miercuri, 12 septembrie 2012

SCHEMA GRAFICA A TIPURILOR DE EFORT COMPETITIONAL





Prezentarea structurata a efortului indus de probele de concurs
Inotul sportiv, spre deosebire de cel de agrement, etc., a evoluat treptat inca din sec. 19 cand, englezii, se obisnuiau chiar intreceri profesioniste, cu parieuri care mizau, la ca cursele de cai, pe unul sau altul dintre protagonisti.
In preajma debutului JO [1896] si curand, a infiintarii FINA [1908], probele de inot, ca si tot felul de recorduri, se estimau a fi de ordinul sutelor [vezi “Histoire de la natation” F. Oppenheim, Chiron-Sports, 1977, p. 26] iar infintarea organizatiilor oficiale ale activitailor sportive moderne [COI] au reusit sa faca ordine in aceasta directie. 
In zilele noastre [fata de ‘zilele’ mele, adica anii 1950-60], cele mai noi probe introduse in programul oficial al FINA au fost cele de 50 m [ al inceput doar in procedeul crawl/liber, apoi si la restul de procedee] si intrecerile de Marathon-Open [max. 25km].
Astfel putem spune, la ora actuala probele oficiale de inot sportiv [individual/piscina] desfasurate in bazine de 25m sau 50m sunt urmatoarele:
  Distanta [M / F]                Liber        Spate      Fluture    Bras   Mixt individual
050 m                                       X               X             X              X               --
100m                                        X                  X            X               X                      X
200m                                        X               X              X             X                    X
400m                                     X              --             --               --                    X
800 /1500m                             X               --             --               --                    --
 In materialul de fata vom face referiri la structura efortului generat de sportivii din elita mondiala, internationala, pe care-l denumim generic ’efort maximal reprezentativ’[EMR]; evident ca forme de efort maximal vor exista si la alte nivele de incadrare sportiva in functie de particularitati bio-functionale, de varsta, gen [M/F],grad de antrenament, stagiu de pregatire [vechimea in sport] etc. Aceste forme, care preced EMR, sunt redate grafic, aproximativ si oprientativ in fig. --- care reda incadrarea categoriei EFORT fata de particularitatile enumerate mai sus.

(grafică dupa Fahnemann catalogues, Bockenem 1974)

(după INOT- Manual metodic, Mircea Olaru ed. Sport-Turism, Buc, 1982)

            Acest tablou cuprinde teoretic toate formele de efort şi mai ales relaţiile pe care le au aceste forme cu strategia, organizare şi metodica pregătirii, este un tablou de concepţie la care trebuie să ajungă sigur la gândirea antrenorului.

In acest grafic am redat urmatoarele ‚ingrediente’ ale categoriei EFORT:
[de la stanga la dreapta, pe verticala]
1. Stagiul / Vechimea*
2.Varsta optima [M/F]*
3.Intensitatea *
4. ’Evantaiul’ EFORT / in secunde sau in metri, distanta, durata unor eforturi maximale *
5. Cantitatea procentuala a numarului de repetari cu eforturi maximale *
6. Evidentierea factorului RISC in sensul depasirii, fortarii bio-functionale a capacitatii de efort a organismului, la un moment dat.*
Si
[de sus in jos, pe orizontala]:
A. ’Evantaiul’ definirii metodice a formei de efort in functie de durata si distanta*
B. Incadrarea EFORT-ului dpdv Fiziologic absolut *
C. Dominanta denumirii tipului de EFORT dpdv Biologic cf. cu particularitatile individuale, a celor legate de vasta, grad de antrenament {periodizare], stagiu de pregatire*
D. denimirea [abreviata] a caliatii principale exersate propusa a fi utilizata in metodica inotului de performanta*
[*]  = urmeaza explicatie detailata
Argumentare: Relatiile existente intre producerea lucrului biomecanic si energia consumata pentru indeplinirea sarcinii de efort, daca sunt urmarite prin caile metabilice de producere a energiei, permit o prima mare delimitare : Rezistenta anaeroba si Rezistenta Aeroba.
Aceste doua mari categorii sunt prezente prin forme de efort standardizat mai ales la primele stagii de pregatire, sau grad de antrenament incipient.
Pe masura ce varsta, stagiul si gradul de pregatire evolueaza, prestatiile sportivului se vor diversifica; alaturi/ in interiorul formei dedicate ‚rezistentei’ generale / fie ea din categoria ‚anaeroba’[simple sprinturi atent dozate] sau ‚aeroba’[parcurgere de distante din ce in ce mai lungi intr-un tempo, de preferat, constant], apar forme de efort in care se dezvolta si alte calitati fizice complementare [ Forta, Viteza] care solicita o abilitate, de a te misca conform cerintelor [de timp, intesitate/volumul acesteia] avand Indemanarea de a pastra corectitudinea miscarilor de inot in conditii de efort/ oboseala, cu alte cuvinte de a inainta eficient.
In terminologia curenta, comnforma cu incadrarea medicala, fiziologica a Efortului, la cerinte de intensitate si durata prescrise cu atentie de antrenor avem urmatoarele incadrari, respectiv, denumiri:
I Efort maximal de tip anaerob alactacid [care nu produce imediat acid lactic], executiile care nu depasesc, la inot, cca 20-25 sec.[ graficul sugereaza cam care ar di distantele sau duratele exercitiilor cui acest tip de efort [remarcati diferentele care trebuie sa existe intre proportiile aratate de grafic la cei din stagiul 1, respectiv cei de 6-7 ani ... si cei din stagiul 5, ultimul stagiu inainte de adevarata consacrare, la cei de 14-15 ani], la aceste executii dominanta este calitatea FORTA in regim ANAEROB [FO-AN]
II Efort sub-maximal de tip anaerob lactacid { care presupune producere importanta, dar nu maxima, de acid lactic...], executii, mai multe [deci se pot numi deja repetari] de cca. 45-60 sec. la stagiul al 5-lea, adica pe distanta obisnuita de 100m [sau defalcat 2x50, intervale, repetari in crestere/descrestere a distantei sau a pauzei de revenire, alte variante].; a se urmari diferentele intre proportiile de la stagiul 1 si cele mai mari. La aceste repetari dominata exersata este un tip de REZISTENTA speciala in regim ANAEROB [in prezenta ridicata a acidului lactic, recte a oboselii remarcata prin evidenta datorie de oxigen [gafaiala]; deja la aceste executii incepe sa-si spuna cuvantul abilitatea de a respira corect – nu este permisa ideia ca un inotator, de ex., sa inspire 500ml de aer si sa expire doar 300 sau 400.., aerul ramas, treptat va opri aportul de aer proaspat si deci o parte din oboseala poate avea ca ‚vinovat’ o cauza mecanica, care precede aparitia acidului lactic ! La acesta forma de efort se alatura calitatii FORTA si VITEZA de Repetitie in conditii de REZISTENTA la oboseala creata de aparitia acidului lactic, de aceea acesta forma de exersare se poate numi ’efort submaximal in regim anaerob lactacid’, adica REZISTENTA ANAEROBA [RE-AN].
III Efort submaximal, cu durata mai mare si intensitate crescuta, timp in care o parte din acidul lactic generat in debutul efortului incepe sa fie neutralizat de organism pe seama aportului marit [vezi durata efortului] de Oxigen. La antrenament, aceste repetari sunt, de regula, cele pe distanta de 200m [cu diferite forme de dozare]; la cei din stagiile avansate, efortul este de tip mixt, la prag, intre regimul lactacid anerob si alactacid de tip superior [cresterea acidului lactic diminueaza si datoria de ozigen se echilibreaza]. Formele de antrenament la acest tip de efort pot fi din cele ‚cu repetari, cu repetari fragmentate, cu intervale, etc. Acesta forma de exersare se poate numi ’efort submaximal in regim mixt’[ anaerob lactacid / lactacid de tip stabil ’strady-state’]’, adica REZISTENTA LA PRAG ANAEROB/AEROB [MIXT].
IV Efort stabil, la intenistate biologica medie, in care aportul de Oxigen este marit si astfel producerea de acid lactic nu genereaza disconfort, executia fiind in regim ’stady-state’ / stabil. In functie de Intensitatea ceruta se mizeaza pe prezenta combinativa a Fortei in regim de Rezistenta, a Vitezei de repetitie in regim de stabilitate, uniformitate. Distanta marita [400m] permite deci echilibrul intre aportul de oxigen si productia de acid lactic si astfel cresterea efortului de tip liniar pe intreaga distanta, durata a probei. La stagiile de debut, acest tip de efort solicita ’anduranta’, adica rabdare de a aluneca corect intr-untempo stabilit dar la stagiile avansate se cere ca acest regim sa fie cat mai ridicat [Forta aeroba] iar eficienta tehnica maxima. Acesta forma de exersare se poate numi ’efort submaximal in regim aerob-lactacid ’strady-state’, adica REZISTENTA IN REGIM DE FORTA SI VITEZA [FO-AE]
V  Efort stabil de intensitate biologica moderata, la parametri de implicare micsorata a fortei si a vitezei; in acest tip de efort in concurs se evidentiaza, mai ales, eficienta executiilor tehnice, pe distante sau durate mari [peste 800m] si corespunde formei de efort stabil [steady-state].
Acest tip de efort din probele de fond, mizeaza pe stabilitate a deplasarii pe fiecare lungime de bazin, ’adoptarea unui tempo optim’ este cheia succesului iar pentru acest lucru tipul comportamental al sportivului fondist difera semnificativ de cel al sprinterului. Acest tip de efort poate fi denumit ‚’efort de rezistenta aeroba’, autentica, de tip aerob alactacid si poate fi denumit REZISTENTA AEROBA [RE-AE]


            Perfecţionarea metodelor de antrenament, mai ales a celui ‘cu intervale’ necesita urmărirea a două mari repere: timpul realizat ( el este stabilit în mod variat de la un antrenament la altul …) şi pauza de revenire (’intervalul’) prin care se poate regla durata revenirii frecvenţei cardiace şi implicit achitarea Datoriei de 0xigen (diminuarea stării de oboseală).
            Este ştiut că după fiecare efort mare spre maximal parametrul FC poate atinge valori de 200 pulsaţii/ min., iar când efortul încetează FC scade rapid. Aceste valori trebuie supuse autocontrolului, durata revenirii, în condiţii perfecte de adaptare la antrenament urmând a fi mai mică. 
            Antrenamentul cu intervale presupune, de fapt, un antrenament al inimii, ştiut fiind că după fiecare efort apare o fază de supracompensare când muşchiul cardiac lucreză la parametri superior efortului anterior.
            Dacă medicul+antrenorul pot aprecia obiectiv când începe această fază de supracompensare (la ce valoare, durată de scădere a FC…), după acel ‘interval’ de repaus se poate reîncepe, theoretic, un nou efort, care va fi mai bine susţinut de cord şi astfel, din aproape în aproape, inima capătă mai bună eficienţă în faţa efortului.
           
            Antrenamentul cu intervale dezvoltă rezistenţa în regim aerob superior şi tipul de efort mixt (anaerob/aerob), tipuri de effort care sunt caracteristice probelor medii şi lungi (200-1500m).
            La ora actuala firma Polar/Nokia din Finlanda realizează un aparat deosebit de simplu care poate monitoriza FC ‘la purtător’, executantul poate citi pe un ceas de mână , în cel mai uşor mod, care este FC la acel moment. Iar firmele Swimnovate/ Pool-Mate UK si Finis USA au lansat acel 'counter-watch' atat de necesar numararii matematice a vaslirilor.

            Astfel - pentru partea de condiţionare antrenorul tradiţional începe să dispară…., înotătorul singur poate să dirijeze pregătirea conform cu graficul de efort dorit (dar acest graphic tot de un specialist ar trebui conceput…!). Acest aparat îl scuteşte pe antrenor să mai ‘piardă’ timp cu urmarirea ‘intervalelor’, atenţia să se poate deplasa la alt sportiv etc.
======================================
Iată un tablou înotcmit de regretatul Prof.univ. Dr. Ioan Drăgan având principalele substanţe folosite in Susţinere / Refacere, substanţe care nu au nimic în comun cu cele dopante:





'HARTA' SOLICITÃRILOR MUSCULARE

           Fiecare procedeu tehnic de înot sportiv este realizat diferit de suita contracţiilor musculare, în funcţie de structura biomecanicã particularã coordonãrii globale a procedeului respectiv (de ex. mişcãri alternative din poziţia culcat ventral=craul, sau, din poziţia culcat dorsal=spate care biometric seamănă dar funcţional sunt diferit deservite de sistemul muscular, etc.).

           Din felul cum se evidenţiazã mãrimile fiecãrui tip de contracţie se poate alcãtui o 'hartã' foarte interesantã pentru antrenorul aflat în faţa moemntului de alegere, selecţie a exerciţiilor principale pregãtirii predilecte a unui procedeu sau altul din cele 4 posibilitãţi existente, astfel:

Procedee de înot sportiv:

*(dupã Mano,Nabatnikova - Teoria dell'allenamento sportivo, Fed.Italiana Nuoto, Roma 1983, traducere . M Iliescu ,  M.Olaru)

            Observaţii: în general, un înotãtor de craul sau spate sau fluture ar trebui sã fie pregãtit mai intens  pentru dezvoltarea musculaturii extensoare a spatelui (1),  a mişcãrilor de adducţie a braţelor  pe segmentul dorsal (2) şi cele de flexie a braţelor(3) pe când un brasist va trebui sã abordeze cu prisosinţã forţa extensorilor coapseor şi gambelor (a), flexorii spatelui (b) şi doar în al treilea rând pe adductorii spatelui (similar cu celeallte procedee).


Antrenorul american Dick Hannulla, foloseste o gama mai larga de categorii de efort [7] intalnite in programul de antrenament a unui mezo-ciclu de cca 15 saptamani. Acestea reflecta diferentele care apar in functie de FC, de Volum si  Intervalul de odihna folosit, si de 'velocity', adica Vitexa de inaintare exprimate in procente din Viteza maxima in cazul fiecarui tip de efort De fapt el clasifica efortul ca avand 3 mari categorii : 'la prag', 'rezistenta/ anduranta' si 'Viteza maximala'}, iar graficul realizat de mine are 5 trepte, in functie de probele tip de intreceri la inot piscina[50m, 100m, 200m, 400m, 800/1500m]




Niciun comentariu: