vineri, 30 iulie 2010

DESPRE PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL 06


-->
24. CONCEPTELE REPREZENTATIVE ALE PREGATIRII LA INOT

CONCEPTUL COUNSILMAN (1920-2004)
Reprezintă baza conceptuală a practicării înotului sportiv modern, formulat în mai multe ocazii (lucrări de referinţă, seminarii, rezultate practice la JO Munchen 1972) de prof dr. James Counsilman USA.
In direcţia hidro-bio-motricităţii (tehnica corectă de înot) el a convins specialiştii că mişcările de vâslire reprezintă o categorie specială de rotaţii derivate din mişcările helicoidale atât ca structură (direcţii combinate) cât şi ca principii (în sensul că la fel cum mişcările helicoidale îşi au eficienţa în faptul că vehiculează volume cât mai mari de aer/de apă – pe distanţe scurte şi vâslirile la înot vor fi eficiente atunci când prin direcţia şi ritmul, tempoul, alura mişcării sunt cuprinse volume cât mai mari de apă asupra cărora se acţionează pe distanţe cât mai scurte, evident cu unităţi de forţă cât mai mari dar nu atât de mari încât rezistenţa opusă de apă să fie efectiv ‘spartă’,străpunsă).
In direcţia condiţionării organismului Counsilman explică importanţa înţelegerii distincte a mecanismelor specifice de adaptare (progresivă, intensivă, repetativă) la diferite tipuri de efort caracteristice principalelor categorii de probe sportive: viteză (50,100m), demi-fond (200m), fond susţinut (peste 400m) ajungând la ideia standardizării antrenamentului cu număr limitat dar optim-eficient de metode, exerciţii şi probe de control.
Counsilman pune în adevărata sa lumină antrenamentul cu intervale şi legătura sa directă cu ‘antrenamentul inimii’, pompa care asigură rezistenţa la efort (DIRT:Distanţa ,Intervalul de odihnă, Numărul de repetrăi şiIntensitatea efortului).

CONCEPTUL LEWIN (1930)
Putem afirma că prof.dr.Gerhard Lewin, conducătorul catedrei de natatie de la Deutsche Hoch Schulle fur Korperkultur, din Leipzig este fondatorul modern al ‘şcolii DDR de înot sportiv’.
Contribuţiile sale sunt regăsite în absolut toate domeniile legate de dezvoltarea nataţiei după anii 1965 (iniţiere, pregătire, organizare, strategie etc.) sub forma mai multor lucrări tipărite şi a unor expuneri la numeroase consfătuiri în domeniu.
Inter-relaţiile plurianuale din interiorul procesului de pregătire în perspectivă a înotătorilor, despre care se pot scrie suite de carţi sau lucrări de doctorat.., sunt exprimate grafic în figura anexată....; rezultă procentual, cu caracter orientativ de maximă generalitate:
- raportul dintre pregătirea în apă şi cea pe uscat
- relaţia dintre volumul de înot şi intensitate (volumul intensităţii)
- ponderea pregătirii generale faţă de cea specială (pe uscat)
Din simpla contemplare a acestei diagrame se poate spune că în decursul celor zece ani de pregătire (cât durează în medie devenirea unui performeur), volumul de înot are un sens crescător (1), intensitatea procentuală apreciată faţă de posibilităţile de moment ale unui sportiv are un volum cu sens descrescător (2), pregătirea pe uscat este la cotele cele mai mari (procentuale) în primii ani de pregătire (caracterul formativ), treptat diminuându-se pentru a permite specializării să-şi spună cuvântul (3), partea generală a pregătirii pe uscat este la început dominantă faţă de pregătirea specială (lucrul la simulatoare, cu diferite îngreunări etc.), urmând treptat o schimbare radicală a proporţiilor (4), etc.
(vezi Anexa nr 15)
A= pregătirea specifică în apă – ea este, procentual mai mică în debutul vieţii sportive (stagiul 2) şi evident din ce în ce mai mare la stagiile următoare.
B= pregătirea fizică generală pe uscat (gimnastica şi alte discipline sportive complementare) este mai mare la debut şi scade la stagiile ulterioare.
C= pregătirea fizică specială pe uscat (exerciţii care simulează efortul specific, al procedeului, al probei de concurs) se află în permanentă creştere (aici nu se vorbeşte despre Volum / Cantitatea lucrului specific pe uscat ci de Intensitate / Calitatea exerciţiilor în contextul unui amsamblu de cerinţe de lucru pentru marea performanţă - susţinere/refacere, accesorii modernizate, dispozitive tehnice asociate).
Prof.Dr.Gerhard Levin, fondatorul 'şcolii germane de înot –RDG’ din 1960, a început să lucreze la acest concept şi la o strategie de aplicare eficientă a acestor relaţii.
Prin anii 1965, specialiştii din echipa sa (Manfred Julling, apoi dr. Bettina Krotsch care şi-a făcut studiile universitare în medicină la Bucureşti, prof dr. Helga Pheiffer ş.a.) mai "umblau' prin ţările ‘prietene’, inclusiv la noi, pentru a vedea 'cum e bine/cum e rău'...
Cea care a devenit în ani ’70 ‘marea campioană’…, Cornelia Ender, când avea vârsta de 9-10 ani (1965-66), participa la concursurile de copii organizate la Bucureşti (fără a fi avut atunci vreo ‘pretenţie’ la locurile de pe podium...), apoi, la începutul următorului deceniu, înotătorii din RDG au devenit pentru cca. 2o de ani 'stăpânii piscinelor';

CONCEPTUL DIMECA – URMUZESCU

(Dimeca interwievat de Geo Raeţchi, ziarul Sportul, 1982: în dreapta Rică Urmuzescu)
Gicu Dimeca a fost antrenorul care a sesizat cel mai bine principala lipsă din maniera de lucru a antrenorilor noştri din perioada dinaintea anilor ’60 şi anume: slaba pregătire fizică generală cauzată de comoditatea de a înota numai distanţe medii sau scurte, ignorându-le pe cele lungi.
Din acest punct de vedere putem spune că între conceptul Counsilmen şi Demeca nu există prea multe diferenţe iar dacă Dimeca ar fi fost mai îndrăzneţ şi mai grăbit el ar fi demostrat conceptul său înaintea lui Counsilman.
In tot acest efort de antrenor omniprezent şi succese binemeritate a fost ajutat şi secondat de munca, din umbră dar tenace a cercetătorului eminent Aurel Urmuzescu (foto), antrenor federal timp de 15 ani care a contribuit decisiv la modernizarea înotului sportiv românesc.
La baza gândirii D - U se află constatarea, generală şi atât de reală mai ales ‘azi’, că ‘noi am fost-suntem-şi-probabil vom fi…’ - nişte comozi (am ales cuvântul cel mai puţin ofensiv) şi numai prin muncă, fără preget şi fără rezerve, se poate înota la parametrii ceruţi de confruntările internaţionale.
Dimeca era omul care nu admitea concesii şi muncea efectiv alături de sportivii săi. Exemplul personal era desăvărşit şi cei care au încercat să-l copieze, majoritatea au dat greş tocmai pentru că ei nu au înţeles realul sacrificiu demonstrat de antrenor în faţa elevilor săi, exemplu care nu admitea limite - fără a exagera a fost un titan al mişcării sportive din România.
Un instrument deosebit de util a fost planificarea standard a unui ciclu săptămânal de lecţii prin care el a dat noţiunii, expresiei ‘repetare pînă la ‘perfecţiune’ un sens deosebit de concret; elevii lui ştiau (asta însemna că chiar acceptau…!) programul sîptîmânal ‘pe dinafară’.
Şablonul ‘cazon’ impus de Dimeca era de fapt tiparul în care fiecare ajungea să înţeleagă care-i este personalitatea cu plusurile dar mai ales cu minusurile sale.
Sensul adaptării era unul singur : mai mult şi mai bine şi cine greşea repeta lecţia chiar dacă antrenorul astfel mai rămânea la bazin încă 2 ore la bazin, singur cu ‘victima’ sa – viitorul campion aplaudat de tribune.
La acest aspect TREBUIE să menţionăm numele medicului sportiv al lotului nostru – Dr. Martha Baroga, care il seconda fără menajamente si care este ’coautoare’ la prima medalie olimpica româneasca – Anca Pătrăşcoiu, 200 m spate, medalie bronz, JO Los Angeles 1984 (este chiar perioada cand autorul acestor rânduri activa ca umil…. antrenor federal…)
Desigur că conţinutul conceptului
D-U este mult mai amplu şi sofisticat chiar dar dacă ar trebui să devenim extrem de concişi în al prezenta ne-ar fi deajuns foarte puţine cuvinte ‘muncă şi iar muncă’ sau chiar o carte autentică semnată de foşti colaboratori ai cuplului….
Soarta a fost nemiloasă cu această eminentă pereche – antrenor+cercetător – le-au fost scurtate zilele chiar atunci când avea cel mai mult nevoie de ele, adică în postura de antrenori angajaţi la un club de elită din Italia, ţara care Ie-a oferit cele mai multe trofee prin nenumăratele lor participări la tradiţionalul ‘Sette coline’, concursul tradiţional al ‘primăverilor’ care anunţa opiniei publice viitorii campioni ai sezonului de vară.
Conceptul D-U trebuie în continuarea studiat şi continuu aplicat în practica noastră ! Iată un titlu adevărat a unei teze de doctorat la înot! Poate că unul dintre elevii săi se va încumeta s-o merite.

CONCEPTUL BAROGA
Sistem de referinţe şi indicaţii metodice formulat de cunoscutul specialist din lumea halterelor - prof. Lazăr Baroga, care are în vedere concepţia despre dezvoltarea calităţilor motrice combinate.
Autorul porneşte de la obiectivizarea tuturor componentelor şi a inter-relaţiilor fenomenului, stabilind formule autentice, optime de abordare a variatelor combinaţii posibile dintre cele 4 calităţi motrice de bază (VIRF).
In cazul înotului, apreciat a fi forma motrică în care ordinea importanţei calităţilor este: 1. Rezistenţa, 2. Forţa, 3. Mobilitate / Supleţea, sunt descrise combinaţiile:
1.- rezistenţa în regim de forţă (R-F)
2.- forţa în regim de rezistenţă (F-R)
3.- mobilitate în regim de rezistenţă (M-R)
1. Structura căilor de dezvoltare a calităţilor motrice combinate în primul caz (R-F), indică folosirea metodei eforturilor segmentare (analitice), metoda eforturilor mijlocii (moderate), metoda eforturilor până la refuz.
2. în cazul al doilea (F-R) este indicată metoda eforturilor segmentare (forma 'body building'), metoda eforturilor moderate şi metoda eforturilor până la refuz
3. iar în cazul al treilea (M-R) se indică metoda eforturilor mijlocii şi metoda eforturilor în circuit.
Conform conceptului Baroga se pot stabili cu exactitate principalii parametri de efort a metodelor folosite. Clasificarea propusă de L.Baroga permite obiectivizarea pregătirii ( a se consulta lucrarea de referinţă - "Educarea calităţilor fizice combinate" Lazăr Baroga, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984, pg.23, 48, 65, 91, 223, eminentul profesor a dispărut dintre noi, aminitre tristă a anului olimpic 2000 ….).

CONCEPTUL HANNULA
Din surse foarte recente - Iată cum arată planul de pregătire conceput de antrenorul american Dick Hannnula (1995), plan redat în lucrarea Coaching swimming Successfully (ed. H.K. 1995, p.43)
(vezi Anexa 15)
Este un plan pe durata a 15 săpt.de lucru (mezociclu) în care fiecare zonă de efort este prezentă în mod logic, conform cu obiectivele stabilite.
Spre deosebire de europeni care utilizează o zonare între 3-5 trepte ( vezi INOT-manual metodic,M. Olaru 1982 pag.221-222),
Dick foloseşte o zonare amplă, minuţios departajată teoretic şi farmaceutic pusă în practică !
- zona EN 1 – endurance 1 (repetări la FC 120-140, cu 10-30 sec pauză adică regim de effort la Prag aerob/anaerob cca 95%) este prezent în 60 de antrenamente
- zona EN 2 – endurance 2 (repetări la FC 30-170, acelaş regim de pauze, adică adică regim de erfort la Prag aeron/anaerob în condiţii de rezistenţă-Viteză) cca. 25 de antrenamente
. zona EN 3 – endurance 3 (repetări la FC 60-180 cu pauze între 20 sec sau egale cu durata efortului în regim de rezistenşp –Viteză peste timpii intermediari obişnuiţi în graficul de concurs) de cca. 12 ori
- zona SP 1 – sprint (la FC maxim, cu pauza de revenire egala cu durata repetării sau chiar dubla, în regim de Viteză maximă până la 90% din viteza de concurs) de cca 12 ori pe mezociclu
- zona SP 2 – sprint lansat (la FC maximal, cu pauze egale sau de 8 ori mai lungi decît durata spintului în regim de Viteză maxima /95%) de cca. 14 ori;
- zona SP 3 – Sprint maximal (la FC maxim, cu pauze duble ca durata faţă de durata efortului în regim de Viteză maximală / 100-110% faţă de viteza de concurs) de cca. 60 de ori.
[vezi Anexa 15 – Concepte de antrenament]
Această zonare este agreată de USSwimming – Sports Science Committee, forul de necontestat al metodicei de antrenament din America.
Cele 14 jumătăţi de zi care compun săptămăna de lucru sunt ocupate în proporţie de cca. 65% (!) cu antrenament din care ‘’înotul de încălzire sau cel compensator / de după antrenament’ este prezent în fiecare lecţie şi nu intră în discuţie şi nici în calcul nostru;
Regimul SP 3 este lucrat cu volum mic în viteză maxima iar el intra in multe combinaţii cu alte forme de effort (în deosebi alături de zonele Endurance).
Aceste combinaţii de EN şi SP pot face obiectul unor strategii ‘secrete’ ale antrenorului, dar iată ca D. Hannulla este deschis şi spune cum lucrează.
Analizînd zonare folosită de Hannula constatăm o asemănare interesanta: zonele care redau efortul mediu, ca procentaj, sunt asemănătoare zonării noastre.
La zonele de efort mai mare raportul este putin modificat – la canotaj / Româia * o diminuare semnificativă, la înot / România un procentaj mai ridicat, dar totuşi inferior celui American (Hannula)
Iată cum ar arăta cele 3 zonări:
ZONE Hannula Canotaj Înot
En 1+En 2= cca. 65% 60% 54%
Sp 2+Sp 3= cca. 30% 08% 16%
Rezultă că înotătorii noştri lucrează prea mult zona de efort similară efortului din concurs (En 3) în detrimentul volumului de înot în regim aerob (En1 şi 2) iar la cap. Spinturi peste viteza de concurs (simulari Sp 2+3) volumul este la jumătate decât la americani ! (vezi Anexa nr. 15)
Ceva nu-i în regulă cu conceptul nostru – este prea încărcat de eforturi asemănătoare celui din concurs / pe o bază insuficientă de lucru pentru Volum şi Viteză – aceste constatări ar trebui luate în discuţie la Colegiul Central al Antrenorilor.
25. INCHEIEREA LECTIEI, A EFORTULUI,A UNUI CICLU,
A ‘VIEŢII SPORTIVE’ ….
Efortul sportiv, normat fiziologic, solicită în egală măsură atât ‘încălzirea’ organismului cât şi ‘încheierea’, revenirea la funcţiunile standard ale vieţii civile
Incheierea lecţiei în care au fost incluse forme intense de solicitare fiziologică sau mentală este făcută prin exerciţii de înot compensator liniştitor (zona 5-a), care facilitează reducerea produselor de catabolism
De cele mai multe ori acest aspect este neglijat de sportivi şi chiar de unii antrenori din diverse motice (‘criza de timp’, oboseală crescută, nerăbdare)
------------------
* canotajul academic, kaiac-canoe, reprezintă ’fraţii mai mari’ al înotului: efortul asemănănator - ciclic, mediul aproximativ acelaşi iar probele au durate de efort compatibile cu cele existente la înot
---------------------
Încheierea unui ciclu de pregătire – este urmat, în mod cunoscut şi firesc, de perioade de odihnă binemeritată de sportive şi chiar de antrenorii lor.
Încheierea vieţii sportive de performanţă la limitele biologice date de depăşirea unor recorduri sau cumulare de titluri, care a durat în mare 3-4 cicluri olimpice (10-12 ani) cere ca organismul să nu fie brus întrerupt din acest stereotip de activitate biologică.
În acest sens se vorbeşte despre necesitatea continuării activităţii în temeiul unei ‘dezantrenări’ care poate dura minimum 1-2 ani ; de cele mai multe ori, veteranii sunt
incluşi într-un program special conceput pentru ei în care competiţiile şi recordurile sunt ţinute în evidenţă cu minuţiozitate la fiecare grupă de vârstă, în competiţiile Masters (chiar şi la peste 65 de ani).

26. FILOZOFIA – 'STIINTA STIINTELOR’ …
Mai ales prin cunoaşterea/aplicarea categoriilor şi legilor dialecticei, poate ajuta covãrşitor antrenorul sã stãpâneascã (delimitare) şi sã conducã creator procesul curent de pregãtire, parte din programul plurianual conceput a avea finalitate în performanţa de nivel internaţional.
Percepte filozofice existã în fiecare iniţiativã, acţiune a unui individ.
Prin munca lor performant creatoare, sportivul şi antrenorul trebuie sã rezolve optim, ştiinţific o suitã de probleme legate de viaţã şi pregãtirea sportivã specificã (înotului), decizii care pot influenţa covãrşitor randamentul sau eficienţa activitãţii; aceste decizii reprezintã, de fapt, extragerea esenţialului dintr-o diversitate de posibilitãţi iar printr-o raportare adecvatã la cunoştiinţele filozofiei orientezã optim, operaţional latura decizionalã, dirijarea propriu-zisã a antrenamentului.
Exerciţiul de zi cu zi a implicãrii în 'ştiinţa ştiinţelor' a fiecãruia dintre noi constã din perpetue încercãri şi repetãri a acţiunii de a ne 'delimita' raţional, obiectiv faţã de şuvoiul infinit de informaţii care apar in şi din lecţiile de antrenament, concurs; înţelegerea acestor date, evidenţierea lor, pot afirma sau nega valabilitatea procesului de pregãtire.
Antrenorul activ şi realist trebuie să facă din această acţiune de Delimitare o formă curentă a muncii sale. (analiză critic-creatoare care se opune confuziei sau neglijenţei)

Niciun comentariu: