Prezentarea structurata
a efortului indus de probele de concurs
Inotul sportiv, spre deosebire de cel de agrement,
etc., a evoluat treptat inca din sec. 19 cand, englezii, se obisnuiau chiar
intreceri profesioniste, cu parieuri care mizau, la ca cursele de cai, pe unul
sau altul dintre protagonisti.
In preajma debutului JO [1896] si curand, a
infiintarii FINA [1908], probele de inot, ca si tot felul de recorduri, se
estimau a fi de ordinul sutelor [vezi “Histoire de la natation” F. Oppenheim,
Chiron-Sports, 1977, p. 26] iar infintarea organizatiilor oficiale ale
activitailor sportive moderne [COI] au reusit sa faca ordine in aceasta
directie.
In zilele noastre [fata de ‘zilele’ mele, adica anii
1950-60], cele mai noi probe introduse in programul oficial al FINA au fost cele
de 50 m [ al inceput doar in procedeul crawl/liber, apoi si la restul de
procedee] si intrecerile de Marathon-Open [max. 25km].
Astfel putem spune, la ora actuala probele oficiale de
inot sportiv [individual/piscina] desfasurate in bazine de 25m sau 50m sunt
urmatoarele:
Distanta [M / F] Liber Spate
Fluture Bras
Mixt individual
050
m X X X X --
100m X X
X X X
200m X X X X X
400m X -- -- -- X
800 /1500m X -- -- -- --
In materialul de
fata vom face referiri la structura efortului generat de sportivii din elita
mondiala, internationala, pe care-l denumim generic ’efort maximal
reprezentativ’[EMR]; evident ca forme de efort maximal vor exista si la alte
nivele de incadrare sportiva in functie de particularitati bio-functionale, de varsta,
gen [M/F],grad de antrenament, stagiu de pregatire [vechimea in sport] etc.
Aceste forme, care preced EMR, sunt redate grafic, aproximativ si oprientativ
in fig. --- care reda incadrarea categoriei EFORT fata de particularitatile
enumerate mai sus.
(grafică dupa Fahnemann catalogues, Bockenem 1974)
Acest tablou cuprinde teoretic toate
formele de efort şi mai ales relaţiile pe care le au aceste forme cu strategia,
organizare şi metodica pregătirii, este un tablou de concepţie la care trebuie
să ajungă sigur la gândirea antrenorului.
In acest grafic am redat urmatoarele ‚ingrediente’ ale
categoriei EFORT:
[de la stanga la dreapta, pe verticala]
1. Stagiul / Vechimea*
2.Varsta optima [M/F]*
3.Intensitatea *
4. ’Evantaiul’ EFORT / in secunde sau in metri, distanta,
durata unor eforturi maximale *
5. Cantitatea procentuala a numarului de repetari cu
eforturi maximale *
6. Evidentierea factorului RISC in sensul depasirii,
fortarii bio-functionale a capacitatii de efort a organismului, la un moment
dat.*
Si
[de sus in jos, pe orizontala]:
A. ’Evantaiul’ definirii metodice a formei de efort in
functie de durata si distanta*
B. Incadrarea EFORT-ului dpdv Fiziologic absolut *
C. Dominanta denumirii tipului de EFORT dpdv Biologic cf.
cu particularitatile individuale, a celor legate de vasta, grad de antrenament
{periodizare], stagiu de pregatire*
[*] = urmeaza explicatie detailata
Argumentare: Relatiile existente intre producerea
lucrului biomecanic si energia consumata pentru indeplinirea sarcinii de efort,
daca sunt urmarite prin caile metabilice de producere a energiei, permit o prima
mare delimitare : Rezistenta anaeroba si Rezistenta Aeroba.
Aceste doua mari categorii sunt prezente prin forme de
efort standardizat mai ales la primele stagii de pregatire, sau grad de
antrenament incipient.
Pe masura ce varsta, stagiul si gradul de pregatire
evolueaza, prestatiile sportivului se vor diversifica; alaturi/ in interiorul
formei dedicate ‚rezistentei’ generale / fie ea din categoria ‚anaeroba’[simple
sprinturi atent dozate] sau ‚aeroba’[parcurgere de distante din ce in ce
mai lungi intr-un tempo, de preferat, constant], apar forme de efort in care se
dezvolta si alte calitati fizice complementare [ Forta, Viteza] care solicita o
abilitate, de a te misca conform cerintelor [de timp, intesitate/volumul
acesteia] avand Indemanarea de a pastra corectitudinea miscarilor de inot in
conditii de efort/ oboseala, cu alte cuvinte de a inainta eficient.
In terminologia curenta, comnforma cu incadrarea
medicala, fiziologica a Efortului, la cerinte de intensitate si durata
prescrise cu atentie de antrenor avem urmatoarele incadrari, respectiv,
denumiri:
I Efort maximal de tip anaerob alactacid [care nu
produce imediat acid lactic], executiile care nu depasesc, la inot, cca 20-25
sec.[ graficul sugereaza cam care ar di distantele sau duratele exercitiilor
cui acest tip de efort [remarcati diferentele care trebuie sa existe intre
proportiile aratate de grafic la cei din stagiul 1, respectiv cei de 6-7 ani
... si cei din stagiul 5, ultimul stagiu inainte de adevarata consacrare, la cei
de 14-15 ani], la aceste executii dominanta este calitatea FORTA in regim
ANAEROB [FO-AN]
II Efort sub-maximal de tip anaerob lactacid {
care presupune producere importanta, dar nu maxima, de acid lactic...], executii,
mai multe [deci se pot numi deja repetari] de cca. 45-60 sec. la stagiul al
5-lea, adica pe distanta obisnuita de 100m [sau defalcat 2x50, intervale,
repetari in crestere/descrestere a distantei sau a pauzei de revenire, alte variante].;
a se urmari diferentele intre proportiile de la stagiul 1 si cele mai mari. La aceste
repetari dominata exersata este un tip de REZISTENTA speciala in regim ANAEROB
[in prezenta ridicata a acidului lactic, recte a oboselii remarcata prin
evidenta datorie de oxigen [gafaiala]; deja la aceste executii incepe sa-si
spuna cuvantul abilitatea de a respira corect – nu este permisa ideia ca un
inotator, de ex., sa inspire 500ml de aer si sa expire doar 300 sau 400..,
aerul ramas, treptat va opri aportul de aer proaspat si deci o parte din
oboseala poate avea ca ‚vinovat’ o cauza mecanica, care precede aparitia
acidului lactic ! La acesta forma de efort se alatura calitatii FORTA si VITEZA
de Repetitie in conditii de REZISTENTA la oboseala creata de aparitia acidului lactic,
de aceea acesta forma de exersare se poate numi ’efort submaximal in regim
anaerob lactacid’, adica REZISTENTA ANAEROBA [RE-AN].
IV Efort stabil, la intenistate biologica medie, in
care aportul de Oxigen este marit si astfel producerea de acid lactic nu
genereaza disconfort, executia fiind in regim ’stady-state’ / stabil. In functie
de Intensitatea ceruta se mizeaza pe prezenta combinativa a Fortei in regim de Rezistenta,
a Vitezei de repetitie in regim de stabilitate, uniformitate. Distanta marita
[400m] permite deci echilibrul intre aportul de oxigen si productia de acid
lactic si astfel cresterea efortului de tip liniar pe intreaga distanta, durata
a probei. La stagiile de debut, acest tip de efort solicita ’anduranta’, adica
rabdare de a aluneca corect intr-untempo stabilit dar la stagiile avansate se
cere ca acest regim sa fie cat mai ridicat [Forta aeroba] iar eficienta tehnica
maxima. Acesta forma de exersare se poate numi ’efort submaximal in regim aerob-lactacid
’strady-state’, adica REZISTENTA IN REGIM DE FORTA SI VITEZA [FO-AE]
V
Efort stabil de intensitate biologica moderata, la
parametri de implicare micsorata a fortei si a vitezei; in acest tip de efort
in concurs se evidentiaza, mai ales, eficienta executiilor tehnice, pe distante
sau durate mari [peste 800m] si corespunde formei de efort stabil [steady-state].
Perfecţionarea metodelor de
antrenament, mai ales a celui ‘cu intervale’ necesita urmărirea a două
mari repere: timpul realizat ( el este stabilit în mod variat de la un
antrenament la altul …) şi pauza de revenire (’intervalul’) prin care se
poate regla durata revenirii frecvenţei cardiace şi implicit achitarea Datoriei
de 0xigen (diminuarea stării de oboseală).
Este ştiut că după fiecare efort
mare spre maximal parametrul FC poate atinge valori de 200 pulsaţii/ min., iar
când efortul încetează FC scade rapid. Aceste valori trebuie supuse
autocontrolului, durata revenirii, în condiţii perfecte de adaptare la
antrenament urmând a fi mai mică.
Antrenamentul cu intervale
presupune, de fapt, un antrenament al inimii, ştiut fiind că după fiecare efort
apare o fază de supracompensare când muşchiul cardiac lucreză la parametri
superior efortului anterior.
Dacă medicul+antrenorul pot aprecia
obiectiv când începe această fază de supracompensare (la ce valoare, durată de
scădere a FC…), după acel ‘interval’ de repaus se poate reîncepe, theoretic, un
nou efort, care va fi mai bine susţinut de cord şi astfel, din aproape în
aproape, inima capătă mai bună eficienţă în faţa efortului.
Antrenamentul cu intervale dezvoltă
rezistenţa în regim aerob superior şi tipul de efort mixt (anaerob/aerob),
tipuri de effort care sunt caracteristice probelor medii şi lungi (200-1500m).
Astfel - pentru partea de
condiţionare antrenorul tradiţional începe să dispară…., înotătorul singur
poate să dirijeze pregătirea conform cu graficul de efort dorit (dar acest
graphic tot de un specialist ar trebui conceput…!). Acest aparat îl scuteşte pe
antrenor să mai ‘piardă’ timp cu urmarirea ‘intervalelor’, atenţia să se poate
deplasa la alt sportiv etc.
======================================
Iată
un tablou înotcmit de regretatul Prof.univ. Dr. Ioan Drăgan având principalele
substanţe folosite in Susţinere / Refacere, substanţe care nu au nimic în comun
cu cele dopante:
'HARTA' SOLICITÃRILOR MUSCULARE
Fiecare procedeu tehnic de înot
sportiv este realizat diferit de suita contracţiilor musculare, în funcţie de
structura biomecanicã particularã coordonãrii globale a procedeului respectiv (de
ex. mişcãri alternative din poziţia culcat ventral=craul, sau, din poziţia
culcat dorsal=spate care biometric seamănă dar funcţional sunt diferit
deservite de sistemul muscular, etc.).
Din felul cum se evidenţiazã
mãrimile fiecãrui tip de contracţie se poate alcãtui o 'hartã' foarte
interesantã pentru antrenorul aflat în faţa moemntului de alegere, selecţie a
exerciţiilor principale pregãtirii predilecte a unui procedeu sau altul din
cele 4 posibilitãţi existente, astfel:
Procedee de înot sportiv:
*(dupã
Mano,Nabatnikova - Teoria dell'allenamento sportivo, Fed.Italiana Nuoto,
Roma 1983, traducere . M Iliescu ,
M.Olaru)
Observaţii:
în general, un înotãtor de craul sau spate sau fluture ar trebui sã fie
pregãtit mai intens pentru dezvoltarea musculaturii
extensoare a spatelui (1), a
mişcãrilor de adducţie a braţelor pe
segmentul dorsal (2) şi cele de flexie a braţelor(3) pe când un
brasist va trebui sã abordeze cu prisosinţã forţa extensorilor coapseor şi
gambelor (a), flexorii spatelui (b) şi doar în al treilea rând pe
adductorii spatelui (similar cu celeallte procedee).
.jpg)
 |
| Antrenorul american Dick Hannulla, foloseste o gama mai larga de categorii de efort [7] intalnite in programul de antrenament a unui mezo-ciclu de cca 15 saptamani. Acestea reflecta diferentele care apar in functie de FC, de Volum si Intervalul de odihna folosit, si de 'velocity', adica Vitexa de inaintare exprimate in procente din Viteza maxima in cazul fiecarui tip de efort De fapt el clasifica efortul ca avand 3 mari categorii : 'la prag', 'rezistenta/ anduranta' si 'Viteza maximala'}, iar graficul realizat de mine are 5 trepte, in functie de probele tip de intreceri la inot piscina[50m, 100m, 200m, 400m, 800/1500m] |
Sports Publications International
