Completari, modeste, la un documentar .....

Completari, modeste, la un documentar .....

Azi, 16 Iulie, orele 20.00, la canalul tv Discovery-History a fost derulat documentarul ‘Descoperiri ale antichitatii’ in care, subjectul, era o relatare ds. scufundatorii din antichitate.
Am fost realmente surprins cand profesionisti ale stintelor istorice si profesionisti militari nu au sesizat ca bazorelifurile asiriene in care sunt redati soldati care traverseaza inot apele unui rau, nu reprezinta niste ‘mecanisme sofisticate’ de inot sub-aqautic ci acele simple burdufe in care, de regula, este depozitata apa, transformate pentru moment in ‘colaci’ de inot – ‘musukurile’ in termenii orientali ii ajutau pe soldati sa treaca inot, mai usor, apele necunoscute, primejdioase.
Dece scriu ds. acest documentar ? Deoarece, cu, mai multi ani in urma, inainte de a se fi conceput scenariul acestui documentar, am relatat in lucrarea ‘Despre inot’, cu mai multe amanunte decat realizatorii actuali, ds. aceasta activitate; concret – realizatorii s-au multumit sa probeze deplasarea pe sub apa cu ajutorul unui bat de bambus, anume confectionat, bat al carui capat iesea din apa si deci ar fi fost usor de reperat.
Ei bine, eu am sesizat ca anticii, puneau la capatul aerian al bambusului un obiect, o vietate (vie/ moarta) care se preta a fi ‘acolo’ in apa si care il facea pe cel care pazea sa nu sesizeze realitatea.
Ce sa fac...? Ma bucur, ca eu cu ani in urma, am putut sa redau, in termeni mai autentici, ceea ce azi, specialisti platiti cu bani grei, redau acealsi lucru relatat de mine; cu menitunea ca ‘scenariul meu ar fi fost mai autentic, mai credibil’.
Cu aceasta bucurie in suflet va scriu si voua..:, colegul vs. Mircea nu a ‘trait’ langa apa, antrenor de inot asa ca nu avea ce face.... Este inca un exemplu, scuzati lipsa de modestie, precum ca bucuria de a fi fost antrenor de inot este pe masura bucuriilor descrise in pagina de garda a acestui blog.
Iata textul din cartea ‘Despre inot’ editata in 2007:

Capitolul VI
INOT - EVOCARE ISTORICA
Sumar
01. Arheologie + intrecerile 0limpice moderne;
02 Aforisme :’nu ştie să înoate, nici să citească’; ’evrika, evrika’; ’festina lente’ ;’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;
03. Primele certificate de înot
04.Thermele romane,
05. Interzicere scăldatului în locuri publice;
06. Cele 7 virtuţi cavalereşti,
07. Primul manual de înot;
rezumat+bibliografie selectiva

01. ARHEOLOGIE

Oamenii au practicat înotul din cele mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au fost scoase la lumină de cercetările arheologice întreprinse într-o serie de zone
în care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).

Cele mai vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca. 7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)

În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, hieroglifa care exprima noţiunea de înot reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932).

Pe zidurile dezgropate ale portului antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt reprezentaţi
ostaşi hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile (burdufe) în care aveau apa potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea erau umflate cu aer…)’

În Teba, Luxor, Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din perioada faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud (Persia, ac. Turcia, Malatya) a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la care pornesc conducte de alimentare cu apă caldă).

Tot ca vestigii arheologice amintim de celebrele 'therme' romane (Caracalla, Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării noastre).

Intrecerile 0limpice moderne, au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea şi organizarea fenomenului sportiv.
Ele plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de probe şi participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele competiţii separate –înotul veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale de 4 ani polarizează interesul întregii opinii publice. (’olimpiada’ reprezenta în antichitate, un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4 ani...),

Inotul, în antichitate, nu a figurat printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch) fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca. 1000 de ani şi iată că întrecerea în spirit de cinste şi onoare( nunită de noi – sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum rar se poate întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate, ne-am prea obişnuit şi chiar, uneori, nu-i mai dăm atenţia cuvenită.

Ciudat este faptul că înotul nu a fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu toate că regula care obliga participanţii să se întreacă având un echipament sumar ..., iar fi avantajat, dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit astăzi – întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau dintr-o sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.

In acelaşi timp înotul, îmbăiatul era ominiprezent în piscinele special amenajate în palestre şi rămâne un aspect oarecum frunstrant - dece această formă de întrecere nu şi-a găsit locul meritat....?

Dacă tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).

Toate aceste considerente, probabil, au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896 – Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale timpurilor moderne.
-------------------------------
*[Persia, Egipt, Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a germanului Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte să scoată de sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru unde se desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci + înaintea sa – prin activitatea e reînviere a spiritului olimpic de către E. Zapa, român de origine albaneză, întrecerile olimpice antice a fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]
In respect deplin al spiritului olimpic (care interzicea prezenţa femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd la întreceri au fost acceptate şi reprezentantele sexului slab...).

Practicarea înotului este atestată de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de cărturarii care au putut descifra cultura antică.
Infine, timpul a trecut iar azi înotul este la fel de important ca celelalte discipline.
Pierre de Fredy Baron de Coubertin
(1863-1937), care în 1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de prietenie România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a olimpismului antic avută de predecesorul său - românul Evanghelie Zappa (cca 1800-1865) un precursor important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).

02 Aforisme legate de practicare înotului

Vom încerca o succintă prezentare a unor aforisme (alături de un tablou cronologic interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi importanţa acestuia:
- ’nu ştie să înoate, nici să citească’ ...
expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor celebri înaintaşi, printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după cum spune proverbul – nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în elina veche – mite nein, mite gramate).
Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa conducerii), aforism mult apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi cca. 1500 de ani..., în plin elan al cavalerismului medieval german să mai fie folosit, în forma limbii acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke ....; dar aforismul, înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile noastre, ca acţiune politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în China de celebrul Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind concomitent... evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l conducea...., remarcabil aforism , nu ?!

Iată alte cuvinte celebre:
- Evrika, Evrika - cuvinte încrustate în memoria omenirii în atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat tot de apă, îmbăiere, înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.) atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de unitatea etalon care era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a volumului de apă dislocuit.)..

- Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) - expresie atribuită lui Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius (69-141 d. Ch.) a fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te grăbeşti…
Este expresia favorită a unui om politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a istoriei Romei antice – a condus Imperiul Roman de la forma de Republică la cea de Monarhie prin abilitate, realism, luciditate şi echilibru (schimbare mai rar întâlnită în Istoria omenirii...!).
Cuvintele acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..) care constă în: urmarirea cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul folosirii celei mai corecte tehnici să se manifeste evident prin creşterea vitezei... dar cu condiţia de a folosi în acest scop – a cât mai puţine mişcări, deci cât mai puţin efort!
Contrariul acestei conduite duce înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a apei, la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără randament ( acest mod de a gândi reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului sportiv contemporan, vezi Anexa nr.14).

-’In balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de activitatea filantropică a generalului Agrippa (63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de alte 16 mici therme.

- epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza scurt pe Nero Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch. timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi multe therme grandioase – poetul i s-a adresat linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’ decît Nero (Negru) – ce este mai luminos ca thermele tale...!

-’Nare sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....; idem – în scrierile lui Sullularia apare povaţa: ’la fel cum se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu manunchiuri de papură care-l ajută să plutească.., tot aşa sclavul trebuie să fie ca o împletitură de papură pentru iubitul său stăpân’.

-’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.) în lucrarea ’Epitoma rei militaris’ face referiri interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’ (în vecinătatea Tibrului..) exista un loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.

- Romanii, vestiţi luptători, au fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare legionar să-şi pregătească calul pentru a putea înota.

- In acele vremuri, cei care nu voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat, post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar despre Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru acesta şi-ar fi învăţat singur nepoţii să înoate.

- Răspândirea culturii greceşti în lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte învăţarea înotului; această sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea exerciţillor fizice iar după anul 200 d. Ch. cei mai mulţi au căpătat cetăţenia romană (fenomen ce se repetă parcă aidoma şi în epoca actuală, însă pe alte meleaguri...).

Treptat patricienii Romei încep să prefere folosirea thermelor proprietate personală .., febra construirii acestor instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate eternă......

După generalul Agrippa, Commodus Imperator, Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor therme-edificii grandioase a fost Traian (53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui Caracalla şi Diocleţian.
La începutul sec. IV d. Ch., Roma avea deja 11 therme publice, 926 de băi particulare şi cca. 2.000 de fântâni iar alimentarea cu apă era asigurată de 14 viaducte, multe din ele devenind vestigii istorice admirate astăzi de turişti.
Accesul publicului în aceste therme nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate femeilor, bărbaţii fiind primiţi numai după orele prânzului până noaptea târziu.
Moda thermelor s-a extins în toate teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că în Dacia Felix, la Herculanum şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde apa caldă naturală facilita asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite therme romane.
Odată cu decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...), thermele au devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.

- In aceste condiţii, în anul 745 Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere a scăldatului în locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu şi-a dat seama că regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit să ţină oamenii departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.
- Evul mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia de a se îmbăia, înota este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel Mare (839-888) se atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l practica în condiţiile existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.

- Filozoful spaniol, de origine arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul ca una dintre cele 7 virtuţi cavalereşti ale vremii (înotul în enumerarea lui avea locul al 2-lea).

Dogma despre interzicerea îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi pedepse drastice, a ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.

Iată, de ex., în ce consta celebrul test de ‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în Ţările Nordice: femeia era legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în apă..., dacă se îneca – era dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era considerată ca deţinătoare a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ... (No comment !).

In Prusia, se relatează că unii pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev care a călcat interdicţia (a înotat şi
s-a înecat) a fost biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din Breslau (azi în Polonia).

In această atmosferă, profesorul de limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia – Nicolas Wynmann, a avut curajul de a scrie (în limba latină) primul manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.
El a putut avea o serie de cunoştiinţe,
informaţii puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe din operele anticilor.
Lucrarea este concepută sub forma unui dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă bucurile oferite de apă şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este tehnica cea mai echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era inestetică şi obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a apei’, asupra săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este probabil că Nicolas a avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi se jucau în apă, înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.
----------------------------
[coperta manualului lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul pierderii vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu supranumit şi ‘Regele paharelor,conducătorul Primei Cruciade,ciudat - exact cu cca. 1500 de ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să piară în apele aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care se varsă în Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….]



Aşa fiind în 1545, Conciliul tridentin al Bisericii catolice o include pe lista cărţilor interzise. Manualul însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină nu era bine ştiută de eventualii cititori. Insă după alţi 50 de ani, în 1587, în Anglia, Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox. 100 de ani.

Leonardo da Vinci ( 1452-1519), acest titan al Renaşterii, în studiile sale de inginerie s-a preocupat şi de depalsarea prin apă; din grafica alăturată se remarcă cum concepea deplasare pe apă în cazul oamenilor acelor vremuri.

His voluminous notebooks and diagrammatic
drawings, of which the Royal Library, Windsor, contains the greatest collection, show a profound research into general scientific laws demonstrable by observation and experiment. In applied science he had all the equipment of a great inventor, anticipating the aeroplane, the armoured vehicle, and the submarine.

[grafică preluată din lucarea dedicată lui da Vinci, semnată de Frank Zollner şi editată de Taschenn GmbH în 2003, pag. 577+ text original din The Hutchinson Multimedia Encyclopedia, 1998]

Rezumat

In lucrarea enciclopedică ‘ Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania, 1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al Libiei.
Personal cred că pictura, chiar naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.

Important este faptul că ea este poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.
Rercent un cercetător britanic a făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea Cadrane Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)
Idiograma care în scrierea hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", 1932)..

La fel, de data asta pe un papyrus egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de pregătire a vâslirii cu genunchii depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin pivotarea gambelormlabelor ăn rotaţie externă+conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea picioarelor (3) s.a.m.d.

Metodica modernă, din zilele noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească eliptic- nu circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea completă a picioarelor.

Este posibil că autorul kinogramei bras, cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare, greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.

Tot în lucrarea mai sus amintită este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa 14


Bibliografie selectivă

1925 - Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.
1969 - Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,
1978 - Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed. Albatros, Buc.
1978 - Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.
1979 - Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,
1983 - Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,
1987 Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle origini Cristiane, Ed. Piemme, Parma, It.



foto: primul Comitet de organizare a JO format din reprezentati din Ungaria, Rusia, Franta,s.a.

Iata niste scufundatori din zilele noastre: