medie de peste un minut – sunt probele de bras, probele feminine de înot fond s.a Dar ‘lupta’ cu secundele continuă şi treptat, nu în scurt timp …, se va putea spune că la toate probele, viteza medie de înaintare/100m este de sub 60’’.
Pe Volodea Salnikov şi pe antrenorul acestuia Igor Koşkin i-am cunoscut, în 1983, la un cantonament de pregătire comună, la Tzahkadzor în Armenia, la baza de pregătire olimpică situată la altitudinea de 2000m. Intâlnirea fost o manifestare prietenească de ambele părţi; ocazie când mi-au oferit posibilitatea de consultare a programului lor de pregătire (discuţii fără limite de timp sau limbaj), au ’desconspirat’ procentajele care erau atribuite Zonării efortului la înot ( ca o gluma nostimă… au relatat ca ideia zonării au luat-o de la canoteuri… care, la rândul lor, au ‘împrumutat-o’ de la … canoteuri români, iar antrenorii noştri nici nu ştiau şi poate nu ştiu nici astăzi să aplice zonarea efortului în antrenamente cf. periodizării etc….)
Politrugii din acea vreme au bagatelizat invitaţia lansată prin delegaţia noastră, acestui faimos cuplu, de a veni în Romania, mai exact la Sinaia, Hotel Montana, atât de mult iubeau comunişti - de carieră ca L. Dumitrescu,V. Costandache, S.Todea, ş.a. sportul românesc)….

FOTO: AUTORUL, LA 2000m ALTITUDINE



















Bibliografie selectivă
1951 Kiphuth Robert – Basic swimming, Nikolas Kaye, London,
1965 Lewin Gerhard – Schwimmen, Spoerverlag, Leipzig,
1967 Talbot Don – Swimming to win, Hawthorn books inc, N-York,
1969 Carlile Forbes– On Swimming, Pelham Sportss Lib, London
1970 Gallagher Harry – On swimming, Pelham Books, , London,
1971 Carlile Forbes – On swimming, Pelham Books, London,
1971 Colwin Cecil – On swimming, Pelham Books, Lomdon,
1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, London
1972 Don Gambril – Schwimmen, Leistungsport, Bockenem,
-->
1974 James Counsilman - The science of Swimming, Prentice Hall Inc.,
1976 Don Talbot– How to swim faster, Ed. Jack Pollard, Pytsburg ,
1977 Counsilman J. – Competitive Swimming , Bloomington Indiana
1978 Alexander Popescu –Schwimmen, BLV Munchen,
1981 Albrecht Fahnemann – Die grossen wasserspielle, Swimmsportverlag,
1982 Ioan Dragan,. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, Buc.
1982 Maglischo E. – Swimming Faster, California St. Col,
1982 Scholich Manfred – Kreistraining, Sportverlag, , Berlin
1982 Urmuzescu Aurel – Complexitatea efortului la înot, Ed. CCDEFS, Buc.
1983 Renato Manno – Teoria dell’allenamento – Nuoto,
Scuola dello sport, Roma,
1989 Denis Pursley, – Climb to the top, Aquazoid Publk.,
1993 Helga Pfeifer– Schwimm – Training im Verein, Sportverlag, Berlin,
1995 Dick Hannula – Coaching swimming successfullz, Human Kinetics, Avon,
1999 Emmett Hines– Fitness swimming, Human Kinetics, Leeds,

DESPRE PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL 06


-->
24. CONCEPTELE REPREZENTATIVE ALE PREGATIRII LA INOT

CONCEPTUL COUNSILMAN (1920-2004)
Reprezintă baza conceptuală a practicării înotului sportiv modern, formulat în mai multe ocazii (lucrări de referinţă, seminarii, rezultate practice la JO Munchen 1972) de prof dr. James Counsilman USA.
In direcţia hidro-bio-motricităţii (tehnica corectă de înot) el a convins specialiştii că mişcările de vâslire reprezintă o categorie specială de rotaţii derivate din mişcările helicoidale atât ca structură (direcţii combinate) cât şi ca principii (în sensul că la fel cum mişcările helicoidale îşi au eficienţa în faptul că vehiculează volume cât mai mari de aer/de apă – pe distanţe scurte şi vâslirile la înot vor fi eficiente atunci când prin direcţia şi ritmul, tempoul, alura mişcării sunt cuprinse volume cât mai mari de apă asupra cărora se acţionează pe distanţe cât mai scurte, evident cu unităţi de forţă cât mai mari dar nu atât de mari încât rezistenţa opusă de apă să fie efectiv ‘spartă’,străpunsă).
In direcţia condiţionării organismului Counsilman explică importanţa înţelegerii distincte a mecanismelor specifice de adaptare (progresivă, intensivă, repetativă) la diferite tipuri de efort caracteristice principalelor categorii de probe sportive: viteză (50,100m), demi-fond (200m), fond susţinut (peste 400m) ajungând la ideia standardizării antrenamentului cu număr limitat dar optim-eficient de metode, exerciţii şi probe de control.
Counsilman pune în adevărata sa lumină antrenamentul cu intervale şi legătura sa directă cu ‘antrenamentul inimii’, pompa care asigură rezistenţa la efort (DIRT:Distanţa ,Intervalul de odihnă, Numărul de repetrăi şiIntensitatea efortului).

CONCEPTUL LEWIN (1930)
Putem afirma că prof.dr.Gerhard Lewin, conducătorul catedrei de natatie de la Deutsche Hoch Schulle fur Korperkultur, din Leipzig este fondatorul modern al ‘şcolii DDR de înot sportiv’.
Contribuţiile sale sunt regăsite în absolut toate domeniile legate de dezvoltarea nataţiei după anii 1965 (iniţiere, pregătire, organizare, strategie etc.) sub forma mai multor lucrări tipărite şi a unor expuneri la numeroase consfătuiri în domeniu.
Inter-relaţiile plurianuale din interiorul procesului de pregătire în perspectivă a înotătorilor, despre care se pot scrie suite de carţi sau lucrări de doctorat.., sunt exprimate grafic în figura anexată....; rezultă procentual, cu caracter orientativ de maximă generalitate:
- raportul dintre pregătirea în apă şi cea pe uscat
- relaţia dintre volumul de înot şi intensitate (volumul intensităţii)
- ponderea pregătirii generale faţă de cea specială (pe uscat)
Din simpla contemplare a acestei diagrame se poate spune că în decursul celor zece ani de pregătire (cât durează în medie devenirea unui performeur), volumul de înot are un sens crescător (1), intensitatea procentuală apreciată faţă de posibilităţile de moment ale unui sportiv are un volum cu sens descrescător (2), pregătirea pe uscat este la cotele cele mai mari (procentuale) în primii ani de pregătire (caracterul formativ), treptat diminuându-se pentru a permite specializării să-şi spună cuvântul (3), partea generală a pregătirii pe uscat este la început dominantă faţă de pregătirea specială (lucrul la simulatoare, cu diferite îngreunări etc.), urmând treptat o schimbare radicală a proporţiilor (4), etc.
(vezi Anexa nr 15)
A= pregătirea specifică în apă – ea este, procentual mai mică în debutul vieţii sportive (stagiul 2) şi evident din ce în ce mai mare la stagiile următoare.
B= pregătirea fizică generală pe uscat (gimnastica şi alte discipline sportive complementare) este mai mare la debut şi scade la stagiile ulterioare.
C= pregătirea fizică specială pe uscat (exerciţii care simulează efortul specific, al procedeului, al probei de concurs) se află în permanentă creştere (aici nu se vorbeşte despre Volum / Cantitatea lucrului specific pe uscat ci de Intensitate / Calitatea exerciţiilor în contextul unui amsamblu de cerinţe de lucru pentru marea performanţă - susţinere/refacere, accesorii modernizate, dispozitive tehnice asociate).
Prof.Dr.Gerhard Levin, fondatorul 'şcolii germane de înot –RDG’ din 1960, a început să lucreze la acest concept şi la o strategie de aplicare eficientă a acestor relaţii.
Prin anii 1965, specialiştii din echipa sa (Manfred Julling, apoi dr. Bettina Krotsch care şi-a făcut studiile universitare în medicină la Bucureşti, prof dr. Helga Pheiffer ş.a.) mai "umblau' prin ţările ‘prietene’, inclusiv la noi, pentru a vedea 'cum e bine/cum e rău'...
Cea care a devenit în ani ’70 ‘marea campioană’…, Cornelia Ender, când avea vârsta de 9-10 ani (1965-66), participa la concursurile de copii organizate la Bucureşti (fără a fi avut atunci vreo ‘pretenţie’ la locurile de pe podium...), apoi, la începutul următorului deceniu, înotătorii din RDG au devenit pentru cca. 2o de ani 'stăpânii piscinelor';

CONCEPTUL DIMECA – URMUZESCU

(Dimeca interwievat de Geo Raeţchi, ziarul Sportul, 1982: în dreapta Rică Urmuzescu)
Gicu Dimeca a fost antrenorul care a sesizat cel mai bine principala lipsă din maniera de lucru a antrenorilor noştri din perioada dinaintea anilor ’60 şi anume: slaba pregătire fizică generală cauzată de comoditatea de a înota numai distanţe medii sau scurte, ignorându-le pe cele lungi.
Din acest punct de vedere putem spune că între conceptul Counsilmen şi Demeca nu există prea multe diferenţe iar dacă Dimeca ar fi fost mai îndrăzneţ şi mai grăbit el ar fi demostrat conceptul său înaintea lui Counsilman.
In tot acest efort de antrenor omniprezent şi succese binemeritate a fost ajutat şi secondat de munca, din umbră dar tenace a cercetătorului eminent Aurel Urmuzescu (foto), antrenor federal timp de 15 ani care a contribuit decisiv la modernizarea înotului sportiv românesc.
La baza gândirii D - U se află constatarea, generală şi atât de reală mai ales ‘azi’, că ‘noi am fost-suntem-şi-probabil vom fi…’ - nişte comozi (am ales cuvântul cel mai puţin ofensiv) şi numai prin muncă, fără preget şi fără rezerve, se poate înota la parametrii ceruţi de confruntările internaţionale.
Dimeca era omul care nu admitea concesii şi muncea efectiv alături de sportivii săi. Exemplul personal era desăvărşit şi cei care au încercat să-l copieze, majoritatea au dat greş tocmai pentru că ei nu au înţeles realul sacrificiu demonstrat de antrenor în faţa elevilor săi, exemplu care nu admitea limite - fără a exagera a fost un titan al mişcării sportive din România.
Un instrument deosebit de util a fost planificarea standard a unui ciclu săptămânal de lecţii prin care el a dat noţiunii, expresiei ‘repetare pînă la ‘perfecţiune’ un sens deosebit de concret; elevii lui ştiau (asta însemna că chiar acceptau…!) programul sîptîmânal ‘pe dinafară’.
Şablonul ‘cazon’ impus de Dimeca era de fapt tiparul în care fiecare ajungea să înţeleagă care-i este personalitatea cu plusurile dar mai ales cu minusurile sale.
Sensul adaptării era unul singur : mai mult şi mai bine şi cine greşea repeta lecţia chiar dacă antrenorul astfel mai rămânea la bazin încă 2 ore la bazin, singur cu ‘victima’ sa – viitorul campion aplaudat de tribune.
La acest aspect TREBUIE să menţionăm numele medicului sportiv al lotului nostru – Dr. Martha Baroga, care il seconda fără menajamente si care este ’coautoare’ la prima medalie olimpica româneasca – Anca Pătrăşcoiu, 200 m spate, medalie bronz, JO Los Angeles 1984 (este chiar perioada cand autorul acestor rânduri activa ca umil…. antrenor federal…)
Desigur că conţinutul conceptului
D-U este mult mai amplu şi sofisticat chiar dar dacă ar trebui să devenim extrem de concişi în al prezenta ne-ar fi deajuns foarte puţine cuvinte ‘muncă şi iar muncă’ sau chiar o carte autentică semnată de foşti colaboratori ai cuplului….
Soarta a fost nemiloasă cu această eminentă pereche – antrenor+cercetător – le-au fost scurtate zilele chiar atunci când avea cel mai mult nevoie de ele, adică în postura de antrenori angajaţi la un club de elită din Italia, ţara care Ie-a oferit cele mai multe trofee prin nenumăratele lor participări la tradiţionalul ‘Sette coline’, concursul tradiţional al ‘primăverilor’ care anunţa opiniei publice viitorii campioni ai sezonului de vară.
Conceptul D-U trebuie în continuarea studiat şi continuu aplicat în practica noastră ! Iată un titlu adevărat a unei teze de doctorat la înot! Poate că unul dintre elevii săi se va încumeta s-o merite.

CONCEPTUL BAROGA
Sistem de referinţe şi indicaţii metodice formulat de cunoscutul specialist din lumea halterelor - prof. Lazăr Baroga, care are în vedere concepţia despre dezvoltarea calităţilor motrice combinate.
Autorul porneşte de la obiectivizarea tuturor componentelor şi a inter-relaţiilor fenomenului, stabilind formule autentice, optime de abordare a variatelor combinaţii posibile dintre cele 4 calităţi motrice de bază (VIRF).
In cazul înotului, apreciat a fi forma motrică în care ordinea importanţei calităţilor este: 1. Rezistenţa, 2. Forţa, 3. Mobilitate / Supleţea, sunt descrise combinaţiile:
1.- rezistenţa în regim de forţă (R-F)
2.- forţa în regim de rezistenţă (F-R)
3.- mobilitate în regim de rezistenţă (M-R)
1. Structura căilor de dezvoltare a calităţilor motrice combinate în primul caz (R-F), indică folosirea metodei eforturilor segmentare (analitice), metoda eforturilor mijlocii (moderate), metoda eforturilor până la refuz.
2. în cazul al doilea (F-R) este indicată metoda eforturilor segmentare (forma 'body building'), metoda eforturilor moderate şi metoda eforturilor până la refuz
3. iar în cazul al treilea (M-R) se indică metoda eforturilor mijlocii şi metoda eforturilor în circuit.
Conform conceptului Baroga se pot stabili cu exactitate principalii parametri de efort a metodelor folosite. Clasificarea propusă de L.Baroga permite obiectivizarea pregătirii ( a se consulta lucrarea de referinţă - "Educarea calităţilor fizice combinate" Lazăr Baroga, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984, pg.23, 48, 65, 91, 223, eminentul profesor a dispărut dintre noi, aminitre tristă a anului olimpic 2000 ….).

CONCEPTUL HANNULA
Din surse foarte recente - Iată cum arată planul de pregătire conceput de antrenorul american Dick Hannnula (1995), plan redat în lucrarea Coaching swimming Successfully (ed. H.K. 1995, p.43)
(vezi Anexa 15)
Este un plan pe durata a 15 săpt.de lucru (mezociclu) în care fiecare zonă de efort este prezentă în mod logic, conform cu obiectivele stabilite.
Spre deosebire de europeni care utilizează o zonare între 3-5 trepte ( vezi INOT-manual metodic,M. Olaru 1982 pag.221-222),
Dick foloseşte o zonare amplă, minuţios departajată teoretic şi farmaceutic pusă în practică !
- zona EN 1 – endurance 1 (repetări la FC 120-140, cu 10-30 sec pauză adică regim de effort la Prag aerob/anaerob cca 95%) este prezent în 60 de antrenamente
- zona EN 2 – endurance 2 (repetări la FC 30-170, acelaş regim de pauze, adică adică regim de erfort la Prag aeron/anaerob în condiţii de rezistenţă-Viteză) cca. 25 de antrenamente
. zona EN 3 – endurance 3 (repetări la FC 60-180 cu pauze între 20 sec sau egale cu durata efortului în regim de rezistenşp –Viteză peste timpii intermediari obişnuiţi în graficul de concurs) de cca. 12 ori
- zona SP 1 – sprint (la FC maxim, cu pauza de revenire egala cu durata repetării sau chiar dubla, în regim de Viteză maximă până la 90% din viteza de concurs) de cca 12 ori pe mezociclu
- zona SP 2 – sprint lansat (la FC maximal, cu pauze egale sau de 8 ori mai lungi decît durata spintului în regim de Viteză maxima /95%) de cca. 14 ori;
- zona SP 3 – Sprint maximal (la FC maxim, cu pauze duble ca durata faţă de durata efortului în regim de Viteză maximală / 100-110% faţă de viteza de concurs) de cca. 60 de ori.
[vezi Anexa 15 – Concepte de antrenament]
Această zonare este agreată de USSwimming – Sports Science Committee, forul de necontestat al metodicei de antrenament din America.
Cele 14 jumătăţi de zi care compun săptămăna de lucru sunt ocupate în proporţie de cca. 65% (!) cu antrenament din care ‘’înotul de încălzire sau cel compensator / de după antrenament’ este prezent în fiecare lecţie şi nu intră în discuţie şi nici în calcul nostru;
Regimul SP 3 este lucrat cu volum mic în viteză maxima iar el intra in multe combinaţii cu alte forme de effort (în deosebi alături de zonele Endurance).
Aceste combinaţii de EN şi SP pot face obiectul unor strategii ‘secrete’ ale antrenorului, dar iată ca D. Hannulla este deschis şi spune cum lucrează.
Analizînd zonare folosită de Hannula constatăm o asemănare interesanta: zonele care redau efortul mediu, ca procentaj, sunt asemănătoare zonării noastre.
La zonele de efort mai mare raportul este putin modificat – la canotaj / Româia * o diminuare semnificativă, la înot / România un procentaj mai ridicat, dar totuşi inferior celui American (Hannula)
Iată cum ar arăta cele 3 zonări:
ZONE Hannula Canotaj Înot
En 1+En 2= cca. 65% 60% 54%
Sp 2+Sp 3= cca. 30% 08% 16%
Rezultă că înotătorii noştri lucrează prea mult zona de efort similară efortului din concurs (En 3) în detrimentul volumului de înot în regim aerob (En1 şi 2) iar la cap. Spinturi peste viteza de concurs (simulari Sp 2+3) volumul este la jumătate decât la americani ! (vezi Anexa nr. 15)
Ceva nu-i în regulă cu conceptul nostru – este prea încărcat de eforturi asemănătoare celui din concurs / pe o bază insuficientă de lucru pentru Volum şi Viteză – aceste constatări ar trebui luate în discuţie la Colegiul Central al Antrenorilor.
25. INCHEIEREA LECTIEI, A EFORTULUI,A UNUI CICLU,
A ‘VIEŢII SPORTIVE’ ….
Efortul sportiv, normat fiziologic, solicită în egală măsură atât ‘încălzirea’ organismului cât şi ‘încheierea’, revenirea la funcţiunile standard ale vieţii civile
Incheierea lecţiei în care au fost incluse forme intense de solicitare fiziologică sau mentală este făcută prin exerciţii de înot compensator liniştitor (zona 5-a), care facilitează reducerea produselor de catabolism
De cele mai multe ori acest aspect este neglijat de sportivi şi chiar de unii antrenori din diverse motice (‘criza de timp’, oboseală crescută, nerăbdare)
------------------
* canotajul academic, kaiac-canoe, reprezintă ’fraţii mai mari’ al înotului: efortul asemănănator - ciclic, mediul aproximativ acelaşi iar probele au durate de efort compatibile cu cele existente la înot
---------------------
Încheierea unui ciclu de pregătire – este urmat, în mod cunoscut şi firesc, de perioade de odihnă binemeritată de sportive şi chiar de antrenorii lor.
Încheierea vieţii sportive de performanţă la limitele biologice date de depăşirea unor recorduri sau cumulare de titluri, care a durat în mare 3-4 cicluri olimpice (10-12 ani) cere ca organismul să nu fie brus întrerupt din acest stereotip de activitate biologică.
În acest sens se vorbeşte despre necesitatea continuării activităţii în temeiul unei ‘dezantrenări’ care poate dura minimum 1-2 ani ; de cele mai multe ori, veteranii sunt
incluşi într-un program special conceput pentru ei în care competiţiile şi recordurile sunt ţinute în evidenţă cu minuţiozitate la fiecare grupă de vârstă, în competiţiile Masters (chiar şi la peste 65 de ani).

26. FILOZOFIA – 'STIINTA STIINTELOR’ …
Mai ales prin cunoaşterea/aplicarea categoriilor şi legilor dialecticei, poate ajuta covãrşitor antrenorul sã stãpâneascã (delimitare) şi sã conducã creator procesul curent de pregãtire, parte din programul plurianual conceput a avea finalitate în performanţa de nivel internaţional.
Percepte filozofice existã în fiecare iniţiativã, acţiune a unui individ.
Prin munca lor performant creatoare, sportivul şi antrenorul trebuie sã rezolve optim, ştiinţific o suitã de probleme legate de viaţã şi pregãtirea sportivã specificã (înotului), decizii care pot influenţa covãrşitor randamentul sau eficienţa activitãţii; aceste decizii reprezintã, de fapt, extragerea esenţialului dintr-o diversitate de posibilitãţi iar printr-o raportare adecvatã la cunoştiinţele filozofiei orientezã optim, operaţional latura decizionalã, dirijarea propriu-zisã a antrenamentului.
Exerciţiul de zi cu zi a implicãrii în 'ştiinţa ştiinţelor' a fiecãruia dintre noi constã din perpetue încercãri şi repetãri a acţiunii de a ne 'delimita' raţional, obiectiv faţã de şuvoiul infinit de informaţii care apar in şi din lecţiile de antrenament, concurs; înţelegerea acestor date, evidenţierea lor, pot afirma sau nega valabilitatea procesului de pregãtire.
Antrenorul activ şi realist trebuie să facă din această acţiune de Delimitare o formă curentă a muncii sale. (analiză critic-creatoare care se opune confuziei sau neglijenţei)