sâmbătă, 1 septembrie 2012

Despre - inot cu M. Olaru 2007 // 01



Colecţia: Scoală Sportivă Europeană
Despre  I n o t ...:
cu  Mircea Olaru, ph.ed.




Bucureşti, 2007



ISBN-10 973-04544-5  ISBN-13 978-973-0-04544-4.


Dedicăm această lucrare unor
MODELE sportive autentice:
unei ploieştence  ...

TAMARA COSTACHE
 (pregătită de prof. Mihai Gothe, antrenor emerit)
 prima româncă care a reuşit
 un record mondial autentic
(50m liber – 0.25,38, 1986, CM Madrid)
 fiind felicitată personal de
 Preşedintele CIO Juan Antonio Samaranch

în egală măsură – brăilencelor

D I A N A   M O C A N U,
(pregătită de Laura Sachelarie, antrenor emerit)
şi
C A M E L I A   P O T E C
(pregătită de prof. Doina Sava, antrenor emerit)

DIANEI care la J.O. Sydney – 2000
a cucerit două medalii de aur
consacrând brand-ul  românesc
în abordarea probelor de
Înot Spate, feminin;
predecesoarele ei:
–Dr.  Kathy Orosz – Cluj-Napoca,1951
(antr. Gavilă Orosz);
- Marika Both, Tg-Mureş,1956
(antr. Toth Pal Iosif);
- Cristina Balaban, Bucureşti,1965
(antr. Remus Drăguşan);
- Anca Andrei, Reşiţa, 1967
(antr. Ioan Schuster);
- Carmen Bunaciu, Sibiu,1973
(antr. Nicolae Dembiţchi);
Anca Pătrăşcoiu, Baia Mare,1979
(antr. Gicu Dimeca)]
 iar.....
CAMELIEI, apogeul consacrării –
la JO Athena 2004
medalie de aur la 400 m liber.
(antrenori Puiu Ionescu, Brăila si Doina Sava, Buc.- antrenori emeriţi.)
---------------------------------------------

Despre I N O T ...  – cu  Mircea Olaru, ph.ed.


ISBN-10 973-04544-5  ISBN-13 978-973-0-04544-4.

 
CUPRINS


V0LUMUL  I
1 .  CUVANT INAINTE
2 .  CAP 1   INTRODUCERE – TERMENI,                                   NOŢIUNI APROAPE UITATE
3 .  CAP 2   PSYCHE şi înotul  COMUNICAREA                      ÎNTRE ANTRENOR-SPORTIV
4.   CAP 3   INVĂŢAREA ÎNOTULUI
5 .  CAP 4   DESCRIEREA ANALITICA A                                   TEHNICII DE INOT SPORTIV6
CAP 5   ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI,                  FROUDE- REYNOLDS .... la INOT
7 .  CAP 6   INOT -  EVOCARE ISTORICA
8 .  CAP 7   S.C.U.B.A  -  SELF CONTAINED    UNDERWATER BREAHING APPARATUS
9 .  CAP  8  INOTUL – MIJLOC DE SALVARE             ŞI PREVENIRE A ACCIDENTELOR
10. CAP 9   DESPRE PRACTICAREA           ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL
11. CAP 10 CONCURS, SISTEMUL                                                             COMPETITIONAL.
12. CAP 11 CONTROLUL MEDICO-SPORTIV ....................................................................



Volumul II –
1  .  Cuprinsul Română, Germană, Engleză
2  .  Bibliografia – instrumentele de lucru
3  .  Anexa    1 – Iniţierea copiilor
4  .  Anexa    2 – Invăţarea la adulţi
5  .  Anexa    3 – Accesorii  la înot
6  .  Anexa    4 – Pregătirea fizică pe uscat
7  .  Anexa    5 – Mobilitatea la înotători
8  .  Anexa    6 – Lucru la plan înclinat (cărucior
9  .  Anexa    7 – SCUBA diving
10. Anexa     8 – Postere cu kinogramele celor 4 procedee tehnice de înot sportive
11.  Anexa    9 – BEST – detalii (Ro. De. En..)
12.  Anexa  10 – Prezentarea activităţii FINA
13. Anexa   11 – Orar al regimului de lucru şi odihnă (stativ)
14. Anexa   12 – Construeşte un manekin de înot
15. Anexa   13 – Nomograme pentru dirijarea efortului.
16. Anexa   14 – Evocări istorice
17. Anexa   15 – Grafică la Conceptele de antrenament sportive, Colecţie de aforisme.......

  
CUPRINSUL CD-ului

Cuvânt înainte:

Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Drăgan  FINA - SMC,
prof. Tavi Tileagă’, antrenor emerit, antrenor federal,
autor -  prof. Mircea Olaru

Cap. I  - INTRODUCERE –
                          termeni, noţiuni aproape uitate ...
sumar
00. definirea înotului. 01,  cultura fizică şi  înotul ; 02, educaţia fizică şi  înotul;  03, gimnastica şi înotul;  04,  Dans, balet şi înot....; 05, atletism şi înot...; 06. Basketul şi înotul; 07. Călirea organismului; 08. Contraindicaţii la practicare înotului; 09. A şti sau a nu şti să înoţi....10. 'Bătrâneţe'  la înot; 11. Bebeluşii şi înotul; 12 Adulţii şi înotul; 13 Bazine, bazine...;  14. Dopingul în sport..; 15. Inovaţii în sport..; Rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul II
*PSYCHE şi înotul.....
Comunicarea  între antrenor-sportiv
Sumar:
01. Psihologia sportului; 02. Depăşirea obstacolului...; 03. Despre anxietatea noastră cea de toate zilele …; 04. Constrângere, convingere...;05. Antrenamentul autogen; 06. Despre rolul comunicării (verbale/non verbale) în activitatea de învăţare a înotului. 07 Bolocaje în desfăşurarea activităţii 08. Evitarea, eliminarea blocajelor. 09. Deductia in instruire; 10. Inţelegere mentală 11.  Didacticism critic. 12. 'Brainstorming' ('furtuna in creier') 13.  Conştiinţa sportivă a înotatorului; rezumat+bibliografie selectivă

capitolul III
DESCRIEREA ANALITICA A TEHNICII DE INOT SPORTIV
Sumar:
01. Procedee tehnice de concurs:  ‘Liber’- ‘Freestyle’ - Crawl (), Spate  () Delfin  () Bras 08. Inotul Mixt-Individual () 02 Poziţii fundamentale de plutire si înaintare; 03. Poziţia întins  ventral; 04. Poziţia întins dorsal; 05. Mişcări ciclice de înaintare; 06  Văsliri  efectuate cu braţele;  braţe crawl;  braţe spate  braţe fluture-delfin;  braţe bras; 07. Mişcări executate cu picioarele; bătăi biciuite crawl;  bătăi  pendulate spate;  ondulaţii delfin;  vâsliri bras; 08.
 Rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul IV
ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... la INOT
Sumar
 01   Legile fizicei, ale mecanicii si hidrodinamicei evocate prin prisma practicării înotului.
02 . Hidrostatica - Arhimede
03.  din Mecanică (legea inerţiei, acceleraţiei, acţiunii-reacţiunii, legile pârghiilor)
04. Compunerea / Descompunerea forţelor,
05.  Centrul de greutate (CG)
06. Bernoulli …. Counsilman
07.  Aspiratia hidrodinamica
08.  Numărul Froude-Reynolds
09. Profil hidrodinamc
rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul V
INOT -  EVOCARE ISTORICA
Sumar
. 01. Arheologie + Intrecerile 0limpice moderne; 02 Aforismele înotului; 03. Primele certificate de înot 04. Thermele romane, 05. Interzicerea scăldatului în locuri publice; 06. Cele 7 virtuţi cavalereşti, 07. Primul manual de înot; 08. Mesajul umaniştilor; 09. Perimetrul Gilf Kebir; 10. Scrierea hieroglifică; 11. Papyrus egiptean, 12. Elanul unui înotător; 13. Cultura Andokide – înotătoare; 14. Leandru şi vestala Hero; 15. Echipamentul unui instructor de înot; 16. Johann Christoph Friederich Guts Muts; 17. Pe malul Senei un carusel; 18. Iniţiatorii JO Moderne; 19. Evocari  cronologice ale  practicării  înotului...
Rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul VI
DESPRE ÎNVĂŢAREA ÎNOTULUI
Sumar:
01. Invăţarea înotului prin ‘Bras’; 02. Formarea deprinderii de inot (iniţire-perfecţionare până la măiestrie); 03.Treptele formării deprinderii ; 04 Cum învaţă începătorul tehnica (corectă) de înot…?  05 Cursul de initiere la inot;. fisa de inscriere; 06 Consideratii despre invăţarea inotului  07.Pluta verticală; 08.  Mobilitate pentru bras, crawl  09.  Gestul, gestica, indicaţiile  antrenorului 10.   Curajul şi   inotul  11.   Curiozitatea  şi înotul 12.  Răbdarea şi înotul 13.  Jocul si  invatarea inotului 14.  Jucării, accesorii pentru invatarea inotului   15.   Colacul de inot 16. Crampe, cârcei 17.   Lacurile, litoralul marii si practicarea inotului  18. Lipsa de supraveghere
rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul VII
DESPRE PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL
Sumar
8.1 Introducere;
8.2. Cantitate / Calitate
8.3 Antrenamentul sportiv la inot 
8.4.Antrenamentul pe uscat  
8.5. Atingerea măiestriei (demonstraţia, mobilitatea); 
8.6.   Copiii şi înotul sportiv 
8.7. Aptitudini pentru practicarea înotului sportiv 
8.8.   Unele principii de bază ale pregătirii 
8.9.   'General' si  'special'  in  pregãtire 
8.10.  BEST - test de eficienta biomecanica la inot 
8.11.   'Harta' solicitãrilor musculare  
8.12.   Circuit training   
8.13.  Orientarea  pregătirii de perspectivă a tinerilor
8.14.   Alimentaţia copiilor înotători 
8.15.  Forma  sportiva  
8.16. ‘Expunerea’  la apa.  
8.17. Dozarea intervalului.  
8.18.  Antrenament cu auto-control  
8.19  Bioritmul si  performanţele  înotătorului   8.20.  Aparatura asociată înotului   
8.21   Controlul gradului de antrenament 
8.22.  Concepte de antrenament (Counsilman,          Lewin, Demeca, Baroga, Hannula)
8.23 Incheierea lectiei, a efortului, a ‘vieţii                                                                  sportive’ 
8.24.   Ffilozofia - 'stiinta stiintelor’
rezumat+bibliografie selectiva
Capitolul VIII
INOTUL – mijloc de salvare şi prevenire a accidentelor în apă
Sumar:
01. salvarea de la înec  - FISS – Federation Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires; 02. Componenta umanitară, socială; 03. Defensiva in salvare deprinderea, instruirea; 04.  Inecul în apă ; Prize agresive, disperate; Manevre de salvare; Organizarea acţiunii de salvare;

Capitolul IX – SCUBA diving;
01.retrospectivă; 02. ‘Labele de gâscă’ 03.Adâncime 04.  Decompresiune  
05 Plonjări; Scufundări; 06 Manipularea accesoriilor; 07 Cod de semnalizare;
Rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul X
CONCURS, SISTEMUL COMPETITIONAL
sumar
1. competitiile - concursurile de inot
2.  evaluarea performantelor cu ajutorul tabelei internationale de punctaj  
3  competiţiile best 
4  concursurile oficiale de inot
5. costumul de inot  
6   bazin de înot
7. bazin acoperit de inot
8. Lista bazinelor din ţara noastră
rezumat+bibliografie selectiva

Capitolul  XI
Controlul medico-sportiv
SUMAR
1. Aspecte medico-sportive prinvind practicarea înotului sportiv;
2.  Probleme de fiziologie;
3. Modelul biologic al performeurului;
4. Indici de selecţie (primară,secundară, finală);
5.. Controlul şi asistenţa medico-sportivă;
6.  Probleme de patologie;
7.  Inotul – mijloc de recuperare
8.  Imbolnăviri  intâlnite  la înot
9.  Insolatiile  la  înotători
10. Consumul de apă
Rezumat: accident în apã +bibliografie selectiva

Vol II
ANEXE

Kapitel I
EINFÜHRUNG –
Bedingungen, fast vergessene Begriffe ...
Inhalt
00. Definition des Schwimmens. 01, Körperkultur und Schwimmen; 02, Sport und Schwimmen;  03, Gymnastik und Schwimmen;  04,  Tanzen, Balett und Schwimmen....; 05, Leichtathletik und Schwimmen...; 06. Basketball und Schwimmen; 07. Abhärten des Körpers; 08. Gegenanzeigen beim Schwimmen; 09. Schwimmen können oder nicht können....10. 'Das Alter'  beim Schwimmen; 11. Kleinkinder und Schwimmen; 12 Erwachsene und Schwimmen; 13 Becken, Becken...;  14. Doping im Sport..; 15. Innovationen im Sport..; Zusammenfassung+Wahlbibliographie

Kapitel II
*PSYCHE und Schwimmen.....
Kommunikation zwischen Trainer und Sportler
Inhalt:
01. Sportpsychologie; 02. Überwindung der Hürden...; 03. Über unsere tagtägliche  Angst…; 04. Verpflichtung, Überzeugung...;05. Autogenes Training; 06. Die Rolle der Kommunikation (verbal/nonverbal) im Prozess des Schwimmen Lernens. 07 Hürden während der Ausführung der Tätigkeit 08. Verhindern, Beseitigung der Hürden. 09.   Deduktion beim Training; 10. Mentales Verstehen 11.   Kritischer Didaktizismus. 12. 'Brainstorming' ('Strom im Gehirn')
13.  Sportliches Bewusstsein des Schwimmers; Zusammenfassung+Wahlbibliographie


Kapitel III
ANALYTISCHE BESCHREIBUNG DER SPORTCHWIMMMTECHNIK
Inhalt:
01. Grundlegende Lagen zum Schweben auf dem Wasser und zur Fortbewegung; 02. Brustschwimmen; 03. Rückenschwimmen; 04. Zyklische Bewegungen zur Fortbewegung; 05. Mit den Armen rudern;  Kraulschwimmen ; Rückenschwimmen ; Delfin-Schmetterling;  Brustschwimmen; 06. Beinbewegungen;  Kraul-Beinschläge; pendulierende Beinschläge Rücken; Delfin-Wellenbewegungen; Brustschwimmen; 07. Technische Wettbewerbsverfahren:  ‘frei’- ‘Freistil’ - Kraul (), Rücken  () Delfin  () Brust 08. Gemischtes Schwimmen-Individuell () Zusammenfassung+ Wahlbibliographie

Kapitel IV
SCHWIMMEN MIT ARCHIMEDES, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS
Inhalt:
 01   Gesetze der Physik, der Mechanik und der Hydraulik als Hintergrund für Schwimmleistungen.
02 . Hydrostatik - Archimedes
03.  Mechanik (das Gesetz der Trägheit, Beschleunigung, Akion-Reaktion, Hebelgesetz)
04. Aufbau / Abbau der Kräfte,
05.  Gewichtszentrum (GC)
06. Bernoulli …. Counsilman
07.  Hydrodynamische Aspiration
08.  Die Froude-Zahl
09. Hydrodynamisches Profil
Zusammenfassung+Wahlbibliographie

Kapitel V
SCHWIMMEN -  Historische Erinnerungen
Inhalt:
. 01. Archäologie + moderne olympische Spiele; 02 Aphorismen des Schwimmens; 03. Die ersten Schwimmzertifikate 04. Römische Thermen, 05. Verbot des Schwimmens in öffentlichen Plätzen; 06. Die 7 ritterlichen Tugenden, 07. Das erste Schwimmerhandbuch; 08. Die Mitteilungen der Humanisten; 09. Das Gilf Kebir Perameter; 10. Hieroglyphen; 11. Der ägyptische Papyrus, 12. Die Begeisterung eines Schwimmers; 13. Die Andokide-Kultur – Schwimmer; 14. Leander und Hero, die Vestalin; 15. Die Ausstattung eines Schwimmtrainers; 16. Johann Christoph Friederich Guts Muts; 17. Ein Karussell am Ufer der Seine; 18. Gründer der Modernen Olympischen Spiele; 19. Kronologische Beschreibungen von Schwimmleistungen...
Zusammenfassung+Wahlbibliographie

Kapitel VI
WIE MAN SCHWIMMEN LERNT
Inhalt:
01. Lernen des Schwimmstils ‘Brustschwimmen’; 02. Das Schwimmen anlernen (Initiierung-Perfektionierung bis zur Meisterleistung); 03.Schritte auf dem Weg zur Geschicklichkeit ; 04 Wie lernt ein Anfänger die (richtige) Schwimmtechnik…?  05 Anfängerschwimmkurse ;. Dateien; 06 Bemerkungen zum Lernen der Schwimmtechniken
07.Vertikales Floß; 08.  Mobilität für Brust- und Kraulschwimmen  09.  Gestik, Anweisungen des Trainers 10.  Mut und Schwimmen  11.   Neugierde und Schwimmen 12.  Geduld und Schwimmen 13.  Spiel und Spaß beim Schwimmen Lernen 14. Spielzeug, Zubehör zum Schwimmen lernen 15. Der Schwimmreifen 16. Krämpfe 17.  Schwimmen in Seen und im Meer  18. Mängel an Überwachung
Zusammenfassung+Wahlbibliographie

Kapitel VII
ÜBER DIE PRAKTIZIERUNG DES SCHWIMMENS – TRAINING
Inhalt:
8.1 Einleitung;
8.2.Quantität / Qualität
8.3 Schwimmtraining 
8.4.Trockentraining  
8.5. Erreichung der Höchstform (demonstration, mobilität); 
8.6.  Kinder und Sportschwimmen 
8.7. Begabung fürs Sportschwimmen
8.8. Einige Hauptprinzipien der Vorbereitung 
8.9.   'Allgemeines' und  'besonderes'  beim Vorbereiten 
8.10.  BEST – Test zur Bewertung der biomechanischen Leistungsfähigkeit beim Schwimmen
8.11.   'Karte' der Muskelbeanspruchungen  
8.12.   Trainings-Rennstrecke   
8.13.  Orientierung der Vorbereitung von Jugendlichen
8.14.   Ernährung der schwimmenden Kinder 
8.15.  Sportform  
8.16. Sich dem Wasser ‘aussetzen’.  
8.17. Dosierung des Intervalls.  
8.18.  Training mit Auto-Kontrolle  
8.19  Biorythmus und Leistungsfähigkeit des Schwimmers 
8.20.  Schwimmhilfen
8.21  Kontrolle der Trainingsebene 
8.22.  Training konzepte (Counsilman, Lewin, Demeca, Baroga)
8.23  Ende der Lektion, der Anstrengung, des ‘sportlichen Lebens’ 
8.24.   Phylospohie - 'die Wissenschaft der Wissenschaften’
Zusammenfassung+ Wahlbibliographie

Kapitel VIII
SCHWIMMEN – Mittel zur Rettung und Vorbeugung von Unfällen im Wasser
Inhalt:
01. Vor dem Ertrinken retten, FISS – Federation Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires; 02. Humanitäre, sozielle Komponente; 03. Defensive beim Retten, Gescicklichkeiten, Schulung; 04.  Ertrinken; aggressives, verzweifeltes Zugreifen; Rettungsmanöver; Organisierung der Rettungsaktion;
Zusammenfassung+ Wahlbibliographie


Kapitel IX
SCUBA - Tauchen;
01.Retrospektive; 02. ‘Flossen’ 03.Tiefe 04.  Dekompression   05 Kunstspringen; Tauchen; 06 Handhabung des Schwimmzubehörs; 07 Signalisierungskode;
Zusammenfassung+ Wahlbibliographie



Kapitel X
WETTBEWERBE, WETTBEWERBSSYSTEM
Inhalt:
1. Wettbewerbe- Schwimmwettbewerbe
2.  Auswertung der Leistungen mit Hilfe der internationalen Punktetabelle
3  best  -Wettbewerbe
4 offizielle Schwimmwettbewerbe
5. der Badeanzug  
6   das Schwimmbecken
7. überdachte Schwimmbecken
8. Liste der Schwimmbäder in Rumänien
Zusammenfassung+Wahlbibliographie

Kapitel  XI
Medizinisch-sportliche Kontrolle
INHALT:
1. Medizinisch-sportliche Aspekte hinsichtlich der Ausübung des Sportschwimmens;
2.  Physiologische Probleme;
3.  Biologisches Modell des Schwimmers;
4.  Auswahlkriterien (primär,sekundär, endgültig);
5.. Meidzinisch-sportliche Kontrolle und Assistenz;
6.  Pathologische Probleme;
7.. Schwimmen – Erholungsweise
8. Schwimmspezifiche Krankheiten
9. Sonneneinstrahlung bei Schwimmern
10. Wasserverbrauch
Zusammenfassung: Unfall im Wasser Zusammenfassung+Wahlbibliographie


Volumul II –
Anexe – Intrementele de lucru…

  
Summary
FORWARD
Chapter I
INTRODUCTION – terms, nearly forgotten concepts .
Summary
00 Sentences of swimming  ?? 01,  Physical culture and swimming; 02, Physical education and swimming;  03, Gymnastics and swimming;  04,  Dance, ballet and swimming..; 05, Athletics and swimming.; 06. Basketball and swimming; 07. Body steeling; 08. Side-effects of swimming performance; 09. Knowing or not knowing how to swim 10. ‚Old’ swimmers[1]  ; 11. babies and swimming; 12 adults and swimming; 13 Tools[2], pools;  14. Doping in sports..; 15. innovations in sports; Summary + selective bibliography


Chapter II
* SWIMMING PSYCH. Communication between coach-sportsman
Summary:
01. sport psychogy; 02. overcoming obstacles ; 03. on daily anxiety; 04. constraint, conviction.;05. autogenous training ; 06. the role of (verbal/non-verbal) communication in learning performance. 07 blockings of performance 08.  avoiding and eliminating blockings  09.   inference in coaching; 10. mental understanding  11.   critical didacticism. 12.   'brainstorming' 13 sport consciousness of the swimmer
Summary + selective bibliography

Chapter III
DESCRIPTION OF COMPETITIVE SWIMMING TECHNIQUE
Summary:
01. fundamental positions to float and advance; 02.
straight breaststroke[3]; 03. straight backstroke[4]; 04. circle advance strokes; 05. arm-rowing;  crawl arms;  butterfly-dolphin backstroke;  arm strokes[5]; 06. leg movements; crawl strokes;  back leg stroke;  dolphin ondulations;  arm stroke; 07. contest techniques: crawl (), back() dolphin  () arm 08. Mixed-individual [6]swimming  () Summary + selective bibliography

Chapter  IV
SWIMMING WITH ARCHIMEDES, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS
Summary
 01   Laws of physics, mechanics and hydro-mechanics as background for swim performance.
02 . Hydrostatics
03.  Mechanics (laws of inertia, acceleration, action-reaction, leverages)
04. Composing / Decomposing of forces
05.  Centre of weight (CW)
06. Bernoulli, Counsilman[7]
07.  hydro-dynamic aspiration
08.  the Froude-Reynolds number
Summary + selective bibliography
09. hydrodynamic profile


Chapter V
SWIMMING – HISTORICAL ELEMENTS
Summary
. 01. Archaeology + Modern Olympic games; 02 Aphorisms  :’can’t swim or read; ’Evrika, Evrika’; ’Festina lente’ ; ’In balneis salus’; ’Nare sine cortice’; 03. First swimming certificates 04. Roman thermae, 05. The prohibition to swim in public places; 06. The 7 virtues of a knight, 07. The first swimming textbook; 08. Message of the humanists; 09. Gilf Kebir perimeter; 10. Hieroglyphs; 11. Egyptian papyrus, 12. A swimmer’s enthusiasm; 13. Andokide Culture – swimmers[8]; 14. The love episode between Leander and Hero the vestal; 15. The equipment of a swimming coach; 16. Johann Christoph Friederich Guts Muts; 17. A merry-go-round by the river Seine; 18. Creators of the modern Olympic Games; 19. Chronological descriptions of swimming performances. Summary + selective bibliography

Chapter VI
ON LEARNING HOW TO SWIM
Summary:
01. learning ‘breastroke’ swimming; 02. the practice of swimming (initiation-proficiency until mastership); 03. steps of formation ; 04. techniques for novice swimmers. 05 the course of initiation in swimming; record file; 06. 06.   remarks on learning how to swim
07. vertical float; 08.  mobility for breastroke, crawl 09.   gestures and motions, coach’s indications
10.   courage and swimming  11.   curiosity  and swimming   12.  patience and swimming 13.  playing and learning to swim 14.  toys, accessories for learning swimming   15.   the swimming buoy device 16. cramps 17.   lakes, seashore and swimming performance  18.    lack of monitoring
Summary + selective bibliography


Chapter VII
PRACTISING SWIMMING – WORKOUT
Summary
Introduction; 02.   quantity / quality 03.. swim workout and training  04..   dry land training 05..   reaching mastership (demonstration, mobility);  06.   children and competitive swimming  07.  abilities to practise competitive swimming 08.   workout basic principles 09.   'general' and 'particular  in  workout  10.  b.e.s.t. - biomechanical efficiency test in swimming[9] 11.   muscular straining 'map’   12.   circuit training    13.  guidance for long-term training of young people
14.   nutrition for young swimmers  15.  competitive fitness   16. ‘exposure’ to water.   17.  dosage of the intervals.   18.  workout with self-control   19  bio-rhythm and swimmer’s performance  20.  swimming equipment   21   control of the degree of workout  22.  Concepts of the training (Counsilman, Lewin, Demeca, Baroga)  23. Closing the session, the effort, the ‚competitive’ life  23.   philosophy - 'the science of science’
Summary + selective bibliography


Chapter VIII
SWIMMING – a means of rescuing and prevention of water accidents
Summary:
01. Rescue from drowning FISS – Fédération Internationale de Sauvetage, de Secourisme et de Sports Utilitaires; 02. Humanitarian and social component; 03. Defensive measures in salvation, skills, training; 04.  Drowning under water ; aggressive, desperate grips; salvation manoeuvres; organizing salvation;
Summary + selective bibliography


Chapter  IX  SCUBA -. diving;
01.Retrospective; 02. Flippers 03. depth 04.  decompression 05. Divings; 06.Underwater Diving; 07.Handling accessories; 08.Signalling code;
Summary + selective bibliography


Chapter X
COMPETITION MEDICAL CONTROL[10]
Summary
01. swimming competitions - contests 02.  assessing performance with the help of the international scoreboard 03  best competitions[11] 04.  official swimming contests
04. swimming suit   05 swimming pool
 07. indoor swimming pool
Summary + selective bibliography


Cap XI
Medical Control
01. specific sicknesses in swimming
02. insolation in swimming
03  water accidents
Summary + selective bibliography


Volumul II –
Anexe – Intrementele de lucru…

THE BOOK
Before proofreading !!!!


CUVÂNT  ÎNAINTE:
Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Drăgan  FINA - SMC, Bucureşti, Iunie, 2006
Prof. Dr. I. Dragan
            Salut cu multă satisfacţie apariţia lucrării Despre INOT, autor prof. Mircea Olaru, acest veşnic neobosit tehnician pe ’scena’ înotului românesc..
            In fond reprezintă antrenorul tipic:
s-a iniţiat în tainele înotului de mic copil şi a evoluat până la nivelul - sportiv internaţional, component în lotul naţional de înot la probele de înot fluture-delfin (1953-58, îndeplinind norma tehnică de Maestru al sportului, onoarea titlului fiindu-i refuzată de ’specialiştii’ vremii care-i reproşau originea socială ’nesănătoasă’- îşi mai aminteşte cineva de acele vremi ?..),
            - apoi, cu tenacitatea dobândită ca sportiv de performanţă, a candidat de 3 ori să la  admiterea în ICF, de fiecare dată admis iar înscrierea în Anul I fiindu-i refuzată din aceleaşi motive.... (totuşi a 3-a oară ’indicaţiile preţioase’ au avut o perioadă de acalmie fapt care i-a permis accesul în viaţa studenţească şi şi-a desăvârşit studiile superioare în Educaţie fizică devenind absolvent-diplomat al ICF Buc. 1959-63, cu media 9,20);
            -  a fost repartizat ca antrenor la Centrul experimental ’Viitorul’ (1963-68) unde a cercetat+elaborat o nouă linie metodică de învăţare+perfecţionare  rapidă a tehnicii celor 4 procedee (metoda concomitentă) cu copiii proaspăt selecţionaţi (începătorii) apoi a urcat, pe rând, devenind antrenor la treptele superioare (loturile naţionale de juniori, de seniori etc.).
            In 1974 a lansat cu succes în presa vremii, ideia înfiinţării unui centru naţional de înot sub forma Liceului de Nataţie (ulterior Liceul Emil Racoviţă), devenit unitate de referinţă în analele înotului românesc.
            Imi aduc aminte că a activat mai mulţi ani ca antrenor federal al F.R.Nataţie ocazie în care el a manageriat primul record mondial al înotului românesc stabilit în 1986, la Madrid de Tamara Costache îndrumată strălucit de prof. Mihai Gothe, CSS Ploieşti antrenor emerit.
            A activat de mai multe ori ca antrenor în Turcia unde s-a remarcat prin stimularea înotului local de la nivel naţional la cel internaţional fapt recunoscut şi apreciat de autorităţile turceşti competente.

            Dar nu lipsit de semnificaţie rămâne faptul că acest recunoscut tehnician, are la activul său emise - peste 25.000 de ’brevete de înotător’ (copii învăţaţi de el să înoate), pentru care, probabil, zeci de mii de părinţi îi sunt, cu siguranţă, recunoscători.
            Personalitatea  autorului Mircea Olaru constă în aceea că în afară a numeroase publicaţii de specialitate cantonate în zona înotului a îmbinat întotdeauna – şi o face şi astăzi cu succes – munca pe marginea bazinului cu studiul în bibliotecile de profil: Institutul Naţional de Medicină Sportivă, Institutul Naţional în Domeniul Cercetării EFS, ANEFS, cu munca de îndrumare a noilor generaţii de studenţi, antrenori stagiari, cu munca experimentală  şi cu prezenţă constantă şi activă la manifestările ştiinţifice naţionale şi internaţionale de profil.
            Lucrarea de faţa poate fi discutată şi sub aspectul intenţiei autorului, intenţie lăudabilă de altfel, de a ne oferi o lucrare de sinteză asupra înotului, în care pune împreună trecutul cu prezentul, lăsându-ne să întrevedem viitorul prin prisma experienţei personale, trăită din plin pe marginea bazinului şi laboratoarele noastre, în ultimele 5-6 decenii.
            Insăşi lectura cuprinsului ne oferă dimensiunea lucrării: de largă adresabilitate (copiii şi părinţii lor, tineri şi adulţi, înotători viitori antrenori sau neştiitori ai înotului etc.) şi nonconformismul plăcut al autorului, care iese din aşa zisele şabloane cunoscute ale unei asemenea publicaţii sportive şi îşi aşterne gândurile, experienţa, sugestiile într-o ordine numai de el ştiută şi ’trăită’ !

            Inchei cu îndemnul:
            - nu ocoliţi această carte, din care fiecare dintre noi avem de învăţat ceva, în primul rând  -  ce înseamnă să te dăurieşti unei ideii binefăcătoare fiinţei umane şi să-i rămâi fidel întreaga viaţa.
Acesta este prof. Mircea Olaru !

Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Drăgan
FINA - SMC, INMS Bucureşti,
E-mail: inms@comb.ro

Prof. Octavian Tileagă,
antrenor emerit, actual antrenor federal,

Prof. Octavian Tileagă,
antrenor emerit, actual antrenor federal
Fac o precizare:

Ziua de 13 (!) Septembrie 2006 mi-a adus noroc -  lucrarea d.lui prof. Mircea 0laru, fost antrenor federal în anii 1980.... ; a fost o zi fructuoasă deoarece prof. Mircea Olaru m-a rugat să-i ’cenzurez’ cartea sa – despre INOT  şi astfel, eu, am devenit, de fapt, primul beneficiar al acestei noi lucrări.

            Pot spune ca este o lucrare mare amploare, completă, cu caracter enciclopedic; ea ar trebui să se afle în biblioteca fiecărui antrenor şi astfel, citind-o, colegii mei ar putea să îşi îmbogăţească cu uşurinţă modul de a gândi, de a se raporta la faptele zilnice de antrenament etc.

            Pentru mine ’câştigul’ a constat în lămurirea unui gând care  m-a frământat în ultima perioadă şi anume ; cum să procedez, cât mai corect şi obiectiv, faţă de cererile (de multe ori subiective...) ale unor colegi antrenori care îşi propuneau insistent elevii-sportivi în loturile naţionale de perspectivă ale federaţiei ...?!

            In lucrare am găsit răspunsul şi ca un făcut frământările mele au dispărut.
            Acum ştiu că ’Conceptul BEST’ formulat de Dl.Mircea Olaru în urmă cu mai mulţi ani .., poate să rezolve această dilemă, în fond dilema fiecăruia dintre noi dornic aşi da un răspuns clar şi fără echivoc :
– cât de bine ştie să înoate sportivul meu...?
            Rămâne doar să ştiu dece M. Olaru nu s-a afirmat cu această nouă teză mai de multă vreme...? Intrebându-l am primit un răspuns naucitor de simplu:
Dumnezeu, Viaţa sau Soarta  îţi dă...,
                          - dar nu-ţi bagă ş-în traistă !

            Prof. M. Olaru a tot scris şi comunicat despre acest nou mod de abordare a evoluţiei unui sportiv în apă, l-a întors pe toate feţele adaptându-l pentru pregătirea copiilor începători, pentru juniori, meţionând că sistemul de întreceri BEST – (Biomechanical Efficiency Swimming Test) nu poate înlocui sistemul clasic dar este chiar un mijloc important de pregătire a elitei şi  un mijloc facil de organizare  pentru mare masă a iubitorilor înotului, adică a celor care au renunţat la a mai aspira spre culmile olimpice dar care doresc să practice în continuare înotul sportiv (veteranii, masters).      Sistemul acesta, ’made în romania’, poate reprezenta o formă de autoevoluare + întrecere deosebit de interesantă şi atractivă pentru noi toţi.
            Pe viitor activiştii din înot, antrenorii vor trebui să ia în consideraţie Conceptul BEST şi toate cele care se leagă de aplicarea lui.
            Atrag atenţia: se are in vedere ca masa de selecţionaţi să devină posesorii unei tehnici cât mai corecte.
            Merită şi trebuie să ne ocupăm de acest obiectiv.

Prof. Octavian Tileagă, antrenor emerit antrenor federal,

Mircea Olaru se explică ...
M.Olaru, autor, 1974, Istanbul
Lucrarea pe care tocmai aţi ales-o este concepută după mulţi ani de practică şi reflecţii în oglinda de apă a bazinului.
Redactarea ei în forma aceasta este rodul a două preocupări:
- prima ar fi aceea că ’o port’ cu mine, în minte, în suflet, încă de când am ieşit din studenţie şi niciodată nu am reuşit s-o scriu aşa ca acum...(vezi Anexa nr. 9),

            - a doua este un omagiu adus celor care au mai abordat această temă; este vorba de lucrarea  ”Swimming Manual ” (1988), elaborată de FINA (Federation Internationale de Natation Amateur – FINA Technical Swimming Committee) în colaborare cu Swimming-Natation Canada, Guvernul Canadei si firma sponsor McDonald’s, toţi impulsionaţi firesc de dl. Robert Helmick, Preşedintele FINA între anii 1964-88. FINA a elaborat acest excelent ghid spre folosinţa tuturora [*][1]....

            Lucrarea despre INOT rezultă din practica curentă dar şi din consultarea a numeroase lucrări publicate pe tot întinsul planetei (vezi Vol. II, Instrumente de lucru, adică cca 200 de titluri aflate în rafturile bibliotecii de acasă, a celei  personale ...)  şi, mai ales,  generozităţii dlui. Dr. Ioan Drăgan, personalitate marcantă a mişcării sportive din România, academician, prof. univ., membru în FINA - Medical Committee, premiat în două rânduri de FINA (1981 – FINA Silver Pins şi 1986 – FINA Gold Pins), cel care mi-a făcut cadou folositoarea carte editată de FINA.

            Nu pot să închei aceste precizări omiţând numele colegului şi prietenului meu din copilărie, actualul Director Tehnic al
 FINA - prof. Cornel Mărculescu
actualul Director Tehnic al
 FINA - prof. Cornel Mărculescu
            El m-a ajutat şi sprijinit moral să concept această lucrare şi este chiar un punct de mândrie naţională, că, iată, două nume româneşti se află în „staful” FINA. [[2]**]
            Aceste prezenţe se adaugă meritoriu listei de înotători români care încep, din 1956 să se afirme - JO Melbourne, Alex. Popescu, finalist în proba de 200m fluture, Marika Both, în probele de Spate, 1959 Adrian Oanţă – un excelent Brasist[[3]3***], 1960 – Hubert Bock un ‘copil minune’ din Sibiu care la numai 14 ani înota 100m liber sub graniţa celor 60sec….,  în trecere prin în anul 1961 (JMU Sofia – Sanda Iordan, aur la 200m bras), specialistele noastre în probele de Spate (evocate în dedicaţia acestei carţi), în anul 1966 Marian Slavic un craulist de  talent, în 1967 Geta Cerbeanu –medaliată cu aur la Jonkeping-Suedia la Camp. Europene de Juniori,1986 (CM Madrid - primul RM românesc, Tamara Costache, 50m liber – 0.25,38), 1988  JO Seul, medaliile de argint la probele de 200+400m mixt-individual, Noemi Lung ... şi anul de glorie 2000 - JO Sydney, Diana Mocanu, 2 medalii de aur în probele de înot Spate dar fără a uita nici un moment generaţiile următoare - Camelia Potec -  aur la Athena 2004, , fraţii Horaţiu şi Cezar Bădiţă odraslele cunoscutului nostru poloist- Şuri Bădiţă..., apoi Răzvan Florea, Dan Coman ş.a. ...), a căror rezultate recente vă sunt cunoscute..,  ei sunt „dragiii” noştri care au făcut faţă cu brio întrecerilor internaţionale de înot, întreceri din ce în ce mai puternice în care, trebuie să recunoaştem, cu greu se mai poate strecura cineva nou în topul mondial ...
            Inchei cu evocarea câtorva nume ale celor care au pus umărul, în calitate de ’şefi’ ai nataţiei româneşti, la propulsarea noastră în arena mondială. Este o listă realizată din amintirile personale; lista completă se poate consulta pe site-ul federaţiei noastre (www.swimming.ro),
            Iată-i: Dl. Radu Toroceanu, membru fondator al FRN (1932), Conf. Dr. Emil Ghibu, Samuil Barany, Chiose Vanghele, Manea Mănescu,  Avram Lăptoiu, Cornel Răduţ, Costică Vârgolici, Mihai Constantin, Alexandru Popescu, Cornel Mărculescu, Aurel Urmuzescu, Valeriu  Maltopol, Tiby Munteanu, Tolea Grinţescu, L. Dumitrescu, St. Iamandi şi alţii... precum şi nume de antrenori de elită ca  Octavian Mladin- Cluj Napoca, Hanzi Schuster-Reşiţa ,Paula si Bubi Enăceanu - Ştiinţa Buc, Iordaki Bella - Ştiinţa Cluj, fraţii Mială şi Tică Vasiliu (Rapid Buc.), Paul Stroescu (CSS 1 Buc.) Henry Iacobini (CSS Triumf Buc.) Felix Heitz, Nicolae Dembiţchi, Anca si Ion Miclaus – Sibiu, Emerik Freund, Carol Korcek, Magda Cristescu şi Remus Drăguşanu- Dinamo, Piciu Frâncu, Toto Balint, Stefan Ionescu şi Gh Marinel - Steaua, conf.Nicu Dumitrescu şi Irina Oprişescu - ICF, inegalabilul George Dimeca- Baia Mare (omul celor 1000 de recorduri...), Sergiu Tănase - Suceava, Anca si Mihai Mitrofan - Braşov, Luciela Cirlă, Narcis Gherca şi Silviu Şalgău - Bacău, Gigi Marinescu ANEFS, Mihail Gothe, Toma Miriţescu, George Iorgulescu - Ploieşti, Puiu Ionescu, soţii Stoicescu, Laura Sachelarie– Braila, Ion Mititelu, Dragu Mircea, Rodica Hustiu, Gica Manafu Deac – Galati si apoi la Piteşti, Toader Petre, Lulu Coteţ , Tileagă Oct.- Constanţa, Ioan Codreanu, Gigi Perjaru, Nicu Tat şi Doina Sava-Bucureşti şi în mod deosebit– Virgil Boboc şi Dan Ionesculeaderi ai FRN, oameni de sport cu fler autentic, care au ştiut să reţină crema înotului nostru la cote înalte imediat după anul 1989...(!) şi încă mulţi alţi vrednici colegi care au stat şi vor mai sta pe marginea piscinei pentru a ne aduce nume noi de înotători care să aspire la statutul elitei internaţionale.
            In aceste precizări, probabil, s-au strecurat şi destule omisiuni ...
            Lumea sportului nostru este atât de largă şi fremătătoare încât cu greu îi poţi cuprinde pe toţi; aşa se face că termin aceste evocări cu rugămintea de a-mi fi iertate posibilile mele omisiuni, nu a fost decât greşeli nevinovate...?!
            Prof. Mircea Olaru, Buc. 2006
            E-mail: scanave@rnc.ro
Brăileanca Diana Mocanu,dublă campioană olimpică  J.O. Sydney 2000 (foto Sport)

Cartea aceasta nu trebuie citită ca un roman …
1/ Din Vol.I, alegeţi Cap.care vă interesează
2/ Parcurgeţi sumarul capitolului, …
3/ Alegeţi subiectul preferat
4/ Citiţi şi Rezumatul capitolului …
5/ Aruncaţi ochii şi pe bibliografia selectivă.
6/ Din Vol II alegeţi ‚instrumentul de lucru’ ....
Atenţie:’repetarea este mama învăţării’ ..., deci, dacă anumite informaţii se repetă, acest lucru este făcut cu cea  mai bună intenţie a autorului, ca la antrenament ... !


[1] [* Cu regret trebuie să remarc că intenţia de a sponsoriza această lucrare de către un ’Mecena’ autohton român a fost o amară deziluzie..., sutele de emailuri şi faxuri adresate la firme cu tangenţă la înot au rămas chiar fără acel demn refuz, civilizat şi nici vorbă ca cineva să fi dorit a investi cât de cât în această acţiune, păcat. Intr-un final neaşteptat a devenit sponsor Dl. E.Haiduc de la Info-Turism s.a. Buc. îi mulţumim...!]
----------------------------------

[2] -------------------
 [**De ultimă ora ... se remarcă prezenţa în ’staful’ FINA, pentru polo pe apă..., a cunoscutului nostru prof. Nicolae Firoiu (component al ’naţionalei’ noastre în anii 1970.. şi apoi, scăpând din spatele ’cortinei de fier’, antrenor al echipei RFG-ului, cu o longevitate de invidiat, cca.30 de ani !)]
-----------------------------------

[3] ***[care înaintea C.E. Budapesta 1959 realiza zilnic, în antrenamente, ’timpi’           superiori recordului European la 200m bras şi căruia nu I s-a acordat viza de ieşire din ţară până la Budapesta …!],

 
Capitolul III
DESPRE ÎNVĂŢAREA ÎNOTULUI
Sumar:
01. Invăţarea înotului prin ‘bras’;
02. Formarea deprinderii de inot
                 (iniţire-perfecţionare până la măiestrie);
03. Treptele formării deprinderii;
04. Cum învaţă începătorul tehnica (corectă) de înot…?  05 Cursul de iniţiere la înot;. fişa de înscriere;
06. Consideraţii despre învăţarea înotului;
07. Pluta verticală;
08.  Mobilitate pentru bras, craul
09.  Gestul, gestica, indicaţiile  antrenorului;
10.  Curiozitatea  şi  înotul
11.  Răbdarea şi înotul
12.  Jocul şi  învăţarea înotului
13. Curajul şi înotul 
14.  Jucării, accesorii pentru învăţarea înotului
15.  Colacul de înot
16. Crampe, cârcei
17. Lacurile, litoralul mării şi practicarea înotului 
18. Lipsa de supraveghere.
 Rezumat+bibliografie selectiva
Simple speculaţii …..
            Antropologic, trecerea la staţiunea 'bipedă' şi segmentul cervical scurt, caracteristic speciei umane, fac ca omul, aflat în stare de imersie să nu poată pluti cu uşurinţă orizontal pe piept şi deci să nu poată inspira în mod liber; pentru aceste motive omul trebuie să 'înveţe' cum se obţine echilibrul de plutire orizontală (adică alternativa menţinerii capului la suprafaţa, minimum ‘călcarea apei’ prin mişcări executate parcă la întâmplare) şi să controleze în mod conştient mecanica actului respirator.
            In opoziţie, plutirea orizontală dorsală este deosebit de facilă dar începătorii au neîncredere şi iniţial se feresc de a schimba poziţia de înot – pe spate….
            Unii cercetători au emis ipoteza că specia umană a avut, în dezvoltarea sa filogenetică, un contact mai îndelungat cu mediul acvatic (emisiune cu Andrei Bank, un excelent brasist al anilor ‘50, Radio România Cultural, Aug. 1991)
            S-a presupus că strămoşi îndepărtaţi ai noştri au trăit şi evoluat un timp apreciabil, aproape, daca nu chiar, în mediul acvatic, iar unii antropologi susţin ipoteza că fiinţa umană trăind în mediul acvatic a perfecţionat deprinderea de a obtura accesul apei pe nas ….
            Este posibil ca 'omul' să fi trăit în apa aşa cum trăiesc delfinii...? Exobiologia, ştiinţa care se ocupă cu înţelegerea fenomenelor ieşite din comun, inexplicabile, oferă cîteva date interesante; iată o relatare despre 'Ra', fiinţă de tip umanoid care apare în diferite zone ale Oc.Pacific şi care posedă 'performanţe' extraordinare: face 'plonjări' la adâncimi de peste 200m, cu durate de cca.15-20min., are degetele unite cu o pieliţă asemenea labelor de gâscă, conturul palmelor este încadrat de o crustă cornoasă (asemănătoare unghiilor) urmare,  caracteristici datorate probabil adaptării la cerinţele executării energice a vâslirilor; din păcate, până acum nu s-au comunicat detalii despre o apropiere concretă cu aceste fiinţe. (*)

03.01.  DESPRE ÎNVĂŢAREA ÎNOTULUI

            Intr-o presupusă ‘Istorie a Metodicei la înot’ …, s-ar putea spune ca, în urmă cu cca. 75-80 de ani, textele Regulamentului din acea perioadă  reprezentau, în acelaşi timp, şi ‘Orientarea metodică’ a pregătirii, a învăţării – urmare a faptului că literatura de specialitate nu era atât de evoluată ca cea din perioada actuală.
            In fond nu acest lucru era greşit… ci faptul că, indirect, pentru metodica    învaţării înotului, ‘citirea’ doar a regulamentului de concurs a condus la statornicirea ideii de a învăţa un singur procedeu – cel mai ades, procedeul ‘Bras’ (probele de înot bras fiind preferate în programele tehnice de concurs din acea perioadă de debut a înotului sportiv şi în opinia sportivilor, părinţilor).
            Celălalt procedeu important – Craul /‘Crawl’, denumit în mod oficial ‘liber’(**) , era în mod nefiresc – ignorat. Zeci de ani, la noi, ‘Brasul’ a reprezentat primul si cel mai ades, şi ultimul procedeu de înot învăţat de începătorii acelor vremuri…
            Invăţarea înotului prin ‘Bras’, are o suită de avantaje ( facilitatea de a respira liber, evitarea imersiei capului) dar şi o serie de inconveniente – cel mai important: Brasul odată învăţat limitează transferul formării corecte a deprinderii în cazul învăţării altor procedee (‘transfer negativ’)…, un brasist, cu foarte rare excepţii, nu va putea înota eficient ‘Craul’ sau ‘Spate’.., un Bras-ist va rămâne ‘Bras-ist’ si cu asta gata..; dar înotul are 4 procedee si probele de concurs (cele individuale) , în număr de aprox. 30, sunt programate în mod egal pentru fiecare procedeu în parte. (dintre care pentru Bras doar 4 )
            Prin anii 1965, practica noastră a demonstrat, apoi a putut fi formulată şi încadrată teoretic, ideia că învăţarea prin ‘Craul’ sau  prin ‘Spate’ şi chiar varianta ‘învăţării concomitente’ (adică - învăţarea
analitică a celor 4 procedee pornind de la algoritmul formarii deprinderii) permit un ‘transfer pozitiv’ evident.
-----------------------------
*(vezi "Enigmele Terei", Dan Apostol, editura Sport-Turism, 1988, Bucureşti)-
**( ‘freestylle ’/ ’libre’- termeni adoptaţi în mod express de FINA tocmai pentru a ‘democratiza’ căile şi succesul învăţării înotului de câţi mai multi candidaţi, care, la aceste probe, pot concura / înota cum doresc ei….,
            Unele exemple provin din faptul că la specialiştii germani, de ex., începerea iniţierii la înot era şi este făcută prin procedeul Spate -  modalitate adoptată de ‘’şcoala germană’’ încă din vremea părintelui sistemului EFS - .. ‘korpererziehung’  Guts Muths, 1759 -1839…, vezi lucrarea semnată de  K.H. Sticher, Sport – Schwimmen, Sportverlag, Berlin, 1970 în care primul procedeu care apare în lucrare este Rucken-kraul, adică Spate…, sau ‘Cursul de înot’ 1965, ICF, conf. N. Dumitrescu şi lector Irina Oprişescu care recomandă începerea învăţării fie prin procedeul Spate fie prin Metoda concomitentă de învăţare analitică a celor 4 procedee tehnice de înot sportive (metodă experimentată desvoltată la Centrul de Cercetări ESF – Viitorul, 1964).
            0dată învăţat înotul, prin exersarea a cât mai multe procedee se deschid căi largi pentru o instruire mai amplă,  complexă prin multilateralitatea deprinderii, (de ex. : ori de câte ori sportivul ‘oboseşte’, el va putea continua antrenamentul trecând la exerciţii de înot cunoscute  în alte procedee si astfel, principiul ‘odihnei active’ isi poate manifesta convingător conţinutul, iată argumentul principal).
            Asemenea modalităţi ar trebui să fie preferate de cel care activează ca monitor viitor antrenor dedicat înotului sportiv.
            Dacă instructorul respectiv este un individ motivat doar de a realiza învăţarea, fără ‘a privi pe fereastra înotului sportiv’…, atunci nimeni nu ar trebui să-i reproşeze ceva când el rezolvă învăţarea - prin ‘Bras’ sau, limitat, la un singur procedeu.
            Cei care execută activitatea de învăţare a înotului în folosul asigurării unei selecţii certe pentru viitorul acestui sport ar trebui să accepte şi alte metode de învăţare a înotului, metode eficiente prin folosirea ‘trasferului pozitiv’ des remarcat în activitatea de pregătire.
            In acest caz, învăţând mai multe procedee tehnice, deprinderea se va forma multilateral şi benefic pentru toate formele şi exercitiile de antrenament.
            Sportivul astfel instruit va putea concura în mult mai multe probe de concurs, amplificându-i astfel procesul de pregătire etc.

03.02.      Formarea deprinderii de inot
(iniţire-perfecţionare până la măiestrie)

            Biomecanic analizată, deprinderea de a înota este alcătuită dintr-o succesiune de acţiuni motrice naturale (secvenţe din acţiuni motrice de bază cum ar fi poziţiile, mişcările din stând, mers, alergare, căţărare, târâre ş.a.)          Ele sunt apelate în mod diferit de specificitatea apei pentru:
(a) - a permite realizarea imersiei, scufundării
  (b)- de a susţine plutirea în poziţii întinse cât mai apropiate de  orizontala apei
  (c)- de a produce înaintarea corpului prin serii sau cicluri de mişcări ale membrelor, corpului - toate  =   în condiţiile dificile generat de un echilibru instabil în apă, echilibru realizat conform  legilor naturale (vezi principiul lui Arhimede), prin folosirea rezistenţei, densităţii apei - spre reuşita găsirii unor puncte de sprijin hidrodinamic care să conducă la manifestarea plutirii şi a înaintării corpului.

            Deprinderea de a înota este deci, un mănunchi de priceperi, abilităţi (de a te scufunda liber, de a pluti pasiv, de a înainta cu mişcări alese) care se perfecţionează, rând pe rând, tinzând spre automatizare, prin asocieri  multiple ale unor reprezentări, condiţionate prin programul de învăţare+perfecţionare (antrenament) care vizează atingerea măiestriei  ( 'cea mai mare  viteză  - cu cea mai mare economie de mişcări' …).

03.03.      Treptele formării

            Formarea deprinderii motrice (învăţarea înotului) presupune parcurgerea mai multor trepte, în mod optim şi de dorit – progresiv.
            Această dinamică este similară principiilor instruirii programate (întâlnită în învăţământ), care presupune parcurgerea + învăţarea deplină a fiecărei trepte care compune ‘algoritmul’ selectat pentru reuşita învăţării şi numai după ce controlul îndeplinirii sarcinilor fiecărei trepte parcurse este afirmativ se recomandă trecerea la o treaptă superioară;

            In cazul înotului – se începe de la treapta :
1 - acomodării cu apa, imersia şi controlul liber al respiraţiei (inspir moderat- expir imediat şi profund !!!);
2 - obişnuirea cu poziţiile fundamentale de plutire şi înaintare într-un echilibru cât mai stabil+relaxat faţă de consistenţa apei;
3 - învăţarea defalcată a mişcărilor de înaintare, adică - exersarea mişcărilor de picioare, de braţe, apoi,
4 – înaintare cu coordonări simplificate, iar în final în  coordonarea  globală+respiraţie a cât mai multor procedee de înot sportiv;
5 - deprinderea săriturilor, plonjării în adâncime, a starturilor şi a tehnicii  de întoarceri regulamentare pentru concurs.

            Deprinderea devine eficientă în compania unui confort echilibrat al mecanismului respirator (vezi afirmaţia larg răspândită: înotul - 'arta' de a respira...); deficitul de oxigen poate altera corectitudinea şi eficienţa mişcărilor ( deficit care poate fi dobândit şi din cauza primelor serii de mişcări excesiv de încordate şi imprecise, inadecvate).

            Dar metabolismul de efort (rezistenţa la ‘datoria de oxigen’) se poate antrena, condiţiona, perfecţiona treptat pentru o cât mai bună adaptare la cerinţele concursului, la efortul specific probelor de înot (de sprint, de fond etc.).
            Deprinderea de a înota este supusă permanent perfecţionării şi consolidării pentru a corespunde sarcinilor mereu crescute a pregătirii plurianuale ( cele 5 stagii mari de pregătire întinse pe durata a cca 10-12 ani, vezi cap. Antrenament).
            Formarea  deprinderii  de  a  înota este în fond suita, schema de exersare a condiţiilor de manifestare a unor reflexe noi care au în vedere: atenuarea instinctelor de apărare (a) până la automatizarea complexă a componentelor 'simţului apei' (b) în fond un cocktail din tot ce 'simte', 'aude', 'vede', 'miroase' şi 'gustă' începătorul aflat în apă (c) cu  cele 5 simţuri de bază cu care l-a înzestrat natura mamă.
            Ele conduc la raţionamente, reprezenţări, sunt iniţiate acţiuni motrice menite a da un al 6-lea’simţ’ – simţul apei (similar cu tuşarea clapelor la pian, sau a folosirii arcuşului la vioară etc.)

            In situaţiile când formarea deprinderii de a înota nu este perturbată de factori limitativi (teama, panica, condiţii neprielnice ale mediului, bazinului, bruscarea etc.), exersarea până la automatizare este facilă şi rapidă ( asemănător cu echilibrul pe care-l  găsim la învăţarea mersului pe bicicletă, care este ştiut că odată deprins nu se mai uită...!).

            In formarea corectă a deprinderii cele mai mari 'rabaturi' se fac la 'controlul respiraţiei' şi la 'tonusul vâslirilor', astfel:
-    o inspiraţie exagerată – poate conduce la expiraţie incompletă …,  cu diferite forme de disconfort care generează ‘soluţii’ incorecte în tehnica de înot;
-    aplicarea unor valori inadecvate  de forţă musculară (încordări exagerate, rigiditate musculară, crispare),  poate duce la mişcări pripite, care ‘taie’ apa, la adoptarea unui tempo ineficient, obositor generator de multiple viitoare greşeli.

            Oricât de bine ar memora un începător descrierea mişcărilor dintr-un manual de înot, dacă acesta nu intuieşte, nu reuşeşte să ’dea el însuşi viaţă’ fiecărei acţiuni, el nu va putea progresa corespunzător….
            La modul cel mai concret - eficienţa (’viaţa’) unei mişcări, vâsliri va fi apreciată DACĂ această acţiune produce ÎNAINTAREA  corpului pe direcţia dorită de înotător !

            Cei care se mişcă dar nu şi înaintează satisfăcător … trebuie să fie vigilenţi – ceva nu-i în regulă cu modul de abordare, de gândire a învăţării înotului...!!!

            Formarea deprinderii de a înota prin soluţia ' cantitativă ' (număr mare de mişcări) nu permite accesul la tehnica sportivă corectă, eficientă ci doar la o acţiune haotică, obositoare de cele mai dese ori puţin corectă.
            Din acest motiv este cerută imperios prezenţa monitorului specializat care să vegheze la respectarea cerinţelor anterior evocate, deci, soluţia dezirabilă este cea 'calitativă' pe care o regăsim în celebrul aforism antic ‘Festina lente’ – Grabeşte-te încet...! (vezi referirile la conceptul BEST, Anexa nr.9)

            In acest context tehnica cea mai corectă apare dacă înotătorul tinde de a realiza cea mai mare viteză în compania celor mai puţine mişcării... pare ciudat,
                                 dar
acest comportament nu poate fi realizat decât numai cu ajutorul celei mai bune tehnici de mişcare în apă!!!

03.04.      Cum învaţă începătorul tehnica (corectă) de inot…? 

            Dintre formele cunoscute cel mai ades, acest lucru, se face prin imitarea mişcărilor celor din jur. Ca formă de învăţare şi complementar ca o calitate importantă a comportamentului, imitarea uşurează adaptarea  copilului începător la cerinţele activităţii şi a obişnuirii sale cu mediul înconjurător.
            In cazul sportului, a înotului  imitarea este foarte des întâlnită – prin exemplul sau prin demonstraţiile antrenorului, monitorului, cel mai ades prin observarea altora care atrag atenţia executantului interesat.
            O notă ar trebui să reţină cel care conduce activitatea: imitarea nu poate fi comandată ‘dictatorial’ ci stimulată pedagogic oferind copilului un câmp larg de iniţiativă, suficiente de multe încercări cu erorile lor inerente.
            Totuşi, reuşita învăţării mişcărilor de înot nu poate fi atribuită în totalitatea unui ansamblu de ‘imitaţii’ (care reprezintă activitatea ‘primului sistem de semnalizare’).

            Aceasta trebuie completată cu forţa sugestivă a cuvintelor (‘al doilea sistem de semnalizare’); comunicarea -  prin explicaţii directe, lecţii (sau mini-lecţii) teoretice (vezi Intuiţia, cap.II, Comunicarea, capitol anterior dezbătut).
            Monitorul experimentat, antrenorul bun practician, de multe ori un anonim nestiut chiar, ar trebui să poată aplica, în activitatea sa de predare a tehnicii - un algoritm cu care reproduce, poate repeta conditile prielnice unei învaţări reusite a tehnicii (ALGORITM -după numele matematicianului arab AL HOREZMI, sec.IX d.H.).
            Alogitmul selectat pentru învăţarea înotului poate fi reprezentat, condensat, dintr-o posibilă definiţie, adică: “Ansamblul operaţiilor de bază, elementare care sunt caracteristice, specifice unui fenomen, mecanism repetabil (în cazul nostru – motricitatea având originea în SNC), care, pe măsura ce este repetat aidoma,  aplicarea lui va conduce, sigur şi logic, la reproducerea, la progresul şi la finalizarea unui fenomen / exerciţiu de bază, a unui mecanism / deprinderi, în cazul nostru învăţarea progresivă a înotului etc.”
(Algorithm-vezi Oxford Dictionary of Sports Science & Medicine, pag. 24 )

03.04 b    B.E.S.T. –
TEST DE EFICIENTA BIOMECANICA LA INOT
(BIOMECHANICAL   EFFICIENCY  SWIMMING  TEST )
            Reprezintă o inovaţie în testarea capacitaţii tehnice a unui individ care doreşte atingerea unei perfecţiuni de înaintare în apă.     Denumirea provine din abrevierea titlului şi întâmplător indică în engleză mesajul 'cel mai bun'. Eficienţa optimă la înot este realizată atunci cînd se încearcă obţinerea unei viteze superioare în compania economiei de mişcări, adică,
'la cea mai mare viteză –
…. cele mai puţine mişcări'
            Conform formulei BEST = din valoarea constantă 100 (aleasă aleator…! ) – este scăzută suma aritmetică a valorilor realizate ca timp de înot/50m şi număr de mişcări, de cicluri efectuate cu braţele (adică numărul de secunde/50m + numărul de mişcări/5om).;
de ex.: 32’’ + 43 cicluri = 75… scăzute din 100 = 25 puncte, care pot indica matematic şi cu un efort mental minim, eficienţa prestaţiei la un moment dat.(*)
            Aceste exerciţii trebuie să apară de timpuriu în activitatea de instruire (dacă se ţinteşte dobândirea unei măiestrii…!). Un exerciţiu premergător poate fi cel în care elevului i se recomandă să înoate un număr fix de mişcări – obiectivul fiind ca din aceste puţine mişcări el să înainteze cât mai departe (execiţiul începe cu evoluţii în apnee / ’înot şcoală’ şi, treptat, odată cu automatizarea respiraţiei se va indica 5 cicluri cu respiraţia la 2 braţe, sau 6 cicluri cu respiraţia la 3 braţe etc.)

            Aplicarea acestei conduite în cazul înaintării prin apă oferă executantului certitudinea că tehnica sa este corectă şi mai ales adecvată capacităţii personale de efort, la un moment dat.; în cazul pregătirii copiilor, respectarea 'formulei' îi fereşte de suprasolicitare (execuţiile pripite, forţate, "primul cu orice preţ...") şi obligă la folosirea unor parametri optimi de efort (tempo lung, vâsliri puternice, tehnica cea mai corectă).

            Conceptul acesta nu este nou, nou este modul de abordare, prezentare în cazul înotului sportoiv; faptul că încă din antichitate s-a ajuns la un standard de înţelepciune cu aplicare universal-valabilă prin expresia "grăbeşte-te... încet !" (în latină 'festina lente') ne permite să apropiem conţinutul acestui aforism de metodica înotului - 'ce este mai bine decât să înoţi cât poţi tu de repede dar cu grija de a efectua o economie mare de mişcare'...

            CURSUL DE INITIERE LA INOT

            Organizarea concretă a învăţării, iniţierii ia forma unui curs de lectii, cu durată fixă (număr de zile, de lecţii, de ore), pe grupe unitare ca sex, vârstă, ca nivel al experienţei motrice şi egale ca număr de cursanţi (**).

            Astfel organizat, cursanţii participă la lecţii planificate, cu conţinut pedagogic, metodic adecvat nivelului lor, beneficiind de îndrumarea unui monitor (antrenor, instructor) care, folosind experienţa sa şi cunoştiinţele de specialitate va facilita tuturor cursanţilor formarea unitară, complexă a 'simţului apei' în compania unor acţiuni motrice coherente care să determine plutirea, alunecarea, înaintarea prin apă în mod natural şi economic.
-------------------
*Obs: la Cap. IX- Antrenamet. Cap X- Concurs  şi la Anexa 9 implicaţiile conceptului BEST vor fi pe larg dezbătute.
** Succesiunea sarcinilor a 12 lecţii (un ciclu) programate pentru formarea deprinderii de a înota sunt redate graphic în Anexa nr. 2
----------------
            Principalele metode folosite de monitor sunt 'demonstraţia' + 'explicaţia', exersarea cursantului trebuind a fi condusă spre atingerea perfecţiunii sub îndemnul exerciţiilor repetate, a jocului şi întrecerii.
            Cursul de initiere nu trebuie adus la nivelul unui 'scop în sine' (interese mercantile, ambiţii personale), cursanţii nu vor fi în nici un fel forţaţi să 'facă' ce vrea monitorul ci vor fi îndemnaţi să iubească apa, soarele şi mişcarea.
            Paralel cu acest curs se va face un control epidemiologic şi al  stării de sănătate, vor fi folosite metode, mijloace de 'călire a organismului', vor fi explicate pentru a fi practicate regulile, măsurile, exerciţiile de securitate şi salvare de la înec, cerinţele disciplinare legate de igienă, de asociere a altor discipline sportive (gimnastica) etc.

Iată, orientativ, un posibil test de -
EVALUARE A  DEPRINDERII DE A ÎNOTA
            { Observaţi şi notaţi (+ / -- }:
1/ Nivelul execuţiilor pe uscat:   /____/
2/ Are bună orientare în spaţiu:   /____/
3/ Are echilibru ‘stând în colac’: /____/
4/ Stă întins’ în colac:               /____/
5/ Stă ‘relaxat’ / ‘încordat’ :        /____/
6/ Se ‘agaţă’ de tot ce poate ..: /____/
7/ Poate folosi ‘pluta’:              /____/
8/ Se lasă ‘remorcat’ relaxat:     /____/
9/ Poate schiţa mişcările cu picioarele
fără a fi deosebit de încordat:   /____/
10/ Acceptă să stea cu ‘bărbia’ aproape
de suprafaţa apei, colacului:     /____/
11/ Acceptă să renunţe uşor la folosirea
colacului, monitorului:               /____/
12/ Consimnte să sară în apă:   /____/
* cu ajutorul monitorului -          /____/
* singur şi apoi ajutat:               /____/
* fără ajutor, se ţine de margine:  /____/
13/ Bagă capul sub apă:           /____/
14/ ‘Suflă’, bolboroseşte apa:   /____/
15/ Renunţă la sprijin>margine:  /____/
16/ Are răbdare să plutească:    /____/
17/ Pluteşte în poziţie corectă:   /____/
18/Are mişcări bune de picioare: /____/
19/ Are mişcări bune de braţe:    /____/
20/‘Calcă’ apa +  respiraţie:       /____/

            Criteriul cel mai usor de sesizat de începător sau de Dvs. este faptul ca executând, exersând mişcările cerute, cursantul simte că înaintează; când acesta se mişcă, vâsleşte fără a înainta este semn că tehnica nu-i bine aleasă iar el trebuie să devină mai atent, vigilent cu aceste mişcări !

XXX
            Initierea s-a incheiat… poate incepe invatarea coordonarilor intre brate, picioare si respiratie, la inceput pe distante mici apoi din ce in ce mai lungi

            Asta este egal cu altă dimensiune, adică cu răspunderea ‘muncii’ acceptate,
cu  efortul voluntar asumat printr-o motivaţie optimă:
- îmi place înotul şi vreau să devin sportiv !
           
INSTRUCTORUL

            Cel care are această frumoasă misiune este instructorul, monitorul de inot.
            El reprezintă prima treaptă (profesională) în ierarhia calificării în specialitate a unui viitor antrenor; este ‘ucenicul’ antrenorului şi-l ajută în mod direct şi practic în buna organizare, desfăşurare a pregătirii.
            Instructorul, monitorul nu necesită obligatoriu studii de specialitate dar este de preferat ca el să aibe experienţă sportivă personală şi un contur pozitiv al conduitei vis-à-vis de răspunderea directă ce o are faţă de viaţa şi sănătatea copiilor aflaţi în subordinea sa.
            Totuşi, un instructor trebuie să fie recunoscut de autoritatea locală sportivă care-i va înmâna un carnet oficial de instructor voluntar, carnet care-I dă dreptul la liberă profesiune în condiţii de angajare temporară pe baza unui contract de muncă legal întocmit.
            Iată succint suita de condiţii şi cerinţe necesare atestării unui viitor instructor, monitor voluntar:
            - vârsta minimă de 16 ani;
            - să fie un bun înotător şi  demonstrant a tehnicii celor 4 procedee;
            - să fie bine instruit în manevrele şi tehnicile de salvare;
            - să aibe tact şi dragoste pedagogică pentru profesie şi elevi;
            - să fie un funcţionar disciplinat care colaborează cu conducerea.
           
            In aceste condiţii putem spune ca ‘iniţierea  la  înot’ este termenul care se referă la prima parte a ceea ce numim noi metodologic – stagiul de învăţare (I) a  înotului (sportiv) al cărui conţinut se referă la : 
- acomodarea şi împrietenirea cu apa,
- plutirea pasivă şi cu mişcări de ‘călcarea apei’ + ‘bobing’ (scufundăi libere),
- înaintarea cu mijloace ajutătoare (colac) şi cu mişcări defalcate (cu picioarele mai ales),
- eventual cu coordonări simplificare (controlul respiraţiei) pe distanţe scurte (‘înot şcoală’).
            Obiectivele intermediare ale acestei etape sunt legate de sfera afectivităţii (copilului să-I placă a sta şi a se juca în apă), să colaboreze cu monitorul pentru a se integra disciplinat în alura de muncă (chiar daca sub formă de joacă), şi sfera motricităţii prin acele mişcări care-I satisfac (fie prin mişcări alternative-Craul, Spate , fie cele simultane Bras) şi care pot ‘decide’ care ar fi procedeul tehnic personal ce va fi adoptat de copil în perspectiva sa sportivă.
            Pentru acest stagiu sunt organizate cicluri de lecţii, de regulă în bazine cu apă adâncă, cu număr variabil şi aleator de lecţii în cuprinsul unui ciclu săptămânal, de regulă lecţii plătite (‘învăţare’ este totuşi o ‘investiţie’ importantă…), într-un cadru organizatoric (adminstrativ, funcţional, igienic) perfect adecvat şi modernizat.
            Exerciţiu de testare, control al anvansării în formarea unei deprinderi obişnuite de înot este descris astfel (variante) :
-  candidatul sare în mod liber în apă adâncă (având instructorul în imediata sa vecinătate),    
-  înaintează minimum prin mişcări de ‘călcare a apei’ - cca. 3-4 m,
-  se opreşte, execută o simplă scufundare superficială, după care,
-  răspunde verbal la o întrebare pusă de examinator, apoi,
-   se reîntoarce spre margine unde aşteaptă ‘verdictul’ examenului.
            In mai multe centre de iniţiere se procedează şi la participarea demonstrativă a întregii grupe la un concurs (de regulă pe lăţimea bazinului), cei care reuşesc vor fi selecţionaţi pentru secţiile de performanţă.

            Iată un formular tipizat care ar trebui să preceadă înscrierea la centrul de învăţare:

PISCINA ............

CURSUL DE INOT………..

                          Aviz medical: APT / INAPT

FISA DE INSCRIERE Nr. ……….                                  Data ……………….

Nume, prenume, anul nasterii, telefon:

…………………………………………………
părintii: nume, prenume, telefon,

…………………………………………………..

prof. .............................................................,
tel ...............................
=================================
Cursantul are următoarele obligaţii:

1. să dorească a învaţă înotul (din dpdv pedagogic sunt excluse cazurile de alintare, răsfaţ, insubordonare).

2. să aibe avizul medicului ca este apt/sănătos (au fost enumerate situaţiile când înotul este contraindicat;

3. să fie acceptat de profesorul monitor, adică: să treacă primul test de acomodare cu mediul (bazin, apa, profesor etc.) şi numai după acest test va putea solicita înscrierea conform orarului de lucru.

4. O lecţie are durata de 90-120 min. si se compune din exerciţii din gimnastica înotului, exerciţii defalcate din tehnica procedeelor de înot sportiv, întreceri cu tehnica globala si alte forme de control,  jocuri.(vezi Anexa 1)

06.  CONSIDERATII DESPRE INVĂŢAREA INOTULUI

            La ora actuală învăţarea înotului este apreciată ca un inedit proces instructiv-educativ sprijinit de o metodologie cuprinzătoare, variată, cu o suită de cerinţe organizatorico-medicale – toate menite a prilejui învăţarea corectă şi rapidă a deprinderii de  înot-elementar – (‘câlcarea apei’) sau a tehnicii sportive (a celor 4 procedee oficiale de concurs).

            In timp, putem spune că prima pledoarie pentru o asemenea apreciere apare la 1538 prin cartea ‘Colymbetes – arte de sive natandi’ autor Nicolas Wynnman, apoi apar tot mai multe încercări de a asocia învăţarea înotului la sarcinile şcolare (sfârşitul sec 18, în lucrările Convenţiei de după Revoluţia Franceză -1796, apoi în Germania, Anglia, Franţa, SUA, Danemarca, ş.a.), sub supravegherea strictă şi responsabilă a unui monitor, cu sau fara materiale ajutătoare (colac, beţe, frânghii), în bazine special construite (stranduri publice) sau cele oferite de mediul natural (litoral, lacuri, râuri).

            In ţara noastră învăţarea înotului (în termeni sportivi, de performanţă) este remarcată ca activitate distinctă încă din anii 1930 (anul înfiinţării FRN) şi mai ales după deschiderea bazinului Floreasca (bazin acoperit, 1950) care alături de mulţi alţi numeroşi antrenori din provincie Cluj, Oradea, Arad, Sibiu, Tg.Mureş, Reşiţa sau Lugoj au promovat un sport mereu aflat în dificultate.

            Se poate aprecia că învăţarea înotului este un proces bivalent în care sunt regăsiţi în perfectă armonie atât ’începătorul’ neştiutor cât şi ‘profesorul atotştiitor’; primul trebuie să fie dispus a asculta sfaturile oferite de cel de-al doilea – al doilea trebuie că prin forţa explicaţiei secondată de o corectă demonstraţie să convingă pe primul că numai în condiţii de lucru susţinut, atent  şi plin de răbdare se poate dobândi o tehnică cât mai corectă, chiar dacă nu toţi începătorii vor putea ajunge campioni sau recordmeni.
            Poate că ne repetăm… dar expresia perfectă a învăţării înotului în condiţii optime de tehnică şi eficienţă este dată de formula BEST în care, în forma cea mai concisă,  se cere ca executantul să înainteze cu ‘cea mai mare viteză folosind cele mai puţine miscări’!

07.  ‘PLUTA’  VERTICALA

            Pluta verticală – un prim exerciţiu serios (un test) menit a da încredere începătorului că, totuşi, se poate pluti ….              Fiind în cea mai dificilă poziţie dar asistat perfect de instructor, începătorul poate iniţia tentativa de a pluti vertical – îi trebuie semnalată necesitatea ‘răbdării’ de a pluti, deci timpul strict necesar pentru că plutirea să se poată manifesta mai întâi fizic apoi acceptată mental .
            Concret, după ce corpul se scufundă având sprijin cu palmele (braţe întinse) pe margine (a), la un semnal discret al instructorului elevul ridică degetele, palmele de la punctul de sprijin, stând nemişcat(b).            
            După câteva secunde plutirea va începe să se manifeste, ea se datorează prezenţii aerului în plămâni şi a densităţii specifice mici a corpului scufundat (cei cu ‘oase grele’ vor avea de suferit o întârziere, fapt pentru care li se va permite să apuce când doresc băţul oferit de instructor…)(c)
               

(* frafica din Schwime, K. Scharmm, Sportverlag Berlin, 1988 şi INOT Manual metodic M-. Olaru, 1982)

            Exerciţiul este precedat de câteva mici încercări de scufundare având sprijin continuu pe marginea bazinului. La aceste scurte scufundări se va lămuri faptul că apa are tendinţa de a pătrunde în nas, urechi, ochi, de a acoperi părul etc. dar dacă elevul este prudent, va învăţa să sufle aer pe nas şi astfel va scăpa de apa de acolo încă înainte de a reveni la suprafaţă iar la revenirea propriu-zisă să nu deschidă imediat ochii pentru a-i lăsa apei timpul necesar de a se scurge; în plus trebuie recomandat convingător că:
-        intrarea în apa, scufundarea poate fi rapidă – în schimb, revenirea   trebuie să se facă cât mai încet (a) iar
-        inspiraţia care precede scufundarea trebuie să fie de amplitudine medie, mică,  deoarece, altfel o cantitate prea mare de aer îi va produce o crispare a musculaturii toracale sau chiar a întregului corp care rigid fiind va avea mereu tendinţa de dezechilibrare (b).
           
            Acest lucru se poate observa totdeauna când, exact ca la o bucată de lemn, asupra cărei acţionăm într-un punct oarecare, se manifestă tendinţa clară de a se dezechilibra bucata în întregime, pe când corpul relaxat poate reuşi o echilibrare mai bună şi sigură. (vezi Anexa nr. 1)

MOBILITATE pentru tehnica BRAS,

(*grafica din Plavanie, Makarenko, Fizkultura i Sport, 1984, Moscva)

            Grafică folosită de specialistul rus, un renumit cercetător, menită a orienta reprezentarea a ceea ce înseamnă o bună mobilitate a labelor şi gambelor aduse în rotare externă în articulaţiile genunchiului şi a gleznei specifică tehnicii bras (flexie dorsală).

            Poziţia aceasta va oferi executantului cea mai bună ‘prindere’ a apei în momentul vâslirii. Această mobilitate nu poate fi dezvoltată uşor, mai ales la adulţi, ei se vor ‘mulţumi’ cu atât cât pot…, dar la copii poate fi dezvoltată în mod predilect la partea de lucru pe uscat, chiar cu debutanţii.
(*grafica din Fahnemann catalogues, Bockenem, 1976)
Mobilizarea corpului pentru a exersa poziţia labelor şi supleţea trunchiului..
           
            In ceea ce priveşte cealaltă poziţie, proprie procedeelor craul, spate sau delfin labele, spiţurile sunt menţinute în poziţie întinsă, în flexie plantară, având labele uşor orientate median, fapt ce va oferi picioarelor o suprafaţă mai mare de lovire a apei (cu ristul ca la fotbal…).
           
            Mulţi copii nu sesizează această întindere şi mai ales aducerea mediană a vârfurilor (în ‘coadă de peşte’) şi aşa se face că la intenţia de a bate apa pentru a înainta – efectul este exact invers, ei simt că ‘merg ca racul’… de îndată ce acest mic (dar important ) defect dispare înaintarea este asigurată cu succes.

(*grafica din I.V.Vrjesnevskii, Fiukultura I sport, 1965, Moskva)
           
            Un exerciţiu de corectare inedit, ciudat la primă vedere, este cel în care începătorul, ajutat de colac, la care se vede cert că nu reuşeşte să înainteze, este îndemnat să ridice pluta peste suprafaţa apei, exact cum ar ţine deasupra apei, pe orizontală, o tavă plină cu pahare…Astfel el va simţi instinctiv nevoia de aş întinde cât mai mult picioarele; labele vor adopta poziţia corectă iar înaintarea se va realiza imediat, fără eforturi ....(vezi cap. IV Legea a 3-a a acţiunii  / reacţiunii’ - Newton)


09.    GESTUL, GESTICA, INDICAŢIILE  ANTRENORULUI

            Aflat în apã, înotãtorul este mai greu abordabil prin comunicarea verbalã (aşa cum auzim sfaturile antrenorilor de fotbal ...!); cel care doreşte sã intervinã totuşi şi în aceste condiţii (corectarea unor greşeli, atenţionare etc.) va folosi o serie de gesturi plastice, sugestive, cu sens de a stimula imitaţia sau a releva simbolul într-un 'cod', un limbaj al semnelor stabilit sau obişnuit de mai mult timp.
           
            Maniera este general acceptatã şi totuşi ea nu ar trebui sã fie folositã de antrenorii serioşi, care lucreazã organizat şi metodic - deoarece trãdeazã superficialitate sau înclinaţia de a 'tutela' sportivii, cãrora li se estompeazã personalitatea şi spiritul de rãspundere. Deci – fără prea multe semne…!
           
            Sportivii de certã valoare nu sunt deloc conduşi prin 'semne'....! Despre administrarea tradiţionalelor înjuraturi…, nici nu poate fi vorba ! Iar în cazul învăţării înotului - ‘aruncatul în apă’ este contraproductiv (este admisă ideia de a ‘prilejui’, facilita începătorului prea temător, o intrare ‘neprevăzută’ în apă ..., exact pentru a-i demonstra nu are nimic de pierdut ..., eventual doar teama, frica..., totul depinde de tactul şi profesionalismul instructorului decis să nu provoace resentimente perpetue elevului....)

10.   CURIOZITATEA  SI  INOTUL

            In sprijinul unei învaţări cât mai perfecte, corecte trezirea curiozităţii reprezintă alternativa anihilării fricii de apă (hidrofobiei); prin curiozitate, prin cunoaşterea mediului nou (apa), curajul se amplifică iar sentimente cum ar fi neîncrederea, dependenţa strictă de instincte vor dispărea treptat şi astfel acestea vor fi înlocuite prin curajul dat de propria‑i încredere, clarviziune, înţelegere a cât mai multor semnale, informaţii legate de apă.
            Curiozitatea poate fi asociată de exersarea, plină de răbdare, a exerciţiilor ‑ algoritm alese  de antrenor în scopul atingerii obiectivului propus.    
            Curiozitatea înseamnă adaptarea la specificul înotului a metodei pedagogice de ‘învăţare prin descoperire'.

11.   RABDAREA ŞI ÎNOTUL

            Orice proces de învăţare solicită din parte elevului această calitate.
            In cazul învăţării înotului răbdarea are ceva mai multă importanţă...: este nevoie absolută de răbdare pentru a vedea, sesiza că plutirea corpului se manifestă cu adevărat.     Pentru acest lucur instructorul va  face cât mai accesibilă intrarea în apă, apoi, imersia capului şi în final renunţarea la sprijinul de plutire. Dacă elevul reuşeşte să stea, cât de cât, nemişcat efectul de putire va începe să se manifeste şi astfel va creşte încrederea elevului în succesul acţiunilor sale. Răbdarea este începtul încrederii că învăţarea înotului nu este greu de realizat.

12.   JOCUL SI  INVATAREA INOTULUI

            In cazul începătorilor care deprind mişcările de înot şi în condiţiile ştiute de ‘criză de timp’ specifice zilelor noastre.., jocul în apă reprezintă, totuşi,  o certă alternativă de împrietenire cu apa a celui ‘adus’ la bazin şi ‘lăsat’ în grija monitorilor….
            Jocul în apă oferă posibilitatea dezvoltării unei experienţe motrice mai ample, reuşeşte să creeze un climat de bună-dispoziţie şi încântare, condiţii atât de necesare copiilor temători şi puţin dispuşi să intre în apă.

[ Remarcaţi, fata stă mai aproape de apă.., băiatul se fereşte parcă…, este un adevăr inedit controlat şi prin înot – fete se adaptează mai uşor la condiţiile schimbate..!!!]

            Legate de învăţare progresivă a mişcărilor – Jocurile cu temă – pot contribui la însuşirea în mod firesc a poziţiilor sau a mişcărilor elementare care vor compune în scurt timp deprinderea de a înota; ele pot fi improvizate de monitorul care dispune de oarecare fantezie şi tact pedagogic, care trebuie să introducă mereu în lecţie jocuri care să dezvolte înclinaţia de a se întrece şi competitivitate (corectitudine), elemente care vor reprezenta cadrul general de practicare a înotului în continuare (ca viitor sportiv…).

            Există monitori, determinaţi de diverse cauze, care adoptă Jocul ca un mijloc principal (unic ...!) de învăţare a înotului; nu este cea mai bună manieră de abordare a activităţii; jocul trebuie înţeles ca un mijloc ajutător în realizarea sarcinilor legate de învăţare a unor mişcări precise, exacte, corecte, controlate urmare a unei ‘munci serioase’ şi nu ‘la întămplare’…

13.   CURAJUL SI   INOTUL

            Practicarea, dar mai ales învăţarea înotului are la bază şi această trăsătură de caracter, cei curajoşi sunt mereu în frunte!

            De fapt începătorul autentic, care nu are decât informaţii vagi despre ce urmează să facă este în situţia celui care încearcă să facă (mai ales pentru prima dată) o injecţie, o banală injecţie….
            Curajul unora poate fi şi nerealist: atunci cînd pericolele apei sunt ignorate, riscul producerii unui accident creşte considerabil.

             De cele mai multe ori, întebat fiind, instructorul spune ca preferă un elev  'temător' (prudent, dispus să asculte) unui 'curajos' (ce riscă inconştient ordinea naturală a lucrurilor) chiar dacă cu primul are mai mult de lucrat.
            In primă fază, lipsa curajului trebuie înlocuită (pedagogic) cu trezirea curiozităţii, secondată de stimularea răbdării, care reunite prin meşteşugul exerciţiilor, pot trezi, treptat sentimentele încrederii în reuşită propriilor capacităţi.
            Curajul este intim personalităţii sportivului, fiind mereu prezent la antrenamente sau, mai ales, la concursuri; Curajul poate fi  egalul  'îndrăznelii', perseverenţii, hotărîrii, onoarei sportive şi merită a fi mereu subliniat de antrenor.

14.  JUCĂRII, ACCESORII PENTRU INVATAREA INOTULUI

            Imbogăţirea ‘memoriei’ unui copil cu cât mai multe informaţii din aria lui de interese (contactul cu apa) este posibil de a fi realizată şi prin intermediul unor jucarii simple, de regulă obiecte plăcute , cu proprietăţi de bună flotabiliate.
            Ele acţionează asupra sistemului senzorial şi chiar asupra motricităţii (stimulând deplasarea în mediu) contribuind astfel la dezvoltarea inteligenţei motrice, dezvoltă o stare de spirit cu grad ridicat al afectivităţii, contribuie la conturarea personalităţii şi mai ales a sociabilităţii. Asemenea jucării nu ar trebui să lipsească din inventarul oricărui bazin de înot sau monitor dornic de a avea cât mai bune rezulate.(vezi Anexa nr.3)

15.    COLACUL DE INOT

    In rândul materialelor ajutătoare, tradiţionale, care au  menirea de a spori gradul de flotabilitate a corpului aflat în imersie se afla si ‘colacul de inot’; el trebuie folosit destul de puţin, atât cât să uşureze intrarea fizică în apă, până să sugereze, faciliteze începătorului adoptarea unei poziţii cât mai întinse, serii de mişcări controlate, fără a avea ‘frica în ochi şi suflet’ ... etc.
            La scurt timp după debut, colacul trebuie, treptat, desunflat, fapt ce va obliga începătorul sâ execute mişcări autentice, naturale şi să renunţe la ideia că 'fără colac nu se poate...’.

(*foto colecţie personală)
 De curând au apărut în suita de accesorii un colac confecţionat din ‘spumă poliuretanică’      
Acesta este realizat cu o circumferinţă destul de mare şi la primă vedere aceasta pare a fi un impediment dar în practică, lărgimea această oferă începătorului posibilitate de a se conforma cu uşurinţă indicaţilor monitorului de a se întinde cât mai mult pe orizontala apei; procurarea lui trebuie sa preocupe de monitor implicat direct în invatarea inotului.

            16. CRAMPE, CÂRCEI
     Reprezintă o contracţie involuntară, haotică a unor grupe musculare (cele situate la extremităţi, mai ales) urmare a unor solicitări mai puţin obişnuite pe fondul unor dezechilibrări ale metabolismului mineral local.
     Inlăturarea unor C. este o acţiune controversată: unii practică 'împunsătura' unui ac sau a unui bold special purtat ...., se recomandă o manevră lucidă de a supra-întinde contractura mobilizând segmentul, extremitatea în cea mai apropiată articulaţie, aplicînd un masaj relaxtor sau evitarea temporară a mişcărilor cu aceste grupe musculare...
(*grafica din INOT-manual metodic, M. Olaru, ed.Sport-Turism, 1982, Buc)

     Preîntâmpinarea C. solicită acţiunea prevenitoare de echilibrare minerală a organismului sporind consumul de sare (NaCl) şi Magneziu; produsul românesc 'Polimineralizant ‘’S’' întruneşte condiţiile asigurării unei raţii normale de săruri dorite într‑un regim alimentar alcalin (refacere), recomandat nu numai la sportivi şi cei care depun eforturi mari.

  1. LACURILE, LITORALUL MARII SI PRACTICAREA INOTULUI

            Spre deosebire de înotul pe cursuri curgătoare, baia şi scăldatul în lacuri sunt mai puţin primejdioase; totuşi, locul ales trebuie atent cercetat, adâncimea trebuie cunoscută, la fel – trebuie respectate restul de cerinţe legate de starea de sănătate, regim de viaţa (alimentaţia, consumul de alcool etc) şi, în general, normele de prevenire a oricărui accident.
            Inotul sportiv s-a dezvoltat şi în condiţiile oferite de lacuri, fiind cunoscute strandurile şi bazinele amenajate în preajma
lor.


(foto colecţie personală - pe Riviera Mării Marmara)

            Prin calităţile fizico-chimice ale apelor  numeroase lacuri naturale prezintă deosebite caliităţi profilactice şi terapeutice, acestor li se pot asocia influenţele factorilor naturali (de microclimat, băile de soare şi aer, uneori băile cu nămol ş.a).

            Staţiunile balneo-climaterice au în majoritatea lor prezenţa, numele legate de apropierea unor lacuri (de liman – Tekirghiol, de câmpie – Amara, de munte – Sovata, Cojocna etc) care completează eficient, armonios cura în aceste adevărate ‘oaze’ de sănătate.
            Din păcate prezenţa monitorului de înot în asemenea staţiuni este destul de anemică şi astfel se pierde încă un prilej preţios pentru învăţarea înotului (a tehnicii procedeelor sportive) de câtre mai mulţi cetăţeni ai Patriei noastre.(vezi Anexa nr. 2)

(foto colectie personală – Strandul Herăstrău, 1951)

  1. LIPSA DE SUPRAVEGHERE

            Mai ales în cazul învăţării înotului reprezintă un fenomen deosebit de negativ şi riscant în activitatea monitorului.
            Nesupravegherea copiilor aflaţi în apă conduce la forme variate de indisciplină, practic astfel se lungeşte perioada de învăţare fără să mai aminitm de situaţiile care pot genera accidente grave.
            Alături de prezenţa monitorului se mai face simţită necesitatea unei bune şi sugestive propagande audio-vizuale care cade în sarcina organizatorului (anunţuri clare, repetate, regulament afişat etc).

(foto Agerpres, 1959, plaja Năvodari)

            In acest sens ar trebui remarcată existenţa în fiecare piscină sau loc, plajă de înot a unui serviciu ‘salvamar’ cu profesionişti gata să intervină în toate situaţiile, accidentele care apar, mereu, în asemenea amenajări în care publicul este amestecat şi nu toţi respectă regulile stricte de prevenire a accidentelor ect.

Rezumat:
            Activitate, de multe ori de sine stătătoare, prin care cel care nu ştie să înoate este obişnuit:

-    a staţiona, pluti (1),
a ‚călca’ şi înainta (2),
de bună voie, fără a fi forţat (3),
în apă adâncă, preferabil gradat (4),
 mişcări simple destinate controlului respiraţiei (5),
în condiţii de economisire a energiei +  compania ’performanţei’ (6) şi
stăpânire de sine ( frica, panica, rezistenţa la oboseală, tenacitate)(7).
             
            Aceste condiţii (7) trebuie să fie la îndemâna oricărui individ (sănătos) care este dispus să încerce (uneori ad-hoc), acolo unde condiţiile de securitate permit, plăcerea scufundărilor (imersiei) în apă, plăcerea de a pluti (staţiona) şi de a înainta (mişca) într-un mediu – apa, în care o serie de proprietăţi ale corpului au o manifestare diferită faţă de existenţa terestă ('pierderea' greutăţii, confortul de a ‘sta’ culcat pe orizontală, sumedenii de posibilităţi de a iniţia diverse jocuri sau chiar întreceri).

            La ora actuală învăţarea înotului este apreciată ca un inedit proces instructiv-educativ sprijinit de o metodologie cuprinzătoare, variată, cu o suită de cerinţe organizatorico-medicale – toate menite a prilejui învăţarea corectă şi rapidă a deprinderii de  înot-elementar – (‘câlcarea apei’) sau a tehnicii sportive (a celor 4 procedee oficiale de concurs).

            Se poate aprecia că învaţarea înotului este un proces bivalent în care sunt regăsiţi în perfectă armonie atât ’începătorul’ neştiutor cât şi ‘profesorul’ atotştiitor…; primul trebuie să fie dispus a asculta sfaturile oferite de cel de-al doilea – al doilea trebuie că prin forţa explicaţiei secondată de o corectă demonstraţie să convingă pe primul că numai în condiţii de lucru susţinut, atent  şi plin de răbdare se poate dobândi o tehnică cât mai corectă, chiar dacă nu toţi începătorii vor putea ajunge campioni sau recordmeni.

 
Bibliografia selectivă:

Armbruster David, Sr. – Competitive swimming, Mosby, St. Louis, 1942,
Braecklein Heinz – Lerne Schwimmen, Sportverlag, 1950, Berlin,
Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, 1972, Buc.
Drăgan, Mladin – Invăţaţi înotul,  Ed. CFS,
1962, Buc. E.Magda, M. Olaru – Lecţii de înot, Ed. Sport-Turism, 1971, Buc.
Fiedler Klaus – Schwimmsport, Sportverlag Berlin 1985
Kiphuth Robert – Basic swimming, Nikolas Kaye, 1951, London,
Kislov, Panaev – Neptun sobiraet druzei, Fizkultura i Sport, 1983, Moskva,
Lascu Alex, – Sărituri în apă, Ed. CFS, 1952, Buc.
Lewin Gerhard – Schwimmen, Spoerverlag, 1965, Leipzig,
Maslov V.I.– Nacialnoe obucenie Plavaniu, Fizkultura i Sport, 1969, Moskva,
Nagy Sandor –Tanulj is uszni, Ed. Sport, 1979, Budapest,
Olaru Mircea – INOT manual metodic, Ed, Sport-Turism, 1982, Buc.
Olaru Mircea – Să nu ne temem de apă, Ed. Sport-Turism, 1988, Buc.
Osokina T.I. – Kak nauciti detei plavati, Prosvescenie, 1985, Moskva,
Turcaş C. – Inotul şi jocuri pt copii, Sport-Turism, 1975, Buc.
Vickers Vincent, – Swimming, Braown Comp. Publ. Yowa,1983,
Villepion G. Nageons, ed. Grasset, 1929, Paris,

-----------------------------------------------------------

Capitolul 4  
 TEHNICA DE INOT SPORTIV
Sumar:
01. Evoluţia procedeelor tehnice de concurs:
                                                Craul , Spate, Delfin,  Bras 
02. Poziţii fundamentale de plutire şi înaintare;
03. Poziţia întins  ventral;
04. Poziţia întins dorsal;
05. Mişcări ciclice de înaintare;
06. Vâsliri  efectuate cu braţele;
07. Mişcări executate cu picioarele;
08. Startul, întoarcerile
                                          Rezumat, Bibliografie selectivă

01.    EVOLUTIA PROCEDEELOR TEHNICE   DE CONCURS
01.1.  CRAUL/ ‘LIBER’ – ‘FREESTYLE’
            Termen folosit de oficiali, în regulamentele FINA, FRN, pentru a indica acele probe de înot în care sportivul poate concura folosind, pe toată distanţa, orice fel de mişcări, inclusiv cele de bras, sau fluture-delfin cu condiţia ca startul să fie efectuat de pe marginea bazinului (block-start).            
            Deoarece tehnica de înot craul s-a dovedit a fi cea mai rapidă în faţa celorlalte procede, probele de ‘liber’ sunt parcurse la  – ‘libera alegere’ a concurentului, ceea ce reprezintă optiţiunea pentru tehnica Craul (*)
            Termenul a fost adoptat de FINA in ideia democratică şi de ‘fair-play’ de  a permite accesul larg la întrecerile de înot şi a celor care nu ‘ştiu’ să înoate bras (un procedeu foarte tehnic şi deci mai greu de învăţat...)sau alte procedee în spiritul respectării stricte a regualmentului de înot.
     Este cel mai rapid procedeu de înot sportiv, cu el se concurează în cele mai multe probe de concurs (amatori): 5o, 100, 200, 400, 800, 1500 şi în probele de marathon aquatic, triathlon, pentatlon modern etc.
        El a fost demonstrat în 'premieră' în 1893 de copilul înotător, australian Alik Wichmann, care, la numai 12 ani, imitând mişcările alternativ‑continuue ale picioarelor, observate la înotătorii băştinaşi din Ins.Rubiana, Arh.Solomon, a reuşit să parcurgă 66,66m în... 44,o sec.(ceea ce reprezenta o performanţă bună pentru sec. 19... - 1893); Alik era foarte talentat, dacă ar fi participat, peste trei ani, la primele JO Athena 1896, cu certitudine l‑ar fi întrecut pe Alfred Hajos Gutmann (Ungaria) care a reuşit cu 1.22,o la 100 m liber să devină primul campion olimpic autentic la înot....
---------------------------
*[singura precizarea regulamentară care ar conduce la folosirea procedeului craul este cea care se referă la ultimul procedeu folosit în probele de înot mixt-individual, care pretinde ca tehnica adoptată la ultimul procedeu să fie alta decât cea de înot Spate, Bras sau Fluture]    

            Antrenorul australian A.Farmer, frapat de asemănarea noilor mişcări cu cele de târâre s‑a exprimat "Loock a the kid... he crawled..."(``Uite la puştiul ăla cum se târăşte...``); se pare ca meritul de a fi fost
primul care a folosit acest termen îi aparţine celebrului om politic şi savant american Benjamin Franklin, care în lucrarea "How to becomme a skilfull swimmer in a short time"(``Cum să devii înotător îndemânatic în timp scurt ``), 1769, foloseşte termenul 'to crawl' pentru a indica cum să fie învăţat înotul atunci cînd te afli într‑o apă adâncă ( cu referire la ’dog padle’ – ’câineasca’ pe limba noastră...)           
            Tehnica de înot 'Crawl' a fost precedată de tehnica 'Trudgeon' (**);tehnică ce conţinea mişcări alternative cu braţele însoţite de forfecări laterale, puternice efectuate cu picioarele, forfecare ce apărea după fiecare întoarcere a capului pentru inspiraţie.
     Apariţia noii coordonări a şocat opinia publică engleză sensibilă la activitatea de înot; la unele întreceri a fost, pur şi simplu, interzis alături de procedeul bras; totuşi 'noul' s‑a lansat, la început ca tehnică de sprint, apoi ca tehnică de înot‑fond;
            Probele astfel disputate s‑au numit 'probe de înot liber' (nage libre, freestyle) ‑ adică probe în care înotătorul poate alege ori ce tehnică; de regulă este preferată tehnica craul care, practic, este cea mai rapidă coordonare de înaintare prin apă, dar, teoretic pot fi folosite ori ce fel de mişcări.
            La rândul ei, tehnica 'Trudgeon' a fost precedaă de înotul 'Over' care deriva din tehnica bras; cei care nu puteau deprinde simetria mişcării de picioare bras au practicat 'un bras pe‑o parte', cu respectiva foarfecă de picioare şi o mişcare asimetrică de braţe.
     Nicolas Winmann, în prima lucrare despre înot (1538 !), face aprecieri interesante despre deosebirea dintre 'înotul pe piept' şi cel 'pe o parte' care 'este obositor şi inestetic'...;

'           Alura' de a înota cu mişcări alternative era cunoscută încă din plină antichitate: - dovadă este chiar hieroglifa care deservea noţiunea 'a înota' la egipteni care este de fapt o idiogramă sugestivă a acestor mişcări caracteristice
------------------
(**)(după numele inovatorului ei John Trudgeon,1875, care l‑a rândul său o numea 'înot spaniol' pentru faptul de a o fi învăţat de la indienii sud‑americanii întîlniţi în călătoriile sale de marinar prin coloniile Regelui Spaniei...)
            Acest lucru este cu atît mai interesant cu cît este bine ştiut că egiptenii cunoşteau chiar la perfecţiune, tehnica denumită de noi 'bras', dar, la 'concurenţă', cele două tehnici au permis scribilor să opteze pentru cea mai sugestivă reprezentare, adică idiograma înotului craul (vezi Anexa nr.14).
            Era modernă a înotului sportiv este cea de după fondarea FINA, 1908. Primul care reuşeşte să parcurgă o întreagă probă de 100m cu această tehnică a fost havaianul Duke Kahanamoku (1911) care prin 1920 reuşeşte să ducă recordul mondial la 1.00,4 ‑ puţin lipsindu‑i deci, să fie el primul om capabil să înoate 100m sub 1 minut...
            Gloria i‑a revenit însă lui Johny Weissmuller (născut în 1904 la Freidorf în Timişoara...!), care în 1922, la Alameda, USA reuşeşte 0.58,6; tehnica sa era impresionantă şi a fost mult popularizată prin filmele  cu 'Tarzan'... corpul plutea destul de mult la suprafaţă, capul era ridicat, braţele alunecau înaintea începerii vâslirii ceea ce permitea picioarelor o activitate intensă ( tehnica lui Johny, probabil, a fost mult influenţată de solicitarea regizorului de film care dorea să aibe evoluţii spectaculoase şi pline de acurateţe pe peliculă...!).
       Johny a devenit modelul clasic de înotător eficient, folosind o coordonare devenită clasică - 'o respiraţie la două braţe şi şase bătăi de picioare' ( 2/6), tipică pentru înotul de viteză, elegantă şi atrăgătoare.
     Craul‑ul anilor '20 era deja perfecţionat, vîslirea cu braţul întins  (circulară,  asemănătoare 'zbaturilor' unui vapor) începe să piardă teren înlocuită fiind de vâslirea cu cotul îndoit, paralelă cu axul lung al corpului (catherpilară, asemănătoare şenilei de tractor sau de tanc);umerii sunt din ce în ce mai bine folosiţi pentru un 'tempo' de înot suficient de ridicat.
     Prin anii '30 craul‑ul este perfecţionat de japonezi; ei au micşorat tempo‑ul braţelor, intensificând, în schimb, lucrul picioarelor ( mai ales prin 'punerea' în lucru a fazei ascendente, de ridicare a segmentului întins şi cu flexie plantară pronunţată); braţele aveau astfel lungi momente de alunecare, astfel japonezii au 'construit' o coordonare de 2/10, adică 'o respiraţie la 2 braţe şi 10 picioare'. Campionul olimpic la JO Los Angeles 1932 în proba de 100m liber a fost Miasaky Yasuji, de 14 ani, care a realizat 0.58,00 cu tehnica mai sus descrisă; la ediţia 1936 finala de 100m liber era 'invadată' de alţi 2 japonezi care au ocupat locurile 2, 3 şi în serii au corectat şi recordul olimpic.
     Perfecţionările japonezilor au fost posibile atît timp cît  mişcarea braţelor nu ajunse‑se să fie înţeleasă ca principala forţă motrică la înot.
     La această convingere s‑a ajuns în anii de după terminarea războiului atunci cînd americanii, începînd dela JO Londra 1948, (Marshal, Cleveland) au demonstrat eficienţa vâslirii cu rotarea înternă a braţului din umăr şi cu poziţionarea 'sus' / ’înainte’ a cotului ('rotating arm action'), tendinţă imediat preluată şi de înotătorii francezi (Alex Jany, George Vallery) şi chiar de românul Bubşi Novak şi el timişorean, din Freidorf..  (acesta şi Titus Groza fiind primii care au înotat sub limita celor 60 sec, în Romania în 1950)
      Treptat, până la JO Melbourne, 1956 rolul picioarelor s‑a diminuat, rotarea din umăr a transformat vâslirea liniară (catherpilară) într‑o mişcarea sinusoidală care 'prindea' mai bine apă.
     Americanii, cu al lor spirit tradiţionalist, au căutat să perfecţioneze craul‑ul respecând coordonarea clasică 2/6; în schimb australienii, 'sacrificînd' tradiţia au dat 'cale liberă' noiilor tendinţe, adică au inovat coordonări în care mişcările picioarelor erau mult diminuate; astfel au apărut înotători ca Ilse şi John Conrads, 1956, specialişti în probele de fond, care concurau devenind campioni folosind coordonări ca 2/4 ('o respiraţie la două braţe şi patru bătăi de picioare'), sau chiar 2/2 (George Breen, SUA)
     După anii '60‑'70, tehnica s‑a stabilizat în mod cert: coordonarea 2/6 fiind recomandată pentru probele de sprint 50, 100m iar cealaltă coordonare 2/4 pentru probele de fond.
      După 1975 apare conceptul Counsilman despre tehnica de înot, conform căruia mişcările de înot pot fi apreciate ca fiind o varietate a mişcărilor helicoidale ‑ în mod instinctiv înotătorul caută, modificând sinusoidal direcţia de vâslire, volume de apă aflate în relativă nemişcare, volume asupra cărora va aplica, pe distanţe mici şi durată scurtă, forţa sa pentru a obţine o reacţiune optimă a apei, de fapt acel sprijin care va propulsa corpul spre înainte.
            Acum apare clar că maximum de eficienţa se poate obţine aplicînd la fiecare vîslire o forţă cît mai mare- pe sectoare scurte de vâslire (a) şi numai după ce s‑a obţinut acest efect, printr‑o cât mai corectă  mişcare asemănătoare elicei, apare problema tempo‑ului / vitezei de repetiţie (care dacă este prea mare conduce la ’tăirea’ apei.., iar dacă este prea lent nu-şi justifică prezenţa,  locul...), deci a unei pregătirii fizice în apă îmbinată cert cu cea mai bună tehnică, conform graficului de probă (b).
     In aceste condiţii tehnica de vâslire a fost reformulată;  mai ales la Craul cea de a 3‑a fază a vâslirii sub apă care se 'făcea' cu o 'liftare'/ridicare a braţului din apă (cu cotul îndoit) este din ce în ce mai mult înlocuită cu o împingere energică a apei, avînd cotul, braţul bine întinse la momentul ieşirii din apă; la varianta 'liftată', îndoirea cotului ducea la scurtarea pârghiei şi deci la o diminuare a forţei, la varianta 'biciuită' întinderea braţului rezolvă acest inconvienent iar forţa vâslirii creşte, deci şi capacitatea de a înainta cu energie mai mare, energie care prin viteza de repetare va putea permite viteze de înot mult mai mari.

     De la mişcările de înot efectuate oarecum 'la nimereală' s‑a ajuns la serii de vâsliri deosebit de precise, corecte dar mai ales energice şi astfel, după '80 recordurile mondiale au suferit modificări impresionante.  

            In aceste condiţii considerăm că eficienţa biomecanică a mişcărilor de înot poate fi testată căutâd a realiza 'cea mai mare viteză ‑ cu cele mai puţine, dar energice, mişcări' (regim care nu poate fi realizat cu greşeli de tehnică !!!).

     La ora actuală, forţa aplicată în efectuarea vâslirii este mare, încât, doar cu puţin peste aceste valori se poate ajunge la situaţia de a 'tăia apa', adică la pierderea 'sprijinului' care‑l oferă rezistenţa acesteia.

            In ultima perioadă ritmul omologărilor de noi recorduri mondiale a cam scăzut ‑ este de aşteptat ca în viitor 'răspunsul' să nu provină din capitolul 'tehnică' sau 'pregătire' ci din cel al 'selectiei’ biotipului cel mai indicat de a putea repeta serii de vâsliri foarte energice pe durate de timp cât mai lungi...' ; iar în aceste condiţii probabil că 'modelul înotătorului' va suferi modificări sensibile ‑ înotătorii secolului  următor vor putea semăna cu nişte atleţi înalţi:subţiri, mlădioşi, uşori şi foarte viguroşi - varianta curentă, actuală fiind nişte 'corpuri ectomorfe', voluminoase, capabile a  vâsli cât mai energic dar având pârghii / braţe mai scurte, datorită taliei lor mai scunde. .

     In ceea ce priveşte coordonarea cu respiraţia, australienii au lansat tehnica 'respiraţiei bilaterale', adică 'odată la 3 vîsliri' sau 'dată la un ciclu şi jumătate' (1955‑60); după 'voga' făcută, s‑a observat că această coordonare este deficitară pentru probele în care datoria de oxigen este mare (100, 200m) cu toate că prin simetrie îmbogăţea cu ceva randamentul înotătorului.

     Performanţele la Craul au crescut şi datorită continuei  perfecţionării a procedeelor de întoarcere şi start.

            Intoarcerea de înot liber / 'craul' a putut fi perfecţionată, după anul 1965, cînd  FINA a făcut o 'concesie' după mult timp de 'apărare' a canoanelor regulamentare: efectuarea întoarcerilor la 'craul' fără obligativitatea de a atinge peretele cu mâna ci doar... cu 'o parte a corpului', fapt ce a permis 'omologarea' oficială a modalităţii de a schimba sensul de înot prin 'rostogolire'.

            Se poate aprecia că la fiecare întoarcere prin 'rostogolire', corect efectuată, un înotător mediu câştigă cca. 0,5 sec. iar un performer cca. 0,3 sec., în schimb, greşita execuţie a 'rostogolirii' poate 'costa' suficient de mult orice înotător, mai ales la începători (aici se pune problema alegeri optime a momentului cînd rostogolirea trebuie să devină regulamenta - obligatorie şi deci perfectibilă...).

     Tot de prin anii 1970 se poate vorbi despre apariţia unui nou tip de start ‑ 'grab-start' sau, în traducere, pentru înot - 'start furat'....

            Varianta clasică a balansului braţelor presupunea un 'timp' pierdut (mai ales după ce balansul a fost 'împodobit' cu o rotare completă a braţelor de 360 grade..), tot americanii au preferat, pur şi simplu, să sară, să plonjeze direct în apă, de parcă ar fi 'furat' startul..., 'economisind' din timpul de start multe zecimi de secundă.

            Ceea ce este important la noul 'model' de start este că 'el' nu pierde vremea cu fel de fel de trucuri ci îndeamnă înotătorul să 'intre' direct în 'concurs', plonjând superficial, la mică adâncime, şi, mai ales, începând 'parcursul' cât mai repede posibil.
            Tehnica actuală folosită de 'stelele' înotului (deci tehnica adaptată la efortul maximal de concurs) ne arată un înotător care înaintează destul de scufundat (1); acest fapt permite efectuarea unor vâsliri cât mai adânci şi deci, mai puternice (a) iar, în acelaşi timp, scufundat fiind, corpul devine sensibil mai uşor şi deci, mai lesne de propulsat în apă (b).         Tempo‑ul de înot este mai scăzut, mai rar (2) în comparaţie cu alţi ani sau alte perioade; acest fapt se datorează atât creşterii forţei de vâslire (a) cât şi a unui regim economic de mişcare, dedus din tehnica fără greşeli (b).
            .

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

 [kinograma unui ciclu de înot Craul văzut din profil şi din plan frontal]

            Acestui 'tempo' optim‑diminuat îi corespunde o creştere, direct proporţională, a 'Lungimii Unităţii de Vîslire' ( LUV ‑ se calculeză împărţind distanţa înotată la numărul de cicluri), manieră convenabilă înotătorilor cu talie înaltă.
            Tehnica şi tempo‑ul astfel descrise servesc manifestarea permanentă a constanţei de înot (3), atât ca corectitudine tehnică cât şi ca parametrii de efort; acest regim este obţinut după ani mulţi de exersare cu răbdare neclintită a unor 'zone de
efort' la parametri accesibili pentru a obţine 'reacţii' constante de adaptare la efort.
            De ex., la proba de 100m ‑ apropierea intermediarului '2' la valorile primului bazin, la probele de fond ‑ obţinerea efectivă a constanţei la fiecare intermediar (vezi graficul probei de 1500m masculin în compania lui Vl.Salnikov, primul om care a parcurs distanţa cu o medie sub limita psihologică a 'minutului'.), iar la proba de demi‑fond (200m), mai ales în compania fetelor, s‑a remarcat ( în toate probele de 2oom, indiferent de procedeu..), un grafic de efort comun ce poate fi redat astfel:

 de la 0 la 50m‑intermediarul 1 /   valoarea I,   ex.: 31 sec.
 50m la 100m ‑intermediarul 2/     valoare III,  ex.: 33 sec.
 100m la 150m‑intermediarul 3/    valoare IV,  ex.: 34 sec.
 150m la 200m‑intermediarul 4/    valoare II,   ex.: 32 sec.
Timp total ........................................................... 2.10,oo
           
            Pentru noi românii, 'craul'‑ul este important deoarece ne‑a prilejuit o satisfacţie rarisimă: la inaugurarea în programul tehnic de concurs a noii probe de 5o m liber (CM Madrid 1986) Tamara Costache (Ploieşti) a ocupat locul I stabilind primul record mondial oficial al acestei probei cu timpul 0.25,28.

01.2. SPATE - CRAUL
           
            Este de presupus că încă din vechime, omul, în împrejurări legate de viaţă sau chiar de învăţare a înotului a intuit posibilitatea de a se deplasa folosind poziţia pe spate. Cu toate că reprezintă cea mai simplă modalitate de a ’scăpa’ de apă (ne referim la respiraţie îndeosebi...), înotul pe spate nu a fost atât de apreciat cum a fost adoptat Brasul sau chiar tehnica Craul.
            Explicaţia poate proveni şi din faptul că odată culcat pe spate subiectul pierde controlul asupra mediului imediat înconjurător, el nu ştie ce se va îmtâmpla şi deci fie că renunţă fie adoptă o rigiditate care fac sa piardă echilibrul precar pe care-l poate avea cu apa...
            Prima referire la acest mod de a înota apare în lucrarea lui Nicolas Winnmann (1538) – Colymbete sive de arte natandi (titlu care noi românii îl putem înţelege cu mare uşurinţă ....), fiind primul manual de înot menit a servi activitatea.
            Despre înotul pe spate Winnman făcea aprecierea că ar fi mai folositor decât înotul pe piept (brust în germană...) fiind mai odihnitor şi astfel mult recomandat la deplasări mai lungi sau în caz de salvare...
            In 1798, cunoscutul pedagog german GutsMuts în ’Kliene Lehrbuch der Swimmkunst zum Selbstunterricht’ (Cărticica pentru învăţarea înotului) pledează, din nou, pentru practicarea cu mai mult interes a înotului pe spate menţionând valabilitatea acestuia în acţiunle de salvare şi, atenţie, fiind procedeul cel mai uşor de învăţat de către începători.
            Ideia învăţării înotului prin procedeul Spate a rămas în tradiţia germană de învăţare a înotului de către copii; ea a fost reluată în anii 1855 de către alt devotat al ideii (Herman Ladebek), apoi reintrodusă în anii 1925 de Karl Wiessner şi iată în zilele noastre, în 1970, Karl-Heinz Stikert, începe lucrarea sa despre înot cu - analiza procedeului spate !

            Această linie metodică remarcată la specialiştii germani ar trebui să preocupe mai mult pe instructori, pe antrenorii noştri...!

            In a doua jumătate a sec XIX îşi fac apariţia primele întreceri de înot, debut în Anglia. Intrecerile se desfăşurat mai ales prin procedeul Bras, dar foarte curând s-a ajuns la înotul Bras pe spate, tehnică care din 1900 (JO Paris) este regăsită în programul întrecerilor de înot.

            Apariţia înotului Craul a dus, fireşte, cum era de aşteptat, la maniera de a înota ’Craul pe spate’, iar din 1912 (JO Stocholm) primul care reuşeşte să parcurgă distanţa de 100 m spate a fost americanul John Hebner(*)   Treptat americanii au ameliorat tehnica acordând corpului o poziţie mai apropiată de orizontala apei.

            Modernizarea procedeului începe cu ’era japoneză’ care la JO 1932, Los Angeles (când japonezii au câştigat toate probele masculine cu excepţia celei de 400m liber), şi la probele de Spate au apărut înotători care

mişcau frenetic din picioare, corpul era bine apropiat de suprafaţa apei iar braţele erau conduse, pe verticală, la reperul ’ora 12,00’....

[1956 – spatista Marika Both, Tg. Mureş participantă la JO Melburne, antrenor Toth Pall Iosif,
un foarte bun technician.]

            Replica americană nu s-a lăsat aşteptată şi celebrul antrenor Bob Kiphuth îl lansează pe Adolf Kiefer cu o tehnică mai energică – tempoul braţelor foarte crescut, fapt pentru care braţele nu mai intrau în apă la fel ca la japonezi ci la ‚ora 11 sau 13,00... Kiefer a inovat şi tehnica întoarcerilor şi astfel recordurile au început să revina spre americanii ..
            După 1945, apare un francez, Georges Vallerey, primul care intuieşte că pentru creşterea eficienţei vâslirii cu braţele este necesar o alungire a conturului acestei mişcări. Aşa se face că a apărut ’vâslirea în val’, de fapt o mişcare de rotare internă a braţului din humerus, având cotul îndoit alură care a fost imediat aplicată, însuşită şi la restul procedeelor de înot sportiv..
            După 1970 s-a impus tehnica germanului Roland Matthes; acest înotător avea cca 2,00 m înălţime, corpul longilin şi o mobilitate+supleţe excepţionale ; el putea vâsli de la ’ora 12,00’, avea o tracţiune în val puternică susţinută de pendularea picioarelor cu o mare amplitudine.
            După JO Seul 1988, tempoul revine şi aduce cu ’el’ biotipuri mai scunde iar, prin o şireată interpretare a regulamentului de înot – spatiştii încep să parcurgă primii 15 m cu ondulaţii delfin pe spate – mişcare care are un efect propulsiv important.
            Pentru noi procedeul Spate a fost mereu în atenţia antrenorilor, în anii 60 era reprezentat de numele Cristinei Balaban, apoi au apărut Carmen Bunaciu şi Anca Pătrăşcoiu iar punctul culminant a fost succesul surpriză a Dianei Mocanu, căştigătoare a 2 medalii de  aur la JO Sydney 2000.
            O performanţă păcută, de data aceasta din partea băieţilor este apariţia lui Florea Răzvan, , Farul Cosntanţa antrenor prof. Tavi Tileagă care la Ediţia JO Athena 2004 a reuşit cucerirea medaliei de bronz la 200m spate...
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

 [un ciclu de înot spate (vedere laterală, vedere frontală)]

----------------
*(acesta folosea o tehnică rudimentară – capul mult ridicat / aşa cum mai vedem în meciuirle de polo..., bazinul, şoldurile mult sufundate iar genunchii ajungea mult peste suprafaţa apei).
--------------------


01.2.  BRAS  

Reprezintă o modalitate veche a oamenilor de a înainta în apă; ca toate mişcările de înot dealtfel, Brasul sugerează mişcări de căţărat, de depăşire a unui obstacol (alură comună începătorilor puţin înstruiţi).               
(*grafica Trenirovka na pluveţa, Liuţkanova, Mediţin I Sport, 1969, Sofia)

            Aşa cum se remarcă din figura anterioară, tehnica de înot Bras, ne referim a cea care este astăzi acceptată ca "tehnică corectă", este cea mai de timpuriu practicată.
            Papirusul pe care a fost reprodusă această veritabilă chinogramă are o vechime de cca 5000 de ani şi indică interesul egiptenilor pentru practicarea înotului. 
            Brasul mai este evocat şi de istoricul grec Tucidide (460-395 î.e.n.) care descrie cum înotau soldaţii greci pe sub apă (‘ca nişte broaşte’) pentru a ataca portul asediat al Siracuzei.  Totuşi, diferitele imagini care evocă practicarea înotului (ornamente pe amfore, monede, etc.) nu ating gradul de perfecţiune (în reprezentare a tehnicii) pe care îl remarcăm în cazul egiptenilor, probabil că în cultura lor înotul se bucura de mare preţuire.
            Un moment important pentru reprezentarea acestui procedeu este evocarea lui în prima lucrare de înot (1538) în care autorul Nicolas Winnman, îl apreciază ca cel mai "frumos şi odihnitor"  stil în comparaţie cu înotul pe o parte, la fel de indicat pentru a înota şi pe spate...
             Odată cu trecerea anilor Brasul se răspîndeşte, mai ales în Anglia şi Germania unde, în prima jumătate a secolului XIX, se organizau competiţii profesioniste importante (cursa de 1 milă pe Tamisa, întreceri ale 'tăietorilor de sare' din Halle, etc.) la care se înota Bras.
            În 1817 generalul prusac Ernest von Pfuell a pus la punct o tehnologie de învăţare a mişcărilor de Bras pe uscat, în cazărmile soldaţilor sub conducerea unui personal mai puţin calificat în învăţarea înotului. 
           


(*foto Sport. Unterrlicht, D.Kuhlmann, Muncken, 1973)
           
            Cu toată popularitatea atinsă, la primele două ediţii ale J.O. probele de Bras nu au figurat în programul tehnic de concurs, de abia în 1904 apare pe distanţa de 440 yarzi, iar din 1908 proba de 200 m, proba de 100 m fiind adoptată destul de tîrziu (1968).

            Brasul anilor 1900, brasul clasic cum i se mai spune, avea o tehnică simplă, parcă lipsită de subtilităţile cu care sîntem obişnuiţi astăzi - capul mult ridicat la suprafaţa apei, la fel umerii şi în general corpul menţinut mult spre verticală, vâslirile aveau un contur larg, evident puţin eficace dar foarte sigure pentru începători, mişcările exacte şi precise făceau ca înotătorul să execute de cele mai multe ori, mişcările, în mod mecanic. 
            Începînd din anul 1930, favorizaţi de o serie de imprecizii ale regulamentului, unii brasişti încep să readucă braţele înainte – lateral, prin aer, fapt care a condus la apariţia procedeului fluture.
            De fapt, această inovare a izvorât din interesul permanent al brasiştilor de a creşte viteza de înaintare la "cel mai lent procedeu de înot", dar FINA, în 1935 a interzis această soluţie, apărând / salvând Brasul de la o deformare care l-ar fi compromis categoric.  Aceste tendinţe au continuat, astfel că în perioada 1950-1957 au început să apară brasişti care concurau înotând porţiuni nefiresc de lungi sub apă (vâslirea în acest caz este mai lungă şi deci produce creşterea vitezei) dar "preţul" plătit de înotător era prea mare - înotând în condiţii hipoxice organismul era suprasolicitat.
            Sesizând acest lucru FINA a interzis brasiştilor înotul sub apă ( din 1957 a
fost permis doar executarea unui singur ciclu de vâslire sub apă, fără a respira, după start sau înotarcere, obligând astfel înotătorul să menţină capul, sau o parte a acestuia la fiecare vâslire pe suprafaţa apei).
           Încorsetaţi de cele mai multe prevederi, în comparaţie cu alte procedee, brasiştii continuă să inoveze tehnica: pentru a câştiga viteză corpul trebuia să adopte o poziţie cât mai apropiată de suprafaţa apei iar pentru a reuşi acest lucru, inovatorii brasului au reorganizat coordonarea braţelor cu respiraţia; astfel , atunci când, în mod firesc braţele termină vâslirea şi ca o consecinţă a acestei vâsliri corpul se ridică, a fost plasat şi momentul inspiraţiei. 
            Noua coordonare, a fost denumită "Bras cu inspiraţie întârziată" şi a fost demonstrată din 1963 de japonezi (Osaki Yoshikiko) şi americani (Chester Jastremski) cu care tehnică au ridicat radical tempoul de înot, au beneficiat de vâsliri mai adânci iar ca o consecinţă au modificat vâslirea circulară a picioarelor cu o mişcare eliptică, scurtă explozivă şi eficace. 
            Brasul "întîrziat" a condus la realizarea unor performanţe superioare dar permanent expuse la descalificare prin tendinţa de a adopta o poziţie scufundată a capului imediat după efectuarea inspiraţiei. 
            Înotând astfel, mulţi brasişti au început să alcătuiască suita mişcărilor aidoma cu cele realizate la ondulaţiile delfin, dar cerinţa de a avea permanent capul peste nivelul apei împiedica realizarea acestei mişcări naturale
            Timp de cca 25 de ani brasiştii s-au luptat cu Comitetul tehnic al FINA pentru a obţine permisiunea de a scufunda capul în apă - din 1987 acest lucru a fost aprobat prin prevederea –‘la fiecare ciclu de braţe înotătorul trebuie să execute o respiraţie’ - deci, indiferent cât de adânc intră/ondulează capul în apă, dacă el revine sus la fiecare respiraţie înotătorul nu este sancţionat.
 ( ondulaţia delfin este totuşi permisă ca o mişcare unică, singulară doar după start sau întoarceri, conform cu ultimele precizări ale FINA). 

           
(foto colecţie personala)
Brasista Cristina Stănescu, Dinamo 1966
01.3.1.      BRAS SUB APĂ
            După start şi întoarcere, regulamentul oficial de concurs FINA permite ca înotătorul să poată executa un singur ciclu lung de mişcare, fără să respire, coordonare ce diferă de brasul obişnuit prin faptul că mişcarea braţelor este executată cu o vâslire prelungită spre coapse, fapt care aduce acestei faze un plus de viteză, randament.
            Brasul subacvatic ar putea fi considerat 'procedeu tehnic' de concurs avînd deci o cooordonare diferită de brasul clasic acceptat de regulamentul FINA-FRN.
            Folosind aceste mişcări sportivul poate rezolva:
            - o înaintare pe sub apă cel puţin egală cu înaintarea în bras clasic (de regulă se ating viteze mai mari);
            - un tempo mai lung şi deci odihnitor necesar deci la fiecare întoarcere.
            Coordonarea are în alcătuirea sa 3 pauze de alunecare deci şi de odihnă:
1/ cu corpul perfect întins (imediat după start sau după  întoarcere) până în momentul când, evident, se simte o pierdere importantă a vitezei după terminarea împingerii în perete sau după consumarea elanului de start,
2/ după care va fi îniţiată o văslire lungă cu braţele pentru a spori iarăşi viteza de înaintare sub apă - odată ajunse lângă şolduri începe o nouă pauză, până când, evident se simte o nouă pierdere de viteză,
3/ după care va începe vâslirea cu picioarele, la faza de pregătire, palmele se pliază pe lângă piept iar în momentul vâslirii propriu-zise cu picioarele, vor depăşi fruntea alunecănd spre înainte.
            In clipa cănd capul 'sparge' suprafaţa apei urmează prima mişcare în coordonare clasică (evident, şi prima respiraţie regulamentară).

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Deci: Un ciclu de vâslire Bras sub apă, este permis numai după start sau după întoareceri; remarcaţi că vâslire braţelor este amplă, până la şolduri, numai atunci poate începe mişcarea cu picioarele; recent a fost permisă completarea înaintării cu o singură ondulare delfin....


(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

[un ciclu complet de înot Bras]


01.4.         FLUTURE - DELFIN 

            Cel mai 'tânãr' procedeu de înot  sportiv, al patrulea în ordinea cronologiei apariţiei procedeelor oficiale de concurs, are o 'istorie' interesantã: prin anii1925-26, brasistul german Erich Rademacher, profitând de o omisiune a regulamentului de tehnică Bras din acea perioadã, înota ultimii metri din probã efectuând faza de revenire a fiecãrei vâsliri pe un traseu situat deasupra apei; situaţia a generat creşterea numãrului celor care procedau la fel (1933, Henry Myers  SUA), fapt care punea în pericol 'brasul clasic', deoarece prin inovaţia amintitã viteza de înot creştea.
            Pentru acest motiv în competiţii au fost programate probe separate - Brasul clasic şi ultima inovaţie, denumitã:  'fluture-bras'...
            Cel mai 'tânăr' procedeu de înot sportiv - 'fluture-bras', va fi recunoscut de FINA din 1927..., iar din ian.1953, apare recunoaşterea oficială şi pentru tehnica 'delfin' care foloseşte ingenios efectul propulsiv dat de combinarea ondulaţiilor corpului (trunchi, picioare) în coordonare cu mişcarea concomitentă de vâslire cu braţele.
           
(*grafica American Swimming, ASCA 1991)

            De la acea dată s-a permis înregistrarea de recorduri cu cele două modalităţi (fluture cu picioare bras sau
Fluture cu ondulaţii delfin), dar practica din bazine a dat câştig de cauză ondulaţiilor delfin care dau procedeului viteză mai mare şi o notă de impetuozitate certă.
            Dar - tehnica 'delfin' a fost prezentată pentru prima dată în 1935 de către antrenorul David Armbruster care prin elevul său Jack Sieg (Univ. Iowa, SUA) a reuşit performanţa notabilă de 1.00,2 pe 100 yd.

            Despre noua tehnică s-au făcut precizări oficiale (vezi articolul "The dolfin-breast Stroke", Armbruster,Sieg -'Journal of Health and Physical Education, 1935 april 6:24), dar inovaţia a rămas fără ecou.

            Opinia publică, din acea vreme,  a optat pentru 'fluture - bras', adică tehnica de înot lansată de germanul Erik Rademacker după 1927, în plus curând au început frământările războiului, aşa că atunci când maghiarii Tibor Acs şi Georgy Tumpek au demonstrat noua tehnică, prin 1951  ..., toată lumea a crezut că aceştia erau descoperitorii noii tehnici ondulatorii, mai ales că Tumpek, mai viguros şi mai ambiţios, a reuşit să întreacă recordurile mondiale stabilite de rusul Miniaşkin la 100m fluture-bras (1.05,8) ajungând curând la 1.02,00...  Insă adevăraţii inovatorii ai noii tehnici sunt americanii Jack Sieg şi antrenorul acestuia David Armbruster, St. Louis, USA., 1935 !
            In 1953, cei doi înotători maghiari au evoluat la Buc. cu ocazia întrecerilor de înot din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului, ocazie care a prilejuit înotătorilor noştri să înveţe noile mişcări ( în acelaşi timp, a sosit la Buc. antrenorul vest-german Horst Hoffmann care învăţa juniorii noştri aceleaşi mişcări).

            În aceste împrejurări, la scurt timp au apărut 'delfiniştii' noştri (în ordinea apariţiei lor : Al.Popescu , Mircea Olaru, Valy Medianu, Stefan Kroner ş.a.) dintre care nu trebuie uitate performanţele lui Sandu Popescu (*) (probabil cel mai talentat înotător român din toate timpurile...) finalist la proba de 200 m la JO Melbourne, 1956 (2.28,9,  locul VII).


(*foto colecţie personala Al. Popescu, Dinamo Buc.)

            Tehnica delfin a condus recordul la 1oo m sub pragul celor 60 sec. în 1960 (Larry Larson, SUA), apoi sub limita a două minute, în 1976 proba de 200 m (Pyttel Roger, RDG); la fete, prima care reuşeşte să înoate 100 m sub 1 min. a fost Cristine Knacke, RDG în 1977; recordul la 200 m este încă peste limita psihologică a celor 2 min.
           
            Biomecanic analizate, ondulaţiile delfin reprezintă de fapt nişte simple pendulări iniţiate printr-o succesiune de semi-rotări ale şoldurilor în ax transversal (balans)

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

[Acest aspect redă importanţa ondulaţiei la nivelul şoldurilor]

            Coordonarea ce mai eficientă este regăsită în formula 'două ondulaţii la un ciclu de braţe şi o respiraţie' dar coordonarea cea mai mare generatoare de viteză este regăsită în expresia 'o respiraţie la două vâsliri cu braţele şi (deci)  cu patru ondulaţii'....

            Dar, la fel ca şi la restul de procedee tehnice de concurs, eficienţa tehnicii delfin nu
-----------------
 *[Sandu a reuşit o performaţă care-i conferea locul 3 (1.03,80), iar M. Olaru locul 6 (1.06,10),  în ierarhia mondială în 1954 la 100m delfin, vezi concursul  Rostock, ex-RDG, ]
 se datorează, în principal, ondulaţiilor ci braţelor; de-a lungul timpului au existat mulţi înotători de elită care demonstrau coordonări ciudate, unii chiar fără mişcările ondulatorii despre care vorbeam.

            Fiind o mişcare naturală, este mai mult ca sigur că ondulaţiile delfin au fost practicate, cunoscute deci din cele mai vechi timpuri (aşa cum rezultă din desenele de pe unele obiecte antice, unde înotătorul este redat în poziţie simetrică a picioarelor spre deosebire de alţii înotători, redaţi cu acelaşi prilej, care sugerau bătăile alternative cu picioarele...).


Prima kinogramă a înotului Delfin redată în lucrarea lui Armbruster, 1942




(grafică – Getyimage, FINA – Aqutics world, Aprilie 2006)

----------------------

*[Înotătoarea noastră Pura Stela, pregătită excelent de regretatul Gicu Dimeca, înaintea JO.Seul 1988 avea poziţia a 2-a în topul mondial cu timpul de 2.o9,73, din păcate ea nu a rezistat psihic la stressul ultimelor săptămâni de pregătire şi a înotat sub posibilităţi în finala olimpică, dar cu 10 ani înaintea ei Geta Cerbeanu cucerea medalia de argint la CE Juniori la 100m delfin.]

           
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
 [kinograma unui ciclu de înot Delfin din profil şi din plan frontal]

01.5.         INOTUL MIXT-INDIVIDUAL

            Este o probă care s-a impus odată cu evoluarea metodicii de pregătire şi de învăţarea a celor 4 procedee de înot.

            Probele de mixt-individual au apărut după anii 1950 şi la fiecare olimpida organizatorii includeau sau retrageau aceste probe (200, 400, mai nou si 100 in bazin scurt..).
            Există o strategie tipică în probele de înot mixt-individual. Din timpul total planificat sportivul ar trebui să respecte următoarele procentaje proprii fiecărui procedeu:   

  - 22,5% pentru procedeul înot Delfin
- 25,7% pentru procedeul înot Spate
- 29,3% pentru procedeul înot Bras
- 22,5% pentru procedeul înot Craul
(aceasta este şi ordinea de parcurgere  a celor 4 procedee).

          Cotele procentuale au fost comunicate de specialiştii canadieni bine reprezentaţi în topul mondial la această probă-procedeu....

          Atunci cand un antrenor sau sportiv doreşte aş evalua graficul de concurs el poate să ţină cont de aceste valori procentuale.

          In probele de Mixt-Individual fiecare procedeu este important… dar Brasul pare cel mai important deoarece acolo o prestaţie slabă se soldează cu multe secunde pierdute (Brasul fiind cel mai lent procedeu iar brasiştii excelează la probele de Mixt-Individual.)
          Este posibil, pe viitor, pentru creşterea spectaculozităţii, ca regulamentul FINA să permită ca fiecare sportiv să folosească o strategie personala în folosirea ordinii celor 4 procedee.., este o posibilitate de a mări spectaculozitatea desfăşurării acestei probe.


[Ordinea actuală a celor 4 procedee care compun proba de Mixt-Individual]

02.   POZIŢII FUNDAMENTALE
                  DE PLUTIRE ŞI ÎNAINTARE
[sub-capitol destinat celor....
care ştiu ’despica firul în patru ’ ..]

            Fiinţa umană, corpul uman aflat în stare de imersie, scufundare în apă (evident – cu intenţia de a înota ...) trebuie să ţină cont de următoarele cerinţe:

            -  Să faciliteze corpului un echilibru cât mai stabil, confortabil pentru a putea pluti;

            -   Să permită continuitatea respiratiei;

            -   Să reuşească să înainteze prin apă cât mai eficient (de dorit cu tehnica corectă a procedeelor de înot sportiv);

            Respectarea acestor cerinţe are ca efect o întrepătrundere naturală între nevoia de a pluti şi intenţia de a înainta (simţul apei) şi asistăm la o interdependenţă certă – atunci când una dintre cele 3 cerinţe este neglijată în mod sigur că şi restul de cerinţe vor avea de suferit.        Greşelile apar şi reuşita, performanţa se lasă aşteptată.

            Inotul sportiv beneficiază de 2 poziţii fundamentale (poziţia de plutire ventrală şi poziţia dorsală). Aceste poziţii sunt asemănătoare şi deci odată ce una este însuşită ea poate facilita transfer pozitiv pentru învăţarea celeilalte şi ulterior a tuturor procedeelor de înot sportiv.


(*grafica din Plavanie, Makarenko, Fizkultura I Sport, Moskva, 1980)
[Principalele planuri la care se raportează poziţia înotătorului]

            Dintre cele 3 indicaţii majore ale înaintării eficiente prin apă a sportivului: tempoul - ’rar’, corpul -’bine scufundat’, vâsliri efectuate  - ’adânc  - cerinţa de a pluti şi înainta având corpul cât mai – ’scufundat’ – asigură corpului cea mai prielnică soluţie de pierdere aparentă a greutăţii (Arhimede) şi cea de prevenire, diminuare a curenţilor frenatori, turbionari (Bernoulli).
            In activitatea de învăţare sau de simplu agrement în apă se pot realiza infinite forme ale acestor poziţii; apa uşurează adoptarea lor – dar – recomandările noastre rămân aceleaşi – ’învaţă să pluteşti adoptând un echilibru lejer, relaxat, cât mai stabil şi durabil’.
            Aceste condiţii se pot realiza fie cu corpul perfect ghemuit (generic numim ’Ou de Paşti’) cu care ne obişnuim despre ’misterele plutirii fără mişcări’, fie cu corpul perfect întins (’Pluta’) care va constitui primul pas în formarea ’simţului apei’ în scopul învăţării plutirii şi înaintării comode, eficiente.

Indiferent de poziţia exersată sau de modul cum dorim să înaintăm, trebuie să controlăm permanent starea, jocul  ’întindere+relaxare’= supleţe,
cu care ne vom permite atât adoptarea unei poziţii stabile (o ţinută întinsă cât mai mult apropiată de orizontala apei) dar şi o fermitate a tonusului muscular care va da corpului forma adecvată de penetrare, înaintare prin apă (punerea în valoare a lungimii corpului fiecăruia ştiind că aceasta este dimensiunea care va ajuta înaintarea – vezi Nr. Froude-Reynolds).



(*grafica Swimming manual, FINA TSC; 1988, Seul)

[pluta – ventrală / dorsală ....]

(*grafica INOT ,annual. M.Olaru, ed EST 1982)
[ 0u de Paşti ....]


03.   POZIŢIA ÎNTINS - VENTRAL
            Este comună la 3 procedee – Craul, Bras, Fluture-Delfin. Asigură respectarea unor cerinţe hidrodinamice importante :
-           scăderea rezistenţei frontale opusă de apă la înaintarea corpului (vezi Nr. Froude-Reynolds, hidrodinamica),
-           diminuarea curenţilor turbionari care pot declanşa ’aspiraţia negativă’ frenatoare, la trecerea apei pe lângă corpul care înaintează ( vezi Legea lui Bernoulli),
-           contribuie la ’pierderea greutăţii’ prin alinierea corpului la suprafaţa apei (vezi Legea lui Arhimede-hidrostatică).
            Uzual poziţia este  denumită – ’pluta pe piept’ şi poate fi controlată:
-           dacă corpul este perfect întins şi adoptă poziţie strict liniară, aliniată suprafeţei apei, având musculatura şi articulaţiile mobilizate spre ’linia mediană’ ( o linie virtuală, care împarte lungimea corpului în 2  jumătăţi egale şi simetrice),
-           dacă palmele sunt mobilizate întins, apropiate-lipite una de cealaltă (chiar suprapuse…), coatele tind a realiza o deschidere de 180 grade a braţelor perfect întinse, umerii sunt adduşi, alipiţi de circumferinţa capului (lângă urechi);
-            dacă scapula este mobilizată în basculă anterioară pentru apropierea de linia mediană virtuală amintită,
-           dacă capul este scufundat (66-75%...) cu bărbia addusă spre piept pentru a permite, prin mobilitatea umerilor alipirea acestora imediat în spatele urechilor,
-           dacă şoldurile sunt menţinute uşor lordozat, poziţie care evită, parţial, formarea curenţilor turbionari frenatori, la trecerea apei pe lângă torace.
-           dacă picioarele întinse, adoptă o rotaţie internă medie începînd de la articulaţia şoldurilor, a genunchilor şi gleznei,
-           dacă labele sunt în accentuată flexie plantară, întinse şi cu vârfurile (şpiţurile) adduse până la atingerea degetelor – completat - de depărtarea călcâilor.
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Greşeli în realizarea ’plutei ventrale’
 [Indoirea coatelor - creşterea rezistenţei frontale / Nr. Froude-Reynolds]
 [Ridicarea capului - facilitarea apariţiei curenţilor frenatori / Principiul Bernoulli]
 [Indoirea picioarelor - pierderea, scăderea lungimii corpului]
 [Mişcări care forţează rezistenţa apei - diminuarea vitezei prin mişcări improprii înaintării]
 [ Scufundarea membrelor - deteriorarea echilibrului de plutire şi înaintare – Legea lui Arhimede]
 (*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
[în final: poziţia corectă de plutire ventrală – element important al înaintării reuşite !]

Abaterile de la aceste repere conduc :
            - la pierderea vitezei de înaintare (prin creşterea rezistenţii frontale),
            - la pierderea ’lungimii’ optime a corpului dispus să realizeze creşterea vitezei (Nr. Froude-Reynolds /’lungimea fuge’...),
            - la creşterea greutăţii corpului, astfel, aflat în imersie insuficientă,
            - la deformarea simetriei mişcărilor ciclice (defecte de tehnică),
            - la un tonus încordat al musculaturii (oboseală crescută),
            - în final, contribuie la pierderea eficienţei de înaintare în apă.

03.  POZIŢIA ÎNTINS – DORSAL

            Este proprie doar tehnicii de înot pe Spate. Asigură respectarea cerinţelor hidrodinamice importante, întâlnite şi anterior :
            - scăderea rezistenţei frontale opusă de apă la înaintarea corpului (vezi Nr. Froude-Reynolds),
            - diminuarea curenţilor turbionari care pot declanşa ’aspiraţia negativă’ frenatoare, la trecerea apei pe lângă corpul care înaintează ( vezi Principiul Bernoulli),
            - contribuie la ’pierderea greutăţii’ prin alinierea corpului la suprafaţa apei (vezi Principiul lui Arhimede).

            Uzual poziţia este  denumită – ’pluta pe spate’ şi poate fi controlată :
-           dacă corpul este perfect întins şi adoptă poziţie strict liniară, aliniată suprafeţei apei, având musculatura şi articulaţiile mobilizate spre ’linia mediană’ ( o linie virtuală, care împarte lungimea corpului în 2  jumătăţi egale şi simetrice),
-           dacă palmele sunt mobilizate întins, apropiate-lipite una de cealaltă, coatele tind a realiza o deschidere de 180o a braţelor perfect întinse:  dacă umerii sunt adduşi, alipiţi de circumferinţa capului;
-            dacă scapula este mobilizată în basculă anterioară pentru apropierea lor de linia mediană virtuală amintită,
-            dacă capul este scufundat (50-66%...) înclinat , cu bărbia addusă spre piept, având urechile sub nivelul apei (!) pentru a permite, prin mobilitatea umerilor alipirea acestora imediat în spatele urechilor,
-            dacă şoldurile sunt menţinute lordozat, poziţie care evită, mai mult ca la celelalte procedee, formarea curenţilor turbionari frenatori,
-           dacă picioarele întinse, adoptă o rotaţie internă medie începînd de la articulaţia şoldurilor, a genunchilor şi gleznei, labele în accentuată flexie plantară, întinse şi cu vârfurile (şpiţurile) adduse până la atingerea degetelor – compensat- de depărtarea călcâilor.
             Abaterile de la aceste repere conduc :
            - la pierderea vitezei de înaintare (prin creşterea Rezisteţei frontale),
            - la diminuarea ’lungimii’ optime a corpului dispus să realizeze creşterea vitezei (Nr. Froude-Reynolds /’lungimea fuge’...),
            - la creşterea Greutăţii corpului aflat, astfel, în imersie insuficientă,
            - la deformarea Simetriei mişcărilor ciclice (defecte de tehnică),
            - la un Tonus încordat al musculaturii (oboseală crescută),
- în final, contribuie la pierderea eficienţei de înaintare în apă.


































[[[]
 [La început plutirea dorsală poate începe şi cu braţele ţinute lângă şolduri]

[pluta pe spate, întinsă]

 [Pluta pe spate]

           
 [scufundarea capului periclitează continuitatea respiraţiei]

 [scufundarea picioarelor determină creşterea Rezistenţei frontale a apei]
 (*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
05.  MISCARI CICLICE DE INAINTARE (cu braţele, cu picioarele...)

            Inotul, înaintarea corpului care adoptă o poziţie corectă, este realizată optim prin suite de mişcări ciclice, ritmice, cadenţate, simetrice, efectuate, în principal cu membrele (picioare, braţe - doar la delfin şi cu ajutorul ondulaţiilor trunchiului, capului). In funcţie de procedeul executat, aceste mişcări pot fi: alternative (Crawl, Spate) sau concomitente, simultane (Bras, Delfin).

            La aceste mişcări se vor alinia, coordona şi cele destinate efectuării actului respirator (la Crawl – o mişcare asimetrică, care poate complica însuşirea corectă a coordonării globale, la Bras si Delfin o mişcare facilă, în planul frontal al înaintării iar la procedeul Spate, cea mai simplă modalitate de a respira dar care şi ea are un anume ritm  al inspiraţiei - expiraţiei).

            Indiferent de procedeu, fiecărei mişcări ciclice de propulsie i se pot descrie teoretic, biomecanic, 2 faze distincte:

            faza activă – care asigură efectul propulsiv şi
            faza pasivă – de reîntregire a ciclului;

            În mod obligatoriu între aceste două faze trebuie să existe o ’pauză de alunecare’ care contribuie la transmiterea energiei cinetice folosită la întregirea ciclului (faza pasivă de revenire are, de regulă,  sens opus direcţiei de înaintare ...) + transformarea acesteia într-un ’ moment de sprijin’ al viitoarei vâsliri ( al fazei active).

            La mişcările braţelor pauza de alunecare este deci necesară şi ’obligatorie’ indiferent cât de mică, scurtă ar fi ea; în caz contrar mişcările de vor transforma într-un ’meci de box cu apa’ iar apa se va ’răzbuna’ opunându-şi densitatea,  sporind rezistenţa  frontală ( este ştiut că dublarea vitezei de efectuare a vâslirilor cu braţele duce la împătrirea rezistenţei apei şi deci numai cu chibzuinţă şi, mai ales, mişcare corectă se va putea evita această inerentă ’împotrivire’ a apei ..).
            Aceste precizări (cele legate de faze şi pauza) vor avea un sens uşor diferit când  vom descrie mişcările de picioare la Crawl, Spate si chiar la Delfin ( la Bras – Nu ! la Bras există 2 momente cheie care se rezolvă prin scurte pauze de  alunecare sau de pregătire a vâslirii), desigur în compania unor execuţii perfecte caracteristice înotătorilor sportivi.... !

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

[începerea fazei active – vâslirea [sus] + a fazei pasive - revenirea + alunecarea [jos])


06.  VASLIRI  EFECTUATE CU BRATELE

            Fiecărui procedeu de înot sportiv, din cele 4 care sunt definite de Regulamentul FINA (Delfin, Spate, Bras, Crawl – asta este şi ordinea de parcurs în probele de Mixt-Individual ....), îi revine efectuarea unor mişcări de braţe care, aparent, sunt diferite. In fond, dpdv biomecanic fiecare ciclu de mişcare de braţe este astfel înţeles (conform schemei anterior enunţate): faza activă – vâslirea, faza pasivă – revenirea braţului pentru reînceperea vitoarei mişcări + acea nelipsită pauză de alunecare.
            Celebrul specialist american Dr. J. Counsilman (1974, ’Science of Swimming’) a descris mişcările de braţe (prin analize minuţioase pe simulatoare computerizate) ca variante ale mişcării elicoidale, adică mişcări asemănătoare cu cele efectuate de palele unei elici de avion sau vapor.
            Caracteristica principală a mişcării propulsive a elicei este cea de ’apucare’ a aerului, a apei pe direcţii, distanţe SCURTE + cu VOLUME cât mai mari.... , când fiecare pală presează mediul spre înapoi !

            De regulă se poate remarca că fiecare vâslire, indiferent de procedeu, este aparent iniţiată prin conducerea apei pe o direcţie liniară, paralelă cu axul lung al corpului (mişcare asemănătoare celei efectuate de o şenilă de tractor / mişcare catherpilară) – în realitate fiecare vâslire realizează o mişcare sinusoidală, de perpetuă căutare, apucare a apei.
            La orice vâslire prima fază este condusă lateral direcţiei de înot ( apăsarea, prinderea), urmată de conducerea apei spre linia mediană ( tracţiunea) şi încheiată cu o împingere a apei, de data asta pe o direcţie paralelă cu linia mediană (împingerea accelerată, biciuită chiar).


            Aceste 3 faze ale vâslirii, atent analizate (descompuse), se aseamănă cu acţiunea elicei: fiecare secvenţă are un pasaj scurt + încearcă să prindă volume cât mai mari de apă aflate în relativă nemişcare.

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Să încercăm a ne imagina cum ar putea zbura un avion sau pluti un vas dotat cu mecanisme care ar efectua mişcarea şenilei...? Este cert că acel obiect nu va zbura, niciodată iar vaporul va înainta greoi. O altă variantă, a fost cea a mecanismului care propulsa vaporul cu zbaturi (sec. XIX)-formulă de randament scăzut.
(*grafica din Science of swimming, J.Consilman, Bloomington,1977)

            In concluzie: mişcarea de vâslire cu braţele seamănă cu cea a elicei şi ar trebui să ne imaginăm cu uşurinţă că de fapt braţul, palma se ’înfing’ în apă oferind corpului un punct de sprijin prin care acesta se va ’târâ’ spre înainte (vezi cap. V, pârghii de gradul III)

Şi palmele trebuie corect poziţionate în timpul vâslirilor...!
   
                      [ corect]    [ greşit]


 06.1. Braţe Craul
            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ vâsleşte – celălalt efectuaeză revenirea+alunecarea). Vâslirea începe din poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare (!), având palma, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară (1), cotul ridicat printr-o uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, deci mult apropiat de circumferinţa capului (3).


(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)


            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral (a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu direcţia punctului care indică centrul de greutate a corpului, adică ombilicul)(b) şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape de extensia finală a braţului(c)

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

[Vâslirea: apăsare, tracţiune, împingere ...]

            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmei din apă prin ridicarea cotului (seamănă mult cu scoaterea mâinii din buzunarul de la spatele pantalonului ...) şi conducerea braţului astfel îndoit peste articulaţia umărului (control – un triunghi facut din palma+antebraţ – cot +humerus, având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea palmei peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea palmei, braţului spre înainte, pe direcţia de înaintare ( o mişcare ajutată de relaxare şi acţiunea gravitaţiei) (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare (f).
            O reprezentare corectă a acestei poziţii caracteristice procedeului craul este reuşită de expresia ’bumerang’ – cotul , ridicare sa, conduce braţul peste apă şi pe  deasupra umărului (care şi el, la rândul său este antrenat într-o mişcare de ridicare permisă celor cu mobilitate crescută în articulaţia scapulo-humerală ..., mobilitate specifică înotătorilor de performanţă).
            Asocierea cu forma bumerangului provine din practica înotătorilor australieni; triunghiul ’umăr-cot-palmă’ se poate remarca şi la foto ’respiratia corectă’.
[Ridică coatele...!]
            Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol important.
            De felul cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va rezulta dacă înotătorul are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această a doua ipostază – ineficientă.
 
 [Iată cum ’cotul jos’, corpul contursionat conduc la alte categorii de greşeli care fac ca mişcarea braţe craul să devină ineficientă.]
[du, ţine - cotul înainte ...!]
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
           
            Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’ Cotul sus’ sau chiar ’Cotul înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile anexate
            A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă fie de o schimbare nedorită a poziţiei de alunecare a corpului este considerată o greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de crawl, mai ales la începători care riscă să rămână cu acest defect...
            Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă cu braţele, sprijin necesar acum în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin momentului de înaintare; astfel - înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....
Greşit
Corect
            O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se reflectă, repercutează asupra efectului înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingerea biciuită’ a apei (finalul vâslirii) legat de terminare a revenirii (finalul alunecat ale revenirii ...). Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele un ritm optim de mişcare generator de înaintare evidentă.

Mecanismul actului respirator:

            De la bun început trebuie spus ca actul respirator se efectuează atât pe gură (în principal) cât şi pe nas (jetul de aer expirat ar avea tocmai sarcina de a evacua apa ajunsă în traectul respirator...)
            Sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:
INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.
            Inspiraţia - la Craul are ca puncte de reper (începerea mişcării de întoarcere a capului) ultima partea a vâslirii a palmei (împingerea biciuită) până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (trecerea peste umăr).       Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...    Se execută printr-o întoarcere laterală a capului cu bărbia spre piept+ o jumătatea din obraz în apă+gura cu buzele aduse spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă !
            Momentul este de scurtă durată, parcă privind locul pe unde trece braţul, şi chiar şi pentru acest motiv recomandarea generală
’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Această răsucire a capului este singura mişcare asimetrică din tehnica de înot sportiv şi ea nu trebuie să genereze modificări majore în poziţia corpului, în sensul direcţiei de înot sau a ritmului, a  ciclicităţii mişcărilor.
            Dacă executantul întoarce prea mult capul va determina o răsturnare, pe o parte, a corpului;
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer – se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte,
            Daca executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi de expulzare care repetate la 3-4 cicluri vor determina o formă de sufocarea şi deci – oboseala prematură.

[două maniere corecte dar diferite de a efectua inspiraţia:la un începător talentat (sus) şi la elită (jos) ]

            Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigen) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor. Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţiareprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului !
            Efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei :

            ’înotul = arta de a respira’.
           
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.

            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de disconfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.

            06.2. Braţe Spate

            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ vâsleşte – celălalt efectuaeză revenirea).

            Vâslirea începe din poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare (!), având palma, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară, poziţie redată de expresia ’ la ora 11 sau la ora 13’ / cei cu bună mobilitate a umerilor chiar la ’ora 12’.... (1), braţul este menţinut întins printr-o uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe scapulă, astfel ca palma să ajungă în poziţie de pronaţie maximă, expresia ’ca un capac’ pe apă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, mult apropiat de circumferinţa capului, expresia ’în spatele urechii’ (3).


(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral având braţul întins (a), apoi tracţiunea apei pe un traseu paralel cu linia mediană a corpului (tracţiune ’în val’) traseu care nu poate fi efectuat cu braţul întins ci cu braţul îndoit prin scufundarea evidentă a cotului, până la depăşirea punctului care indică centru de greutate a corpului, ombilicul (b) după care braţul, printr-o extensie energică şi cu ajutorul palmei+antebraţului biciueşte apa până la întinderea completă, când palma propulsează apa chiar sub şezută adică până la extensia finală a braţului (c).

            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea braţului întins din apă prin ridicarea umărului şi uşoară  rotare mediană internă a braţului, a cotului , şi conducerea braţului bine întins peste articulaţia umărului (control – o ’lumănare verticală ...) având scapula mult mobilizată pentru a trece braţul astfel întins peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea braţului spre înainte, peste umăr, pe direcţia de înaintare, o mişcare ajutată de relaxare şi acţiunea gravitaţiei (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare(f).

            Pentru o mai corectă dirijare a intării braţului în apă se foloseşte expresia ’du braţul la ora 11 sau la ora 13...’ iar pentru cei cu o mobilitate ridicată a umerilor ’ora’ va fi chiar ora 12,00 ....





(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)





(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988;*foto FINA Aquatics world, AFPgetty images)
Intrarea în apă a braţului la ’ora 12,00’


06.3. Braţe Delfin,

            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice simultane, concomitente  (ambele braţe efectuează o mişcare simetrică având ca reper linia mediană a corpului).
            Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!), având palmele, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
 [conturul vâslirii se aseamănă cu gaura cheii]

            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral (a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu direcţia punctului care ar indica centrul de greutate a corpului)(b) şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape de extensia finală a braţelor (c).

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

[vâslirea: după apăsare+tracţiune urmează -  împingere]
            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmelor din apă prin ridicarea coatelor (aseamănare cu gestul de scoaterea a mâinii din buzunarul de la spatele pantalonului ...) şi conducerea braţelor astfel îndoite peste articulaţia umerilor (control – un triunghi larg facut din palma+antebraţ – cot +humerus, având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea palmei peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea braţelori spre înainte, pe direcţia de înaintare, o mişcare ajutată de relaxare, acţiunea gravitaţiei şi manifestarea ondulaţiei trunchiului (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare (f).

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol important. De lucrul cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va rezulta dacă înotătorul are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această a doua ipostază – ineficinetă.
            Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’ Coatele sus’ sau chiar ’Coatele înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile anexate
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă fie de o schimbare nedorită a poziţii de alunecare a corpului, este considerată o greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de înot fluture/delfin, la fel ca la crawl, mai ales la începători
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă, sprijin necesar în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin important, acum, momentul de înaintare; înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se repercutează asupra efectului înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingere’ a apei (finalul vâslirii) legat de momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din apă spre înainte). Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele a unui ritm optim, care poate fi obţinut şi/sau prin scurtarea lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor stabiliza atunci când elevul devine stăpân pe mişcare.

Mecanismul actului respirator:
ca şi la Craul - sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:    
      INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.

            Inspiraţia- la fluture (ca şi la craul...) începerea inspiraţiei are ca puncte de reper ultima partea a vâslirii (împingerea biciuită) până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (înaintea trecerii peste umeri). Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...    Se execută printr-o ridicarea a capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă. Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv recomandarea generală ’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor;
            Dacă executantul ridică prea mult capul – se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte,
            Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4 cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură

(*foto FINA Aquatics world, AFPgetty images)

            Apneea – este consecutivă actului de a inspira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigenului) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor. Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei ’înotul = arta de a respira’.
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.

            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.


            06.4. Braţe Bras
            Şi la Bras remarcăm o succesiune de mişcări ciclice simultane, concomitente  (ambele braţe efectuează o mişcare simetrică având ca reper linia mediană a corpului).          Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!!), având palmele, degetele apropiate de linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
  
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
[ 2 maniere de a executa vâslirea la Bras după apăsare+tracţiune urmează – apăsarea circulară]
            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei cu palmele spre lateral (a), apoi tracţiunea scurtă, paralelă cu linia mediană, având coatele ridicate (b) şi se termină printr-o apăsare circular-accelerat (biciuită) până la nivelul pieptului, fără a fi conduse dincolo de linia transversală imaginară care ar uni umerii (!)(c).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
(momentul de începere a tracţiunii având coatele ridicate; poziţia este caracteristică şi poate fi întâlnită şi la restul procedeelor de înot...)
            Revenirea comportă şi ea 3 faze: conducerea palmelor prin apă spre înainte (d), întinderea energică la maximum a braţelor (e) şi marcarea pauzei de alunecare prin menţinerea braţelor întinse (umerii, având scapula mult mobilizată în basculă superioară) pentru a permite încadrarea capului şi astfel diminuarea suprafeţei care ar putea conduce la valori ridicate ale rezistenţei frontale (f), apoi, reluarea vâslirii....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            ’Cotul jos’ poate avea ca origine o diminuarea a aportului datorat miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă, sprijin necesar în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin important, acum, momentului de înaintare; înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

                O altă greşeală frecvent întâlnită este conducerea braţelor spre înainte prin scoaterea acestora din apă ( regulamentul interzice această manieră dar mulţi arbitri şi oficiali lasă nesancţionate asemenea greşeli, în fond se poate spune că maniera are  în vedere creşterea vitezei şi aici se poate aplica proverbul ‚’scopul scuză mijloacele’, este o chestiune controversată a aplicării regulamentelor...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Vâslirea cu palmele până sub abdomen, (sub linia transversală imaginară care uneşte umerii) va determina scufundarea capului, trunchiului şi pierderea vitezei iniţial realizate. Prin conducerea palmelor spre înainte pe o distanţă dublă ca lungime to ce s-a’câştigat’ vâslind până sub abdomen se va pierde iar coordonarea, şi ea, va fi deteriorată.


(2 maniere de a începe inspiraţia – bras ’japonez’ şi bras cu ’delfinizare’ - conducerea palmelor peste suprafaţa apei...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
           
            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’apăsare circular-biciuită’ a apei (finalul vâslirii până la nivelul bărbiei, spernului) cu momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din apă).
            Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele a unui ritm optim, care poate fi obţinut şi/sau prin scurtarea lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor stabiliza atunci când elevul devine stăpân pe mişcare.

Mecanismul actului respirator:
ca şi la crawl, fluture-delfin ...,  sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite: INSPIRATIA+APNEEA+EXPIRATIA.

            Inspiraţia- la Bras-ul modern începerea inspiraţiei are ca puncte de reper ultima partea a vâslirii (apăsarea biciuită) până la începerea primei părţi a conducerii palmelor spre înainte.
            In acest moment mişcarea palmelor fac ca umerii, capul înotătorului să se ridice peste suprafaţa apei – deci acum este foarte uşor să se efectueze inspiraţia...
            Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...          Se execută printr-o ridicarea a capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă. Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv recomandarea generală ’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor; astfel se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte;
            Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4 cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură
  
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
 (momentul inspiraţiei este plasat în finalul vâslirii şi solicită apoi conducerea rapidă a braţelor spre înainte ..)                 

            Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului (oxigenului) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor.
            Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei ’înotul = arta de a respira’.
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.
            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.
           


            In finalul abordării problemei respiraţiei – concluzia poate fi exprimată astfel : ’cel care înotă bine o face deoarece are un ritm echilibrat al respiraţiei’, restul problemelor (efortul maximal, tehnica corectă...) sunt perfect dependente de automatizarea ritmului mişcărilor respiratorii şi de aportul Oxigenului...!
07.  MISCARI EXECUTATE CU PICIOARELE

            Descrierea mişcărilor de picioare la înot repetă definiţia folosită la descrierea mişcărilor efectuate cu braţele: mişcările de picioare se încadrează în categoria
mişcărilor ciclice, simetrice, având ca loc de origine zone posterioare ale centrului de greutate atunci cînd corpul adoptă poziţii fundamentale corecte.; deci când cineva reproduce altfel de mişcări (sacadate, asimetrice, svâcnite etc.) acele mişcări nu vor avea rezultatul scontat.
            Din acest punct de vedere ele se aseamănă cu mişcările naturale de mers, alergare, sărituri. La procedeele Craul şi Spate ele sunt alternative – la Delfin şi Bras sunt executate concomitent, simultan.
            La procedeul Craul faţă de Spate sensul mişcărilor este schimbat de însăşi poziţia fundamentală de înot şi deci învăţarea concomitentă a acestora este deosebit de avantajoasă.
            Ambele mişcări seamănă cu nişte pendulări sau lopătări, adică mai degrabă cu nişte biciuiri ale labelor, întinse şi suple, articulate (este greşită indicaţia ‚’ţine genunchii întinşi’ sau ’nu îndoi genunchii’....)
            La Delfin ’geometria’ mişcării este foarte asemănătoare cu conturul întâlnit la Craul sau Spate, având labele bine întinse în flexie plantară (cu ristul ca la un şut de fotbal...).
            Ondulaţia are originea în mişcarea ondulatorie a trunchiului şi a şoldurilor
de  la care pornesc succesiv impulsuri ritmice.

            Singurul procedeu care pare net diferit de cele anterior analizate este Brasul. Aici nu avem pendulări sau ondulaţii (cu toate că noua tehncă de înot Bras are în compoziţia sa şi ceva din ondulaţiile delfinistului...) ci vâsliri simetrice, comcomitente, pe un traseu eliptic, având labele pozate în flexie dorsală – mişcări care, la fel ca la braţe, au o fază activă , de vâslire şi o fază pasivă de reîntregire a ciclului.
            La bras regulamentul cere clar ca mişcarea să fie simetrică şi concomitent executată – deci nu sunt admise acele forfecări des întâlnite la unii începători

            O indicaţie comună la toate cele 4 categorii de mişcări cu picioarele este că ele trebuie să evite mişcările spre adâncimea apei şi să aibe permanent ca reper de control – suprafaţa orizontală a apei; atunci când loviturile de îndreaptă spre adâncul apei sporul de viteză va fi diminuat.
           
07.1. Pendularea Craul  -  este o mişcare ciclică, alternativă în care
            - la faza descendentă compunerea mişcării are un final realizat prin îndoirea genunchiului prin care este pregătită lovirea biciuită a apei cu gamba şi laba piciorului având şpiţul întins.
            Faza a doua - ascendentă se deosebeşte net de prima prin faptul că întreg piciorul este ridicat bine întins.

            Prin îndoirea anterioară a genunchiului apa dislocată imediat ocupă locul ramas liber – dar ocuparea volumlui nou creează condiţia ca apa să fie, chiar pentru un singur moment ...‚ ’mai grea’ iar faza a doua, ascendentă va avea de învins volumul anterior de apă; când acest ’du-te – vino’ se petrece alternativ la ambele picioare se realizează forţa unui moment de forfecare care va ajuta decisiv plutirea părţii inferioare a corpului (bazinul, picioarele)


(*grafica din INOT- Manual, M. Olaru, ed Sport-Turism, 1982)

            Urmărite cu bunavoinţă, totuşi, aceste mişcări seamănă mult cu cele de mers mai ales cu mersul pe poante ca la balet (copii care fac balet sunt buni înotători de picioare crawl...).
            0 greşeală de neiertat este cea de a ridica piciorul altfel decât bine întins; ridicare labelor având genunchii îndoiţi compune o mişcare de mers înapoi, ca racul....
            Remediul la aceste greşeli inerente oricărui începător este cerinţa de a înălţa pluta de antrenament peste suprafaţa apei (ca o tavă plină cu pahare...), fapt ce va imprima execuţia mişcărilor de ridicare cu genunchii întinşi (vezi Legea  3-a a mecanicii – a acţiuni şi reacţiunii, Newton).
            Cel care ridică pluta şi doreşte să îndoaie genunchii va observa ca nu poate menţine pluta sus şi capul se scufundă iar pentru acest motiv, în mod reflex, va căuta volume mai mari de apă în care să se echilibreze !
            Acest lucru nu-l poate face decât dacă se mişcă, ridică piciorul cu genunchii întinşi si deci astfel va înota corect.

            07.2. ’Lopătările’ Spate - 
           
            Ambele faze sunt aproape identice ca cele observate la crawl; menţionăm că la miscarea (lopătarea) în sus, îndoirea genunchilor nu trebuie să se facă până la ieşirea lor peste suprafaţa apei.

            Apa este aruncată în sus de o mişcare energică din genunchi (aidoma unui şut cu mingea la fotbal), iar faza descendentă, de reîntregire a ciclului, se va face cu picioarele bine întinse     ( o apăsare în jos a apei)  incepătorul va desluşi  rapid sensul lopătărilor pe Spate dacă i se va sugera ’să azvârle în sus apa cu labele...’, evident numai din poziţie corectă de plutire pe spate.

(*grafica din INOT- Manual, M. Olaru, ed Sport-.Turism, 1982)
            07.3. Ondulaţiile Delfin - este o mişcare ciclică, concomitentă; la faza descendentă (lovirea apei), compunerea mişcării are un final realizat prin îndoirea genunchilor şi astfel este pregătită lovirea biciuită a apei cu gambele şi labele picioarelor având şpiţurile întinse.
            Faza a doua- ascendentă se deosebeşte net de prima prin faptul că ambele picioare se ridică mobilizate printr-o ondulaţie din şolduri, picioarele fiind bine întinse.
            Prin îndoirea anterioară a genunchilor apa este dislocată şi imediat ocupă locul ramas liber – dar ocuparea noului volum creează condiţia ca apa să fie pentru un singur moment ‚’mai grea’ iar faza a doua, ascendentă va avea de învins volumul de apă anterior; astfel se realizează forţa unui moment de ondulare care va ajuta decisiv plutirea unei părţii mari a corpului (trunchiul, bazinul, picioarele)
(*grafica INOT- Manual, M.Olaru, 1982)

            Aceste ondulaţii seamănă mult cu cele folosite de delfini care generează astfel o forţă mare de vâslire . cele două faze nu trebuie să aibă amplitudine prea mare – în completare cu mişcările şoldurilor, a trunchiului se vor structura momente ritmice de propulsare a apei şi astfel înaintarea se va remarca cu uşurinţă.
            07.4. Vâslirile cu picioare Bras

            - Faza pasivă, de pregătirea  vâslirii propriu-zise: începe cu labele întinse (ca la restul procedeelor...) dar pe măsură ce se realizează îndoirea genunchilor+aducerea călcâilor spre şezută ..., are loc o schimbare a poziţiei labelor (din flexia plantară spre flexia dorsală) + o depărtare laterală a  genunchilor (unul faţă de celălalt).
            Această mişcare are complexitatea ei – rotaţie externă din solduri, completată de o rotaţie asemănătoare a gambelor+labelor cu vârfurile în flexie dorsală.
            Este o mişcare care se opune sensului înaintării corpului şi deci ea trebuie să reuşescă a nu genera valori mari ale Rezistenţei frontale. Acest lucru nu va putea fi reuşit decât:
            - Dacă îndoirea picioarelor şi aducerea labelor spre şezută se va face lent (’ mult mai încet decât vaslirea...’) (a)
            - Dacă îndoirea genunchilor nu este orientată sub abdomen (b) ci din contra se va urmări ca genunchii să ’rămână în urmă’ şi doar labele să ajungă cât mai aproape de şolduri.
            Faza activă, este cea a vâslirii propriu-zise care va avea un contur eliptic (atenţie – nu circular..!), de parcă apa ar fi împinsă+adunată cu câlcâile..., până la întinderea completă a ambelor picioare.            Regulamentar – simetria şi concomitenţa vâslirilor la Bras este mult cercetată de arbitrii unui concurs, cele mai multe descalificări au subiect aceste cerinţe ferme ale regulamentului de înot sportiv.


(*grafica INOT- Manual, M.Olaru, 1982)

            Aceste precizări (cele legate de faze şi pauza) vor avea un sens uşor diferit, particular când  vom încerca să descriem mişcările de picioare Bras, desigur în compania unor execuţii perfecte, caracteristice înotătorilor sportivi.... !
            Învăţarea vâslirilor cu picioarele Bras începe, ca şi la restul procedeelor de fapt..., cu memorarea analitică a acestor repere (este obişnuită cererea ca executantul să închidă ochii şi să încerce a reproduce astfel reprezentarea mişcării...).
            Vâslirile Bras odată desluşite se va putea trece la exerciţiile de braţe, în compania respiraţiei etc. Acest progres nu va putea fi realizat fără eficienţa reală a mişcărilor de înaintare cu picioarele. In caz contrar începătorul se va tot ‚’agăţa’ de apă şi nu va sintetiza simţul alunecării pe apă...
            Deci este bine să începeţi cu o bună învăţare a mişcărilor de înot cu picioarele, apoi lucrurile se vor simplifica şi bucuria de a înota ’frumos’ va duce la evoluţii şi mai reuşite....

07.  INOTUL IN APNEE

            Deoarece în ultimii ani învăţarea înotului are ca prim obiectiv – învăţarea procedeului Crawl, execuţiile de înot fără respiraţie, în apnee sunt justificate.
           
            Exersând astfel, începătorul este condus a automatiza mişcările picioarelor, braţelor în diferite coordonări – fără a întoarce capul; astfel singura mişcare asimetrică din tehnica de înot este, temporar, evitată urmând ca atunci când automatizarea coordonării va fi suficient de stabilă să se solicite şi întoarcerea capului pentru inspiraţie (evident, ea va fi urmată de o aducere a capului la loc în apă... apneea de scurtă duată şi expiraţie urmând a se manifesta în termenii descrişi anterior..).

            Acest mod de a înainta este denumit ’înot şcoală’ şi fiecare execuţie are durata înaintării atât timp cât elevul poate să-şi menţină aerul; atunci când începătorul poate înainta şi în poziţie pe Spate, fiecare repetare de ’înot şcoală’ va fi completată de înapoiere în pluta pe spate cu mişcări de picioare....

            Iată o schemă care poate ajuta începătorul să fructifice înotul în apnee ştiind că de regulă aceştia nu prea sunt încântaţi să înoate fără aer. Elevul va fi lămurit că poate înota mai mult dacă procedează astfel: după inspiraţie urmează faza de ‚’apnee în inspir’ (cca 3-5 sec.), apoi o fază de ‚’expir prelungit’ (3-5 sec.) urmată de a o treia fază de ‚’apnee fără aer (apnee în expir , 2-3 sec.); în acest fel de adună cca 10 sec de înot în care mişcările nu sunt alterate de întoarcerea capului, mai mult, elevul începe să cunoască senzaţiile care pot apărea cand înoţi, de câteva ori, fără aer....

04.08. Starturile, întoarcerile de concurs.

Iniţiere în
’şcoala săriturilor şi a întoarcerilor’
            Incă din primele lecţii, chiar de la primul contact cu apa, cu lecţia/cursul de înot grupa de elevi trebuie să înceapă apropierea de această posibilitate de a lua contact cu apa: săriturile (iar pentru că bazinul aşa o cere – şi cu tehnica întoarcerilor- împingerile de la perete...)
            De la bun început trebuie să facem o precizare de ordin terminologic: ce cuvânt ar fi mai corect să folosim – săritură sau plonjon ?
            Folosind ’săritură’ îl sugestionăm pe începător, evident, să sară; în reprezentarea pe care o are despre săritură el mai gaseşte o mică şansă de a evita, de a scăpa de apă şi consecinţele sunt cele arhicunoscute...; în cealaltă expresie – plonjon, elevul are  tot ce-i trebuie pentru a înţelege că de fapt i se va cere să intre întins în apă şi numai în finalul acestui plonjon va exista o săritură (elanul + zborul) care va dirija plonjonul cât mai spre înainte.
            Deci iniţiere în şcoala săriturilor care se va transforma în tehnicile de luarea  startului în probă, poate începe cu învăţarea – plonjonului.
            Prima cerinţă – elevul va evita sa sară; lui i se va solicita ca din poziţia stând-aşezat pe marginea bazinului să efectueze o aplecare întinsă spre înainte, până capul îi atinge, depăşeşte chiar, genunchii, astfel ca corpul său să se dezechilibreze singur şi, normal, să cadă în apă. Acest ’pre-plonjon’ în sarcina unui începător, care nu ştie să înoate,  poate fi dificil iar instructorul trebuie să aibe în atenţia sa o modalitate care să convingă elevul că nu-l paşte nici o primejdie.
            A doua cerinţă este ca elevul să fie capacitat cu ideia că odată plonjat (căzut ...) în apă trebuie să ajungă cu corpul cât mai întins, cât mai nemişcat şi cu un control sigur al stării de relaxare activă (pluta ventrală).
            A treia cerinţă ce trebuie implimentată abil de instructor este cea prin care elevului i se cere să reziste la tentatţia, nevoia de a ieşit imediat din apă, din poziţia de plută – ci din contra să aibe răbdarea deplină pentru a menţine poziţia întinsă în plută ventrală fără nici o mişcare, situaţie care odată îndeplinită dă începătorului senzaţia autentică de plutire şi înaintare; i se va spune ca acesta nu este un exerciţiu de înot... ci un exerciţiu de răbdare, răbdarea de a sta întins, plutind fără mişcări şi fără aer...!!!!’
             A patra cerinţă este ca după mai multe reuşite elevul care pluteşte să înceapă execuţia mişcărilor de picioare, apoi şi cele de braţe – toate în regim de apnee (înot şcoală)
            Ultima cerinţă este ca fiecare repetare să-i aducă o distanţa mai mare de plonjare, o durată mai sigură de plutire din elanul plonjonului şi numai după acestea să iniţieze , întâi mişcările de picioare şi numai apoi cele de braţe (coordonarea la cca 6 bătăi de picioare o vâslire sau un ciclu complet de mişcare cu braţele).(vezi Anexa nr.1C)

            Startul din apă în plută ventrală

            Face parte din algoritmul învăţării plutirii libere fără ajutorul mişcărilor.   
            Deci -după însuşirea scufundărilor libere (bobing) cu sau fara expiraţie, se încearcă învăţarea ’Oului de Paşti’ (din care elevul va şti că corpul său poate pluti liber, fără mişcări ajutătoare), apoi acest exerciţiu se va executa cu spatele la perete astfel încât elevul să poată aşeza tălpile pe acesta imediat după scufundare şi odată cu ducerea braţelor spre înainte să execute şi împingerea în perete – astfel va ajunge în plută ventrală (semi-start din apă)

            Etapa următoare este identică dar fără a executa plutire în Ou de Paşti ci direct prin: uşoară înălţare a corpului cu inspiraţie având o palma în sprijin pe marginea bazinului şi tălpile pe perete, renunţare la sprijinul palmei si scufundare liberă sub apă având tălpile pregătite, simetric, pentru împingere, apoi - conducerea braţelor spre înainte în coordonare cu împingerea în perete, plutire liberă, apoi mişcările cerute în exerciţiu (picioare, braţe, cu sau fara respiraţie etc.)
Startul din apă – procedeul Spate

            Exerciţii de iniţiere:
din sprijin ghemuit cu faţa la marginea bazinului, retragerea palmelor lângă şolduri, scufundarea capului şi a trunchiului, picioarele rămănând ghemuite cu tălpile pe perete; când capul, trunchiul ajunge, sub apă, într-o poziţie paralelă cu suprafaţa apei, împingere şi efectuarea plutei dorsale cu braţele la şolduri
            - idem, după retragerea sprijinului palmelor şi scufundarea capului, trunchiului, palmele sunt conduse spre înainte pe un traseu cât mai apropiat de suprafaţa corpului, odată ajunse înainte, bine întinse-deasupra capului, se va efectua împingerea din perete şi se va ajunge în plută dorsală cu braţele întinse deasupra capului, poziţia ideală+corectă de lucru în procedeul Spate.....

            Startul propiu-zis ; startul de sus.

            Mişcarea propusă spre învăţare ar trebui să fie cel denumit de toată lumea ’grab-start’ (sau start furat, pe româneşte); la acest start, plonjonul pare mai evident decât la celelalte procedee clasice de start (unde elanul pregătitor era realizat prin mişcări ale braţelor..).
            Prima cerinţă: aşezarea pentru lansare: - tălpile sunt aşezate la o depărtare convenabilă, unitatea de măsură fiind cea de mărimea umerilor în proiecţie spre platforma de bolk-start (unii sportivi nu îşi aşeazâ tălpile simetric la marginea platformei şi preferă ca o talpă să fie retrasă şi astfel să participe dinamic la luarea startului...)
            - trunchiul execută o aplecare, îndoire spre înainte compensată de o flexie din genunchi – atât cât să li se permită palmelor a apuca marginea platformei în scopul unei participări la împingerea în plonjon.
            A doua cerinţă este cea de a păstra această poziţie până la senmalul de start, dar în poziţie cît mai avansată de pierdere a echilibrului ( la înot startul este unic şi cei care ratează sunt descalificaţi, mare atenţie deci...!)

(grafică - FINA Swimming manual, Seul, 1988)

            A treia cerinţă este legată de iniţierea elanului de plonjare: palmele, braţele sunt propulsate spre înainte, energic; dezechilibrarea de plonjon este completată de împingerea, destinderea picioarelor (aici se poate vorbi de o săritură... dar ea este perfect orizontală cu oglinda apei)
            A patra cerinţă – nu se inveşteşte timp prea mult pentru a zbura..., ci parcă se cauta o intrare cât mai rapidă în apă, spre/pe suprafaţa ei ştiindu-se că a lăsa corpul să se scufunde prea mult – acest lucru îl va’înămoli’, adversarii se vor duce... iar cel în greşeală va porni târziu în cursă.
            Ultima cerinţă este legată de necesitatea ca impulsul dat de mişcarea picioarelor să fie energic pentru ca ieşirea corpului la suprafaţă să se facă în maximum de viteză.



(grafică FINA - Swimming manual, Seul, 1988)

            La probele de Bras sau Fluture-delfin
faza zborului poate avea o traectorie mai înaltă, tocmai pentru ca plonjonul să fie mai adânc decât la probele de craul; acest lucru – ştiind că după startul de Bras înotătorul are permisiunea regulamentară de a efectua o vâslire lungă de braţe fără respiraţie+ o unică ondulaţie delfin, elemente care-l avantajează în intenţia normală de a conserva cât mai mult timp viteza căpătată iniţial după startul plonjat; delfiniştii au şi ei permisiunea regulamentară de a înainta pe sub apă cu ondulaţii energice pe o distanţă de până la 15m, aşa că şi la aceste probe zborul va fi ceva ma înalt iar intrarea ceva mai adâncă.
(Grafică - Iujnii ploveţ, P. Makarenko, Fizkultura i Sport, Moskva, 1983)

Startul din apă în probele de înot Spate

            Termenul folosit pentru celelalte exerciţii efectuate din poziţia pluta-ventrală  este acelaşi şi pentru startul la procedeul Spate – plonjonul pe spate. El pare că se potriveşte şi mai bine cu elementul tehnic urmărit.
            Exceptând procedurile de start solicitate de regulamentul oficial al probelor de înot (protocol, comenzi arbitru ş.a.) execuţia tehnică are următoarele cerinţe:
            1. aşteptarea semnalului de start presupune şi pregătirea unui plonjon eficient: apucarea barelor de sprijin având braţele întins-relaxate (a), aşezarea tălpilor pe perete în locaţie asimetrică (o talpă mai sus, cealaltă cu 1/2 mai jos, conform preferinţelor..)(b), genunchii ajung cu puţin peste suprafaţa apei (c)
            2. aşteptarea ia sfârşit când arbitrul comandă ocuparea locurilor; acest moment presupune ca spatistul să se încordeze, gata de a plonja-întins pe spate dar poate fi tratat şi fără nici o pregătire specială (ghemuire cu capul apropiat de perete etc). La acest moment pregătitor corpul iese mai mult din apă, braţele sunt îndoite la coate, fruntea se află lângă perete, corpul este strâns ca un arc care la pocnetul pistolului se va destinde. Cei care nu preferă acea încordare datorate ieşirii corpului aproape nefiresc peste suprafaţa apei, moment consumator de energie..., au alternativa ca apropierea frunţii de perete, de blok-start, să se constituie într-un preambul al plonjării energice pe spate şi astfel să înceapă cursa, poate cu o infimă restanţă dar mai relaxaţi şi deci mai bine dispuşi în a înota eficient – alegerea aparţine fiecărui spatist conform cu personalitate sa ...
            3. decalnşarea startului presupune ca capul, trunchiul şi, mai ales, braţele să execute o mişcare de elan (peste cap...) a cărui energie să propulseze corpul energic peste suprafaţa apei la o distanţa cât mai mare de perete.
            4. zborul paralel cu suprafaţa apei trebuie să fie cât mai razant şi, ideal, ar trebui ca cel puţin o fracţiune de secundă corpul bine extins să nu aibă contact cu apa; în timpul acestei deplasări bărbia este energic adusă spre piept, după ce iniţial s-a avântat mult spre spate.


(grafica FINA – Swimming manual, Seul, 1988)

            5. intrarea în apă trebuie să fie reuşită având corpul bine întins, echilibrat şi fără tendi-e de a se mişca; imediat după intrare înotătorul poate să iniţieze o suită de ondulaţii delfin pe spate (regulamentar distanţa maximă – 15m, marcată cu steguleţe) – aceste mişcări par a fi mai eficiente după start decât înotul Spate propriu-zis iar explicaţia vine de la faptul că ondulaţiile au efect propulsiv în ambele sensuri de mişcare pe cînd la procedeu există un minus remarcat la  mişcare de braţe (faza de revenire prin aer care are caracter pasiv)

            Intoarcerile de concurs

            Diferenţa dintre lungimea probei de concurs şi lungimea bazinului de înot obligă sportivul la o schimbare a direcţiei de înaintare în sens invers la fiecare capăt de bazin, fapt ce modifică viteza dobândită
            Spre a conserva o cât mai mare parte din această viteză trebuie ca înotătorul să nu confunde acest moment ca unul de odihnă …, ci ca un prilej de a menţine iteza căpătată anterior; pentru aceasta el va trebui, ideal, să execute, pe cât posibil, mişcările de întoarcere în ritmul şi cadenţa mişcărilor anterioare, de înot condiţie ce se cere a fi perfecţionată încă din timpul lecţiile de antrenament (*)
[Intoarcerea clasică cu atingerea peretelui şi împingere în plută ventrală]
(grafica FINA – Swimming manual, Seul, 1988)
                       
Pentru ca mişcările de întoarcere să nu fie folosite ilicit în timpul întrecerii (de la’egal la egal’), regulamentul oficial de înot sportiv elaborat de FINA şi FRN are o serie de prevederi precise asurpa executării întoarcerilor regulamentare, de concurs, pentru fiecare procedeu tehnic de înot. Important, indiferent de procedeu este ca înotătorul să demonstreze clar că pentru a întoarce a atins peretele bazinului: la ‘craul’/’liber’ şi ‘spate’ acest lucru poate fi făcut cu oricare parte a corpului (practica a dus la efectuarea întoarcerilor fără a mai atinge peretele cu palma ci printr-o abilă rostogolire înaintea peretelui  se evită acest ‘timp mort’, atingerea fiind făcută mai rapid şi mai puternic cu ajutorul picioarelor).


[Invăţarea rostogolirii este ajutată de profesorul aflat alături de sportiv în apă]
(Grafica FINA – Swiming manual, Seul, 1988)

           
            La procedeele ‘bras’ şi ‘fluture’ întoarcerile trebuiesc executate cu atingerea peretelui de către palme concomitent, simetric şi în acelaşi loc (la suprafaţă sau sub nivelul apei).
            Această expunere sintetică este posibil de redat ‘astăzi’ datorită  formei actuale a regulamentului, formă care a suferit modificări pentru care ‘practicienii’ bazinelor (antrenorii) şi ‘oficialii’ forului internaţional s-au luptat zeci de ani; iniţial toate întoarcerile erau obligatorii prin atingerea peretelui cu palma/palmele; după 1965 s- a admis, la -------------------------------
*(vezi ‘Amortizor’- Denumire dată unui dispozitiv simplu alcătuit dintr-un şnur elastic prins, de culoar, la o distanţă de cca 15m de peretele bazinului, Acest elastic îngreunează, frânează  înaintarea înotătorului angajat în efectuarea unei întoarceri rostogolite la craul sau alte procedee; odată terminată apropierea de perete şi efectuarea propriu-zisă a întoarcerii (elemente greu de executat…), elasticul, prin contractarea sa anterioară, îşi revine trăgând înotătorul care tocmai ăncepe astfel o nouă lungime de înot; în acest fel ‘întoarcerea’ este deprinsă ca o posibilitate în plus de accelerare a înaintării în contradicţie cu tentaţia firească de a acorda organismului un scurt răgaz de odihnă). ----------------------
probele de ‘liber’ expresia ‘cu orice parte a corpului’…, pentru ca în 1988 aceiaşi expresie să fie extinsă la la ‘spate’ (*)

            In ceea ce priveşte aportul real la rapiditatea întrecerii - întoarcerile, mai ales cele ‘rostogolite’ dacă sunt greşit executate produc ‘pierderi’ evidente de viteză (mai ales la copi începători); acest lucru nu trebuie să însemne că la începători nu sunt necesare exerciţiile şi condiţiile caracteristice de concurs în toate lecţiile de antrenament (!)
           
            In ceea ce priveşte ‘împingerea’ ca parte finală a fiecărei întoarceri, diferitele procedee ale celor patru procedee tehnice existente au o serie de precizări, astfel: la ‘bras’, după împingerea de la perete este permis doar un singur ciclu de vâslire cu braţele+o singură ondulaţie delfin - fără a efectua respiraţia obligatorie; la ‘spate’ unde există interes de a folosi ondulaţiile delfin, în condiţii de înot sub-apă (hipoxic), este permis acest lucru doar pe distanţa primilor 15m de după fiecare întoarcere.


Kinograma întoarcerii rostogolite în probele de viteză
(Grafica FINA – Swimming manual, Seul, 1988)

----------------------------------------------
(* anii ce vor urma este de aşteptat ca expresia care ar permite efectuare ‘rostogolirii’, să fie acceptată şi la ‘bras’ şi ‘fluture’ – condiţie care ar duce la imediate ameliorări ale recordurilor …)
------------------------------------
[Kinograma întoarcerii rostogolite apreciată mai ales de înotătorii de fond; în ea se gasesc elemente din vâslirea braţelor fluture]
(Grafica FINA – Swimming manual Seul, 1988)
            In probele de înot mixt.individual (M-I)  întoarcerile sunt concepute prin a respecta cerinţele regulamentare fiecărui procedeu pentru capitolul ‘sosire’ – adică – obligatoriu cu folosirea palmelor la terminarea parcursului fiecărui procedeu; la proba de 400m M-I sau 200m M-I (în bazine ‘scurte’) întoarcerile intermediare pot fi executate în condiţii obişnuite (la ‘spate’ şi ‘craul’ orientându-se după expresia ‘cu orice parte a corpului’).

Rezumat

            Principalul obiectiv al învăţării înotului ar trebui să fie însuşirea tehnicii celor 4 procedee de înot sportiv.
            Oricât de ciudat ar părea – analiza biomecanică a acestor mişcări a reuşit să desluşească în mintea antrenorilor sau a sportivilor ideia că mişcările sunt foarte asemănătoare; ele pot fi învăţate (progresiv sau concomitent) şi astfel deprinderea de a înota capătă valenţele nebănuite ale pregătirii multilaterale.
            Invăţarea tehnicii de înot sportiv este supusă unui proces continuu de perfecţionare metodică dar nu trebuie uitat faptul că şi la marii campioni există momente, perioade când tehnica mai lasă de dorit..., deci înotul se cam reînvaţă mereu spre atingerea perfecţiunii.    Tenacitatea în a persevera... înotul oferă câmp larg acestei calităţii complexe.


Bibliografie selectivă

1942 Armbruster David, Sr.
– Competitive swimming, Mosby, St. Louis,
1955 Rajki Bela
– A versenyuszas technikaja, Sport Lap, , Budapest,
1965 Lewin Gerhard
– Schwimmen, Spoerverlag, , Leipzig,
1967 Talbot Don
– Swimming to win, Hawthorn books inc, New-York,
1969 Carlile Forbes
– On Swimming, Pelham Sportss, Lib, , London 
1970 Gallagher Harry
– On swimming, Pelham Books, , London,
1971 Colwin Cecil
– On swimming, Pelham Books, Lomdon,
1974 Counsilman J.
– The science of Swimming, Pretince Hall
1976 Talbot Don
– How to swim faster, Ed. Jack Pollard, Pytsburg,
1977 Counsilman J.
– Competitive Swimming Manual, Bloomington 
1978 Popescu Alexander
–Schwimmen,BLV Munchen,
1982 Maglischo E.
– Swimming Faster, California St. Col,
1987 Urmuzescu A.
– Randamentul optim la înot, Ed. CCDEFS, Buc.
1995 Hannula Dick
– Coaching swimming successfullz, Human Kinetics,
1999 Hines Emmett
– Fitness swimming, Human Kinetics, , Leeds,

xxxXXXXX
Capitolul V
ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... la INOT
Sumar
 01   Legile fizicei, ale mecanicii si hidrodinamicei evocate                                     prin prisma practicării înotului.
02 . Hidrostatica
03.  Mecanică
      (legea inerţiei, acceleraţiei, acţiunii-reacţiunii, pârghiile)
04. Compunerea / descompunerea forţelor,
05.  Centrul de greutate (cg)
06. De la Bernoulli la  Counsilman
07. Aaspiratia hidrodinamica
08.  Numărul froude-reynolds
09. Profil hidrodinamc:
                               rezumat+bibliografie selectiva

01   Legile fizicei, ale mecanicii si hidrodinamicei evocate prin prisma practicării înotului.
            Inotul, odată învăţat, oferă practicantului o mare libertate de mişcare în apă. Când este vorba de divertisment şi joacă despre corectitudinea mişcărilor nu poate fi vorba (poate exceptând mecanismul actului respirator...) dar în momentul când apare interes pentru întrecere, cel vizat începe să observe că există anumite limite şi condiţii care guvernează reuşita plutirii, înaintării, întrecerii spre performanţă.
            Astfel se poate înţelege interesul multor antrenori de a explica elevilor, sportivilor, studenţilor – viitorii antrenori, intimitatea acţiunii de a înota.
            In acest sens putem invoca o serie dintre legile mecanicii, hidromotricităţii sau hidrostaticii care, alături de talentul, veielităţile şi capacitatea biofuncţională a unui individ aflat în apă, atent interpretate, pot ajuta la obţinerea eficienţei, a performanţei.
             A înota corect tehnica unui procedeu permite o abordare, în viitor, a performanţei – fără această egalitate (corectitudine / talent) performanţa va întârzia să apară !!!
            Iată o succintă trecere în revistă a principalelor legi care pot fi invocate în practicarea cu tehnică corectă a înotului:
           
02 . Hidrostatica
            Să începem, cronologic, cu ARHIMEDE - 287-212 î.H: Ilustrul om de stiinţă, cercetător, inventator grec, descoperitor al multor fenomene, legi din domeniul fizicii, matematicii (geometriei) etc.
            ’Principiul lui Arhimede’ reprezintă o importanţă deosebită şi pentru activitatea de înot;
"toate corpurile scufudate într-un lichid pierd o greutate egală cu greutatea volumului de lichid dizlocuit" ( în franceză: Tout corps plonje dans un fluide perd une partie de son poids egale au poids du volume de fluide qu’il deplace ‘’ ).
Iată istoria sa …..

            Hieron, rege al Siracuzei, bănuia de fraudă un bijutier care i-a confecţionat o frumoasă coroană din aur, aliind, se pare, cu o mare cantitate de argint. Hieron l-a consultat pe Arhimede asupra mijloacelor de a descoperi această presupusă fraudă, fără a recurge la topirea coroanei.(!)
            Ilustrul savant a reflectat mult fără a găsi soluţia necesară.
            Într-o zi, cînd era în baie, şi-a dat seama că membrele sale scufundate în apă pierd considerabil din propria lor greutate, că de exemplu, poate mişca unul dintre picioare mai uşor decît în condiţii terestre etc.
            Această constatare i-a furnizat şi răspunsul la întrebarea care îl frămînta - mijlocul de a determina greutatea specifică a corpurilor în raport cu apa luată ca unitate de referinţă.
            Entuziasmat de această descoperire, a ieşit din baie şi alergînd 'gol-puşcă' spre palatul lui Hieron a început să strige "Evrika, Evrika" (‘Am găsit’), cuvinte rămase celebre în memoria omenirii de-a lungul secolelor.
            Nu se mai ştie ce s-a întîmplat cu coroana lui Hieron, dar cert este că legea descoperită şi-a găsit largi aplicaţii la construirea navelor şi chiar la fundamentarea teoretică a activităţii de înot.
           
            Capacitatea de a pluti a corpului omenesc depinde de mai mulţi factori: mecanici (echilibrul faţă de centru de greutate), motrici (gradul de relaxare / rigiditate care pot ajuta / deranja păstrarea echilibrului dorit), funcţionali (capacitatea de a controla actul respirator, ş.a.).
            Aşa cum există destui înotători care nu ştiu să respire corect, aşa există sportivi care nedând importanţă cerinţelor unei bune plutiri îşi asumă o grea sarcină de a înainta cheltuind forţă, depunând efort şi pentru a pluti (mai ales cei cu masă musculară, osoasă prea mare etc.).
            Flotabilitatea se va manifesta pozitiv dacă Greutatea Specifică (GS) a corpului aflat în imersie are o valoare cât mai apropiată de GS-ul apei dulci, naturale, la temperatura etalon de 20o C., când apa are valoarea = 1,000; apa de mare, conţinând mai multe săruri minerale dizolvate are un GS de cca. 1,025, valoare care fiind mai apropiată de GS -ul uman permite o îmbunătăţire a flotabilităţii, omul la mare înoată mai lejer.
            Specialiştii afirmă că GS-ul corpului uman variază între 0,970 – 1,200, media rezultând din GS-ul ţesutului muscular (cca. 1,085), a celui osos compact (cca. 1,900), al celui adipos (cca. 0,700) de unde rezultă că biotipul endomorf (corpolent, voluminos) va disloca o cantitate mai mare de apă decît propria lor greutate şi astfel au şansa de a pluti cu mai mare uşurinţă; la extrema cealaltă se află biotipul ectomorf (compact, greu) care dislocuind o cantitate mai mică de apă faţă de greutatea lor vor avea o plutire dificilă.
[Flotabilitatea poate fi crescută artificial (colacul de înot) dar şi o respiraţie amplă şi lejeră o ajută în mod direct.]

            Calitatea de a pluti (uşor / dificil ) poate fi testată în ’pluta verticală’ – având braţele ridicate deasupra capului, corpul va pluti sau se va scufunda ad-hoc, aidoma mercurului unui termometru.
(grafica INOT- manual metodic, M. Olaru, ed. EST, 1982)

03.   Mecanică –
Legile formulate de Sir Isaac Newton (1642-1727).

            Prima lege - Legea Inerţiei este astfel formulată : un corp aflat în stare de Repaus sau de Mişcare uniformă, rectilinie va continua să păstreze starea sa iniţială atât timp cât asupra sa nu acţionează o altă Forţă externă sau în cazul corpului uman o Forţă internă ( în engleză – A body at rest or in uniform motion in a straight line continues in that state until acted upon by some external force, or in the case of the human body, some internal force).
            In cazul nostru – se presupune că pentru a iniţia o mişcare de înot s-ar cere a fi depăşită inerţia de repaus sau a modifica mişcarea prin forţa internă, a contracţiilor musculare..
            Odată începută, mişcarea poate fi influenţată, îngreunată de Rezistenţa apei, de Efectul gravitaţional şi de însăşi caracterul Pârghilor care participă la biomecanica mişcării  prin oasele membrelor şi articulaţiile care le deservesc.
            Teoretic, să acceptăm că mişcarea de vâslire constă dintr-o trecere de la poziţia de repaus (statică) la inerţia de înaintare (dinamică) cu tendinţa evidentă de a reveni la inerţia de repaus datorită apei, gravitaţiei şi, mai ales, a lipsei unei noi forţe sau a diminuării acesteia printr-o tehnică greşită, rudimentară de vâslire.
(grafica din Biomehanika plavania, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Invingerea inerţiei se manifestă şi în asemenea exerciţii+dispozitive care îngreunează înaintarea]

            Incepătorii nu ştiu cum să alimenteze optim, eficient inerţia dinamică iniţiată; ei vor încerca la întâmplare şi fără a cunoaşte bine (până la automatizare) geometria mişcărilor corecte nu reuşesc să depăşească perspectiva revenirii la starea de repaus.

            Ei cred că adoptând tempouri ridicate (suite de mişcări inadecvate învingerii rezistenţei apei), pot reuşi să înainteze dar astfel oboseala apare de foarte timpuriu pe un randament scăzut şi eficienţă precară.

            Începătorul nu este conştient de acest regim greşit de mişcare. El nu are capacitatea tehnică corectă şi numai după mai multe repetări, tatonări, va învăţa cum să-şi menţină, să alimenteze facil stare de inerţie dinamică.

            Repetând corect, treptat vor dispărea mişcările dezordonate, imprecise, de ex. - începătorul craulist nu va mai ’ciomăgi’ apa, brasistul învaţă să diferenţieze faza de pregătire a vâslirii cu picioarele (care se cere a fi mai lentă...) de faza propriu-zisă a împingerii eliptice a apei (care trebuie să fie cât mai energică,...), spatistul va evita să mai ’plesnească’ zgomotos apa cu braţele (pentru a evita  ’împotrivirea’ naturală a apei), delfinistul va începe să sincronizeze cele 2 ondulaţii cu fazele ieşirii +  intrării braţelor în apă, etc.  
            Intre etapa în care începătorul execută mişcările cu rigiditate, având braţele exagerat de mult încordate şi etapa în care el execută mişcarea suplu, folosind corect articulaţiile (coate, ghenunchi etc.) este un drum cam anevoios, presărat de efort de conştientizare (atenţia), apoi de automatizare (răbdarea) pentru a deprinde, in fond, cum se aplică corect – ’prima lege a mecanicii’... – în fapt adoptarea unei prestaţii biomotrice care va avea un tempou optim iar obligatoriu - un traseu corect de vâslire.

            Aceste doua repere pot fi înţelese de începător daca acestuia i se recomandă: ’înoată cu cât mai puţine mişcări fără ca acest tempo să-ţi scadă viteza de înaintare’... , indicaţie care solicită atât  o bună ’drămăluire’ cât şi o atentă ’cheltuială’ a efortului, în fond - grija de a înota corect, cerinţe atât de plastic exprimate în celebrul aforism antic :

Festina lente..., Grăbeşte-te încet !!!
                                  
                                               (vezi Anexa nr.9)


            Legea a 2-a: a Acceleraţiei, este formulată astfel: schimbarea poziţiei sau a momentului unui corp este proporţională cu Forţa, invers-proporţională cu Greutatea şi are direcţia indicată de aplicare a Forţei dominante
(în engleză:  the rate of change of momentum of a body is proportional to the Force, inversely proportional to the Mass of the body, and takes place in the direction in wish the Force acts).
           
            In cazul înotului, vâslirile braţelor, propulsia picioarelor sunt generatoare de Forţă a cărei aplicare va avea ca rezultat schimbarea poziţei corpului (înaintarea).           
            Această înaintare va fi cu atât mai mare cu cât Forţa aplicată este mai mare (1), înaintarea va fi mai mult ajutată cu cât Greutatea corpului este mai mică (2) şi, înaintarea va avea direcţia dominantă dată de execuţia tehnică (cât mai perfectă...) a mişcărilor de  înot (din tehnica celor 4 procedee sportive)(3).      
            Urmărind această enumerare, se remarcă ca o necesitate evidentă următoarele cerinţe: înotătorul să fie viguros, puternic (să aibe Forţă) pentru a se impune în faţa apei (a), să fie cât mai uşor în apă pentru o cât mai bună flotabilitate (criteriul ’ oaselor de porumbel’) (b), înotătorul va înainta după cum aplică (corect / incorect) Forţa vâslirilor (c).

            Dacă aceste vâsliri vor fi aliniate la axul lung al corpului aflat în imersie - direcţia va fi rectilinie, în caz contrar direcţia va fi imprevizibilă, în cel mai bun caz – şerpuită.

            Acest amănunt pune, în odată, în valoare recomandarea de a înota corect: lungimea unui bazin are 50m dar prin şerpuire este cert că înotătorul va parcurge mai mult decât 50m....?! Iar cronometrul sau oboseala va certifica acest lucru ....

            Legea  3-a: a Acţiunii şi  Reacţiunii, este formulată astfel: fiecărei Acţiuni îi corespunde o Reacţiune egală şi de sens opus ( în engleză: to every Action there is an equal and opposite Reaction).

            La modul general - această lege poate fi interpretată la înot astfel: înaintarea se datorează propulsiei apei pe o direcţie contrară, opusă acesteia (a) sau, (varianta de înţelegere cea mai modernă… ) vâslirile se sprijină pe aplicarea unei forţe de sprijin opuse oferită de apă (b)(vezi Counsilman, Cap.8/24)

             Incepătorul trebuie să sesizeze că, de fapt, apa este incompresibilă cu toate că densitatea ei este minimală.

            Iată un exemplu clasic în care putem remarca manifestarea aceastei legi:
           
            -începătorul este îndemnat să înainteze numai cu ajutorul mişcărilor de picioare (având în palme un sprijin plutitor / o plută de antrenament etc.), dar necunoscând tehnica, mişcările sale îl conduc spre înapoi (ca racul...)
DAR ….(atenţie),

            -dacă i se va sugera o ridicare a plutei peste orizontala apei, o simplă înălţare în aer a plutei (= Acţiune) conform acestei legi, picioarele vor căuta instinctiv un sprijin mai consistent în apă (= Reacţiune), fapt pentru care mişcarea picioarelor va tinde a  se produce mai întinsă, corectă deci şi corpul va începe să înainteze, începătorul intuind imediat adevăratul sens al mişcărilor de picioare.
            Legile pârghiilor, bine înţelese, pot oferi explicaţii convingătoare pentru cultivarea preocupării de folosire numai a tehnicii corecte, iar în planul performanţei – selecţia să fie dirjată şi de concluzii extrase din cunoaşterea acestor legi.

            Formularea clasică a legii pârghiilor reprezintă o egalitate între Forţa de aplicare a contracţiei musculare şi Rezistenţa opusă de densitatea volumului de apă, în formula:
[ F. x b.F. ]  =  [ R. x b.R. ]
adică :  valoarea Forţei contracţiei musculare (F.)  înmulţită cu Lungimea braţului care aplică această forţă (b.F.)trebuie să fie egală (=) cu valoarea Rezistenţei opusă de apă (R) (turbionară, frontală, vâscozitate,de frecare, dată de compoziţie chimică a apei, densitate, de starea fizică valuri, curgere, curenţi etc.) înmulţită cu Lungimea braţului Rezistenţei (b.R.), toate aceste repere raportate la existenţă unui punct de Sprijin (S) (*)

În general sunt admise, 3 tipuri de pârghii:
Pârghie de gradul 1
            La care dispozitivul are ordinea –
R. s. F. (ca la fântână);
-----------------------------------------
Pârghie de gradul 2
            La care dispozitivul are ordinea –
s. R. F. (ranga ridică o ladă)
-----------------------------------------
Pârghie de gradul 3
            La care dispozitivul are ordinea –
s. F. R. (cazul biomotricităţii – alergare, înot)
----------------------------------------      
            Cum pot fi apreciate, în cazul înotului, o serie de valori diferite a acestor repere ? Vom analiza câteva variante:

Ipostaza A – biotip cu talia de cca 170cm
     F. - Forţa contracţiei musculare în apă = cca.10 Kgf (valoare obişnuită la înot);
     b.F. – lungimea braţului Forţei = cca.30 cm. (valoare aprox. la Latisimus Dorsi);
     R. – Rezistenţa opusă de apă  = valoare necunoscută (X=?)
     b.R. – lungimea muşchiului de la inserţie până la vârful degetelor palmei  având braţul în poziţie corectă de vâslire = cca. 70 cm.
---------------------------
*[(F = Forţa contracţiei exprimată în Kgf.; b.F. = distanţa în cm. de la originea punctului fix a muşchiului la punctul de inserţie pe braţul Rezistenţei; R = valorile opuse de apă exprimată în Kg. / Volum apă; b.R. = distanţa de la punctul de inserţie a muşchiului efector până la punctul în care apare momentul maxim de rezistenţă a apei)]
            Introducând aveste valori în egalitatea anterioară, rezultă: 10 x 30 = R x 70, adică 300=70R, de unde R = 4,3 Kgf. 
            Pentru a verifica calculul luăm acum ca necunoscută valoare F., caz în care egalitatea ar arăta astfel:
                        F. = necunoscută
                        b.F. = cu 30 cm
                        R = 4,3 Kgf
                        b.R. = cu 70cm
            adică F x 30 = cu 4,3 x 70, ceea ce duce la 30F = 310, rezultând ca F = 10,1 Kgf.
            Aceste valori indică că alegerea lor este făcută şi apreciată în mod obiectiv, imparţial iar din punct de vedere al selecţiei conduce la cerinţa ca în activitate să fie selectaţi biotipuri cu Talie mare şi cu musculatură longilină.

            A doua ipostază: In situaţia când selecţia ar decide alegerea unui biotip cotat mediocru la valorile b.F. (musculatura responsabilă cu efectuarea contracţiei necesară vâslirii), având în vedere că lungimea musculaturii nu poate fi uşor modificată, rămâne în discuţie, ca o consecinţă certă, necesitatea de a mări b.R. (lungimea anvergurii, a braţului), ceea ce devine posibil numai printr-o tehnică de mişcare supra-corectă (!) şi care răspunde cât mai bine la legile mai înainte amintite.
( la acest capitol pot exista numeroase variaţii ale valorilor discutate, noi am ales două dintre cele mai importante pentru înotul sportiv).

04. Compunerea / Descompunerea forţelor, derivă din geometria aplicată.

            Cunoscând valorile Forţei prin calcularea egalităţii pârghiilor de gradul 3 (mai înainte analizată) putem explica sensul şi valoarea unei mişcări (a unui moment urmărit, calcularea unui vector conf.cu direcţia sa etc.), aşa cum se poate observa din grafica următoare ...
       

            In figura prezentată este analizată compunerea şi decompunerea forţelor care apar în anumite momente în timpul vîslirii (conf.’regulii laturilor egale şi paralele două câte două în cazul unui paralelogram’).
            Eficienţa va depinde de modul cum este aplicată forţa prin cea mai convenabilă poziţie adoptată de o suprafaţă de vâslire (palma, întreg braţul, sau picioarele etc).
            La momentul 1 . rezultanta Forţei aplicate este perpendiculară pe planul palmei, iar descompunerea acesteia ne arată că vectorul orizontal care are sensul dat de vâslire (P) este mai mic decât vectorul vertical care nu este implicat în reuşita vâslirii (N)         Astfel, la acest moment al vâslirii se poate spune ca Forţa aplicată nu serveşte pozitiv înaintarea ci, mai repede, necesitatea de a pluti – concluzia ar fi indicaţia - sportivul să poziţioneze palma nu cu planul de atac pus ’capac’ pe orizontala apei ci pe o direcţie apropiată de verticală care ar permite o mai bună aplicare a Forţei spre a sprijini înaintarea şi nu plutirea. Dacă, dinpotrivă adoptă această poziţie este cert că ea va servi plutirii – vezi faza de alunecare prielnică la orice procedeu de înot
            La momentul 2  rezultanta Forţei aplicate poate fi descompusă, tot conform ’regulii laturilor egale şi paralele două câte două în cazul unui paralelogram’ rezultând un vector mai mare pe orizontală (adică în sensul direcţiei vâslirii) componentă ce are o valoare pozitivă (P) mai mare decât vectorul vertical care susţine plutirea, componentă care va avea o valoare negativă (N), deci mai mică.
            In următoarele momente ale mişcării de vâslire, dacă palma va fi menţinută corect având degetele orientate în jos, descompunerea Forţei de vâslire se va produce la fel ca la momentul 2, indicaţia fiind cu atât mai importantă având în vedere cerinţa, posibilitatea ca sportivul să menţină planul palmei perpendicular pe direcţia de înot, respectiv pe planul axului lung al corpului.
            
                 [correct]                  [greşit]

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Aceste aspecte, pur teoretice, trebuie să ne convingă dece sunt atât de importante indicaţii ca ’ţine cotul sus’ sau în cazul vâslirii bras cu picioarele ’întoarce şpiţurile spre în afară’ etc.
[Ţine cotul sus, înainte …!]

[Ţine şpiţurile, labele ca ’Charlie Chaplin’…! ]
(grafica INOT-manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc.

05. Centrul de greutate (CG)

            Reprezintă punctul în care se află concentrate Forţele care compun Massa – Greutatea corpului (CG).
            Acest reper, de regulă,  nu se suprapune cu punctul în care înotătorul obţine Echilibrul în apă (CE), mai întotdeauna, există o diferenţă de poziţionare a acestora.
            Ar fi dorit ca ele să coencidă  dar nu se poate întâmpla aşa ceva prea des (doar dacă activitatea de selecţie este preocupată de acest aspect în fond tranzitoriu...)..
            In cazul cînd CG se află sub centrul de echilibru (CE) vom avea o poziţionarea fericită – acest fapt atestă că jumătatea superioară a corpului este mai ’uşoară’ şi deci vîslirile nu vor fi efectuate şi pentru a susţine plutirea acestei părţi; invers, când CG este deasupra CE este posibil ca jumătatea inferioară a corpului să fie mai grea, caz în care picioarele ar ’atârna’ mai adânc si deci atât braţele cât şi picioarele, mai ales, vor fi mai mult implicate în asigurarea unei plutiri convenabile în detrimentul aplicării energiilor pentru înaintare ca în figura următoare:

(grafica din INOT.-Manual metodic, M. Olaru, ed. EST, 1982)

06. De la Bernoulli la … Counsilman

            Daniel Bernoulli (1700-1782), matematician şi fizician elveţian interesat în domeniul mecanicii fluidelor şi gazelor a fost interpretat ingenios de Dr.J.Counsilman în Science of swimming, Indiana, 1977, USA. care pornind de la legile lui Bernoulli, a observat că efectul propulsiv pe care îl au palele unei elice este asemănător mişcărilor de vâslire corecte efectuate de înotător. (fiecare pală acţionează pe distanţe scurte volume cît mai mari de apă, aer., asemănător mişcărilor de vâslire la înot.)

            El a remarcat că fiecare vâslire are în compoziţia sa elementele pe care le are elicea aflată în mişcare şi anume – în speţă, palmele caută să aplice forţa pe direcţii scurte, laterale pentru a cuprinde / străbate volume cât mai mari de apă şi astfel să obţină un sprijin mai mare din partea acesteia, asta în comparaţie cu aplicarea forţei pe o distanţă lungă care va ‘scăpa’ apa din palme si deci volumul dislocuit va fi mai mic, ineficient.

            In acest model se poate regasi şi relaţia pârghiilor de gradul 3 care sunt specifice biomotricităţii – în fapt înotătorul se sprijină de apă şi astfel va înainta spre deosebirea, aparentă, prin care înotătorul va înainta - dacă dislocă cât mai multă apă împingînd-o pe direcţie contrară înaintării!

            In final, deşi pare neaşteptat, vâslirea corectă este o mişcare sinusoidă şi nu una liniară, aşa cum rezultă şi din grafica alăturată




 (*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

[ fiecare procedeu tehnic de înot, are la mişcarea braţelor o formă asemănătoare cu mişcarea elicei – helicoidală]


            Aceste imagini arată două interpretări vechi despre realizarea vâslirilor .:

            Prima are compunerea momentelor identică cu cea a vapoarelor cu zbaturi
 (sectorul producător de viteză este foarte scurt, în schimb componenta destinată plutirii este mare...);
            A doua reprezintă forma de mişcare catherpilară – a şenilei de tractor (de unde lipseşte momentul de alunecare în folosul prelungirii momentelor de tracţiune a apei).          Ambele reprezentări sunt inexacte şi reflectă modul cum era conceput înotul în urmă cu cca 50-100 de ani
           

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Studiile lui J. Counsilman au demonstrat că, de fapt, vâslirile se compun ca părţi ale mişcăriii helicoidale – asemănătoare cu cea a elicei. In felul acesta se explică şi teoria pârghiilor de gradul III (proprii biomotricităţii animale, umane) şi se înţelege că vâslirea este cu atât mai eficientă cu cât ea dislocă volume mari de apă – pe distanţe scurte (maximum de randament)

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)


07.   ASPIRATIA HIDRODINAMICA

            Reprezintă fenomenul prin care apa realizează, la trecerea corpului spre înainte..,  o formă de frânare suplimentară; apare pe suprafaţa posterioară a palmei, braţului care vâsleşte, prin formarea unui volum gol de aer pe care apa tinde să-l ocupe difuzându-se astfel în direcţie inversă vâslirii, 'aspirând' apa şi contribuind astfel la creşterea rezistenţei opusă la înaintarea corpului (Bernoulli) ;


(Grafica din Plavanie, 1988, Fizkultura I Sport)

[ Iată cum întrevede cercetătorul rus V.I. Lopuhin atenuarea, în antrenament, a efectelor absorbţiei negative la înot]


             Pentru tehnica sportivă corectă şi eficientă se impune respectarea cerinţei de realizare a vâslirilor cu o forţă optimă corelată cu mărimea suprafeţei care efectuează vâslirea, astfel:

-  dacă suprafaţa de vâslire este mică (cazul copiilor începători), atunci forţa vâslirii va avea o valoare mică iar pentru a realiza o viteză cît mai mare copilul va creşte 'tempo'-ul (ceea ce va spori consumul de energie şi implicit gradul de oboseală...);


-   dacă, dinpotrivă, suprafaţa de vîslire este mare (cazul adulţilor cu tehnică corectă, sau, cînd sunt folosite ‘palmarele’), forţa  de vâslire va avea o valoare mare, iar eficienţa va fi atinsă prin scăderea 'tempo'-ului (ceea ce va creşte randamentul înaintării iar procentual gradul de oboseală nu va fi mare).




             Cea de a 2-a soluţie (prin scăderea tempoului şi creşterea forţei) este dezirabilă

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Iată ilustrarea teoretică a două probleme care apar la înaintarea unui corp în apă: Rezistenţa frontală în funcţie de suprafaţa care o are apa de întâmpinat (+) şi, Aspiraţie negativă care apare după trecerea apei (-).

            Ambele forţe au efect frenator deci (atât la Selecţia pentru performanţă cât şi la învăţarea tehnicii corecte) – corpul înotătorului ar trebui să fie cât mai lung şi îngust (spre deosebire de imaginea clasică – înotătorul cu umerii largi...) iar atunci când evoluează – apa să întâlnească cât mai puţine protuberanţe care fie că se opun ca componente al Rezistenţei frontale (+) fie că oferă condiţiile apariţiei Aspiraţiei hidrodinamice negative
(-).
(grafica din Biomehanika plavania, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Ilustrarea concretă a forţelor care apar în cazul aspiraţiei hidrodinamice]

            Incă odată, iată o demonstraţie care convinge că practicarea înotului sportiv trebuie să beneficieze de un biotip aparte şi de o tehnică de mişcare cât mai corectă.
08 Numărul Froude-Reynolds

            Sunt nume cu rezonanţă în lumea navigaţiei, în speţă legate de mecanica fluidelor care, desigur, că îşi are loc şi în legătură cu evoluţiile înotătorilor.
            Preocupările ştinţifice certe ale constructorilor de nave despre mecanica fluidelor (*)  încep a fi cunoscute încă din ani 1800.
             Lor le-au fost adăugate şi lucrările lui Froude şi Reynolds. Aşa s-a ajuns la formularea numărului Froude care rezultă din calcularea formulei:
, adică: Viteza ambarcaţiunii (alias - corpul sportivului …) împărţită la radical din Acceleraţia Gravităţii înmulţită cu Lungimea ambarcaţiuni / corpului….

            In cazul înaintării prin apă rezistenţa acesteia este consecinţa a 2 elemente: Rezistenţa frontală (de val) care reprezintă cca. 80-85% din valoarea rezistenţei totale şi Rezistenţa de frecare (aspiraţia) cca 10-12% ..
           
            Rezistenţa frontală poate fi asociată cu densitatea apei dislocite de corpul care înaintează şi se manifesta printr-un şuvoi de                         apă de jur împrejurul corpului (în plan frontal) deci şi a protuberanţelor acestuia etc., şuvoi care determină o încetinire a înaintării.

(grafica din Biomehanika planavie, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Similitudini între configuraţia corpului aflat în apă / stânga şi carena unei ambarcaţiuni proiectate conform Nr. Froude / dreapta]

             Din studii recente (Hoerner, 1965) rezultă că calcularea -Numărului Froude-Reynolds optim la corpul uman este 0,42 el poate fi atins de sportivii care au Talia înaltă şi pot astfel înainta cu Viteze ridicate (alte valori duc la rezultate scăzute ale acestui număr etalon) (a),

            0 altă concluzie se referă la cerinţa de a avea corpul cât mai mult timp menţinut într-o poziţie bine întinsă, asigurînd astfel Lungimea optimă a acestuia (constructorii de nave au o expresie sugestivă: ’Lungimea ... fuge !’ – adică corpurile lungi şi înguste pot dezvolta viteze mari cu efort micşorat).(b),

            idem, înaintarea la o adâncime de cca 20% din lungimea a unui înotător oferă o reducere considerabilă a rezistenţei de înaintare (c), deci –

            creşterea vitezei de înaintare prin scăderea rezistenţei frontale se realizează prin poziţionarea optimă a corpului în adâncimea apei .
           
            Idem, în cazul deplasării în apă , Rezistenţa ei creste în progresie geometrică faţă de Viteza de înaintare ce poate creşte doar în  progresie  aritmetică a (d), deci

            sportivul va trebui să fie preocupat spre aş controla poziţia corectă, stabilă de înot şi, evident, de a vâsli pe traectoriile cele mai corecte.
           

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Forma corpului isi poate spune cuvantul în manifestarea tehnicii corecte; eficienţa hidrodinamicã a înaintãrii  este strâns legată de forma corpului.
            Ca orice corp scufundat în apã (cu referire la nave despre care existã studii şi cercetãri minuţioase, vezi nr. Froude, Reynolds ş.a.), corpul înotãtorului întâmpinã o
rezistenţã echivalentã cu Rezistenţa cu care apa se opune deplasãrii la o vitezã datã.
            Teoretic aceastã rezistenţã este compusã din 'Rezistenţa de presiune'(Rp) şi 'Rezistenţa de frecare'(Rf), ambele componente se manifestã în funcţie de forma corpului şi viteza de deplasarea acestuia.
            Studiile fãcute pe diferite tipuri de forme au condus la stabilirea unui 'Coeficient de rezistenţã'(Cr).

            În cazul corpului uman variabilitatea acestei forme (static, dar şi dinamic, mai ales) corect apreciat poate da un 'Indice personal de rezistenţã la înaintare' sau de 'glisare' - se admite, la modul general, cã pentru stabilirea, -----------------------------
            (*cap. al Mecanicii care se ocupă cu studiul legilor de echilibru sau mişcare a fluidelor, precum şi cu acţiunea lor asupra corpurilor solide cu care vin în contact)
----------------------
calcularea acestuia este necesarã mãsurarea principalelor dimensiuni, care, ca şi în cazul navelor, simplificând analogia, este vorba despre Talie şi Diametrul biacromial: cu cât raportul acestora este mai mic cu atâta Cr. este mai mare şi deci inofensiv, pozitiv.

            Raportul dintre dimensiuni (Rd) (Talie/Diametru) dă o valoare teoretică a Coeficientului de rezistenţă (Cr.)  aşa cum rezultã din tabel:

Raportul între lungime / lãţime= Rd                 
şi Coeficientul de rezistenţã = Cr
Rd.          Cr.
-------------------------------------------------
2,o           0,20
3,o            0,10
4,o            0,08
5,o            0,06
10,o           0,083
20,o            0,0094
-------------------------------------------------
           
Prin aplicarea legilor similitudinii de la modelul hidrodinamic al navei la modelul corpului înotãtorului selecţionat (relaţii între viteza de înaintare şi forţele de rezistenţã, proprietãţile apei, vâscozitate, densitate, apă stabilã/agitatã etc.) corpul uman se poate încadra ca fiind situat  între Rd = 3,0 - 5,0.
            Regula nr. 1 a poziţiei faţã de înaintare în cazul calculãrii rezistenţei este, am evidenţiat anterior.., datã de expresia 'lungimea fuge...', ceea ce înseamnã cã cu cât corpul (talia) este mai lung cu atât mai mari sunt şansele de a înainta cu vitezã: în cazul unui biotip de 160 cm cu diametrul biacromial de 50cm Rd-ul va fi de cca. 3,2 (adicã un Cr. de 0,10) dar în cazul unui biotip de 190cm. cu diametrul 45cm - Rd-ul va fi de cca. 4,2 (adicã un Cr de 0,079, valoare foarte convenabilă înaintării).

            Urmãrind evoluţia biotipului de înotãtor selecţionat pentru sportul de mare performanţă, în timp, se remarcã o schimbare de fineţe dar semnificativã: de la tipul de înotãtor cu umerii largi şi talie medie  (spate tronconic, ‘tarzan’) spre tipul deosebit de înalt cu umerii mai înguşti (trunchiul cilindric sau al formei de 'creion').

            Tipul tronconic este mai puţin eficient hidrodinamic decât cel cilidric vezi biotipul generaţiei Matt Biondi, J.Montgomery, Al.Popov şi mai ales M.Gross care depăşeşte ca talie 2.0m.    

            Problema discutatã ţine de domeniul selecţiei şi ea trebuie încã odatã sã convingã cã angrenarea în pregãtirea sportivã de performanţã a unor biotipuri inadecvate va limita covãrşitor producerea  rezultatelor de excepţie.

(grafica din INOT-Manual meodic, M. Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc)

[ Ilustrare sugestivă a principalelor biotiupuri ecunoscute la practicarea înotului sportive de mare performanţă]

Rezumat

            In finalul acestei expuneri, încercăm încă odată să convingem cititorul că la înot, nici o performanţă nu va putea fi cert realizată fără ca sportivul să beneficieze de cea mai bună, corectă tehnică de mişcare, virtuozitate care nu ar trebui să se modifice nici în cazul celor mai mari eforturi, care însoţesc reuşita (performaţa, recordul).

Bibliografie selectivă

1925 Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1974 Counsilman, J - The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA
1977 Counsilman J. – Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana 
1978 Sgrumala, Bidoaie – Proiectarea navelor mici, Ed. Tehnică, , Buc.
1981 Zaţiorscki V.M.– Biomehanika Plavanie,  Fizkultura i Sport, , Moakva
1983 Manno Renato – Teoria dell’allenamento – Nuoto, Scuola dello sport, , Roma,
1987 Urmuzescu A. – Randamentul optim la înot, Ed. CCDEFS, Buc











 


Niciun comentariu: