joi, 22 septembrie 2011

„Tarzan”, sărbătorit în Timişoara natală

029 / retro....

Cine isi mai aduce aminte .....

Duminică, 06 Septembrie 2009 16:14 Mircea Olaru

Evenimentul zilei Nr. 5642 |

Johnny Weissmuller...

„Tarzan”, sărbătorit în Timişoara natală

de Georgeta Petrovici (cu felicitari)

Sâmbătă, 05 Septembrie 2009

‘’ Timişorenii din cartierul Freidorf ţin, în acest sfârşit de săptămână, mare sărbătoare, şi readuc în prim-plan imaginea celui mai celebru fost locuitor al zonei, Johnny Weissmuller, adică cel mai cunoscut interpret al lui „Tarzan” la Hollywood.„E vedeta noastră şi copiii trebuie să ia exemplu”.

Încă de ieri, reprezentanţii Con siliului Consultativ de cartier, cei care au organizat a treia ediţie a „Zilelor cartierului Freidorf”, şi-au pregătit discursuri prin care să le trezească copiilor interesul de a urma exemplul marelui om şi atlet. „Orice întâlnire dintre noi, freidor fenii, ajunge la Johnny Weissmuller.

Am înţeles recent, după ce «Poli» a fost la Stuttgart, şi nemţii au scris că vin sportivii din oraşului lui «Tarzan », că e cazul să ne lăudăm cu el tot timpul. El este vedeta noastră, şi copiii trebuie să ia exemplu de la el”, spune Ioan Pavel, vicepreşedintele consiliului con sultativ de cartier.

Pentru că prea puţini mai sunt copiii care mai sar dintr-un copac în altul în parcul cartierului hăulind ca-n junglă, inginerul şi-a pregătit discursuri speciale despre John ny Weissmuller.

Poveştile au impresionat, astfel că vineri, după primele manifestări, copiii au şi început să-l imite pe „Tarzan” agăţaţi de o sfoară în locul de joacă.

Pentru că Johnny a fost în primul rând atlet, sărbătoarea cartierului natal include probe sportive, respectiv întreceri de biciclete şi meciuri de fotbal. „Ceea ce am organizat e un kirchwei de pe vremea părinţilor lui Johnny Weissmuller, adaptat zilelor noastre”, adaugă Mitică Ioviţă, al doilea vice preşedinte al cartierului.

Oamenii au luat în calcul cum s-ar fi distrat interpretul lui „Tarzan”, şi, ieri seară, tinerii au avut seară dansantă în aer liber, programată pentru azi şi mâine. Rugăciuni de odihnă a sufletelor

Pentru Johnny Weissmuller, dar şi pentru fiul lui, John Scott, pe care au avut ocazia să-l cunoască în 2004, preoţii de rit ortodox şi catolic din cartier înalţă în această seară rugăciuni de odihnă a sufletelor. „Omul junglei” a murit în 1984, iar Weissmuller junior s-a stins la doi ani după ce a văzut locul unde familia sa îşi avea rădăcinile.

John Peter Weissmuller s-a născut pe 2 iunie 1904, în satul Freidorf, devenit între timp cartier al Timişoarei, într-o casă care purta numărul 84. Casa a fost demolată de comunişti, pe locul ei fiind construită o vilă a primăriei. Soţii Peter Weissmuller şi Elisabeth Kersch au emigrat în America, împreună cu fiul lor Janos (cum se numea el în maghiară, conform uzanţelor vremii).Fiul actorului a vizitat Freidorf în anul 2004 ;

Fiul lui „Tarzan”, John Scott Weissmuller, a ajuns, în 2004, la 63 de ani, în Freidorf. „Cât eram mai mic nu am ştiut niciodată foarte bine unde s-a născut tatăl meu.

Cel mai mult mă bulversa că existau doi fraţi cu aceleaşi prenume: John Peter Weissmuller, tatăl meu, şi Peter John Weissmuller, fratele lui, unchiul meu. Al doilea s-a născut în SUA.

De fapt s-au schimbat biografiile şi documentele naşterii între fraţi. Tata a înotat practic ilegal pentru SUA.

Dacă era să înoate pentru o ţară legal, la olimpiadă, aceasta era România. Dar nu s-a ştiut.

Abia în anul 1932, când a început să turneze «Tarzan» s-a descoperit asta şi tot atunci a şi devenit cetăţean american.

Aceste lucruri tata nu mi le-a spus niciodată, le-am descoperit abia când am început să lucrez la carte, pe care o scriu pentru a face lumină în toate miturile care circulau despre el”, a spus atunci fiul vedetei.

Momentul a fost inclus de regizorul Florin Iepan în documentarul „The one, the only, the real Tarzan” (vezi pe evz.ro), care a marcat centenarul de la naşterea lui. Doar nepoata vedetei mai trăieşte acum, iar preşedintele asociaţiei Atletic Club Maraton, Constantin Dumitra (Stimate Tinel - dece ai intrerupt corespondenta cu mine, cu M.Olaru, fotografia fiicei tale o mai am inca in memoria calculatorului...?), vrea să o aducă în vizită la Timişoara, aşa cum l-a adus şi pe tatăl ei. ‘’

Mircea Olaru: spicuiri din lucrarea

''Despre inot... cu mircea Olaru, 2007, Buc., ed. SSE cap. Antrenament: .......

Cum i-am cunoscut pe –Johny Weissmuler (‘75) şi pe Vladimir Salnikov (‘83)

In 1975, în luna Iulie, Johny, a făcut un turneu mondial; a poposit şi la Istanbul iar oficialităţile l-au adus la ‘cel mai bun’ club de înot, IYIK Ortakoy, situat pe malul european al Boforului, club la care lucram de cca un an de zile. Era deja deja bătrân (71 de ani) şi cu corpul acelor ani… Printre ‘cometele’ mele era şi un puşti de 10 ani care înota exemplar - ‘Guneş ‘ştia’ atunci 1.04,90 la 100 m liber (!!!)….

Johny a concurat, cu Guneş (în traducere ‘Soare’) pe lăţimea bazinului şi a facut totul că să iasă al .. doilea, un gest de adevărat fost campion. La terminarea ‘ostilităţilor’ i-am fost prezentat …: ‘antrenorul nostru din România’ dar Johny nu a schiţat nici un gest în plus faţă de această precizare….

Peste câteva zile le-am spus celor din club despre originea sa şi lumea a rămas plăcut mirată.

Dar atunci nici eu nu ştiam că Johny, născut în 1904, la Timişoara - cartierul Freidorf, după care familia sa a emigrat în SUA …- a primit cetăţenia americană deabea în 1928 când deja cucerise 5 medalii de aur la JO.

Mai în glumă, mai în serios…. acele medalii puteau fi primele 5 medalii de aur pentru România; astfel, la ora actuală am fi putut ‘raporta’ opiniei publice sportive că noi avem, în palmares, 8 medalii de aur la JO (cu cele două ale Dianei Mocanu, 100+200 m spate, Sidney 2000 şi Camelia Potec la 400 m liber în 2004 - Athena)….

La extrema cealaltă se află imaginea celui care a reuşit de 15 ori performaţa lui Johny Weismuller care a fost primul înotător ce a depăşit graniţa psihologică a performaţei de a înota 1500m sub media celor 60de sec/100m. (Johny a fost primul în 1922, Alameda, SUA, 0.58,60)

Si de atunci a devenit o ‘obsesie’ a tuturor antrenorilor, sportivilor –

...................‘să reuşesc, în proba mea, să înot sub media de 60 sec- 100m….’

Singura probă de înot craul la care puţini se gândeau să asigure această medie era proba de înot fond – 1500 m. Dar în anii Olimpiadei de la Moskova, acest lucru a fost realizat .

Este vorba de rusul Vladimir Salnikov- ‘Ţarul’ (în foto alături de antrenorul său Igor Koşkin) care a reuşit în 1980 să parcurgă cea mai lungă probă de înot sportiv (1500m) cu o medie de sub un minut pe fiecare sută de metri – Moskova 14.56,40/1980.

De la primul înotător care a reuşit să dea recordului său o viteză medie de sub un minut, pe distanţa de 100m ( Johny Weissmuler) se poate spune că, în circa şase decenii, performanţele la înot au evoluat ‘de 15 ori’…..

La ora actuală puţine recorduri mondiale la înot au încă o viteză medie de peste un minut – sunt probele de bras, probele feminine de înot fond s.a Dar ‘lupta’ cu secundele continuă şi treptat, nu în scurt timp …, se va putea spune că la toate probele, viteza medie de înaintare/100m este de sub 60’’.

Pe Volodea Salnikov şi pe antrenorul acestuia Igor Koşkin i-am cunoscut, în 1983, la un cantonament de pregătire comună, la Tzahkadzor în Armenia, la baza de pregătire olimpică situată la altitudinea de 2000m.

Intâlnirea fost o manifestare prietenească de ambele părţi; ocazie când mi-au oferit posibilitatea de consultare a programului lor de pregătire (discuţii fără limite de timp sau limbaj), au ’desconspirat’ procentajele care erau atribuite Zonării efortului la înot ( ca o gluma nostimă… au relatat ca ideia zonării au luat-o de la canoteuri… care, la rândul lor, au ‘împrumutat-o’ de la … canoteuri români, iar antrenorii noştri de inot nici nu ştiau şi poate nu ştiu nici astăzi să aplice zonarea efortului în antrenamente cf. periodizării etc….)

Politrugii din acea vreme au bagatelizat invitaţia lansată prin delegaţia noastră, acestui faimos cuplu, de a veni în Romania, mai exact la Sinaia, Hotel Montana; 'ei' isi doreau un loc linistit de antrenament, fara gazetari si fara vanzoleala mediatica (Todea&Constantache nu au vrut si, iarasi, noi am pierdut ... + pe mana lui Costadache am pierdut si in 1959, cand Adrian Oanta inota la antrenamente cu mult sub recordul european la 200 m bras..., ei, va vine sa credeti - A. Oanta, nu a avut 'viza' de a pleca peste granita.... in UNGARIA !; in acel an noi am piedut prima ocazie de afirmare internationala, pe mana unui politrug cu studii ANEFS la Moskova.., ce sa mai 'no comment'...?)

Niciun comentariu: